ICCJ. Decizia nr. 2699/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2699/2011
Dosar nr.20611/3/2008
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1858 din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a actului administrativ atacat de către reclamantul G.T., în contradictoriu cu pârâtul C.N.S.A.S., ca inadmisibilă şi a respins acţiunea formulată de către reclamant, ca neîntemeiată, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 1655 din 30 noiembrie 2006, emisă de pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 1655 din 30 noiembrie 2006 a Colegiului C.N.S.A.S., adoptată în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, s-a stabilit că reclamantul a fost agent al poliţiei politice comuniste, având gradul de locotenent major în 1974, apoi căpitan în 1980 la I.J. Vrancea, Serviciul 1.
Reclamantul a susţinut că Decizia nr. 1655 din 30 noiembrie 2006 emisă de pârât este nelegală pentru faptul că C.N.S.A.S, în urma Deciziei nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Legii nr. 187/1999, nu mai avea competenţa să adopte astfel de acte, iar cadrul legislativ ulterior, în speţă OUG nr. 24/2008 aprobată şi modificată prin Legea nr. 293/2008 nu mai prevedea în competenţa sa o astfel de activitate.
Pe cale de excepţie, reclamantul a invocat şi excepţia de nelegalitate a deciziei contestate, ca urmare a declarării neconstituţionale a Legii nr. 187/1999, în temeiul căreia această decizie a fost emisă.
Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată, constatând că excepţia de nelegalitate a deciziei de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii a fost ridicată de reclamant în acelaşi dosar în care reclamantul solicită a se constata nulitatea absolută a deciziei amintite, ceea ce contravine condiţiei de admisibilitate prevăzută în art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, fiind vorba despre unul şi acelaşi act administrativ.
Referitor la Legea nr. 187/1999, Curtea a reţinut că rolul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau după caz, colaborator al Securităţii, nu este acela de a stabili vinovăţii sau de a le comensura, de a aplica pedepse şi de a le individualiza, instanţa nerealizând o justiţie retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva pârâtului C.N.S.A.S. şi eventual, a altor probe, întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie.
În speţă, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 187/1999, care definesc noţiunea de agent al poliţiei comuniste, reţinând că toate măsurile întreprinse de către reclamant având gradul de locotenent major au încălcat flagrant drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare şi la acea dată.
Astfel, acţiunile întreprinse de reclamant au presupus grave imixtiuni în viaţa privată, încălcându-se concomitent, şi dreptul fundamental la libertatea de opinie şi de exprimare: pătrunderea în mod abuziv în apartamentul unei persoane, acţiunea de urmărire a unor persoane de o altă religie, etc.
În concret, măsurile dispuse au vizat îngrădirea dreptului la libertatea cuvântului (art. 28 din Constituţia României din 1965), dreptul la inviolabilitatea domiciliului (art. 32 din Constituţia României din 1965), dreptul la secretul corespondenţei (art. 33 din Constituţia României din 1965.)
Susţinerile reclamantului în sensul că nu a făcut decât să respecte legile în vigoare la acel moment precum şi ordinele date de superiorii săi, nu au fost reţinute de către instanţă, Curtea constatând că la momentul acela reclamantul avea posibilitatea de a decide neluarea unor astfel de acţiuni vătămătoare pentru alţii, în virtutea funcţie de conducere pe care o deţinea.
În ceea ce priveşte aspectele menţionate de reclamant, pe cale de excepţie, conform cererii de chemare în judecată, Curtea a constatat că reclamantul realizează o gravă eroare între două proceduri diferite prevăzute de legea în discuţie, la data emiterii deciziilor.
Astfel, reclamantul nu se află în procedura reglementată de art. 15 în referire la art. 2 din lege, ci în cea prevăzută de art. 17 alin. (2) care prevede publicarea tuturor agenţilor poliţiei politice comuniste, a funcţiilor acestora, precum şi a faptelor acestora, calificate ca fiind activităţi de poliţie politică, indiferent de împrejurarea dacă aceştia ocupă sau nu vreuna dintre funcţiile enumerate de art. 2 din Legea nr. 187/1999.
Ca atare, nu era nevoie nici ca în prealabil, să se fi realizat vreo cerere în acest sens şi nici ca reclamantul să fi fost candidat sau să fi avut vreo funcţie din cele prevăzute de lege, aşa încât, temeiul juridic indicat de partea pârâtă este unul corect.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul G.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fiind invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea pronunţată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, respectiv "hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., potrivit cărora recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304 C. proc. civ., instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Criticile formulate de recurentul-reclamant sunt, în esenţă, următoarele:
- instanţa de fond nu a observat că prin invocarea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 1655 din 30 noiembrie 2006 dată de C.N.S.A.S., recurentul-reclamant nu a dorit examinarea acesteia în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci a solicitat să se constate că este lovită de nulitate absolută, dat fiind că a fost emisă de o structură - C.N.S.A.S. - ce nu mai era competentă să emită astfel de acte, Legea nr. 187/1999 fiind declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curţii Constituţionale şi ulterior abrogată, iar OUG nr. 24/2008 reglementează clar situaţiile în care se fac verificările - la cerere sau din oficiu, în cazurile prevăzute de art. 3 şi 5 din Ordonanţa nr. 24/2008 aprobată şi modificată prin Legea nr. 293/2008, el neregăsindu-se în niciuna din aceste situaţii;
- hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, din considerentele acesteia rezultând că finalitatea legii ar consta în stabilirea identităţii tuturor ofiţerilor de securitate şi nu numai a celor care ocupă funcţiile de la art. 3 şi 4 din OUG nr. 24/2008 aprobată şi modificată prin Legea nr. 293/2008;
- în mod eronat prima instanţă a reţinut că recurentul-reclamant a comis faptele reţinute ca fiind de poliţie politică, ştiut fiind că acţiunile informative se deschideau, aşa cum şi în timpurile actuale se deschid, pe baza unor informaţii ce evidenţiau suspiciuni că persoana ce face obiectul acţiunii, comite fapte prevăzute şi pedepsite de legea penală în toată perioada verificată, persoana vector neavând cunoştinţă despre aceste verificări pentru a-şi limita şi reevalua comportamentul şi acţiunile, iar informaţiile solicitate de la diverse structuri interesau securitatea statului.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii şi a anulării Deciziei nr. 1655 din 30 noiembrie 2006 emisă de C.N.S.A.S.
Analizând recursul formulat de reclamant, în raport de motivele invocate, legislaţia incidentă în cauză, precum şi întreg probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.
În fapt, prin Decizia nr. 1655 din 30 noiembrie 2006, Colegiul C.N.S.A.S., în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, a stabilit că recurentul-reclamant a fost agent al poliţiei politice comuniste, având gradul de locotenent major în 1974 şi apoi căpitan la I.J. Vrancea, din anul 1980.
Contestaţia formulată de recurentul-reclamant împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 1524 din 10 mai 2007 a C.N.S.A.S.
Acţiunea reclamantului G.T. împotriva Deciziei nr. 1655 din 30 noiembrie 2006 prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a acesteia, a fost respinsă ca neîntemeiată, după cum a fost respinsă, ca inadmisibilă, şi excepţia de nelegalitate a aceluiaşi act administrativ.
Într-un prim motiv de recurs formulat reclamantul critică sentinţa sub aspectul faptului că în mod greşit instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 1655 din 30 noiembrie 2006 emisă de C.N.S.A.S., întrucât el a înţeles să solicite instanţei constatarea nulităţii absolute a acestei decizii pe considerentul că a fost emisă de C.N.S.A.S. într-un moment când nu mai era competent să emită o astfel de decizie, Legea nr. 187/1990 fiind declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curţii Constituţionale şi ulterior abrogată.
Critica formulată sub acest aspect este neîntemeiată deoarece Decizia emisă de C.N.S.A.S. şi contestată de recurent nu poate fi declarată nulă absolut, la data emiterii acesteia fiind în vigoare Legea nr. 187/1999 şi Regulamentul din 16 mai 2000 al C.N.S.A.S., emitentul actului respectând procedura prevăzută de art. 17 alin. (2) din lege, care prevede publicarea numelor tuturor agenţilor poliţiei politice comuniste, a funcţiilor acestora, precum şi a faptelor acestora, calificate ca fiind activităţi de poliţie politică, indiferent de împrejurarea că aceştia ocupă sau nu vreuna din funcţiile enumerate de art. 2 din lege.
Legea nr. 187/1999 a fost declarată neconstituţională ulterior emiterii deciziei contestate şi anume prin Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale, iar declararea ca neconstituţională a unei legi produce efecte pentru viitor, nu şi pentru situaţiile juridice concrete petrecute anterior, afară de cazul în care textul legii a fost declarat neconstituţional în baza unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză determinată, potrivit dispoziţiilor art. 29 - 31 din Legea nr. 47/1992.
Pe de altă parte, art. 34 din OUG nr. 24/2008 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008 reglementează situaţiile tranzitorii, precizând că în cauzele ce au ca obiect contestarea unei decizii emisă în temeiul Legii nr. 187/1999, instanţa "va continua judecarea cauzelor cu luarea în considerare a probelor admise şi a actelor procesuale efectuate de instanţa civilă", deci instanţa este chemată să judece temeinicia unor astfel de decizii adoptate în condiţii de legalitate deplină, anterior pronunţării deciziei Curţii Constituţionale.
Aşa fiind, constatarea calităţii de agent al poliţiei politice comuniste de către C.N.S.A.S. nu este influenţată de noua reglementare cuprinsă în OUG nr. 24/2008 şi care prevede clar situaţiile în care poate avea loc procedura verificării, la cerere sau din oficiu, în cazurile prevăzute de art. 3 şi art. 5 din ordonanţă, susţinerile recurentului sub acest aspect fiind nefondate.
Cât priveşte cea de-a doua critică referitoare la faptul că sentinţa cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, se constată că şi aceasta este neîntemeiată.
Instanţa de fond a motivat menţinerea deciziei contestate pe dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, text de lege avut în vedere la emiterea deciziei de către C.N.S.A.S. şi în baza căruia contestatorul a făcut obiectul verificării, prevederea legală referindu-se la publicarea numelor tuturor agenţilor poliţiei politice comuniste, a funcţiilor acestora, precum şi a faptelor acestora, calificate ca fiind activităţi de poliţie politică, indiferent că aceştia ocupau sau nu vreuna din funcţiile enumerate de art. 2 din Legea nr. 187/1999.
Recurentul-reclamant, în mod greşit, invocă aplicarea OUG nr. 24/ 2008 referitor la situaţiile pe care aceasta le reglementează cu privire la categoriile de persoane supuse verificării.
Ultima critică adusă sentinţei de către recurent se referă la faptul că în mod greşit cele reţinute în sarcina sa au fost calificate ca fiind fapte de poliţie politică "acţiunile informative întreprinse interesând tocmai securitatea statului".
Critica este neîntemeiată, instanţa de fond interpretând corect dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, potrivit căruia "prin poliţie politică se înţelege toate acele activităţi ale securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii cu caracter represiv, care au vizat instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".
Prima instanţă a apreciat în mod just că acţiunile întreprinse de reclamant au avut ca efect îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cum ar fi dreptul fundamental la libertatea de opinie şi de exprimare, dreptul la viaţa privată, dreptul la libertatea de conştiinţă şi religie, dreptul la inviolabilitatea domiciliului şi dreptul la secretul corespondenţei.
Susţinerile recurentului-reclamant cum că acţiunile informative se deschideau numai pentru acele persoane care erau suspectate de comiterea unor fapte penale şi care vizau securitate statului, nu pot fi reţinute ca argumente solide în apărările formulate, acţiunile şi faptele sale fiind mult prea grave şi împotriva prevederilor Constituţiei, exemplul cel mai elocvent constituindu-l faptul că recurentul a dirijat "un informator recrutat pentru supravegherea informativă a persoanelor din (sănătate)", care a sustras din domiciliul unei persoane urmărite informativ, două scrisori primite de la ambasade din Bucureşti, scrisori ce nu au mai putut fi puse la loc, recurentul solicitând sursei să facă o copie de pe cheia locuinţei persoanei urmărite şi să informeze dacă acesta este vizitată de străini.
Intimatul-pârât C.N.S.A.S., cu documentaţia depusă, a demonstrat pe deplin că activităţile profesionale ale recurentului-reclamant au condus la îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, astfel cum s-a precizat mai sus.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă, menţinând Decizia contestată, a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, aceasta urmând a fi păstrată ca urmare a respingerii recursului ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.T. împotriva Sentinţei nr. 1858 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2698/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2701/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
