ICCJ. Decizia nr. 2817/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2817/2011
Dosar nr. 9767/1/2010
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la pe rolul Curţii de apel Timişoara, reclamanta SC C.S. Timişoara SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Guvernul României, anularea în parte a HG nr. 977 din 5 septembrie 2002- poziţia 113, cu privire la spaţiul cu altă destinaţie - alimentară, pe care îl deţine reclamanta în baza unui contract de închiriere încheiat cu SC P.T. SA si care face parte din P.A. Timişoara, înscrisă în cartea funciara 121465 Timişoara, care prin HCL nr. 245 din 19 octombrie 1999 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Timişoara a fost declarată ca fiind de utilitate publică; anularea HCL nr. 245 din 19 octombrie 1999 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Timişoara.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat este titulara unui contract de închiriere asupra spaţiului de mai sus din anul 1994. În repetate rânduri reclamanta a solicitat Primăriei Municipiului Timişoara vânzarea spaţiului utilizat în baza contractului de închiriere, solicitările rămânând fără răspuns. După nenumărate insistente, a primit un răspuns din partea Primăriei Municipiului Timişoara, prin care i s-a comunicat ca spaţiul face parte din Piaţa Agroalimentara Timişoara 700" care a trecut în baza actelor administrative arătate mai sus în domeniul public al Statului Român, fiind concesionată către SC P.T. SA, care are calitatea de locator in raport cu subscrisa.
Mai arată reclamanta că raporturile sale contractuale au fost mereu cu P. SA, în baza contractului de concesiune nr. 7 din 3 mai 1999 care este anterior trecerii în domeniul public, prin HCL nr. 245 din 19 octombrie 1999 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public.
Reclamanta consideră că această trecere s-a făcut pentru a nu permite chiriaşilor sa dobândească în proprietate spaţiile comerciale în baza Legii nr. 550/2002.
Pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara, prin întâmpinările formulate au solicitat în esenţă, respingerea acţiunii.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea formulată, a invocat, raportat la momentul sesizării instanţei de contencios administrativ cu cererea având obiect acţiune în anulare, excepţia tardivităţii acţiunii.
A susţinut că data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată de reclamantă este 24 septembrie 2002 (M.Of. al României, Partea I, nr. 699), iar aceasta a sesizat instanţa de contencios administrativ la data de 16 ianuarie 2009, cu depăşirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispoziţiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
A susţinut pârâtul, că şi îndeplinirea de către reclamantă a demersului procedurii plângerii prealabile, reglementate de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost realizată cu depăşirea evidentă a termenelor imperative ale legii.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 42 pronunţată în data de 27 ianuarie 2010, a respins excepţia tardivităţii, invocată de pârâtul Guvernul României a respins excepţia lipsei interesului, invocată de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara şi, totodată, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.Ş. Timişoara" S.R.L, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiul Timişoara, Guvernul României şi SC "P." SA.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii acţiunii invocată de Guvernul României a constatat că HG nr. 977/2002 a fost publicată în M.Of., Partea I, nr. 699 din 24 septembrie 2002, iar anexele acestei Hotărâri de Guvern au fost publicate în M.Of., Partea I, nr. 699 bis din 24 septembrie 2002.
Instanţa a reţinut că HG nr. 977/2002 este un act administrativ individual.
S-a mai reţinut că reclamanta este terţ faţă de acest act, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. S-a apreciat că reclamanta a luat cunoştinţă de actul atacat ulterior datei de 26 mai 2008, când a fost înregistrat la Tribunalul Timiş dosarul nr. 4202 din 3 ianuarie 2008, astfel că atât formularea plângerii prealabile cât şi a acţiunii la instanţa de contencios administrativ respectă dispoziţiile art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, situaţie ce conduce la respingerea excepţiei privind tardivitatea acţiunii.
Cu privire la excepţia lipsei interesului, invocată de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara, instanţa a respins-o, reţinând că reclamanta este interesată în stabilirea legalităţii trecerii spaţiului în domeniului public întrucât acest fapt împiedică eventuala înstrăinare a acestuia potrivit Legii nr. 550/2002.
Cu privire la fondul pricinii, instanţa a reţinut că reclamanta SC C.Ş. Timişoara S.R.L. a precizat că înţelege să conteste legalitatea trecerii în domeniul public numai a unei părţi din acest imobil şi anume a celui înscris în C.F. nr. 121465, număr topografic 1070/2/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1 şi 1070/2/2/1/1/1/1/1/1/1/2/2, constând în teren cu piaţă agro-alimentară Timişoara 700, cu construcţiile: Restaurant Crama 700 cu gradina de vară în suprafaţă de 255 mp.
Instanţa de fond a constat că imobilul în litigiu a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 170/1998, contract prin care reclamanta SC C.Ş. Timişoara S.R.L. a obţinut dreptul de folosinţă asupra spaţiului respectiv (contract ataşat în copie la filele 146-148: dosar) acesta fiind închiriat reclamantei şi pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2010, conform contractului de închiriere nr. 85 din 6 ianuarie 2006.
Imobilul în litigiu a fost identificat ca făcând parte din P. din Municipiul Timişoara, iar pieţele fac parte din domeniul public, conform punctului III din Anexa la Legea nr. 213/1998.
Faptul că pe acest teren este amplasat un spaţiu comercial utilizat în mod exclusiv de către reclamantă nu are relevanţă, întrucât activitatea comercială a reclamantei nu diferă în mod esenţial de activitatea comercială care se desfăşoară în pieţele publice în mod curent. Acest drept de folosinţă exclusivă s-a născut prin încheierea unor contracte de închiriere, reclamanta având calitatea de detentor precar, calitate care nu îi conferă posibilitatea de a dobândi proprietatea prin îndelungată folosinţă.
A mai reţinut prima instanţă că reclamanta nu a făcut dovada unei includeri abuzive a spaţiului respectiv în perimetrul P. 700. Dimpotrivă, părţile au susţinut că alimentara închiriată reclamantei se află în incinta P. 700.
A concluzionat în sensul că reclamanta SC C.Ş. Timişoara SRL nu a fost vătămată prin schimbarea regimului juridic al spaţiului respectiv şi trecerea acestuia în domeniul public al Municipiului Timişoara.
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamanta SC C.S. Timişoara S.R.L, care prin Decizia nr. 4904 din 11 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, cât şi de prevederile art. 304 C. proc. civ., a constatat următoarele:
- în cauză Guvernul României a invocat excepţia tardivităţii plângerii prealabile şi a acţiunii, iar recurenta-reclamantă a solicitat repunerea în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru a formula acţiunea.
- recurenta-reclamantă a promovat prezenta acţiune la instanţa de contencios administrativ, căreia, în ceea ce priveşte termenul de introducere la instanţă, îi sunt incidente dispoziţiile speciale ele Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, respectiv art. 11 şi art. 7 alin. (3), referitoare la termenul de a formula plângere prealabilă.
- potrivit art. 11 alin. (2) din lege, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, ....", prevăzându-se în art. 11 alin. (5) că termenul prevăzut la alin. (1) este de decădere.
- necontestat este faptul că recurenta-reclamantă a formulat plângere prealabilă la 19 decembrie 2008, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reţinute şi de prima instanţă, iar acţiunea la 16 ianuarie 2009.
- din actele dosarului rezultă că la momentul declanşării plângerii prealabile, respectiv 19 decembrie 2008, reclamanta luase la cunoştinţă de existenţa acestora mult anterior, prin adresa remisă acesteia de Primăria Municipiului Timişoara nr. 072008 – 000019 din 28 ianuarie 2008 (fila nr.54, dosar fond).
Prin urmare, a concluzionat instanţa de recurs că recurenta-reclamantă nu a respectat dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte termenul de a formula plângere prealabilă.
În ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, pentru a formula acţiune la instanţa de contencios administrativ, în temeiul Decretului nr. 167/1958, instanţa de recurs a apreciat că aceasta este neîntemeiată, acţiunea reclamantei introdusă la 16 ianuarie 2009 fiind evident tardivă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC C.Ş. Timişoara SRL.
În motivarea contestaţiei în anulare formulată, contestatoarea a susţinut în esenţă că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 318 C. proc. civ. privind greşeala materială a instanţei, constând în reţinerea incidenţei în cauză a excepţiei tardivităţii invocată de Guvern, modificându-se în acest sens hotărârea instanţei de fond care respingea această excepţie.
Consideră contestatoarea că prin respingerea recursului şi reţinerea tardivităţii promovării acţiunii în contencios administrativ sunt îndeplinite cerinţele art. 318 C. proc. civ. privitor la greşeala materială a instanţei, în sensul reţinut de practica în materie.
Astfel, contestatoarea susţine că în cauză fiind în discuţie un act administrativ individual în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, contestatoarei nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ, iar greşeala materială a instanţei rezidă în principal în reţinerea zilei de 28 ianuarie 2008 ca fiind data de la care începe să curgă termenul stabilit prin dispoziţiile art. 7 alin. (3) din lege.
În acest sens contestatoarea susţine că greşeala materială a instanţei constă în faptul că nu s-a avut în vedere incidenţa autorităţii de lucru judecat cu privire la soluţionarea excepţiei tardivităţii de către instanţa de fond, neatacată de părţi şi cu privire la care sentinţa civilă a primei instanţe este irevocabilă şi nu s-a avut în vedere prevederile legale incidente în speţă cu privire la principiul non informatio in pejus, termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ fiind calculate greşit având o dată de pornire atât eronată cât şi nedovedită.
Intimaţii Primăria Municipiului Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare formulată de SC C.S. Timişoara ca fiind nefondată.
Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată şi urmează a fi respinsă, pentru considerentele arătate în continuare.
Motivul invocat de contestatoare este cel prevăzut de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, contestatoarea apreciind că această eroare constă în aprecierea tardivităţii promovării acţiunii în contencios.
Potrivit textului legal invocat, sunt vizate exclusiv greşelile materiale cu caracter procedural care au legătură cu aspectele formale ale judecăţii.
Aspectele invocate de contestatoare în motivarea contestaţiei în anulare de faţă, nu se circumscriu noţiunii de „greşeală materială" în sensul în care doctrina şi jurisprudenţa în această materie au definit-o în mod constant.
Fiind vorba de un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv şi deci pe această cale nu pot fi valorificate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor.
Verificând susţinerile contestatoarei potrivit cărora greşeala materială pe care s-a întemeiat soluţia din recurs a constat în aprecierea ca fiind întemeiată, a excepţiei tardivităţii promovării acţiunii de către reclamantă, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, instanţa de recurs analizând sentinţa atacată cât şi întregul material probator în raport cu criticile formulate cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., reţinând că în cauză, termenul de a formula plângere prealabilă prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu a fost respectat, cât şi termenul prevăzut pentru formularea acţiunii prevăzut de dispoziţiile art. 11.
De altfel, invocarea acestor aspecte de către contestatoare, aspecte care vizează fondul recursului şi nu o greşeală materială în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., dispoziţii care nu permit rejudecarea căii de atac a recursului prin reaprecierea probelor şi dispoziţiilor legale.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţinând că motivele invocate de contestatoare nu vizează situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC C.Ş. Timişoara" S.R.L. Timişoara, împotriva Deciziei nr. 4904 din 11 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2799/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2818/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
