ICCJ. Decizia nr. 2718/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2718/2011
Dosar nr.1414/2/2010
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.T.H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea autorităţii pârâte la soluţionarea cererii sale de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, cerere înregistrată sub nr. 25948/CC.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a depus notificarea nr. x/2001, prin care a solicitat restituirea imobilului teren în suprafaţa de 4026 mp, situat în Bucureşti, Strada E.T. FN, sectorul 3, trecut în proprietatea statului, şi că, la data de 19 iunie 2006, Primarul General al Municipiului Bucureşti a emis Dispoziţie nr. y, prin care a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru teren.
Dispoziţia primarului, însoţită de dosarul ce a stat la baza emiterii sale, a fost transmisă către instituţia pârâtă şi, cu toate ca au trecut aproape patru ani de la înregistrarea dosarului, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a soluţiona cererea sa în sensul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În şedinţa publică din 14 septembrie 2010, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită transmiterea dosarului către un evaluator autorizat în vederea efectuării raportului de evaluare şi, după primirea acestuia, să se emită Decizia de acordare a despăgubirilor.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa civilă nr. 3371 din data de 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantului C.T.H., şi, în consecinţă, a obligat pârâta C.C.S.D. să transmită dosarul în vederea întocmirii raportului de evaluare, respingând cererea de obligare a pârâtei la emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubire ca prematur formulată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că anterior emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire este necesară îndeplinirea unor operaţiuni administrative, şi anume desemnarea unui evaluator şi transmiterea dosarului în vederea evaluării imobilului pentru stabilirea despăgubirilor, iar dreptul la emiterea deciziei se naşte numai după aprobarea raportului de evaluare, condiţii în care dreptul reclamantului la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul neevaluat nu este actual.
A mai apreciat prima instanţă că în speţă este incident termenul de 30 de zile pentru soluţionarea cererii reclamantului şi că, având în vedere că propunerea acordării de despăgubiri a fost emisă în iunie 2006, acest termen a fost depăşit.
A mai arătat că din prevederile legale aplicabile nu rezultă că pârâta ar avea competenţa de a exercita un control de legalitate asupra Dispoziţiei Primarului, cu excepţia unui singur aspect, reglementat în mod expres de art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii 247/2005: legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, or, punând în discuţie operaţiunile administrative care au stat la baza actului de soluţionare a notificării şi reluând analiza care s-a realizat în acea etapă, pârâta îşi depăşeşte competenţele legale, iar procesul de acordare a măsurilor reparatorii trenează în mod nejustificat.
Prima instanţă, examinând înscrisurile dosarului, a mai constatat că aspectele evidenţiate de către pârâtă cu privire la neconcordanţele existente în actele conţinute de dosarul aferent cererii de despăgubire sunt neîntemeiate.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta C.C.S.D., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că în mod eronat a reţinut instanţa de fond că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cererii.
A detaliat recurenta procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 şi a invocat dispoziţiile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D. care stabileşte o anumită ordine de trimitere spre evaluare a dosarelor considerate complete.
Recurenta a mai susţinut că, în urma analizării dosarului sub aspectul legalităţii, s-a constatat faptul că acesta trebuie completat cu informaţii referitoare la modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului situat în Bucureşti, Strada E.T. FN, sectorul 3, fosta proprietate a lui C.F., motiv pentru care, prin adresa din 12 august 2010 acesta a fost remis Primăriei Municipiului Bucureşti în vederea completării
4. Considerentele instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Intimatul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a trimite spre evaluare şi a emite titlul de despăgubire pentru dosarul aferent Dispoziţiei din 19 iunie 2006, emisă de către Primarul General al Municipiului Bucureşti, prin care s-a dispus acordarea către intimat de măsuri reparatorii, Dosar înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 25948/CC.
Prin dispoziţia sus-menţionată a fost soluţionată notificarea înregistrată sub nr. x/2001.
Legea nr. 247/2005 stabileşte procedura administrativă şi etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către C.C.S.D., reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Este adevărat că dispoziţiile sus-menţionate nu prevăd termene pentru parcurgerea procedurii administrative. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispoziţiile legale mai sus-menţionate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluţionată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare şi până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăşi acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Astfel, intimatul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat de către pârâtă sub nr. 21763/CC în anul 2007, iar până la data înregistrării cererii intimatului pe rolul instanţei de contencios administrativ, 16 februarie 2010, autoritatea pârâtă nu desemnase încă evaluator.
Faţă de situaţia de fapt astfel conturată, Înalta Curte constată că intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar rezultă că nu a fost parcursă nici măcar etapa iniţială a procedurii de emitere a titlului de despăgubire.
De aceea, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Apărarea recurentei-pârâte în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet nu poate fi reţinută, faţă de faptul că adresa din 12 august 2010 a C.C.S.D., prin care solicita completarea dosarului, apare a fi fost întocmită pro causa, ulterior introducerii acţiunii reclamantului, mai mult, potrivit adresei emisă de SC T. SA şi ataşată dosarului trimis spre evaluare, rezultă că imobilul din str. E.T. FN sector 3 a fost expropriat cu Decretul de expropriere nr. 158/1966 şi Decizia nr. 66/1961 emisă de Consiliul Local Raion "T.V.".
În plus, nici Legea nr. 247/2005, anterior citată, nici normele metodologice, nu prevăd posibilitatea, pentru autoritatea recurentă, de a restitui dosarele aferente dispoziţiilor administrative privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Toate aceste elemente conturează cu pregnanţă caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală şi depăşirea limitelor termenului rezonabil de soluţionare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În acest context, soluţia Curţii de apel este legală şi se impune a fi menţinută.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către C.C.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 3371 din data de 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2717/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2720/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
