ICCJ. Decizia nr. 2722/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2722/2011
Dosar nr.5902/3/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
a. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. - A.C.F Prahova, anularea deciziei din 21 octombrie 2008 emisă de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, anularea procesului-verbal din 21 decembrie 2004 şi a măsurilor dispuse nelegal, anularea deciziei din 21 decembrie 2004 privind măsuri asigurătorii emisă de D.G.F.P - A.C.F, anularea măsurii confiscării sumei de 20.910.859.375 ROL şi restituirea sumei indisponibilizate în valoare de 155.982,0358 RON, reactualizată şi cu dobânzile cuvenite, calculate de la data indisponibilizării până la data restituirii efective, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
b. Hotărârea Tribunalului Bucureşti
Prin Sentinţa civilă nr. 1709 din 6 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa, în speţă, a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrativ-fiscale ce privesc taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale, accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează, pe fond, de de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţii de apel.
II. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa civilă nr. 4465 din 17 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia S.C. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. - A.C.F. Prahova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a apreciat că, în raport de activitatea concretă desfăşurată de reclamantă, în mod just organul fiscal a ajuns la concluzia, prin procesul-verbal încheiat la data de 21 decembrie 2004, că aceasta se încadrează în categoria jocurilor de tip piramidal, interzise de art. 43 lit. b) din O.G nr. 99/2000, aprobată prin Legea nr. 650/2002 şi art. 9 alin. (1) din HG nr. 251/1999.
A arătat Curtea că, în speţă, nu sunt relevante, în stabilirea caracterului interzis prin art. 43 lit. b) din O.G nr. 99/2000 şi prin art. 9 alin. (1) din HG nr. 251/1999 împrejurările prezentate de reclamantă, precum cuprinsul efectiv al Statutului Asociaţiei, acordarea personalităţii juridice în temeiul OG nr. 26/2000 sau includerea operaţiunilor privind suma confiscată în documentaţia contabilă a asociaţiei, esenţială fiind activitatea desfăşurată, în mod concret, de aceasta.
În sprijinul acestor concluzii, prima instanţă a evocat şi constatările, în acest sens, ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, ale procurorului şef D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, detaliate în Rezoluţia nr. 24/D/2007, precum şi adresa din 28 octombrie 2004 emisă de M.F.P. - Comisia de autorizare a jocurilor de noroc.
Alt aspect reţinut de către instanţa de fond a privit natura contravenţională a măsurii confiscării, apreciată ca legal dispusă în considerarea prevederilor art. 43 lit. b) din O.G nr. 99/2000, aprobată prin Legea nr. 650/2002, art. 9 alin. (1) şi 82 alin. (3) din HG nr. 251/1999, complementar aplicării unei sancţiuni contravenţionale, individualizată faţă de natura contravenţiei şi gradul de pericol social, dar şi de faptul că urma să aplice măsura confiscării unei sume de 20.910.859.375 ROL.
Pe de altă parte, a mai arătat instanţa de fond, art. 82 alin. (3) din HG nr. 251/1999 impune chiar obligaţia organelor competente să confişte şi să facă venit la bugetul de stat sumele rezultate din fapte ce constituie contravenţie, fără a specifica necesitatea ca respectiva contravenţie să fie una dintre cele prevăzute în respectivul act normativ, de asemenea, măsura confiscării în mod automat a sumelor rezultate ca urmare a stabilirii unei contravenţii prevăzute de art. 43 lit. b) din OG nr. 99/2000 este prevăzută şi de art. 82 din OG nr. 99/2000.
Cu privire la cererea privind restituirea sumei de 155.982,0358 RON indisponibilizate, Curtea constată, pe de-o parte, că nici un act emis de pârâtă nu consemnează efectiv suma indicată de reclamantă, iar, pe de altă parte, dacă pârâta a luat o măsură asiguratorie, în condiţiile OG nr. 92/2003, o atare măsură poate face obiectul unei contestaţii la executare îndreptate efectiv împotriva actului de executare având un atare obiect, or partea a solicitat direct în instanţa de contencios administrativ restituirea sumei "indisponibilizate", nerezultând nici măcar că a făcut obiectul contestaţiei administrative, soluţionate prin Decizia ce face obiectul controlului judecătoresc în cauză, pârâta pronunţându-se în limitele competenţei asupra actului administrativ-fiscal, anume asupra măsurii confiscării, dispuse în condiţiile OG nr. 92/2003, potrivit prevederilor HG nr. 251/1999.
III. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Asociaţia S.C., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii contestaţiei sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Argumentele recurentei au fost, în esenţă, următoarele:
1. Activitatea asociaţiei nu poate fi catalogată drept activitate de joc piramidal, modalitatea de structurare a activităţii de creditare fiind de tip structură financiară modulară;
2. În speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 43 lit. b) din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, aprobată prin Legea nr. 650/2002 şi ale art. 9 alin. (1) din HG nr. 251/1999;
3. Organele de cercetare penală nu au reţinut săvârşirea, de către membrii asociaţiei, a infracţiunilor de înşelăciune, evaziune fiscală sau asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni;
4. Convingerile instanţei de fond s-au bazat pe prezumţii, nu pe reglementările legale aplicabile;
5. Procesul-verbal contestat este un act de control, centrat pe aspecte fiscale, încheiat în baza OG nr. 53/2003, nu un proces-verbal contravenţional, care ar beneficia de alt regim juridic, în temeiul OG nr. 2/2000, aşa cum impun dispoziţiile OG nr. 99/2000;
6. Măsura confiscării este netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care, pe de o parte, nu există proces-verbal de constatare a contravenţiei, care să îndeplinească condiţiile de fond şi de formă prevăzute de OG nr. 2/2000, sub sancţiunea nulităţii, iar, pe de altă parte, nu a fost aplicată vreo sancţiune penală principală însoţită de măsura conexă a confiscării.
7. Prin procesul-verbal contestat, organul fiscal a constatat îndeplinirea perfectă a tuturor obligaţiilor fiscale ale recurentei;
8. Instanţa de fond nu a apreciat corect nelegalitatea indisponibilizării sumei de 155.982,0358 RON, reprezentând banii membrilor asociaţiei, indisponibilizare dovedită cu înscrisuri.
IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat, şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt în speţă, raportat la ansamblul probator prezentat şi la susţinerile părţilor, precum şi dispoziţiile legale incidente, sentinţa recurată fiind la adăpost de orice critică sub aceste aspecte.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 43 lit. b) din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, "sunt considerate practici comerciale interzise: [...] b) faptul de a propune unei persoane să colecteze adeziuni sau să se înscrie pe o listă, făcând-o să spere câştiguri financiare rezultate din creşterea numărului de persoane recrutate sau înscrise."
Or, aşa cum au constatat şi organele fiscale emitente ale actelor administrative contestate, şi aşa cum rezultă şi din înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond (Ordonanţa din 11 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, Adresa din 24 mai 2004 a I.G.P. Satu Mare, Adresa din 28 octombrie 2004 a C.A.J.N.), potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Asociaţiei, fiecare persoană atrasă la programul opţional de creditare directă devine membru în asociaţie după achitarea sumei totale de 1750 euro, dintre care 1450 euro achitaţi sub forma de donaţie către asociaţie, 300 euro reprezentând cotizaţie statutară şi cotizaţie anuală.
Ulterior, fiecare membru participant la programul opţional de creditare trebuia să găsească, la rândul său, alte patru persoane care să depună 1450 euro cu titlul de donaţie, sumele fiind împărţite astfel: pentru primul membru racolat, persoana care l-a racolat primeşte 700 euro, iar pentru următoarele patru persoane câte 1000 euro. Pentru fiecare nou membru, preşedintele asociaţiei primeşte 60 de euro, vicepreşedintele financiar primeşte 35 euro, vicepreşedintele tehnic primeşte 35 euro, secretarul general primeşte 20 euro, departamentul de training primeşte 20 euro, directorul de organizare primeşte 10 euro, directorul zonal primeşte 90 de euro, iar managerul primeşte 180 de euro.
Încadrarea acestui mecanism financiar în ipoteza normei juridice sus-menţionate este evidentă, fiind lipsită de relevanţă forma de organizare a persoanei juridice care oferă cadrul de desfăşurare a acestor activităţi, categoria persoanelor cărora se adresează sau suportul tehnic pe care îl foloseşte în acest scop.
Argumentele recurentei privind calificarea acestor activităţi ca sistem financiar modular de tipul sistemului pensiilor de stat sau a sistemului de vânzări multi-level sunt neîntemeiate, primul sistem fiind construit în jurul principiului contribuţiei pentru o perioadă determinată de timp, iar cel de-al doilea fiind definit de art. 42 alin. (2) din OG nr. 99/2000 ca "formă a vânzării directe prin care produsele şi serviciile sunt oferite consumatorilor prin intermediul unei reţele de vânzători direcţi care primesc un comision atât pentru vânzările proprii, cât şi pentru vânzările generate de reţelele de vânzători direcţi pe care i-au recrutat personal", în timp de sistemul promovat de către recurentă se bazează pe principiul existenţei unei baze cât mai largi de membri noi, care alimentează financiar partea superioară a piramidei intrată deja în circuit, recuperarea banilor investiţi şi multiplicarea lor depinzând de numărul de noi persoane pe care membrii îi recomandă şi aduc în asociaţie.
Deciziile organelor de cercetare penală privind scoaterea de sub urmărire penală a membrilor asociaţiei, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni, nu au relevanţă în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 43 lit. b) din OG nr. 99/2000, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Potrivit art. 80 pct. 14 din OG nr. 99/2000, "practicarea de vânzări sau de orice alte procedee prevăzute la art. 43, se sancţionează cu amendă de la 100.000.000 RON la 500.000.000 RON, iar veniturile realizate din aceste practici se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat".
Textul normativ impune aplicarea sancţiunii confiscării sumelor rezultate din practicile prohibite fără a o condiţiona, în esenţă, de existenţa unei acţiuni penale, fără a impune vreo procedură specială de constatare a acestei contravenţii, iar formularea sa nu îndreptăţeşte afirmaţia că măsura confiscării ar avea natură exclusiv complementară, depinzând de aplicarea amenzii, ci ar putea reprezenta, în condiţiile legii speciale, singura sancţiune aplicată în condiţiile stabilirii răspunderii contravenţionale cu privire la săvârşirea faptei prevăzute de art. 43 lit. b) din OG nr. 99/2000.
În aceste condiţii, chiar dacă stabilirea, de către instanţa de fond, a incidenţei dispoziţiilor HG nr. 251/1999, este criticabilă, măsura contestată este legal întemeiată pe dispoziţiile art. 80 pct. 14 din OG nr. 99/2000, aşa cum consemnează şi organele de control fiscal.
Potrivit art. 84 pct. d) din OG nr. 99/2000, contravenţia stabilită de art. 80 pct. 14 se constată şi se sancţionează de către organele de control abilitate ale M.F.P., în speţă D.G.F.P. - A.C.F Prahova, emitenta deciziilor contestate.
Înalta Curte constată că procesul-verbal din 21 decembrie 2004, prin care s-a constatat existenţa contravenţiei prevăzute de art. 43 lit. b) din OG nr. 99/2000, respectiv art. 9 alin. (1) din HG nr. 251/1999, satisface şi cerinţele art. 16 şi 17 din OG nr. 2/2001 sub aspectul menţiunilor obligatorii, dar, pe de altă parte, constată că dispoziţiile privind măsura confiscării nu pot fi tratate separat de procesul-verbal în cuprinsul cărora au fost menţionate, act supus, în integralitatea sa, regimului juridic conturat de dispoziţiile Titlului IX din OG nr. 92/2003, forma în vigoare la momentul emiterii actului administrativ-fiscal contestat.
De altfel, în acest sens este şi Sentinţa civilă nr. 122 din 11 aprilie 2006 a Tribunalului Prahova, irevocabilă, invocată chiar de către recurentă în cererea sa.
Pentru aceste motive, criticile recurentei privind legalitatea şi temeinicia actului prin care s-a dispus confiscarea veniturilor rezultate cu încălcarea dispoziţiilor art. 43 lit. b) sunt nefondate, în sensul concluziilor instanţei de fond.
În ceea ce priveşte cel din urmă argument, examinând înscrisurile dosarului, Înalta Curtea constată că în mod corect a respins prima instanţă solicitarea recurentei-reclamante privind restituirea sumei indisponibilizate în valoare de 155.982,0358 RON, în condiţiile în care, pe de o parte, această cerere ar fi inadmisibilă, iar, pe de altă parte, la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri privind indisponibilizarea sumei respective.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către Asociaţia S.C. împotriva Sentinţei civile nr. 4465 din data de 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2720/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2723/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
