ICCJ. Decizia nr. 2658/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

R O M A N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2658/2011

Dosar nr. 44668/3/2008

Şedinţa publică de la 11 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 803 din 12 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC E.S. SRL în contradictoriu cu pârâţii Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică, SC U. SRL România, Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii şi H.J.S..

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea ce face obiectul cauzei de faţă, aşa cum a fost modificată şi precizată pe parcursul judecăţii, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a operaţiunii prin care Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică a transferat în mod abuziv drepturile de folosinţă asupra unui număr de domenii internet către H.J.S., să se constate nulitatea absolută a operaţiunii prin care Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică a transferat în mod abuziv drepturile de folosinţă asupra domeniilor de internet menţionate către SC U. SRL România, obligarea pârâtului Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică să anuleze/revoce drepturile de folosinţă asupra domeniilor solicitate de reclamantă şi obligarea pârâtului Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică la atribuirea drepturilor de folosinţă asupra domeniilor solicitate de SC E.S. SRL.

Reclamanta se consideră vătămată în drepturile sale legate de cererea formulată la data de 20 noiembrie 2007, prin care a solicitat Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică - Registrul ROTLD să i atribuie drepturi de folosinţă asupra unui număr de 78 de domenii internet cu extensia. ro., care erau deja înregistrate pe numele altor deţinători persoane juridice care nu mai există sau care datele pe care acestea le-au furnizat la înregistrare sunt false sau incomplete, I.C.I. nerespectându-şi obligaţia, prevăzută la secţiunile Reguli de Înregistrare şi Contract pentru Înregistrare existente la adresa www.rotld.ro , de a anula drepturile de folosinţă şi de a le transfera către reclamantă, în virtutea principiului adoptat de I.C.I., şi anume primul venit primul servit.

Curtea de apel a constatat că prin adresa din data de 05 decembrie 2007 pârâta I.C.I. a răspuns la cererea formulată în data de 20 noiembrie 2007, informând reclamanta că în urma notificărilor transmise potrivit procedurii, că pentru domeniile deţinute de firmele N.O., F.X.I. SA, D.N.T. Timişoara, ROTLD nu poate suspenda dreptul de folosinţă, pentru motivele arătate, iar pentru celelalte domenii menţionate, ROTLD va începe demersurile de notificare ale deţinătorilor de domenii, invitând reclamanta să urmărească starea acestor nume de domenii interogând baza de date WHOIS, şi să solicite informaţii suplimentare despre situaţia acestor nume, după data de 15 ianuarie 2008.

Reţine instanţa de fond că dreptul de folosinţă al unor domenii de internet, deţinute de o persoană juridică la un moment dat pot fi transmise, urmare a reorganizării societăţii prin divizare sau absorbţie, unei alte societăţi comerciale, care devine succesorul în drepturi cu privire la acest drept, sau urmare a dizolvării societăţii prin transmiterea lor către acţionarii care au adus ca aport sau le-au transmis societăţii spre folosinţă, pe durata funcţionării acesteia sau pentru un anumit termen.

Din acest punct de vedere, se apreciază că, faptul că la Oficiul Registrului Comerţului o firmă figurează ca dizolvată, nu înseamnă că ROTLD trebuie automat să procedeze la anularea acestor domenii şi atribuirea lor, potrivit regulii „ primul venit primul servit”, ci trebuie să efectueze verificări pentru a stabili dacă nu afectează drepturi dobândite de alte persoane fizice sau juridice, cu privire la aceste domenii, acesta fiind sensul procedurii de notificare şi verificare, cu finalitatea ce constă în actualizarea datelor existente în baza de date WHOIS, disponibilă.

Totodată, se mai reţine că I.C.I. nu are obligaţia de plano să anuleze un drept de folosinţă cu privire la un domeniu, doar dacă constată potrivit evidenţelor de la Oficiul Registrului Comerţului că firma a fost reorganizată sau a fost dizolvată, ci are posibilitatea efectuării de verificări, prin notificarea deţinătorului, suspendarea dreptului de folosinţă pe o perioadă de 3 luni şi apoi poate dispune anulare, dacă nici o persoană nu revendică acest drept de folosinţă şi nu justifică dobândirea acestui drept.

În speţă, consideră instanţa de fond că nu se poate reţine un refuz nejustificat al pârâtei de a atribui dreptul de folosinţă asupra domeniilor solicitate reclamantei, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, a efectuat toate verificările necesare, primind confirmări pentru majoritatea domeniilor de la deţinătorii acestora, care au justificat existenţa dreptului de folosinţă sau transmiterea legală către aceştia şi invitând reclamanta pentru a depune cerere de înregistrare pentru 10 domenii, pentru care, în urma procedurii nu a confirmat nimeni un drept de folosinţă cu privire la acestea.

Însă ceea ce priveşte faptul că în baza de date de pe site-ul I.C.I. deţinător la momentul actual nu mai este nici una din firmele menţionate, respectiv I.S. SA România, R.N., R.N.R.S., A. ci o persoană fizică, H.J.S., Curtea de apel a constatat că potrivit actelor de la dosarul cauzei, confirmate de I.C.I., această persoană a deţinut integral aceste domenii, încă din anul 2007, plătind integral dreptul de folosinţă asupra acestora, astfel încât, urmare a notificărilor întreprinse de I.C.I., urmare a răspunsului din data de 10 ianuarie 2008 a pârâtului H.J.S. şi a verificărilor întreprinse s-a constatat că această persoană deţine un drept de folosinţă anterior cu privire la aceste domenii, făcându-se menţiunile corespunzătoare în evidenţa electronică.

Prin urmare consideră instanţa de fond că nu există nici un temei pentru a dispune anularea operaţiunii prin care Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică a transferat drepturile de folosinţă asupra unui număr de domenii internet către H.J.S., în cauză nefiind vorba despre un transfer, ci de o actualizare a bazei de date, urmare a procedurii declanşate ca urmare a demersului efectuat de reclamantă.

În ceea ce priveşte capătul patru de cerere prin care reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a operaţiunii prin care Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică a transferat drepturile de folosinţă asupra domeniilor de internet menţionate către SC U. SRL România, instanţa de fond, l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, în condiţiile în care pentru domeniile înregistrate de către firma F.X.I. SA, a rezultat că întrucât această firmă a fost dizolvată prin divizare totală între două companii, C.C. SRL şi SC U. SRL România, potrivit procedurii ROTLD a făcut toate demersurile necesare către firmele absorbante, ICI primind răspuns din partea SC U. SRL România, în data de 10 iunie 2008 prin care a fost informat că domeniile în discuţie sunt folosite de către această societate şi se solicită efectuarea modificărilor aferente în baza de date.

2.Recursul declarat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 803 din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC E.S. SRL invocând dispoziţiile art. 304 pct. 3, pct. 7, pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în raport de care a susţinut, în esenţă următoarele:

Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, în condiţiile în care competenţa de soluţionare a litigiilor relative la atribuirea numelor de domeniu revine jurisdicţiei civile şi de proprietate intelectuală, respectiv completelor specializate în soluţionarea litigiilor privind proprietatea intelectuală, înfiinţate potrivit Legii 304/2004.

În acest sens susţine recurenta că raportul juridic dedus judecăţii s-a născut din şi în legătură cu respectarea normelor relative la înregistrarea numelor, iar litigiile relative la înregistrarea numelor de domenii, cât şi protecţia acestora este guvernată de jurisdicţia civilă.

Mai arată, recurenta că numele de domeniu reprezintă o serie de caracteristici asemănătoare până la identitate cu cele ale drepturilor de proprietate intelectuală, cum ar fi înregistrarea numelui de domeniu la registru competent pentru domeniul respectiv, activitatea de creaţie în alegerea numelui de domeniu, utilizarea numelui de domeniu, în principal, de cei care desfăşoară activităţi economice deoarece el facilitează interacţiunea dintre comerciant şi consumator, caracterul exclusiv de utilizare al dreptul obţinut prin înregistrarea unui număr de domeniu e etc.

Totodată, susţine recurenta că numele de domeniu reprezintă drept anterior în înţelesul Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice iar numele de domenii, alcătuite din caractere alfanumerice pot fi considerate semne în sensul definiţiei date mărcii de Legea nr. 84/1998 şi Directivei Comunitare nr. 89/104 din 21 decembrie 1998.

Totodată, în opinia recurentei, un alt argument rezidă din obiectul de activitate al pârâtului, care îndeplineşte funcţia de registru pentru numele de domenii ro, atribuţie simulară Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci în ceea ce priveşte mărcile, acordă asistenţă deplină activităţii de producţie şi servicii în vederea susţinerii cercetării şi dezvoltării, activităţi de editare şi tipărire publicaţii, activitate de comerţ şi de import-export.

Printr-un alt set de critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine recurenta că soluţia instanţei de fond este dată în urma unei aprecieri eronate a ansamblului probator şi a argumentelor de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, ceea ce a condus la aplicarea greşită a prevederilor legale în materie.

Astfel, susţine recurenta că instanţa d fond nu a analizat comprehensiv argumentele aduse în susţinerea cererii de chemare în judecată, ci s-a mărginit la a reţine, de o manieră eliptică şi lacunară, că nu există temei deoarece intimatul H.J.S. este titularul drepturilor de folosinţă fiind cel care a achitat contravaloarea înregistrării acestor domenii.

Susţine recurentul că instanţa de fond a apreciat în mod vădit eronat că în prezenta speţă prin raportare la H.J.S. cât şi la SC U. SRL România, nu ar fi vorba de un transfer ci mai degrabă de o actualizare a bazei de date, dat fiind că din punct de vedere terminologic actualizarea presupune o modificare a atributelor de identificare ale unui deţinător în timp ce transferul presupune substituirea deţinătorului iniţial cu un alt subiect distinct de drept, despre acest lucru fiind vorba în speţă.

Consideră recurenta că, instanţa de judecată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale la o situaţie de fapt stabilită greşit, fără a analiza susţinerile ambelor părţi şi materialul probator administrat în cauză a ajuns la această soluţie deoarece deţinători ai domeniilor vizate erau persoane juridice radiate sau care prezentau date false sau incomplete; motivaţia internă pentru care H.J.S., deşi a plătit pentru domeniile internet, a înregistrat/ a permis să fie înregistraţi ca deţinători persoane juridice, subiecte distincte de drept, exced cadrului procesual şi nu prezintă relevanţă; nu există şi nu poate exista identitate pe plan juridic între deţinătorul unui nume de domeniu şi un reprezentant al acestuia sau orice altă persoană ce ar achita contravaloarea taxelor de înregistrare; stabilind cu certitudine că domeniile reclamate erau deţinute de persoane juridice la 20 noiembrie 2007, indiferent că ele erau plătite de o persoană fizică, faptul că deţinătorii au fost modificaţi, nu poate echivala decât cu un transfer abuziv de folosinţă, fondat pe o cauză ilicită, restabilirea legalităţii neputând opera decât prin reformarea sentinţei recurate;

În ceea ce priveşte domeniile deţinute de F.X.I. SA şi transferate către SC U. SRL România, arată recurenta că, contrar celor reţinute de instanţa de fond în considerente, străine de altfel de natura şi obiectul pricinii, în această situaţie în care nu există consens cu privire la modalitatea de distribuire a domeniilor deţinute, fiecare dintre cele două societăţi absorbante solicitând toate domeniile, şi neexistând un alt text de lege care să reglementeze această situaţie particulară, pârâta trebuia să urmeze procedura de notificare stabilită, ceea ce ar fi îndreptăţit-o să primească domeniile solicitate.

3.Hotărârea instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată recurenta a criticat modul în care pârâtul a înţeles să-şi îndeplinească atribuţiile relative la înregistrarea şi atribuirea dreptului de folosinţă asupra unui număr de nume de domeniu ro, solicitând în esenţă anularea transferului abuziv al dreptului de folosinţă asupra unui număr de domenii internet către H.J.S. şi SC U. SRL România şi atribuirea numelui de domeniu ro pe care le-a solicitat prin cererea din 20 noiembrie 2007.

Aşadar, Înalta Curte, în raport de conţinutul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită instanţa de fond, constată că raportul juridic litigios dedus judecăţii s-a născut din şi în legătură cu respectarea normelor relative la înregistrarea numelor de domeniu ro.

Totodată, Înalta Curte constată că regimul juridic al numelor de domeniu nu este reglementat prin acte normative ceea ce face necesară stabilirea acestuia în raport cu caracteristicile numelor de domenii prin raportare la domeniul proprietăţii industriale.

Astfel, Înalta Curte, analizând caracteristicile numelor de domenii referitoare la naşterea dreptului privitor la numele de domeniu, înregistrarea şi utilizarea numelui de domeniu, activitatea de creaţie în alegerea unui nume de domeniu, exclusivitatea, efectele şi protecţia dreptului de utilizare obţinut prin înregistrarea unui nume de domeniu, şi văzând şi dispoziţiile H.G. nr. 1621/2003, constată că numele de domenii, alcătuite din caractere alfanumerice, sunt bunuri incorporale a căror existenţă depinde de activitatea şi puterea creatoare a omului, fie dintr-o activitate în curs, fie dintr-o activitate trecută şi materializată în creaţii spirituale, ceea ce conduce la includerea lor, fără echivoc, în categoria drepturilor de proprietate industrială.

Totodată, văzând dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., precum şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte constată că în procesele şi cererile din domeniul proprietăţii intelectuale, competenţa de judecată, în primă instanţă, revine completelor specializate din cadrul secţiilor civile ale tribunalelor.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată ca fiind întemeiat primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., aşa încât nu va mai proceda la analiza celorlalte critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

În consecinţă, baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) şi 5 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, pentru soluţionarea litigiului în primă instanţă de completele specializate în proprietate intelectuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC E.S. SRL Bucureşti , împotriva sentinţei civile nr. 803 din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2658/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs