ICCJ. Decizia nr. 2700/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2700/2011
Dosar nr. 11060/2/2009
Şedinţa publică de la 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice anularea parţială a Ordinului nr. 88 din 20 martie 2007, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 255 alin. (2) teza I şi a II-a.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că a solicitat în cadrul unei acţiuni înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 26404/3/2008, obligarea societăţii A.N. să o racordeze la sistemul public de canalizare şi să desfiinţeze sistemul de canalizare ce străbate proprietatea sa, sau să o despăgubească pentru prejudiciile care decurg din existenţa respectivului canal, însă i-au fost opuse dispoziţiile Ordinului nr. 88/2007, cu motivarea că există un drept de servitute cu titlu gratuit pentru sistemul de canalizare ce traversează proprietatea reclamantei.
În opinia reclamantei, dispoziţiile art. 255 alin (2) din Ordinul 88 din 20 martie 2007, prin care se reglementează un astfel de drept de servitute cu titlu gratuit este nelegal, întrucât se încalcă dispoziţiile art. 44 din Constituţia României şi art. 480 C. civ. şi i se aduce atingere dreptului său de proprietate. Normele constituţionale permit efectuarea de lucrări de interes general doar după o prealabilă despăgubire, astfel că se încalcă dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1, adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
A mai arătat reclamanta că actul atacat contravine şi dispoziţiilor art. 36 alin (2) din Legea nr. 51/2006 care reglementează obligaţiile operatorului de utilităţi publice.
Prin sentinţa nr. 1684 din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.M.; a anulat dispoziţiile art. 225 alin. (2) teza a II-a din Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 88 din 20 martie 2007; a respins cererea pentru teza I a ordinului şi a obligat pârâta la 300 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut că dispoziţiile legale contestate au următorul conţinut:
„Dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenţei sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare,pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii şi exploatării sistemelor respective.
Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăţilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestuia."
Analizând conţinutul acestor dispoziţii legale, prima instanţă a ajuns la concluzia că instituirea unui drept de servitute poate fi justificată din perspectiva interesului public, însă caracterul gratuit al acestui drept contravine dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României şi încalcă principiul proporţionalităţii impus de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, care interzic ca o persoană să fie lipsită de proprietatea sa fără plata unei drepte despăgubiri.
În acelaşi sens au fost considerate dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 care impun ca pentru restricţiile impuse de operatorii de utilităţi publice să se plătească despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- instanţa de fond a reţinut greşit obiectul acţiunii ca fiind alin. (2) teza a II-a din art. 225 al Ordinului Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 88/2007, anulând greşit această parte a ordinului când, în realitate, dispoziţiile contestate de reclamantă se află la alin. (1) al art. contestat;
- textul a cărui nelegalitate a invocat-o reclamanta este în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 241/2006, instanţa de fond stabilind în mod greşit nelegalitatea acestuia,
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Textul art. 225 al Ordinului nr. 88/2007 (actul a cărui nelegalitate se invocă) are următorul conţinut:
(1) Pe toată durata existenţei sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii şi exploatării sistemelor respective, operatorul are drept de servitute asupra proprietăţilor afectate de sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare, realizându-se cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestuia.
(2) Dacă cu ocazia intervenţiilor pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii se produc pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, operatorii au obligaţia să le plătească acestora despăgubiri, în condiţiile legii. Proprietarul terenului afectat de exercitarea dreptului de servitute va fi despăgubit pentru prejudiciile cauzate. Cuantumul despăgubirii se stabileşte prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească.
(3) Operatorii au obligaţia să ţină evidenţe distincte pentru fiecare activitate, având contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu şi/sau localitate de operare în parte.
În cuprinsul acţiunii reclamanta a precizat că textul a cărui nelegalitate o invocă este următorul: „Dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenţei sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreţinerii şi exploatării sistemelor respective.
Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăţilor afectate de sistemul alimentare cu apă şi de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existentei acestuia". În realitate, acest text se află la alin. (1) al art. 225 menţionat.
În mod greşit instanţa de fond, prin dispozitivul hotărârii , a constatat nelegalitatea alin. (2) al art. 225 din Ordin, deşi în considerente a motivat nelegalitatea alin. (1) al art. menţionat , pronunţându-se astfel asupra unui lucru care nu s-a cerut.
Totodată, această confuzie privind obiectul acţiunii a împiedicat-o pe pârâtă să-şi formuleze apărările în raport de conţinutul textului a cărui nelegalitate s-a invocat, astfel că nu se poate reţine că instanţa s-a pronunţat asupra obiectului excepţiei , în urma unei dezbateri contradictorii.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, casând sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea pronunţării asupra obiectului excepţiei de nelegalitate, respectiv art. 225 alin. (1) din Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare nr. 88/2007.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza şi celelalte susţineri făcute de recurentă în cadrul motivelor de recurs şi care vizează aspectele de nelegalitate a actului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice împotriva sentinţei nr. 1648 din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2690/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2706/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
