ICCJ. Decizia nr. 2767/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2767/2011
Dosar nr. 190/59/2010
Şedinţa publică de la 13 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată de prima instanţă
Prin cererea introductivă, reclamantul D.E.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii să-i comunice efectiv rezolvarea dată recursului administrativ pe care i l-a înaintat la data de 08 ianuarie 2010 şi la care nu a primit vreun răspuns până la data de 15 februarie 2010, stabilind efectiv că termenul legal de rezolvare a petiţiei nu a fost respectat de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti; sa se stabilească împrejurarea că nu i s-a comunicat de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, organ de stat superior şi competent, în termenul legal răspunsul la petiţia pe care i-a adresat-o, privind unele aspecte incorecte din activitatea unor unităţi publice subordonate şi care echivalează în condiţiile legislaţiei în vigoare cu refuzul nejustificat de a soluţiona petiţia care i-a fost înaintată în termenul legal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua în prezenta cauză; obligarea pârâtei, cu titlul de despăgubiri materiale şi morale pentru prejudiciul suferit, atât de către reclamant, cât şi eventual de către societatea de evaluare prin nerespectarea termenului contractual de predare a raportului de evaluare, prejudiciu rezultând din întârzierea acordării despăgubirilor de către Statul Român în cadrul aplicării Legii nr. 10/2001, datorită nesoluţionării în termenul legal a recursului administrativ, prin care este întârziată redactarea raportului de evaluare a imobilului menţionat, la plata sumei de 1.000 RON, respectiv, la plata a câte 50 RON pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii până la data comunicării efective către reclamant a soluţionării recursului administrativ formulat.
La data de 16 martie 2010, pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti a depus la dosar întâmpinare, în care, în primul rând invocă excepţia netimbrării acţiunii.
În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită respingerea ca neîntemeiată a acţiunii reclamantului.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la termenul de judecată din 21 aprilie 2010, reclamantul invocă excepţia nulităţii absolute a întâmpinării, motivat de faptul că întâmpinarea nu a fost semnată de persoana care reprezintă legal instituţia în instanţă, considerând că instanţei i-a fost înaintat un fals. Totodată invocă excepţia nulităţii absolute a anexelor la întâmpinare, care nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul.
Pentru termenul de judecată din data de 19 mai 2010, pârâta depune un răspuns la excepţiile invocate de reclamant.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 316 din 16 iunie 2010 Curtea de Apel Timişoara, a respins excepţiile invocate de reclamant şi a respins pe fond acţiunea formulată de reclamantul D.E.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, ca neîntemeiată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de apel a constatat, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii întâmpinării, că este neîntemeiată, întrucât pentru directorul general M.B. întâmpinarea a fost semnată de M.V.G., în calitate de director general adjunct în cadrul autorităţii pârâte, acesta din urmă fiind mandatat de directorul general să coordoneze activitatea instituţiei şi să reprezinte instituţia în raporturile cu persoanele fizice sau juridice, române sau străine, ori de câte ori acesta lipseşte din instituţie. Delegarea de atribuţii menţionată rezultă din Ordinul din 05 ianuarie 2010 privind mandatarea lui M.V.G. în calitate de director general adjunct al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară de a reprezenta instituţia şi de a coordona activitatea acesteia, ordin în vigoare la data formulării întâmpinării (16 martie 2010).
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii anexelor întâmpinării, faţă de afirmaţia reclamantului că acestea nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul, faţă de prevederile art. 116 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat că şi această excepţie este neîntemeiată. Nulitatea care ar rezulta din nerespectarea dispoziţiei legale mai sus menţionate este una relativă, astfel că, pentru a interveni sancţiunea nulităţii este nevoie de a dovedi existenţa unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea lor.
Văzând că reclamantul, în răspunsul la întâmpinare, face unele consideraţii cu privire la împrejurarea că autoritatea pârâtă avea obligaţia să justifice prelungirea termenului pentru a răspunde la petiţia formulată, critică adresa autorităţii pârâte emisă către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş-Severin, în sensul că trebuia semnată de conducătorul instituţiei, iar nu doar de şeful biroului de relaţii cu publicul, menţionând totodată că nu a fost justificată soluţionarea cu întârziere a petiţiei sale, Curtea constată că reclamantul recunoaşte implicit existenţa răspunsului pârâtei, însă critică în fapt soluţionarea cu întârziere a petiţiei formulate.
Instanţa de fond a constatat că reclamantul a depus la data de 11 ianuarie 2010 la pârâta Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti un înscris intitulat „Recurs administrativ” solicitând pârâtei să dispună, în regim de urgenţă compartimentului competent din subordinea sa, eliberarea către reclamant a unui plan sau hartă de carte funciară, certificată pentru conformitate cu originalul, din arhiva instituţiei pârâte, pentru imobilul precizat în cuprinsul cererii.
În cuprinsul recursului administrativ reclamantul a menţionat că a formulat o cerere către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş Severin prin care a solicitat eliberarea planului cadastral al zonei din Caransebeş, unde se află imobilul în discuţie, plan cadastral care să conţină şi evidenţierea limitelor parcelelor bunului imobil menţionat.
Reclamantul recunoaşte că i s-a comunicat împrejurarea că nu se deţine un program de calculator adecvat în măsură să elibereze un asemenea plan, însă i se pot elibera copii separate ale planurilor menţionate.
Reclamantul a precizat că de la Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară Reşiţa i s-a pregătit planul respectiv în format electronic, iar nu în copie astfel cum a solicitat.
Prin acţiunea de faţă reclamantul a solicitat obligarea pârâtei ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii să-i comunice rezolvarea dată recursului administrativ, înscris la care nu a primit vreun răspuns până la data de 15 februarie 2010.
Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Curtea a constatat că petiţia reclamantului intitulată recurs administrativ a fost înregistrată la sediul pârâtei la data de 11 ianuarie 2010.
În vederea soluţionării cererii reclamantului, pârâta prin adresa din 15 ianuarie 2010, deci in interiorul termenul de 30 de zile statuat de legiuitor pentru analizarea reclamaţiei, a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş-Severin să îşi expună punctul de vedere cu privire la aspectele sesizate de reclamant, şi anume că Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Reşiţa în loc să elibereze copii certificate pentru conformitate cu originalul ale planurilor comandate i s-a oferit o dischetă. În cuprinsul adresei menţionate s-a precizat şi termenul limită până la care Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Reşiţa avea obligaţia să facă informarea solicitată şi anume 04 februarie 2010.
Prin răspunsul comunicat reclamantului i se aduce acestuia la cunoştinţă că discheta cu planul în format electronic a fost înlocuită cu copiile planurilor, conform cu originalul, în format analogic. Totodată, se menţionează că planurile furnizate reclamantului erau singurele existente în arhiva Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caransebeş la data depunerii cererii de către reclamant.
Din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar, Curtea reţine că pârâta a răspuns reclamantului, astfel că acţiunea acestuia prin care se solicită instanţei ca prin hotărâre să se dispună obligarea pârâtei să îi comunice rezolvarea petiţiei formulate este neîntemeiată. Prin urmare, instanţa de fond a constatat că nu există vreun refuz nejustificat din partea pârâtei de a soluţiona petiţia.
În ceea ce priveşte termenul legal de soluţionare a petiţiei adresate pârâtei, Curtea constată că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 8 raportat la prevederile art. 9 din O.G. nr. 27/2002.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 8 autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. 9 din acelaşi act normativ, în situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul prevăzut la art. 8 cu cel mult 15 zile.
Raportat la aceste ultime dispoziţii legale, Curtea a constatat că autoritatea pârâtă, fiind nevoită să solicite informări de la instituţia publică subordonată, a justificat prelungirea termenului de 30 de zile, mai sus menţionat, răspunsul dat fiind comunicat reclamantului în interiorul termenului astfel prelungit.
În ceea ce priveşte solicitarea formulată de către reclamant, de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri materiale şi morale pentru prejudiciul suferit prin necomunicarea în termen a răspunsului la petiţie, Curtea a respins-o, raportat la împrejurarea că s-a constatat existenţa răspunsului autorităţii pârâte la cererea reclamantului, iar petitul, având ca obiect acordarea de despăgubiri, reprezintă un accesoriu al cererii principale.
3. Recursul declarat de D.E.A.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluţia instanţei de fond, sub mai multe aspecte şi invocând, în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 şi art. 3041 C. proc. civ..
Recurentul indică următoarele motive de nelegalitate:
3.1. Obligarea nejustificată la plata taxei judiciare de timbru deşi cererile formulate în baza Legii nr. 10/2001 beneficiază de scutire. În acest context, recurentul solicită restituirea sumelor plătite cu acest titlu.
3.2. Încălcarea dreptului său la apărare.
Recurentul afirmă că instanţa ştia că trenul cu care se deplasează la Timişoara soseşte la ora 10.00 şi totuşi dispunea strigarea cauzei înainte de această oră.
3.3. Hotărârea este lovită de nulitate absolută.
La acest punct recurentul invocă lipsa încheierii de şedinţă de la 16 iunie 2010; existenţa unor semnături „vizibil diferite” pe minută şi hotărârea propriu-zisă; luarea în considerare a unei întâmpinări semnate de o persoană care nu avea o atare abilitare.
3.4. Probele administrate au fost interpretate eronat.
Recurentul consideră că prima instanţă a distorsionat aspectele esenţiale ale cauzei, interpretând trunchiat probatoriul administrat din care rezultă că intimata a refuzat implicit să emită actul administrativ pentru care a plătit taxa solicitată.
3.5. Nu s-au soluţionat toate capetele de cerere.
4. Apărările formulate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 martie 2011, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând la motivul de recurs prin care s-a invocat nulitatea sentinţei, intimata a arătat că aceasta s-a redactat cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 1-4, 7 şi 8 din C. proc. civ., susţinerile recurentului neavând nici un temei.
Cât priveşte celelalte motive, intimata le-a tratat global, afirmând că instanţa a soluţionat corect acţiunea, pronunţându-se asupra tuturor cererilor şi excepţiilor cu care a fost învestită.
La data de 9 mai 2011, prin „Răspunsul la întâmpinare” formulat, recurentul a invocat tardivitatea depunerii acesteia, solicitând decăderea intimatei din dreptul de a formula apărări şi de a propune probe.
Văzând dispoziţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că, într-adevăr, intimata nu a depus întâmpinarea în termenul legal de cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată aşa încât a intervenit sancţiunea decăderii potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. civ.. Ca urmare, toate apărările formulate vor fi considerate ca reprezentând concluziile scrise ale părţii în sensul art. 146 teza a II-a din C. proc. civ..
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatei, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având mai multe capete de cerere, în care petitul principal îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat al intimatei-pârâte Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară de a-i rezolva cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2010.
Prin această cerere solicita agenţiei să întreprindă demersurile necesare pe lângă Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş-Severin, în vederea eliberării unui „plan/hartă de carte funciară (scara 1:2880) certificată pentru conformitate cu originalul/exemplarul din arhiva instituţiei” pentru imobilul din zona din Caransebeş, individualizat la pct. 1.1 din decizie, criticând, totodată, oficiul menţionat pentru faptul că documentele solicitate au fost eliberate sub forma unei dischete.
Verificând conţinutul răspunsului trimis reclamantului, adresa Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din 16 februarie 2010 prima instanţă a reţinut, pe de o parte, că a fost emis în termen legal în raport de art. 8 şi 9 din O.G. nr. 27/2002 şi, pe de altă parte, că nu exprimă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, câtă vreme discheta cu planul în format electronic a fost înlocuită cu copiile planurilor, conforme cu originalul, în format analogic.
Atât soluţia pe fondul cauzei, cât şi rezolvarea dată excepţiilor invocate de reclamant sunt legale şi vor fi menţinute de instanţa de recurs.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la plata taxei judiciare de timbru
Recurentul se prevalează de scutirea instituită prin art. 50 din Legea nr. 10/2001 dar, în cauza de faţă, temeiul legal al acţiunii îl reprezintă Legea nr. 554/2004. Or, potrivit art. 17 alin. (2) din acest act normativ raportat la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 reclamantul datora suma de 4 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru, aşa încât dispoziţia cuprinsă în încheierea de şedinţă de la 21 aprilie 2010 este legală.
1.2. Referitor la dreptul la apărare
Susţinerile recurentului subsumate acestui motiv de recurs sunt lipsite de orice bază factuală.
În nota instanţei, consemnată la finele încheierii de şedinţă din data de 21 aprilie 2010 s-a luat act de solicitarea reclamantului de a se face apelul în cauza de faţă la sfârşitul şedinţei de judecată întrucât se deplasează la Timişoara din Caransebeş. Ca urmare, la următoarele două termene acordate, 19 mai 2010 şi 16 iunie 2010, reclamantul a fost prezent la strigarea dosarului şi a pus concluzii. Împrejurarea că la termenul din 16 iunie 2010 cauza a fost reluată la a doua strigare este nerelevantă, câtă vreme din practicaua sentinţei pronunţate la acea dată rezultă că reclamantul a avut posibilitatea de a pune concluzii.
Aşa fiind, Înalta Curte nu decelează nici un element care ar fi putut altera dreptul recurentului-reclamant la apărare.
1.3. Referitor la motivele de nulitate a sentinţei
În cuprinsul acestui motiv de recurs, recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia sentinţa atacată, ca act de procedură, ar fi nulă absolut.
Toate pretinsele încălcări ale normelor de procedură invocate sunt lipsite de suport.
Astfel, la dosarul primei instanţe nu există o încheiere distinctă pentru termenul din 16 iunie 2010, pentru bunul motiv că la acel termen instanţa a rămas în pronunţare, soluţionând pricina prin sentinţa civilă nr. 316 din 16 iunie 2010, în practicarea căreia, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se regăsesc concluziile părţilor pe excepţiile invocate, cât şi pe fond.
Semnăturile „vizibil diferite” de pe minută şi dispozitivul sentinţei la care se referă recurentul aparţin preşedintelui completului de judecată. În măsura în care el contestă autenticitatea acestora urmează să solicite verificări suplimentare organelor abilitate.
În fine, în privinţa întâmpinării care ar fi fost semnată de o persoană care nu avea calitate de reprezentant legal al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prima instanţă a stabilit în mod legal că prin Ordinul din 5 ianuarie 2010, pârâta a făcut dovada că mandatarului M.V.G. i se delegase atribuţia respectivă, aşa încât nu erau îndeplinite condiţiile aplicării sancţiunii prevăzute de art. 161 alin. (2) C. proc. civ..
1.4. Referitor la fondul cauzei
În esenţă, în recurs sunt reluate numai susţinerile referitoare la caracterul nejustificat la refuzului de soluţionare a cererii înregistrate la data de 11 ianuarie 2010.
Aspectele legate de nesoluţionarea în termen a acesteia nu au mai fost reiterate, în considerarea dispoziţiilor art. 8 şi 9 din O.G. nr. 27/2002, corect indicate în motivarea sentinţei de judecătorul fondului.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere semnifică „ exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”.
În cauza de faţă, prin răspunsul comunicat de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară înregistrat din 16 februarie 2010, recurentul-reclamant a fost informat despre faptul că discheta cu planurile cadastrale în format electronic a fost înlocuită cu copii ale acestora care poartă menţiunea „conform cu originalul”, în format analogic, acestea fiind, de altfel, singurele existente în arhiva Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caransebeş la data depunerii cererii.
În acest context, prima instanţă a observat corect că în cauză nu au fost identificate elemente care să susţină teza unui refuz nejustificat.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai constată că recurentul-reclamant, care are sarcina probei în privinţa demonstrării caracterului „vătămător” al răspunsului instituţiei publice nu a produs nicio dovadă în acest sens.
Simpla afirmaţie în sensul că planurile cadastrale ale zonei din Caransebeş în formatul solicitat îi erau necesare „în cadrul procesului de aplicare a Legii nr. 10/2001” nu este îndestulătoare. În plus, nu s-a administrat nicio dovadă din care să reiasă că modul de rezolvare a cererii l-ar afecta în procedura de evaluare invocată.
Referitor la omisiunea soluţionării tuturor cererilor.
După cum a arătat în mod explicit în ultima frază a considerentelor, prima instanţă a respins capetele de cerere privind daunele materiale şi morale solicitate, în contextul în care a reţinut că primul petit al acţiunii judiciare nu este fondat.
Soluţia adoptată este logică în raport de prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 dar şi faţă de dreptul comun în materie, reprezentat de art. 998 şi urm. C. civ., nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru antrenarea răspunderii pentru prejudiciul material şi moral invocat.
2. Temeiul legal pentru adoptarea soluţiei instanţei de recurs Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de D.E.A. împotriva sentinţei nr. 316 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2714/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2787/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
