ICCJ. Decizia nr. 2701/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2701/2011
Dosar nr.425/36/2010
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
Soluţia pronunţată
Prin Sentinţa nr. 377 din 08 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamanta SC F.E.M. JV SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Constanţa, a anulat în parte Decizia 10 din 8 februarie 2010 emisă de pârâtă, pentru următoarele obligaţii fiscale: 3.025.657 RON T.V.A. respinsă la rambursare şi 91.921 RON T.V.A. respinsă la rambursare.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la 03 decembrie 2009 al D.G.F.P. Constanţa - S.A.F. - Activitatea de Inspecţie Fiscală, s-a constatat soldul sumei negative a T.V.A. solicitată la rambursare de 3.757.734 RON, din care T.V.A. respinsă la rambursare în sumă de 3.133.224 RON şi soldul sumei negative a T.V.A. pentru care societatea are drept de rambursare de 624.510 RON şi 5000 RON amendă.
Motivul pentru care T.V.A. în sumă de 3.133.224 RON a fost respinsă la rambursare l-a constituit lipsa documentelor în original sau duplicatul acestora, fiind incidente dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 571/2003, coroborat cu pct. 46 alin. (1) din HG nr. 44/2004.
În baza acestui raport de inspecţie fiscală s-a emis Decizia de impunere nr. 1170 din 04 decembrie 2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, reţinându-se în sarcina reclamantei T.V.A. în cuantum de 3.133.224 RON.
Prin Decizia nr. 10 din 08 februarie 2010 s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 1170 din 04 decembrie 200 şi a raportului de inspecţie fiscală din 03 decembrie 2009, pentru suma de 3.125.352 RON şi ca nemotivată pentru suma de 970 RON. A fost desfiinţată parţial Decizia de impunere pentru suma de 6743 RON, urmând ca organul de inspecţie să încheie un nou act administrativ fiscal, care să vizeze strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect, avându-se în vedere considerentele expuse în cuprinsul deciziei.
Analizând această decizie, prima instanţă a apreciat că este nelegală, în raport cu următoarele sume:
- 3.025.657 RON T.V.A. refuzat de la rambursare aferent contractului de prestări-servicii din 18 septembrie 2008, şi
- 91.921 RON T.V.A. reprezentând T.V.A. din facturi fiscale emise de SC H. SRL.
Cu privire la suma de 3.025.657 RON T.V.A., Curtea a reţinut că potrivit contractului de prestări-servicii din 20 august 2007, încheiat între F.E.M. JV cu sediul în New York - S.U.A. şi F.E.M. JV SRL cu sediul în Constanţa - România, s-a convenit executarea unor lucrări de construcţii în valoare de 11.500.000 dolari SUA.
Pentru T.V.A. aferent lucrărilor contractului sus-menţionat, organul fiscal competent a emis certificatele de scutire plată T.V.A. din 21 ianuarie 2009.
Ulterior, între aceleaşi părţi, s-a încheiat şi contractul din 18 septembrie 2008, având ca obiect lucrări de construcţii în valoare de 10.000.000 dolari SUA.
Pentru lucrările efectuate conform acestui contract s-a emis certificatul de scutire T.V.A. din 04 decembrie 2009.
Prin urmare, reclamanta beneficia de scutire T.V.A. pentru lucrările ce se efectuau în baza contractelor din 20 august 2007 şi din 18 septembrie 2008, în limita sumei de 21.500.000 dolari SUA.
Curtea a reţinut că lucrările ce au depăşit limita prevăzută în contractul din 20 august 2007 au fost preluate de contractul din 18 septembrie 2008, iar contestatoarea beneficia de scutire T.V.A., conform certificatului din 04 decembrie 2009, astfel că la data emiterii deciziilor contestate reclamanta era scutită de T.V.A., iar organul fiscal trebuia să înlăture obligaţia fiscală privind T.V.A. în cuantum de 3.025.657 RON şi să dispună rambursarea sa, în raport cu art. 145 alin. (1) lit. c) Cod Fiscal
Cu privire la suma de 91.921 RON T.V.A., a constatat că SC H. SRL a emis către reclamantă facturi în luna martie 2009, în valoare totală de 575.715 RON.
Organul de control fiscal a reţinut că societatea comercială anterior menţionată a fost declarată inactivă de către A.F.P. Măcin, în urma notificării din 03 martie 2009, astfel că reclamanta nu beneficiază de deducerea T.V.A. în sumă de 91.921 RON, întrucât este aferentă unor tranzacţii derulate cu un contribuabil inactiv.
Curtea a apreciat că această sumă a fost respinsă greşit la rambursare, măsură menţinută prin actele administrative contestate, întrucât art. 11 alin. (1) Cod fiscal stabileşte că doar tranzacţiile efectuate cu un contribuabil inactiv, declarat prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. nu vor fi luate în considerare ori, în speţă, ordinul emis pentru acest contribuabil este ulterior tranzacţiilor.
Cu privire la celelalte sume reţinute în Decizia nr. 10/2010, respectiv cele care exced sumelor de 3.025.657 RON şi 91.921 RON, Curtea a reţinut că acestea au fost stabilite corect în raport cu disp. art. 145 - 146 alin. (1) lit. a) Cod Fiscal, aspect reţinut în expertiza contabilă efectuată în cauză şi necontestată de parte.
II. Instanţa de recurs
1) Criticile pârâtei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Constanţa care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând următoarele:
În mod greşit instanţa a admis acţiunea în privinţa sumei de 3025657 RON T.V.A. respinsă la rambursare, cu motivarea că la data emiterii deciziei de impunere a obligaţiilor suplimentare în sarcina intimatei - reclamante şi respectiv la data soluţionării contestaţiei acesteia, era scutită de T.V.A. conform certificatului din 4 decembrie 2009, deoarece efectele acestuia nu se puteau produce decât după data eliberării, conform art. 4 şi 5 din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 576/2004.
A mai arătat recurenta că acest certificat nu este menţionat pe facturile emise anterior acestei date, prin care contravaloarea lucrărilor executate de intimată s-a facturat în regim de scutire, deşi exista această obligaţie, conform pct. 5 din Decizia C.F.C. nr. 2 din 7 aprilie 2004 privind aplicarea unitară a unor prevederi referitoare la impozitul pe profit, convenţiile de evitare a dublei impuneri, accize şi T.V.A..
Recurenta a învederat că potrivit art. 1 pct. 7 din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2067/2007 scutirea directă de T.V.A. se face potrivit art. 2 pct. 6 din Ordin, în baza certificatului de scutire valabil, dacă este autentificat prin semnare şi ştampilare de autorităţile competente din România, autorităţile fiscale aplicând certificatului un număr de ordine, însă la data finalizării controlului - 3 decembrie 2009 certificatul nu exista, împrejurare recunoscută de intimata - reclamantă prin reprezentantul său legal, care a precizat că a demarat procedura pentru obţinerea certificatului de scutire de T.V.A., emis odată cu Decizia de impunere nr. 1170, adică la 4 decembrie 2009.
A mai precizat recurenta că nu sunt relevante prevederile art. 153 Cod Fiscal invocate de intimata - reclamantă, privind acordarea dreptului de deducere, chiar şi numai pe baza intenţiei persoanei impozabile de a realiza operaţiuni taxabile cu drept de deducere, deoarece aceasta obţinuse şi anterior certificatele de scutire de T.V.A. din 21 septembrie 2009, astfel că avea cunoştinţă de demersurile pe care trebuia să le întreprindă pentru a beneficia de scutire de plata T.V.A..
2. Cu privire la suma de 91921 RON recurenta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea reclamantei, prin interpretarea şi coroborarea eronată a unor dispoziţii legale.
Astfel, s-a arătat că SC H. SRL - furnizorul forţei de muncă a reclamantei, a avut comportamentul unui contribuabil inactiv, fiind înregistrată în acest sens prin Notificarea din 3 martie 2009 a A.F.P. Măcin, iar informaţiile apărute pe site-ul M.F. privind depunerea unor declaraţii, de această societate, la 14 august 2009 şi prelucrarea lor la 17 august 2009 invocate de expert, nu au relevanţă, deoarece din aceeaşi bursă rezulta că respectiva societate nu a mai achitat taxe, impozite şi contribuţii.
S-a învederat că în cuprinsul art. 134 alin. (2) din Cod Fiscal privind exigibilitatea T.V.A. nu reiese că aceasta ar fi condiţionată de depunerea sau nedepunerea decontului de T.V.A., dar se precizează că exigibilitatea intervine la momentul când autoritatea fiscală devine îndreptăţită în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate, ori în speţă furnizorul nu a declarat prin decontul de T.V.A., taxa datorată, autoritatea fiscală fiind în imposibilitate de a cere plata taxei. Această împrejurare a fost constatată şi în urma unei verificări încrucişate, finalizată prin procesul-verbal din 12 octombrie 2009 în care s-a menţionat că nu s-a putut intra în posesia documentelor, solicitate pentru a verifica realitatea operaţiunilor facturate reclamantei de către SC H. SRL, care nu avea în obiectul de activitate furnizarea forţei de muncă.
2. Apărările intimatei
Intimata prin apărătorul său în instanţă şi concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
1. Cu privire la suma de 3025657 RON respinsă la rambursare de organele fiscale prin Decizia nr. 10 din 8 februarie 2010 a D.G.F.P. Constanţa, care a respins contestaţia reclamantei împotriva Deciziei nr. 1170 din 7 decembrie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 3 decembrie 2009;
Intimata - reclamantă a executat în perioada 2007 - 31 iulie 2009 lucrări de construcţii în baza militară K. Constanţa în beneficiul SC F.E.M. JV USA conform contractelor din 20 iulie 2007 şi din 18 septembrie 2008, pentru care intimata - reclamantă beneficia de scutirea de plata T.V.A., conform art. 143 alin. (1) lit. l) Cod Fiscal care priveşte "livrările de bunuri netransportate în afara României, şi/sau prestările de servicii efectuate în România, destinate uzului oficial al forţelor armate ale statelor străine membre NATO sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate, ori aprovizionării popotelor sau cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de apărare comună".
Art. 1 alin. (5) din Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 2067/2007 prevede că "Potrivit art. X din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002, şi înţelegerilor ulterioare semnate în baza acestui acord, sunt scutite de taxă pe valoarea adăugată livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru forţele Statelor Unite ale Americii şi contractanţii acestora, atunci când acţionează pentru sau în numele forţelor Statelor Unite ale Americii, şi livrările de bunuri şi prestările de servicii realizate de contractanţi către forţele Statelor Unite ale Americii, precum şi cele pentru uzul personal al membrilor forţei, personalului civil care însoţeşte forţele şi membrilor lor de familie. Potrivit art. XI din acord, sunt scutite de taxă pe valoarea adăugată livrările de bunuri şi prestările de servicii destinate uzului personal al membrilor forţei Statelor Unite ale Americii în România, personalului civil care însoţeşte forţa, precum şi membrilor de familie ai acestora".
De altfel, intimata - reclamantă a beneficiat de scutirea de la plata T.V.A. la o parte din lucrările contractate şi executate în perioada 2007 - 2008 în baza certificatelor de scutire de T.V.A. eliberate de organele fiscale în septembrie 2009.
La data controlului s-a constatat însă că pentru o parte din lucrările executate de intimată în baza celui de-al doilea contract din 2008, nu exista certificat de scutire de T.V.A., acesta fiind emis la data de 4 decembrie 2009, în aceeaşi zi cu Decizia de impunere nr. 1170 a D.G.F.P. Constanţa, certificatul existând la data respingerii contestaţiei administrative formulată de intimată, prin Decizia nr. 10 din 8 februarie 2010 a D.G.F.P. Constanţa.
Recurenta a susţinut că intimata nu putea beneficia de scutire de la plata T.V.A. decât pentru lucrările executate după emiterea certificatului din 4 decembrie 2009, conform pct. 4 şi 5 din Decizia nr. 2 din 7 aprilie 2004 emisă de Comisia Centrală fiscală privind aplicarea unitară a unor prevederi referitoare la impozitul pe profit, aprobată prin Ordinul nr. 576/2004 al M.F.P.
Interpretarea din pct. 6 al Deciziei nr. 2/2004 invocată de recurentă priveşte însă toate "situaţiile în care România este beneficiara unor obiective/proiecte finanţate din ajutoare băneşti sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine ori de organisme internaţionale, dar nu există o entitate desemnată ca beneficiar al fondurilor…." nefiind aplicabilă în speţă.
Legislaţia nu prevede o dată anume de emitere a certificatului de scutire de T.V.A., în raport cu data exercitării lucrărilor, dar, în cazul dedus judecăţii sunt incidente dispoziţiile Ordinului nr. 2067/2007 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea scutirii de T.V.A. prevăzute la art. 143 alin. (1), lit. j), k), l) şi m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi al art. X şi XI din Acordul dintre România şi S.U.A. privind Statutul forţelor S.U.A. în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002, certificatul de scutire eliberat intimatei la 4 decembrie 2009 îndeplinind exigenţele acestui act normativ.
De altfel aşa cum rezultă din raportul de expertiză, întocmit în cauză de expert A.I., organele de inspecţie fiscală au acceptat la rambursare T.V.A. din 2007 şi 2008 în valoare de 4495708 RON în baza certificatelor din 21 septembrie 2009 eliberate după un an şi jumătate de la executarea lucrărilor, neexistând nici o justificare rezonabilă pentru schimbarea acestei practici.
Prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile legale în vigoare, deoarece potrivit art. 153 din Cod Fiscal dreptul de deducere se acordă chiar şi numai pe baza intenţiei persoanei impozabile de a realiza operaţiuni taxabile scutite, cu drept de deducere, în acest sens fiind şi practica C.E.J. rezultată din cazurile C 110/1994 - INZO şi C37/1995 Ghent Coral Terminal NV, criticile recurentei fiind nefondate sub acest aspect.
2. Cu privire la T.V.A. respins la rambursare în valoare de 91921 RON se constată că potrivit art. 11 alin. (11) din Cod Fiscal "Autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin Ordin al Preşedintelui A.N.A.F." iar alin. (12) prevede că "Lista contribuabililor declaraţi inactivi se publică pe pagina de internet a M.F.P. - portalul A.N.A.F. şi va fi adusă la cunoştinţa publică în conformitate cu cerinţele prevăzute prin Ordin al Preşedintelui A.N.A.F.".
În speţă SC H. Măcin a emis în luna martie 2009 facturi către intimată în valoare de 575.175 RON, pentru care aceasta din urmă a solicitat acordarea dreptului de deducere şi rambursarea T.V.A. în cuantum de 91921 RON, iar la acea dată SC H. SRL nu era declarată inactivă, ceea ce s-a realizat abia prin Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 575/2006.
Împrejurarea că SC H. S.R.L. a fost notificată de A.F.P. Măcin în luna martie 2009 că urmează să fie declarată inactivă, sau informaţiile de pe site-ul M.F. cum că această societate a înregistrat declaraţii în august 2009, însă nu furnizau date privind achitarea taxelor şi impozitelor, nu au relevanţă, deoarece numai asupra tranzacţiilor derulate după declararea inactivă a unui contribuabil prin Ordinul A.N.A.F., le sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (11) şi (12) din Cod Fiscal
O altă interpretare, privind aplicarea acestor texte şi în cazul unor situaţii de fapt ce pot furniza indicii privind inactivitatea unui contribuabil ar contraveni rigorilor şi predictibilităţii reglementărilor în materie fiscală, dar şi spiritului de onestitate şi celerităţii ce caracterizează desfăşurarea relaţiilor comerciale, nefiind admisibilă într-un stat de drept.
4. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Constanţa împotriva Sentinţei nr. 377 din 8 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2699/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2703/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
