ICCJ. Decizia nr. 2818/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2818/2011
Dosar nr. 2439/1/2011
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 597/CA din 30 noiembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prematurităţii cererii; a admis cererea promovată în contencios administrativ şi fiscal de reclamanta M.V., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a anulat Decizia nr. 4566/FF din 4 septembrie 2008, emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să emită un titlu de despăgubire pentru 74.525 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia prematurităţii cererii este neîntemeiată, întrucât în speţă, reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei contestate la 5 noiembrie 2008 şi a primit răspuns din partea pârâtei la 28 noiembrie 2009, astfel că nu se poate reţine susţinerea pârâtei potrivit căreia partea interesată nu a urmat procedura stabilită de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, instanţa a reţinut faptul că prin Decizia nr. 4566/FF din 4 septembrie 2009, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea domnilor S.G., S.N. şi M.V., în cuantum de 7200 RON, conform raportului de evaluare 1619/R din 16 octombrie 2007 întocmit în dosarul nr. 1474/FFCC/2006, iar reclamanta nu a fost mulţumită de acest calcul, solicitând efectuarea evaluării în funcţie de valoarea pieţii imobiliare (metoda bazată pe comparaţia vânzării).
Ca urmare, expertiza judiciară efectuată în cauză a stabilit valoarea terenului ce a făcut obiectul deciziei contestate la 74.525 RON (echivalentul a 21.000 Euro la un curs de 35.487 lei), la data emiterii deciziei, metoda folosită de expert fiind abordarea prin comparaţie de piaţă.
Reţinând că Decizia nr. 4566/FF din 4 septembrie 2008 nu reflecta valoarea reală a despăgubirii terenului proprietatea autorului reclamantei, astfel cum a rezultat din probele administrate, instanţa a dispus anularea sa şi obligarea pârâtei să emită titlu de despăgubire pentru suma de 74.525 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Prin Decizia nr. 4289 din 13 octombrie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinţei civile nr. 597/CA din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
A modificat în tot sentinţa atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru evaluarea imobilului în litigiu în funcţie de o altă dată decât evaluarea iniţială, care a avut loc în luna iulie 2007.
Astfel, o nouă expertiză de evaluare ar fi fost admisibilă numai pentru a verifica modul în care, în procedura administrativă, au fost respectate Standardele Internaţionale de Evaluare, în raport de data la care s-a făcut evaluarea.
A mai reţinut înalta Curte că această concluzie rezultă din modul de reglementare a procedurii evaluării prin HG nr. 1095/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII, potrivit cărora „raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante.
In măsura în care acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate şi răspunsul la aceste obiecţiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu şi Comisiei Centrale".
În speţă, reclamanta a formulat obiecţiuni la raportul de evaluare, societatea de evaluare SC R.C. menţinându-şi punctul de vedere şi comunicând acest fapt petentei cu adresa nr. 2144 din 3 iunie 2008.
Înalta Curte a constatat că raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză este neconcludent, deoarece stabileşte o valoare a imobilului la o altă dată decât cea din evaluarea făcută în procedura administrativă, în condiţiile de piaţă modificate şi care, totodată, se bazează pe metode de calcul diferite, fără a face referire la metodele de evaluare din raportul SC R.C.
Pe de altă parte, înalta Curte a constatat că în speţă sunt întemeiate şi criticile privind lipsa procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece prin cererea nr. 12114 din 18 noiembrie 2008 reclamanta nu a solicitat în mod expres anularea sau revocarea Deciziei nr. 4566/FF din 2 septembrie 2008, ci a solicitat autorităţii pârâte doar informaţii privind căile de atac împotriva deciziei şi termenele de exercitare după care s-a adresat direct instanţei de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare intimata M.V.
În motivarea acestei contestaţii s-a arătat în esenţă că atât instanţa de fond cât şi instanţa de recurs au omis să se pronunţe pe excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor .
Având în vedere că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs susţinând că hotărârea este nelegală şi netemeinică fiindcă instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a sa, consideră contestatoarea că sunt întrunite condiţiile art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei nr. 4289 din 13 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând a se trimite cauza spre soluţionarea primei instanţe care a omis a se pronunţa pe această excepţie.
În drept, contestaţia se întemeiază pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Analizând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că nu este fondată pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:
În conformitate cu prevederile art. 318 „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
- Din textul de lege arătat mai sus, se reţine că al doilea motiv de contestaţie în anulare specială poate fi formulat atunci când recursul a fost respins sau admis în parte, nu şi în caz de casare sau modificare totală.
În speţă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4289 din 13 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 21/36/2009 – s-au admis recursurile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 597/CA din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, s-a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul că s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta M.V.
- Înalta Curte constată că este reală afirmaţia contestatoarei în sensul că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, însă contestaţia în anulare specială are în vedere greşelile săvârşite de instanţa de recurs şi nu de către o altă instanţă.
- În ceea ce priveşte instanţa de recurs se observă că aceasta a analizat global, printr-un raţionament juridic de sinteză motivele de recurs. Astfel, a reţinut instanţa de recurs că în speţă sunt întemeiate criticile privind lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece prin cererea nr. 12.114 din 18 noiembrie 2008 nu a solicitat anularea sau revocarea Deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ci a solicitat autorităţii pârâte informaţii.
Din actele dosarului se observă corespondenţa purtată în acest sens cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru coordonarea şi controlul aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare – (f.59 – 64 dosar fond) autoritate care a îndrumat-o pe contestatoare în privinţa căilor de atac precum şi cu privire la date tehnice privind procesul de despăgubire. Din această perspectivă, subliniind caracterul informativ şi de îndrumare al corespondenţei dintre Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi M.V. - implicit s-a referit instanţa de recurs la calitatea procesuală a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - în acest fel.
Prin urmare, nefiind vorba de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare sau de modificare, motivul contestaţiei în anulare nu ar fi determinat o altă soluţie la instanţa de recurs, ci priveşte aşa cum s-a arătat mai sus modul în care instanţa de recurs a apreciat probele, astfel că se va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.V., împotriva Deciziei nr. 4289 din 13 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2817/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2825/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
