ICCJ. Decizia nr. 2557/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2557/2011
Dosar nr.9536/2/2009
Şedinţa publică din 5 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC E. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor:
- anularea Deciziei din 01 septembrie 2009, emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulată de către SC E. SA;
- anularea Dispoziţiei obligatorii din 09 iunie 2009 şi a Procesului-verbal din 05 iunie 2009;
- obligarea intimatei la cheltuielile de judecată generate de această procedură.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma încheierii procesului-verbal de control financiar din 04 septembrie 2008, reanalizat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în baza Deciziei din 13 martie 2009, s-a emis Dispoziţia obligatorie din 09 iunie 2009 prin care s-a dispus ca SC E. SA să restituie la bugetul Ministerului Economiei suma de 2.967.395,22 RON şi să vireze la bugetul de stat suma de 654.818 RON, reprezentând dobânzi.
Împotriva acestei dispoziţii obligatorii şi împotriva procesului-verbal de control financiar emis la data de 05 iunie 2009, reclamanta a formulat plângere prealabilă, iar prin Decizia din 01 septembrie 2009, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a respins plângerea.
În motivarea acestei decizii, a arătat reclamanta, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a reţinut că "în condiţiile în care suma totală de 2.967.395,22 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice subvenţionată, nu a fost virată pe circuitul financiar prevăzut de legile bugetare, cu destinaţia finală - fondul de risc pentru garanţii de stat pentru împrumuturi externe, iar obligaţiile operatorilor economici către acest fond au fost stinse prin efectul unui act normativ special, în mod legal organele de control financiar au dispus Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice E. SA virarea sumei de 2.967.395,22 RON, deţinută nejustificat de aceasta, către bugetul de stat şi au calculat accesorii în cuantum de 654.818 RON".
Reclamanta a criticat actele administrativ-fiscale contestate ca nelegale şi netemeinice, arătând, în esenţă, că organele de control au interpretat greşit dispoziţiile legale incidente, operaţiunile contabile efectuate şi natura sumelor transferate între societăţi.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1339 din data de 16 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC E. SA.
3. Motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanţei de fond
Prima instanţă a stabilit că sumele în privinţa cărora organele de control au dispus restituirea reprezintă contravaloarea energiei electrice subvenţionate, consumată în sectorul minier, precum şi dobânzile aferente.
A mai reţinut Curtea că SC E. SA a încasat suma de 2.967.395,22 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată de sectorul minier, sector pentru care s-au acordat subvenţii, iar ulterior, suma a fost virată către SN N. SA. care, la rândul său, a returnat către SC E. SA suma totală de 2.967.395,22 RON, cu O.P. din 23 februarie 2006, motivat de faptul că SN N. SA nu mai avea de încasat datorii restante de la aceasta.
A arătat instanţa de fond că în condiţiile în care suma de 2.967.395,22 RON, reprezentând contravaloarea energiei electrice subvenţionate, nu a fost virată la "Fondul de risc pentru garanţii de stat pentru împrumuturi externe", în acord cu dispoziţiile Legii nr. 511/2004, în mod corect a fost obligată reclamanta la restituirea acesteia, în concordanţă şi cu art. 75 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Curtea a respins argumentul reclamantei privitor la eronata stabilire în sarcina sa a obligaţiei de plată în cuantum de 654.818 RON (dobânzi aferente debitului principal), întrucât subvenţiile nu ar fi purtătoare de dobânzi, cu motivarea că reclamanta nu se legitimează în calitatea de beneficiar al subvenţiei acordată sectorului minier, ci în aceea de participantă la circuitul financiar prevăzut de Legea bugetului de stat pe anul 2005, deci, având în vedere că suma de 2.967.395,22 RON a fost deţinută în mod nejustificat de către aceasta, reclamanta este ţinută de plata accesoriilor în cuantum de 654.818 RON, astfel cum au fost stabilite de către organul fiscal.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC E. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
4.1. La pronunţarea sentinţei, instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţiile Legii bugetului de stat pe anul 2005, conform cărora, în art. 16 alin. (1) se prevedea că „în bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului, la titlul Subvenţii, este cuprinsă şi suma de 1.000,0 mld. ROL pentru achitarea datoriilor restante şi curente către Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice SA, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată în sectorul minier", iar în art. 16 alin. (4) s-a prevăzut că SC E. SA are obligaţia de a achita contravaloarea energiei electrice livrată de către producătorul Societăţii Naţionale N. SA, cu sumele încasate potrivit art. 16 alin. (1) din lege.
4.2. La pronunţarea sentinţei, curtea de apel nu a ţinut seama de dispoziţiile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1952/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea execuţiei bugetare a anului 2005, respectiv de dispoziţiile art. 3.1.
Din interpretarea acestor dispoziţii normative, legiuitorul a prevăzut obligaţia restituirii sumelor primite în plus faţă de alocaţiile prevăzute prin legile bugetare anuale, însă recurenta nu a primit sume în plus.
Se prevede expres un termen de regularizare în cazul constatării unor astfel de sume plătite în plus, termenul fiind până la data de 31 ianuarie 2006.
S-a prevăzut de asemenea, contul în care se virează suma primită în plus ca urmare a subvenţiei acordate, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a dispus a se achita suma de 2.967.395,22 RON în alt cont decât cel dispus de lege.
4.3. Măsura de restituire a subvenţiei neacordate către ordonatorul principal de credite Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri este nelegală, deoarece subvenţia acordată societăţilor din sistemul minier nu poate fi returnată.
SC E. SA nu a primit subvenţie de la minister, şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege, în sensul că a achitat contravaloarea energiei electrice livrată de către producătorul de energie electrică.
4.4. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că art. 75 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice stabilesc că „orice sumă care se cuvinte statului se face venit la stat dacă legea nu prevede altfel", deoarece recurenta nu a încasat bani de la stat, suma în discuţie reprezintă creanţe izvorâte din obligaţii contractuale.
4.5. Instanţa de fond nu a analizat probele administrate în cauză, respectiv adresele emise de către societăţile din sectorul minier care au arătat că sumele achitate în contul de trezorerie sunt sume din surse proprii sau din alte subvenţii acordate de stat care nu aveau ca finalitate stingerea de către SC E. SA a obligaţiilor pe care le înregistra faţă de SN N. SA.
5. Apărările formulate de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 511/2004.
Recurenta nu este beneficiară a subvenţiei acordată sectorului minier, iar suma de 2.967.395,22 RON nu a fost virată la Fondul de risc pentru garanţii de stat pentru împrumuturi externe, astfel cum dispune Legea nr. 511/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi ca instanţă competentă să soluţioneze recursul declarat
1. Recursul este nefondat.
1.1. Astfel cum a reţinut instanţa de fond, iar recurenta a recunoscut, SC E. SA este participantă la circuitul financiar reglementat de Legea nr. 511/2004 (Legea bugetului de stat pe anul 2005).
Sumele cu titlu de subvenţie au fost acordate societăţilor din sectorul minier şi aveau destinaţia achitării datoriilor reprezentând contravaloarea energiei electrice.
Din sumele încasate, recurenta avea obligaţia să achite contravaloarea energiei electrice furnizate către SN N. SA, iar aceasta din urmă îşi achita datoriile la Fondul de risc pentru garanţii de stat pentru împrumuturi externe.
1.2. Suma în cuantum de 2.967.395,22 RON a fost încasată de recurentă de la societăţile miniere şi a fost virată către SN N. SA.
Aceasta din urmă nu şi-a îndeplinit obligaţia legală şi nu a virat suma la Fondul de risc pentru garanţii de stat pentru împrumuturi externe, motivând că SC E. SA nu mai avea datorii restante.
1.3. Nu există nicio dovadă la dosar din care să rezulte că suma în litigiu ar proveni din alte surse în afara subvenţiilor acordate sectorului minier.
Însăşi recurenta-reclamantă, în momentul virării sumei către SN N. SA a înscris pe ordinele de plată menţiunea că suma reprezintă contravaloarea energiei electrice de la unităţile miniere, de unde rezultă că sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 511/2004.
1.4. Adresele emise de către societăţile din sectorul minier invocate de recurentă nu specifică şi nu indică suma exactă a sumei datorate, ci se referă la sume ce nu au legătură cu prezenta cauză.
1.5. Obligaţia de restituire a subvenţiei nu este întemeiată pe dispoziţiile art. 3.1. din Normele metodologice privind încheierea execuţiei bugetare a anului 2005, ci urmare a inspecţiei fiscale, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, în condiţiile şi termenele dispuse de acest act normativ, astfel încât dispoziţia de restituire nu este tardiv formulată.
1.6. Din actele dosarului nu rezultă că suma de 2.967.395,22 RON reprezintă o datorie contractuală.
Faţă de acestea, dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 500/2002 sunt aplicabile, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Prin urmare, recurenta are obligaţia restituirii sumei în contul arătat de organul fiscal şi nu în contul indicat pentru anul 2006, aşa cum pretinde recurenta, deoarece prevederile art. 3.1. sus-menţionate nu sunt aplicabile în speţă.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de SC E. SA împotriva Sentinţei civile nr. 1339 din data de 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2556/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
