ICCJ. Decizia nr. 2716/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2716/2011
Dosar nr.7498/2/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., obligarea autorităţii pârâte să înainteze Dosarul administrativ nr. x unui evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia Primarului com. Berceni, jud. Buzău, 601 din 15 noiembrie 2004 s-a dispus acordarea către reclamantă de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul construcţie distrus ca urmare a unei calamităţi naturale şi pentru terenul aferent, solicitate prin notificarea nr. y/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001.
A arătat reclamanta că dispoziţia menţionată anterior a fost transmisă, împreună cu dosarul aferent, C.C.S.D. şi înregistrată sub nr. x, dar până la data înregistrării acţiunii pârâta nu a parcurs nici o etapă din procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa civilă nr. 1617 din data de 2 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei M.C.G., şi, în consecinţă, a obligat pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. să transmită Dosarul administrativ nr. x către un evaluator pentru efectuarea raportului de evaluare.
A respins Curtea cererea pârâtului Statul Român prin C.C.S.D. privind chemarea în garanţie a Comunei Berceni, prin primar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, analizând situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente, prin prisma art. 6 şi a art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a reţinut, în esenţă, că dreptul de creanţă născut în favoarea reclamantei prin emiterea Dispoziţiei nr. 601/15 noiembrie 2004 reprezintă o valoare patrimonială şi are deci caracteristicile unui bun, iar, în speţă, prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, autoritatea administrativă a încălcat în mod nejustificat dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea cererii sale, recurentul a invocat dispoziţiile Titlului VIII din Legea nr. 247/2005 şi Deciziile nr. 2/2006, nr. 815/2008 şi nr. 2815/2008 privind circuitul dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. şi trimiterea acestora spre evaluare.
A arătat că dosarul reclamantei, fiind înregistrat înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, trebuie respectată ordinea de înregistrare a dosarelor.
Recurenta a susţinut că, în urma analizării dosarului sub aspectul legalităţii, s-a constatat că în cuprinsul Dispoziţiei nr. 601/2004 nu se identifică imobilul pentru care s-au propus măsuri reparatorii sub aspectul suprafeţei, dosarul aferent fiind, de asemenea, incomplet, motiv pentru care, prin adresa din 02 decembrie 2009 acesta a fost remis autorităţii emitente în vederea completării.
A mai învederat că în speţă nu poate fi reţinută obligaţia sa de a soluţiona cererea reclamantei în termenul de 30 de zile, aşa cum impune Legea nr. 554/2004, fiind vorba de o procedură administrativă prevăzută de o lege specială, pentru considerentele de mai sus neputând fi reţinut nici refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sau nerespectarea termenului rezonabil.
Recurenta a mai arătat că instanţa de fond a nu a motivat Decizia de a respinge cererea de chemare în garanţie a Comunei Berceni, prin primar, cerere formulată de către pârâta-recurentă.
4. Considerentele instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a trimite spre evaluare dosarul aferent Deciziei nr. 601 din 15 noiembrie 2004, emisă de către Primarul Comunei Berceni, jud. Buzău, prin care s-a dispus acordarea către intimată de măsuri reparatorii, dosar înregistrat la Secretariatul C.C.S.D.
Prin dispoziţia sus-menţionată a fost soluţionată notificarea înregistrată sub nr. x/2001.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către C.C.S.D., reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul C.C. a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul C.C. procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul C.C. va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Este adevărat că dispoziţiile sus-menţionate nu prevăd termene pentru parcurgerea procedurii administrative. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispoziţiile legale mai sus-menţionate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluţionată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare şi până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăşi acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Astfel, intimata a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat de către pârâtă la data de 17 octombrie 2006, iar până la data înregistrării cererii intimatei pe rolul instanţei de contencios administrativ, 3 august 2009, autoritatea pârâtă nu desemnase încă evaluator.
Faţă de situaţia de fapt astfel conturată, Înalta Curte constată că intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar rezultă că nu a fost parcursă nici măcar etapa iniţială a procedurii de emitere a titlului de despăgubire.
De aceea, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Apărarea recurentei-pârâte în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet nu poate fi reţinută, faţă de faptul că adresa din 02 decembrie 2009 a C.C.S.D., prin care solicita completarea dosarului, apare a fi fost întocmită pro causa, ulterior introducerii acţiunii reclamantei.
În plus, nici Legea nr. 247/2005, anterior citată, nici normele metodologice, nu prevăd posibilitatea, pentru autoritatea recurentă, de a restitui dosarele aferente dispoziţiilor administrative privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Toate aceste elemente conturează cu pregnanţă caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către C.C. şi depăşirea limitelor termenului rezonabil de soluţionare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele de mai sus, şi faţă de normele legale menţionate, chemarea în garanţie a autorităţii emitente a dispoziţiei administrative privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent apare inadmisibilă.
În acest context, soluţia Curţii de apel este legală şi se impune a fi menţinută.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 1617 din data de 2 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2715/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2717/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
