ICCJ. Decizia nr. 2684/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2684/2011
Dosar nr. 1408/54/2010
Şedinţa publică de la 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 409 din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale invocate de pârât; a admis acţiunea formulată de reclamantul A.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi pe cale de consecinţă a anulat decizia din 21 decembrie 2009 emisă de Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a drepturilor salariale neachitate de la data emiterii deciziei şi până la rămânerea irevocabilă a sentinţei pronunţate.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia din 21 decembrie 2009 emisă de Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a încetat raportul de serviciu al reclamantului în temeiul art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi Anexa 1 , pct. 16 din Legea nr. 329/2009 ca urmare a desfiinţării prin divizare a Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, începând cu 23 ianuarie 2010.
Reclamantul ocupa, la data emiterii deciziei contestate, funcţia publică de referent, gradul superior, desfăşurând-şi activitatea în Biroul pentru avizare şi autorizare sanitară având gradul profesional de asistent principal igienă.
Se mai reţine că potrivit anexei 1 pct. 16 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, Agenţia de Sănătate Publica s-a desfiinţat prin divizare, iar activitatea sa a fost preluată de alte doua instituţii: Agenţia Naţională Sanitar Veterinară, pentru activitatea sanitar veterinară şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Direcţia Medicala, pentru activitatea de medicină preventivă, avizare şi autorizare sanitară şi inspecţia sanitară de stat.
Faţă dispoziţiile art. 5, art. 6 din Legea nr. 329/2009 şi art. IV din H.G. nr. 1399/2009 reţine instanţa de fond că în urma desfiinţării prin divizare a Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii , personalul acesteia urmă să fie preluat de către de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (37 de persoanele care desfăşurau activitate sanitar-veterinară) şi de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (15 persoane care desfăşoară activitate de medicină preventivă, avizare şi autorizare sanitară şi inspecţia sanitară de stat), diferenţei de personal aplicându-se măsura încetării raportului de muncă sau de serviciu în baza unor criterii stabilite prin respectivul act normativ.
În speţă, în ceea ce-l priveşte pe reclamant, referent în Biroul pentru avizare şi autorizare sanitară a fostei agenţii, având gradul profesional de asistent principal igienă, instanţa de fond a constatat că în alegerea uneia dintre măsurile de încetare a raporturilor de serviciu şi respectiv, de preluare de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii , nu au fost aplicate dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 329/2009 şi art. IV din H.G. nr. 1399/2009, în sensul că nu au fost avute în vedere criterii stabilite între conducerea Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi reprezentanţii salariaţilor sau criteriilor prev. de dispoziţiile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 329/2009.
Mai reţine instanţa de fond că prin protocolul încheiat între Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii s-a stabilit doar lista celor 15 persoane aferente activităţii de medicină preventivă, avizare şi autorizare sanitară şi inspecţia sanitară de stat, fără a fi precizate criteriile de selectare a acestor persoane sau modalitatea concretă de aplicare a acestora.
Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa de fond a apreciat ca fiind nelegală decizia de încetare a raporturilor de serviciu a reclamantului în temeiul art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 ca urmare a faptului că adoptarea acestei măsuri, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, şi nu a măsurii preluării de către instituţia rezultată din divizarea unităţii angajatoare, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 329/2009 şi art. IV din H.G. nr. 1399/2009 .
Cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive instanţa de fond a reţinut că în raport de faptul că reclamantul a desfăşurat activitate de medicină preventivă, avizare şi autorizare sanitară şi inspecţia sanitară de stat în cadrul fostei Agenţii de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii având funcţia publică de referent, gradul superior, treapta 1 de salarizare, gradul profesional de asistent principal igienă, în Biroul pentru avizare şi autorizare sanitară, precum şi de faptul că potrivit art. IV alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1399/2009 potrivit cu care activitatea de medicină preventivă, avizare şi autorizare sanitară şi inspecţia sanitară de stat şi un număr de 15 persoane care desfăşoară această activitate, precum şi patrimoniul Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii corespunzător acestei activităţi, se preiau de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Curtea constată că a operat o transmisiune a calităţii procesuale de la instituţia publică desfiinţată, Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, acesta având astfel legitimare procesuală pasivă în litigiul dedus judecăţii.
2.Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 409 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ..
Astfel, printr-un set de critici circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulată recurentul susţine că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesual pasive pe baza unor aprecieri neîntemeiate şi contradictorii;
În acest sens, se arată că în mod greşit instanţa de fond, cu încălcarea art. 137 C. proc. civ., a procedat la unirea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive cu fondul cauzei şi a soluţionat cu precădere fondul acţiunii şi nu excepţia invocată prin întâmpinare.
Totodată, se mai susţine că deşi, în hotărârea recurată se reţine că Agenţia s-a desfiinţat şi că decizia contestată a fost emisă de Agenţie, în mod neîntemeiat se concluzionează că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are calitate procesual pasivă., în considerarea faptului că a operat o transmisiune a calităţii procesual pasive de la instituţia publică desfiinţată, respectiv, Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, către Minister.
Consideră recurentul că aprecierile instanţei de fond în sensul că odată cu împărţirea patrimoniului Agenţiei se împart, pe lângă drepturile deţinute de vechea entitate juridică şi obligaţiile acesteia nu poate fi reţinut în cauză, faţă de dispoziţiile H.G. nr. 1399/2009 şi art. 8 din Legea nr. 329/2009, în raport de care între Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a operat transferul doar a drepturilor şi a obligaţiilor prin actele normative indicate şi asumate de părţi prin Protocolul încheiat.
Mai susţine recurentul că în condiţiile în care nu a preluat întreaga masă de drepturi şi obligaţii ci doar anumite drepturi şi obligaţii strict delimitate prin actele normative menţionate, în vigoare la data semnării protocolului , şi răspunderea sa nu poate fi atrasă decât raportat la obligaţiile asumate şi numai în măsura neîndeplinirii acestora. În acest sens, arată recurentul că nu şi-a asumat preluarea întregului personal încadrat la Agenţie pentru îndeplinirea atribuţiilor corespunzătoare activităţii preluate, ci doar a unui număr de 15 persoane, astfel cum atestă Anexa nr. 2 la Protocol, în baza propunerii Agenţiei în colaborare cu reprezentanţii salariaţilor, în acord cu prevederile art. IV din H.G. nr. 1399/2009.
Printr-un alt set de critici formulate pe fondul cauzei, în baza aceloraşi temeiuri de drept, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că rezolvarea dată fondului pricinii prin hotărârea recurată, este în mod vădit lipsită de orice fundament legal, fiind întemeiată pe considerente contradictorii.
Astfel susţine recurentul că deşi instanţa a reţinut în mod corect că potrivit art. IV, alin. (6) din H.G. nr. 1399/2009, criteriile în baza cărora urma a se hotărî încetarea raporturilor de serviciu trebuiau stabilite între reprezentanţii salariaţilor şi conducerea Agenţiei, aceasta ajunge la concluzia că selecţia persoanelor cărora le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu a fost făcută arbitrar şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, situaţie pe care, în mod greşit o impută Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, deşi acesta nu a avut obligaţia de a dispune măsuri în aplicarea reglementărilor Legii nr. 329/2009 şi H.G. nr. 1399/2009 referitoare la stabilirea criteriilor ce vor fi avute în vedere la implementarea respectivelor dispoziţii.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul formulat în cauză în considerarea celor ce urmează.
În primul rând Înalta Curte va înlătura toate criticile recurentului referitoare la soluţionarea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a recurentului, reţinând în acest sens că unirea excepţiei cu fondul s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 137 alin. (2) din C. proc. civ., iar în raport cu dispoziţiile art. IV din H.G. nr. 1399/2009, în mod corect cauza a fost soluţionată în contradictoriu cu autoritatea publică, recurentă în prezenta cauză.
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză urmează a primi însă criticile formulate de recurent pe fondul cauze, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Astfel, Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a fost înfiinţată în baza O.U.G. nr. 64/2003, iar prin H.G. nr. 1399/2009 a fost desfiinţată, patrimoniul său fiind preluat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi de către Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, corespunzător activităţilor preluate potrivit art. IV din acelaşi act normativ.
În art. IV alin. (6) al H.G. nr. 1399/2009 s-a prevăzut că încetarea raporturilor de serviciu ale personalului Agenţiei se face ca urmare a Legii nr. 329/2009, cu respectarea procedurilor legale aplicabile categoriei de personal din care face parte şi al prevederilor legale privind protecţia socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi reprezentanţii salariaţilor, în termen de maxim 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.
Aşadar, este de necontestat faptul că atât desfiinţarea locurilor de muncă, cât şi disponibilizarea reclamantului s-a făcut în temeiul unor acte normative emise de către Guvernul României în scopul respectării unor acorduri cu organisme europene şi internaţionale, prin care s-a dispus desfiinţarea autorităţii publice în raport de care reclamantul avea raporturi de muncă, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, indicate corect în cuprinsul deciziei contestate.
De asemenea, Înalta Curte mai reţine că la data de 3.12.2009, în temeiul art. 8 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 329/2009 şi al art. IV alin. (3) şi (4) din H.G. nr. 1399/2009, între Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii s-a încheiat un Protocol, care a avut ca obiect printre altele preluarea listei celor 15 persoane aferente activităţii de medicină preventivă, avizare, autorizare şi inspecţie sanitară de stat, printre care nu se regăseşte şi recurentul.
Faptul că recurentul a preluat în urma divizării Agenţiei activitatea de medicină preventivă, avizare şi autorizare sanitară şi inspecţia sanitară de stat iar reclamantul exercita o funcţie cu atribuţii corespunzătoare activităţilor preluate de recurent, nu constituie un argument legal, pentru a considera că incumbă recurentului obligaţia reîncadrării reclamantului în funcţia deţinute anterior şi care practic a fost desfiinţată odată cu desfiinţarea Agenţiei.
Totodată, în raport de faptul că recurentul trebuia să respecte limita celor 15 persoane, prevăzută de art. IV alin. (2) din H.G. nr. 1399/2009, în mod greşit instanţa de fond, a reţinut în sarcina recurentului obligaţia reîncadrării reclamantului, fost salariat al autorităţii publice desfiinţate.
Aşa cum rezultă din cuprinsul HG nr. 1399/2009 şi din Protocolul încheiat între Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, recurentul nu este un continuator al personalităţii Agenţiei, deoarece nu a preluat toate drepturile şi obligaţiile acesteia, ci doar cele expres menţionate în Protocol iar în ceea ce priveşte salariaţii cărora le-a încetat contractul individual de muncă în baza deciziilor emise de Agenţie în luna decembrie 2009 numai pentru plata drepturilor de natură salarială aferente lunilor noiembrie şi decembrie 2009 şi ianuarie 2010 până la împlinirea termenului de preaviz acordat de Agenţie.
Prin urmare, chiar dacă instanţa de fond a apreciat că selecţia celor 15 persoane preluate de recurent nu s-a făcut pe baza unor criterii obiective stabilite în condiţiile H.G. nr. 1399/2009, în mod greşit a imputat această situaţie recurentului, câtă vreme acestuia nu i-au revenit nici un fel de obligaţii legale în stabilirea criteriilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 329/2009, şi implicit în selecţia personalului preluat de la autoritatea publică desfiinţată.
În raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc.civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, împotriva sentinţei civile nr. 409 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A.M..
Obligă intimatul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 96,60 RON către recurent.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2682/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2690/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
