ICCJ. Decizia nr. 2654/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2654/2011
Dosar nr. 1367/46/2009
Şedinţa publică de la 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.G. a chemat în judecată Guvernul României şi Casa Naţională de Pensii şi alte Asigurări Sociale pentru a se dispune anularea O.U.G. nr. 105/2009 şi a Ordinului Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 926 din 13 octombrie 2009.
În motivarea acţiunii, a arătat că în perioada mai 2006-mai 2009 a îndeplinit funcţia de director executiv adjunct în cadrul Casei Judeţene de Pensii Argeş, iar după această dată, pe aceea de director coordonator adjunct.
La data de 24 octombrie 2009 s-a emis Ordinul nr. 926 din 13 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea contractului său de management începând cu 14 octombrie 2009, iar din preambulul acestui act administrativ rezultă că temeiul emiteri acestuia este reprezentat de O.U.G. nr. 105/2009, act normativ ce încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime recunoscute cetăţenilor prin Constituţie şi Primul Protocol adiţional la Convenţie.
S-a mai susţinut că, Ordinul contestat este nelegal şi pentru că nesocoteşte dispoziţiile Legii nr. 188/1999, fiind emis în perioada în care reclamantul s-a aflat în concediu medical şi în temeiul unui act normativ ce preia dispoziţiile unei alte ordonanţe ce a fost, însă, declarată neconstituţională.
Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale, iar cealaltă pârâtă, excepţia de netimbrare, a inadmisibilităţii acţiunii şi a prematurităţii acesteia.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 183/F-CONT din 9 septembrie 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Ordinului nr. 926 din 13 octombrie 2009 emis de Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale şi respingerea cererii de anulare a O.U.G. nr. 105/2009 şi a acţiunii împotriva Guvernului României.
Totodată, a respins cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
- Excepţia de inadmisibilitate a cererii prin care se solicită anularea O.U.G. nr. 105/2009 este întemeiată, întrucât pentru ordonanţele guvernului art. 9 din Legea nr. 554/2004 prevede o procedură specială de cenzură prin examinarea lor de către Curtea Constituţională.
- Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale, în raport de cererea de anulare a O.U.G. nr. 105/2009, este inutil a mai fi analizată faţă de concluzia privind inadmisibilitatea unei astfel de cereri.
- Excepţia netimbrării s-a reţinut a fi neîntemeiată pe considerentul că raportul de serviciu al reclamantului este asimilabil unui raport de muncă.
- Excepţia prematurităţii acţiunii nu a fost reţinută de către instanţa de fond, întrucât în cauză s-a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate iar potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în situaţia în care o astfel de excepţie este admisă acţiunea în anularea actului administrativ „poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă”.
Referitor la capătul de acţiune privind anularea Ordinului nr. 926 din 13 octombrie 2009, emis de Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale, s-a reţinut că atâta timp cât ordinul a cărei anulare se solicită nu se bazează decât pe dispoziţiile unei ordonanţe de guvern declarate neconstituţionale, într-o cauză anterioară, urmează a se admite acţiunea şi, în consecinţă, a se anula actul administrativ contestat.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa a admis pretenţiile intimatului-reclamant S.G., faţă de Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale, deoarece aceasta din urmă a emis Ordinul nr. 926 din 13 octombrie 2009, respectând prevederile O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit temeiul legal pentru încheierea contractului de management între reclamant şi Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale.
S-a mai susţinut că, reclamantul nu a respectat niciunul din termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ, întrucât deşi a demarat procedura prealabilă prin depunerea plângerii la Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale, nu a primit răspuns sau refuz din partea Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi, nu a aşteptat împlinirea termenului legal, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b), motiv pentru care acţiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că constatarea neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 105/2009, în temeiul căruia a fost emis ordinul contestat produce efecte numai pentru viitor astfel că, nu pot fi reţinute argumentele potrivit cărora anularea ordinului şi repunerea în funcţie ar fi consecinţa directă a constatării neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 105/2009.
Prin Ordinul nr. 1162 din 25 mai 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, intimatul-reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei Economice Evidenţă Contribuabili în cadrul Casei Judeţeane de Pensii Argeş în baza art. III alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin Ordinul contestat în cauză, nr. 926 din 13 octombrie 2009 având ca emitent, Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, s-a dispus ca, începând cu data de 14 octombrie 2009, în baza O.U.G. nr. 105/2009 să înceteze contractul de management încheiat între părţi.
Temeiul juridic al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl constituie O.U.G. nr. 105/2009, Legea nr. 53/2003 - C. muncii, art. 12 Statutul Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de Pensii.
Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009, arătând, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv actul administrativ de numire, reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
De asemenea, funcţia publică ocupată de intimatul-reclamant a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 37/2009, care a fost, şi ea, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Or, lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept consecinţă încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator adjunct este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
De altfel prin Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituţională a reţinut că, începând cu 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 şi prin art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. III, art. V, art. VIII, şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
Aşadar, în raport cu deciziile pronunţate de Curtea Constituţională referitor la aceste modificări legislative, funcţia de director coordonator adjunct se consideră a fi desfiinţată.
Drept urmare, cum situaţia de neconstituţionalitate ivită ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că atât ordinul de numire în funcţie a intimatului-reclamant, cât şi cel prin care s-a dispus încetarea acestui act şi a contractului de management încheiat între părţi, în baza O.U.G. nr. 37/2009, nu-şi mai pot menţine valabilitatea, fiind emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituţionale.
Într-adevăr, este cert că neconstituţionalitatea actului normativ în temeiul căruia recurentul-pârât a emis ordinul de eliberare din funcţie a intimatului-reclamant, adică O.U.G. nr. 105/2009, a afectat legalitatea ordinului respectiv, însă acest lucru nu poate justifica soluţia instanţei de fond, în condiţiile în care ordinul de numire nu mai producea, nici el, efecte juridice, ulterior constatării neconstituţionalităţii actului normativ în executarea căruia a fost emis, respectiv O.U.G. nr. 37/2009.
Pentru considerentele arătate, recursul urmează a fi admis, modificându-se sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant, ca neîntemeiată.
Referitor la cererea de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor urmează a se avea în vedere prevederile art. 49 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. potrivit cărora „oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane, intervenţia este în interesul uneia dintre părţi care sprijină numai apărarea acesteia.
În cauză, intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor iniţiator al O.U.G. nr. 105/2009 a cărui anulare se solicită, are interes în susţinerea punctului de vedere al Guvernului care este emitentul acestui act normativ.
Cum însă O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituţională ca o consecinţă a respingerii acţiunii reclamantului, cererea de intervenţie a Ministerul Administraţiei şi Internelor va fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei civile nr. 183/F-CONT din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea recurată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul S.G. ca neîntemeiată.
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor în interesul Guvernului României.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2643/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2656/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
