ICCJ. Decizia nr. 2813/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2813/2011
Dosar nr. 1220/57/2010
Şedinţa publică de la 17 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, reclamantul V.F.D.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea dispoziţiei din 31 mai 2010, pe care o consideră netemeinică şi nelegală atât prin prisma faptelor imputate, cât şi prin prisma sancţiunii aplicate, care este excesivă în raport chiar şi cu abaterile disciplinare pretins a fi săvârşite de către reclamant.
În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat, în temeiul art. 62 alin. (2) lit. a) din Ordinul nr. 400/2004, nulitatea dispoziţiei atacate, ca urmare a nemotivării în fapt a acesteia, cu elemente concrete, posibil de verificat şi probat şi faţă de care să se poată realiza apărări, simple referiri generice fiind insuficiente pentru a considera motivată în fapt dispoziţia.
Referitor la faptele imputate, reclamantul a afirmat că din cauza fluctuaţiei de personal din cadrul biroului, Planificarea din 28 ianuarie 2009 nu a mai corespuns realităţii, parte din subordonaţii înscrişi în planificare fiind mutaţi la alte birouri sau servicii, însă controalele de fond au fost realizate la toţi subordonaţii rămaşi în subordinea reclamantului, în cadrul serviciului condus, precum şi la cei noi veniţi în cadrul serviciului.
A mai arătat că, în ceea ce priveşte faptul că „nu a manifestat preocupare de identificare şi manageriale a stărilor conflictuale existente la nivelul biroului" se susţine că nu se arată în nici un fel cum s-a săvârşit această abatere, faptele neputând fi prezumate şi inexistenţa preocupării nu poate fi dedusă de vreme ce starea conflictuală a apărut.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004 coroborate cu cele ale Legii nr. 360/2002.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând faptul că apărarea reclamantului referitoare la nemotivarea în fapt, cu elemente concrete a dispoziţiei atacate, nu este fondată, avându-se în vedere că aceasta a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 400/2004 şi cuprinde „descrierea punctuală a faptelor care constituie abatere disciplinară".
S-a solicitat a se constata că în raportul explicativ din data de 20 aprilie 2010 comisarul şef de poliţie V.F.D.N. recunoaşte faptul că pentru anul 2009 a efectuat sporadic controalele de fond, invocând fluctuaţiile de personal, însă motivele invocate nu justifică neefectuarea acestor activităţi planificate prin Nota din 28 ianuarie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 33 din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.F.D.N., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române şi a anulat dispoziţia din 31 mai 2010 în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată reclamantului, pe care a înlocuit-o cu sancţiunea „mustrare scrisă", conform art. 17 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
- În perioada 01-02 aprilie 2010, în baza planului de control tematic din 01 aprilie 2010, aprobat de conducerea I.G.P.R., o comisie formată din ofiţeri din cadrul Direcţiei Control Intern şi Direcţiei Rutiere a efectuat un control tematic inopinat la I.P.J. Sibiu, ca urmare a materialului de presă difuzat la 31 martie 2010, orele 22,00, pe postul de televiziune „R.", prezentat în cadrul emisiunii „AA", având ca obiective: analiza activităţilor desfăşurate de către efectivele Biroului Rutier - Poliţia Municipiului Sibiu în cursul anului 2009 şi primul trimestru al anului 2010; managementul exercitat de şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu-comisar şef V.F.D.N. cu privire la realizarea indicatorilor de performanţă specifici; modalitatea de executare a controlului pe linie de poliţie rutieră de către conducerea Poliţiei Municipiului Sibiu şi şeful Serviciului Rutier; verificarea legalităţii dispoziţiilor emise de conducerea I.P.J. Sibiu în legătură cu activităţile poliţiei rutiere, starea şi practica disciplinară a efectivelor de poliţie rutieră din cadrul I.P.J. Sibiu;
- Prin Raportul cu constatările şi concluziile rezultate în urma controlului tematic efectuat la I.P.J.Sibiu, depus la dosar, în sarcina reclamantului au fost reţinute următoarele deficienţe: nu a efectuat controalele de fond pentru anul 2009, la ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul biroului, conform planificării întocmite prin Nota din 28 noiembrie 2009, aprobată de conducerea inspectoratului; analiza activităţilor prevăzute în nota de sarcini a fost efectuată superficial, la rubrica „Modul de realizare" fiind specificată doar sintagma „Realizat", fără a se detalia modul concret de efectuare; nu a manifestat preocupare de identificare şi manageriale a stărilor conflictuale existente în cadrul structurii pe care o conduce, manifestând un mod de abordare permisiv în relaţia cu subordonaţii, cu toate că au existat situaţii ce necesitau intervenţia fermă a acestuia; urmare a celor reţinute, în temeiul art. 15 lit. a) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, prin raport s-a propus „atenţionarea" reclamantului;
- prin dispoziţia din 31 mai 2010 a Inspectorului General al Poliţiei Române, reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut", respectiv până la funcţia de ofiţer specialist I, pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzută de art. 7 lit. b) din Legea nr. 360/2002 şi art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004.
Contestaţia formulată de către reclamant împotriva dispoziţiei de sancţionare a fost respinsă prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. II/3215 din 25 iunie 2010.
În acest context faptic, instanţa de fond a constatat următoarele:
- susţinerile reclamantului privitoare la nulitatea dispoziţiei atacate pentru nemotivarea în fapt cu elemente concrete, posibil de verificat şi probat, nu pot fi reţinute, întrucât analizându-se dispoziţia din 31 mai 2010, se constată că fapta imputată reclamantului poate fi identificată în conţinutul dispoziţiei;
- în ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina reclamantului, prin Nota din 28 ianuarie 2009, s-a stabilit planificarea privind efectuarea controalelor de fond pentru anul 2009 la ofiţerii şi agenţii de circulaţie din cadrul B.P.R.M.U. Sibiu, reclamantul având obligaţia de a efectua controlul de fond la ofiţerii şi agenţii nominalizaţi în mod expres în cuprinsul acestei planificări; analizând rapoartele de evaluare depuse la dosar, instanţa de fond a constatat că reclamantul a efectuat, conform planificării, controlul de fond pentru anul 2009 numai în ceea ce priveşte pe agentul P.C., în rest fie controlul a fost efectuat la o altă dată decât cea planificată, fie a fost efectuat cu privire la persoane care urmau să fie evaluate de către alte persoane, fie nu a fost deloc efectuat;
În ceea ce priveşte lipsa de preocupare de care ar fi dat dovadă reclamantul în a identifica şi manageria stările conflictuale din cadrul biroului, instanţa de fond a reţinut că, în lipsa unor dovezi certe care să pună în evidenţă atât existenţa unor stări conflictuale, cât şi lipsa de preocupare a reclamantului pentru identificarea şi managerierea acestora, susţinerile reclamantului în sensul imposibilităţii prezumării faptelor şi deducerii inexistenţei preocupării şi managerierii stărilor conflictuale din faptul că în data de 31 martie 2010 trei agenţi ai biroului au apărut în cadrul unei emisiuni TV şi au făcut referiri atât la activitatea instituţiei, cât şi a biroului, sunt întemeiate, cu atât mai mult cu cât nemulţumirile acestora au apărut după efectuarea unui control al D.G.A. fată de unii dintre ei.
A mai constatat prima instanţă că situaţia potrivit căreia reclamantul a recunoscut că a dat dovadă de lipsă de fermitate nu echivalează cu o lipsă de preocupare pentru identificarea şi managerierea unui conflict, lipsa de fermitate nefiind similară cu lipsa de preocupare în identificarea şi managerierea acestor situaţii.
Având în vedere cele constatate în urma analizării probelor existente la dosar, instanţa de fond a reţinut că vinovăţia reclamantului în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, însă doar în modalitatea neefectuării controalelor de fond în perioada mai-decembrie 2009, conform planificării prin Nota din 28 ianuarie 2009, şi realizării cu superficialitate în aceiaşi perioadă a analizei activităţilor planificate prin notele de sarcini lunare.
În ceea ce priveşte sancţiunea disciplinară aplicată reclamantului, prima instanţă a reţinut că sancţiunile disciplinare sunt în ordinea gravităţii lor strict şi limitativ indicate în art. 17 din O rdinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, iar stabilirea sancţiunii disciplinare nu poate avea loc în mod arbitrar ci exclusiv în funcţie de respectarea riguroasă şi cumulativă a unor criterii precis determinate în art. 14 din acelaşi act normativ.
A concluzionat prima instanţă că, având în vedere caracterul şi gravitatea redusă a faptei comise, precum şi faptul că reclamantul îndeplineşte funcţia de şef Birou rutier siguranţa circulaţiei în mediul urban din data de 01 februarie 2009, iar anterior a fost apreciat cu calificativul „foarte bun", că nu a fost sancţionat disciplinar şi că în timpul cercetării prealabile a avut o atitudine cooperantă sancţiunea aplicată reclamantului este excesivă .
În acest sens, curtea de apel a înlocuit sancţiunea dispusă prin ordinul anulat cu sancţiunea mustrării scrise, prevăzută de art. 17 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a arătat în esenţă:
- Hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală cu privire la faptul că nu este dovedită abaterea disciplinară constând în lipsa de preocupare de care a dat dovadă intimatul în a identifica şi manageria stările conflictuale la nivelul biroului.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că intimatul-reclamant se face vinovat de faptul că nu a efectuat contractele de fond în perioada mai-decembrie 2009 - iar din aceste controale rezultă tocmai modul de care subordonaţii îşi îndeplinesc atributele de serviciu şi cauzele pentru care nu şi le îndeplinesc şi se pot identifica sau preveni stările conflictuale.
Deşi ofiţerul afirmă că a reuşit să aplaneze starea conflictuală existentă la nivelul activităţilor Biroului Rutier în momentul în care a preluat conducerea, în realitate lucrurile au stat diferit. Astfel că în data de 31 martie 2010 un număr de 3 agenţi de poliţie rutieră din cadrul biroului au apărut neautorizat în mass-media şi au făcut aprecieri chiar cu privire la managementul defectuos exercitat pe această linie.
Deşi ofiţerul a susţinut că nu a fost sunat anterior de agenţii din cadrul biroului care intenţionau să facă declaraţii la televiziune , aceştia prin rapoartele lor au afirmat că l-au informat telefonic pe şeful biroului rutier şi intimatul nu a avut nici o reacţie - cu privire la faptul că aceştia să prezinte unele probleme.
S-a mai arătat de recurent că însuşi reclamantul-intimat a recunoscut că este de acord cu existenţa unei lipse de fermitate din partea sa în activitatea de comandă.
De asemenea, ofiţerul nu a formulat obiecţiuni cu privire la cele consemnate de Consiliul de Disciplină, nu a formulat obiecţiuni la documentele prezentate de Consiliu, fiind semnate de acesta.
- Instanţa de fond în mod greşit a considerat că sancţiunea aplicată este excesivă. Stabilirea sancţiunii nu s-a făcut arbitrar ci motivat de vinovăţia intimatului şi de responsabilităţile şi specificul funcţiei ocupată de intimat - cu respectarea criteriilor determinate de art. 14 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004.
Soluţia instanţei de contencios cu privire la anularea dispoziţiei din 31 mai 2010 în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată intimatului şi înlocuirea acesteia cu sancţiunea de „mustrare scrisă” este nelegală, întrucât instanţa nu se poate substitui persoanei competente să dispună aplicarea sancţiunii disciplinare şi întregii proceduri disciplinare.
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează:
-În ceea ce priveşte abaterea disciplinară constând în lipsa de preocupare a intimatului în a identifica şi manageria stările conflictuale existente la nivelul biroului - Înalta Curte reţine că este pertinentă motivarea instanţei de fond privind lipsa unor dovezi certe care să pună în evidenţă existenţa unor stări conflictuale cât şi lipsa de preocupare a reclamantului pentru identificarea şi managerierea acestora.
Se reţine de asemenea că întrucât nu sunt prezentate concret anumite disfuncţionalităţi manageriale în sarcina intimatului-reclamant este imposibil de analizat doar prin raportarea la prezenţa în mass-media a unor agenţi de poliţie, ce anume trebuia să identifice reclamantul-intimat, în condiţiile în care a fost numit Şef Birou rutier - la data de 1 februarie 2009, materialul de presă a fost difuzat la data de 31 martie 2010, după emisiunea TV, intimatul a anunţat pe superiorii săi. Faptul că la data de 25 martie 2009 doi agenţi de poliţie au fost acuzaţi de mită de către doi cetăţeni polonezi nu poate fi imputată intimatului şi nu a fost descrisă ca faptă concretă în abaterea disciplinară atribuită ca fiind săvârşită de intimat.
Nu are relevanţă că intimatul nu a formulat obiecţiuni la cele consemnate în cursul cercetării prealabile, este important faptul că acesta a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei Inspectoratului General - prin care a fost sancţionat disciplinar, a formulat ulterior, acţiune în contencios.
- În ceea ce priveşte înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicate cu sancţiunea „mustrare scrisă”, Înalta Curte reţine că prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul de plină jurisdicţie al contenciosului administrativ subiectiv iar instanţa de contencios poate ea însăşi să dispună măsuri pentru recunoaşterea dreptului sau a interesului legitim vătămat, constând în reformarea unei decizii administrative, fără ca astfel de dispoziţii, cuprinse în hotărârea judecătorească să poată fi considerate imixtiuni în activitatea administraţiei publice.
Instanţa de fond în mod corect a apreciat în raport de criteriile prevăzute în art. 14 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 caracterul şi gravitatea redusă a faptelor reţinute în sarcina reclamantului şi având în vedere şi propunerea prin Raportul cu constatările controlului tematic - de a fi „atenţionat” reclamantul în conformitate cu prevederile art. 15 lit. a) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, împotriva sentinţei civile nr. 33 din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2796/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2826/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
---|