ICCJ. Decizia nr. 2463/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2463/2011
Dosar nr. 311/43/2010
Şedinţa publică din 3 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, reclamanta SC S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. Mureş, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 985 din data de 30 august 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 2156 din 30 august 2010 emise de către instituţia pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestor acte administrative fiscale.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, motivând că, pe de o parte, documentele justificative puse la dispoziţia organelor de control, deşi legale şi temeinice, au fost interpretate discreţionar de către inspectorii de control, iar pe de altă parte, situaţia societăţii faţă de care s-au stabilit prin decizii de impunere măsuri asigurătorii urmate de sechestre şi popriri faţă de toate bunurile mobile şi imobile, dovedeşte condiţia pagubei iminente.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta D.G.F.P. Mureş a solicitat respingerea cererii de suspendare ca nefondată.
Prin sentinţa nr. 168 din 03 decembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a actului administrativ, respectiv a Deciziei de impunere nr. 985 din 30 august 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 2156 din 30 august 2010 emise de D.G.F.P. Mureş, formulată de SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond, examinând cadrul legal incident, a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii, nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi pe cale de consecinţă, măsura cu caracter excepţional a suspendării executării actelor administrative contestate nu se justifică.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea a reţinut că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, respectiv interpretarea eronată a dispoziţiilor legale, vizând modalitatea de calcul a impozitului pe profit şi a T.V.A., nu creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative atacate.
Referitor la condiţia pagubei iminente, prima instanţă a apreciat că nu este suficientă simpla susţinere a societăţii reclamante potrivit căreia plata sumei de 12.392.410 lei ar conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs în termenul legal reclamanta SC S. SRL, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de suspendare, recurenta a arătat că există un caz bine justificat în accepţiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004, impunându-se, de asemenea, prevenirea unei pagube iminente.
Arată recurenta că Decizia de impunere nr. 985 din 30 august 2010 este nelegală creanţa pretinsă suplimentar fiind incertă.
Prin raportul de inspecţie fiscală s-a stabilit că nu au fost realizate unele tranzacţii, fiind apreciate ca neavând scop economic raportat la activitatea societăţii, omiţând de asemenea documentele prezentate, cenzurând contracte în baza cărora reclamanta a beneficiat de consultanţă şi servicii.
A arătat recurenta că a contestat măsurile impuse, susţinând temeinicia documentelor justificative.
- Motivele suspendării au fost generate tocmai de poziţia neunitară şi inexistenţa unei poziţii concrete atât a inspectorilor fiscali cât şi a întregii autorităţi fiscale locale faţă de tratamentul fiscal al operaţiunii de cesiune de creanţă.
Consideră recurenta că instanţa de fond în mod nelegal a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cele două condiţii ale cererii de suspendare. Astfel, inconsecvenţele de raţionament ale organului fiscal în ceea ce priveşte caracterul nedeductibil al unor cheltuieli sau tratamentul fiscal aplicabil unei operaţiuni constituie o împrejurare suficientă pentru a concluziona existenţa cazului bine justificat.
- În ceea ce priveşte cerinţa pagubei iminente, precizează recurenta că executarea silită a fost începută, întreaga activitate a societăţii a fost blocată, urmarea fiind un colaps general şi falimentul societăţii ca urmare a imposibilităţii de onorare a vreunei obligaţii curente aferente societăţii.
Întoarcerea executării silite prevăzute de art. 4041 şi art. 4043 C. proc. civ., ar fi lipsită de orice eficienţă practică în situaţia în care societatea ar intra sub incidenţa prevederilor Legii nr. 85/2006.
Pârâta D.G.F.P. Mureş a formulat întâmpinare la cererea de recurs şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca legală şi temeinică.
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează:
Recurenta – reclamantă susţine în motivarea cazului bine justificat, faptul că a formulat contestaţie împotriva legalităţii deciziei de impunere, că organele fiscale au o poziţie neunitară în interpretarea regimului fiscal aplicabil cesiunii de creanţă, având ca exemplu o opinie legală transmisă de A.N.A.F. către o altă societate, cu o speţă identică.
Înalta Curte constată că aceste aspecte nu pot fi reţinute drept o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ fiscal, acestea reprezintă, alături de aprecierea de către agentul fiscal a tranzacţiilor efectuate de recurentă ca neavând scop economic şi interpretarea discreţionară a documentelor justificative, motive de nelegalitate ale actului fiscal contestat.
Potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţi actului administrativ.
Rezultă deci că nu pot fi identice cazurile bine justificate cu motivele de nelegalitate, practic argumentele şi susţinerile reclamantei, nu pot constitui prin ele însele asemenea împrejurări, care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ.
Suspendarea executării actului administrativ care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei.
Dat fiind faptul că motivele invocate de recurentă trebuie analizate prin administrare de probe pe fondul cauzei, se reţine că în aceste condiţii, în care nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită nici condiţia pagubei iminente, cele două condiţii fiind interdependente, fiind consacrată în jurisprudenţă ideea că un cuantum ridicat al sumei în discuţie nu este suficient prin el însuşi pentru a fi considerată îndeplinită condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ – fiscal determină executarea acestuia din oficiu, actul administrativ devenind titlu executoriu.
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S. SRL Mureş împotriva sentinţei nr. 168 din 03 decembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2462/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2473/2011. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
