ICCJ. Decizia nr. 2714/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2714/2011
Dosar nr. 391/43/2010
Şedinţa publică de la 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 21 din data de 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta SC E.P. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Mureş având ca obiect suspendarea executării deciziei din 5 noiembrie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală din 2 noiembrie 2010, dispunând restituirea cauţiunii în cuantum de 200.000 RON achitată de către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulativ cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.
A arătat prima instanţă că argumentele reclamantei privind interpretarea eronată a dispoziţiilor legale vizând modalitatea de calcul al impozitului pe profit şi a TVA presupun o cercetare aprofundată a legalităţii actului, ceea ce nu este permisă în cadrul procedurii suspendării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii. Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului, trebuie să rezulte cu uşurinţă şi în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, îndoieli care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ şi fără să necesite o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă, raportat la motivele invocate.
A mai apreciat Curtea că îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată în cauză prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei civilă nr. 21 din data de 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamanta SC E.P. SRL, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul dispunerii suspendării executării deciziei de impunere din 5 noiembrie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală din 2 noiembrie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea pronunţată în cază de către instanţa de fond este nelegală şi netemeinică, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. (hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii). în cauză, a susţinut recurenta, sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate ale cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, anume: condiţia sesizării autorităţii emitente a actului administrativ cu plângerea prealabilă; condiţia plăţii unei cauţiuni în cuantumul stabilit de instanţa de judecată, de 200.000 RON; condiţia urgenţei, din perspectiva cazurilor bine justificate, respectiv prevenirea unei pagube iminente.
În legătură cu condiţia cazului bine justificat, s-a relevat de către reclamantă că sunt prezente în cauză mai multe motive de îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, anume emiterea acestuia cu încălcarea prevederilor art. 103 C. proc. fisc. şi emiterea acestuia cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.. Cât priveşte condiţia pagubei iminente, s-a mai arătat că şi aceasta este îndeplinită în litigiu, fiind evident că obligarea reclamantei la plata sumei de 1.685.877 RON în baza unui act administrativ asupra căruia planează dubii de nelegalitate ar putea genera un prejudiciu material viitor şi previzibil, care ar afecta activitatea recurentei. Or, punerea în executare a măsurilor dispuse prin decizia de impunere din 5 noiembrie 2010 ar cauza reclamantei prejudicii deosebit de grave, activitatea desfăşurată fiind grav perturbată, putând culmina cu ajungerea în stare de insolvenţă a recurente. În plus, suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat se impune în caută, cu atât mai mult cu cât Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor din patrimoniul societăţii, sens în care chiar şi în ipoteza în care acţiunea în contencios administrativ ar fi respinsă, organul fiscal ar avea de unde să-şi realizeze creanţa întrucât bunurile sechestrate depăşesc valoric cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar.
În cauză a formulat întâmpinare Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că hotărârea pronunţată de judecătorul fondului este legală şi temeinică, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Recursul este nefondat.
În general, se recunoaşte că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuşi, o situaţie de excepţie aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin „cazuri bine justificate" se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare).
În ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa realizează doar o examinare sumară a situaţiilor de fapt şi de drept invocate de reclamant şi care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ în privinţa căruia se solicită suspendarea executării. Această condiţie, cum corect a reţinut instanţa de fond, nu este întrunită în cauză, întrucât toate motivele de nelegalitate a actelor administrativ fiscale invocate de reclamantă presupun într-adevăr o cercetare aprofundată asupra legalităţii actului, o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, incompatibilă cu procedura suspendării executării reglementată prin art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
Judecătorul fondul a apreciat pertinent că nu este îndeplinită în cazul cererii reclamantului nici cerinţa prevenirii unei pagube iminente, argumentându-se just că în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei menţionate nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitorului. într-adevăr, dacă s-ar accepta o asemenea interpretare, s-ar ajunge la concluzia că cerinţa prevenirii unei pagube iminente este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că sentinţa atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului formulat de către SC E.P. SRL împotriva sentinţei civile nr. 21 din 27 ianuarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC E.P. SRL împotriva sentinţei civile nr. 21 din data de 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2711/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2767/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
