ICCJ. Decizia nr. 2720/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2720/2011

Dosar nr.2329/54/2010

Şedinţa publică din 12 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 9 august 2010 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantele F.R., D.E. şi M.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. - C.C.S.D., obligarea pârâtei să emită şi să comunice Decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. x, situat în Craiova, str. B., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin Dispoziţia din 19 mai 2005, emisă de Primarul municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către F.R., D.E. şi M.A., pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. x situat în Craiova, str. B.

S-a arătat că Dispoziţia nr. y a rămas definitivă şi a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acesteia, fără însă a fi fost soluţionat până la data înregistrării acţiunii.

Au susţinut reclamantele nesoluţionarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la emiterea Dispoziţiei nr. y/2005 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acţiuni este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta C.C.S.D. a arătat că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, Dosarul fiind înregistrat sub nr. 22886/CC şi a fost analizată legalitatea cererii de respingere a cererii de restituire în natură, iar dosarul a fost trimis la evaluare în data de 16 iulie 2010.

În ceea ce priveşte emiterea titlului de despăgubire în termen de 90 de zile, pârâta a arătat că acest termen nu poate fi reţinut întrucât în temeiul dispoziţiilor HG nr. 527/2006 sunt încheiate contracte de prestări servicii cu societăţile de evaluatori sau evaluatorii şi anexe la aceste contracte în care este indicat termenul de evaluare, acesta variind în funcţie de obiectul evaluării, respectiv 30 de zile pentru teren şi 45 de zile pentru teren şi construcţie demolată. Între data evaluării şi emiterea deciziei există o perioadă în care raportul de evaluare este comunicat persoanelor îndreptăţite, care pot formula obiecţiuni, la care evaluatorul trebuie să răspundă şi să comunice răspunsul la acestea.

Referitor la modalitatea de soluţionare a dosarelor, pârâta a arătat că legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluţionare, ordinea de soluţionare a acestora fiind stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, ce a fost înlocuită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, transmiterea dosarelor spre evaluare fiind făcută în ordinea înregistrării lor.

În ceea ce priveşte cererea reclamantelor referitoare la obligarea Comisiei Centrale la plata daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Comisie Centrale, în condiţiile în care procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a fost finalizată, iar, pe de altă parte, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5802 şi urm. C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 385 din data de 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea reclamantelor şi a obligat pârâta C.C.S.D. să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire aferentă imobilului imposibil de restituit în natură situat în Craiova, str. B, jud. Dolj, respingând capătul de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei şi obligarea la daune cominatorii.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că reclamantele au început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002, că autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunţat la 19 mai 2005, iar deşi dosarul a fost înaintat autorităţii pârâte, până la data sesizării instanţei dosarul reclamantelor nu fusese analizat.

Prima instanţă a apreciat că, în speţă, comportamentul pârâtei C.C.S.D. este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1, prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamantelor şi încălcării obligaţiei statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora.

Referitor la cererea de obligare la daune cominatorii, Curtea a arătat că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură subsecventă actualei etape judiciare.

A mai arătat şi că dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc legal termenul în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această obligaţie.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.C.S.D., pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat argumentele prezentate la fond.

A mai arătat că nu poate fi obligată să emită Decizia privind titlul de despăgubire câtă vreme nu a fost parcursă etapa evaluării imobilului.

Recurenta a mai depus raportul de evaluare a imobilului imposibil de restituit în natură situat în Craiova, str. B, jud. Dolj şi acordul intimatelor de acceptare a sumei fixate de către evaluator.

La data de 6 mai 2011, la dosarul cauzei s-a depus Decizia nr. 8905 din 28 octombrie 2010, emisă de către C.C.S.D., privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul sus-menţionat.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatele-reclamante au supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Craiova, str. B, jud. Dolj, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubire fiindu-le recunoscută prin Dispoziţia nr. y din 19 mai 2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Prin această dispoziţie a fost soluţionată notificarea înregistrată sub nr. x.

Analizând motivele invocate de recurentă pentru justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Reclamantele au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2002, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat în anul 2006.

Este adevărat că Legea nr. 247/2005 nu prevede termene pentru parcurgerea procedurii administrative. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispoziţiile legale mai sus-menţionate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire trebuie să fie soluţionată într-un interval de timp rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii publice competente, în cadrul procedurii administrative preliminare şi până la momentul finalizării procedurilor judiciare, prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti irevocabile.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăşi acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

În speţă, intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare a autorităţii publice.

De aceea, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.

Toate aceste elemente conturează cu pregnanţă caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală şi depăşirea limitelor termenului rezonabil de soluţionare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În acest context, soluţia Curţii de apel este legală şi se impune a fi menţinută.

Faptul că autoritatea recurentă a emis, în data de 28 octombrie 2010, Decizia nr. 8905 privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul imposibil de restituit în natură situat în Craiova, str. B, jud. Dolj, nu poate fi privit ca un argument în sprijinul cererii de recurs, câtă vreme această decizie a fost emisă ulterior sentinţei recurate, la aproape 8 ani după demararea procedurii de revendicare a bunului intimatelor, subzistând considerentele instanţei de fond cu privire la nesoluţionarea cererii intimatelor într-un termen rezonabil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de faţă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 385 din data de 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.

Procesat de GGC - AA

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2720/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs