ICCJ. Decizia nr. 2839/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2839/2011
Dosar nr. 25/117/2010
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul V.A.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii IPJ Cluj şi MAI Bucureşti, anularea hotărârii IPJ Cluj nr. 123040 din 4 februarie 1999, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă şi pe cale de consecinţă să fie obligată pârâta în principal la reangajarea sa pe un post conform gradului militar avut la data trecerii în rezervă, iar în subsidiar obligarea pârâtei de a-i permite participarea la examenul pentru ocuparea unui post în cadrul acestei instituţii.
Prin întâmpinare, pârâtul IPJ Cluj a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a IPJ arătând că au fost depăşite termenele instituite de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul MIRA a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport de obiectul acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la lipsa caracterului de act administrativ a actului atacat
Prin Sentinţa nr. 376 din 12 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj şi în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamantul V.A.R. având ca obiect anularea hotărârii IPJ Cluj 123040 din 04 februarie 1999.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că semnificaţia termenelor stabilite de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este aceea de a arăta că reclamantul nu mai poate cere anularea actului dacă termenul de 6 luni pentru sesizarea instanţei ar urma să-şi înceapă cursul după expirarea unui an de la emiterea actului administrativ.
Din analiza actelor de la dosar, prima instanţă a constatat că termenul prevăzut de legiuitor în favoarea reclamantului a expirat la data de 04 februarie 2000, având în vedere că există dovada comunicării actului atacat.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că ignorarea de către reclamant, a termenelor expres stabilite pentru îndeplinirea actelor dintr-o procedură prealabilă echivalează cu lipsa parcurgerii procedurii prealabile, iar prin raportare la dispoziţiile art. 109 C. proc. civ., acţiunea reclamantului promovată fără respectarea exigenţelor instituite pentru derularea procedurii prealabile apare ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul V.A.R., prin motivele de recurs formulate susţinând, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj şi a respins acţiunea precizată în sensul anulării Hotărârii Consiliului de Onoare al IPJ Cluj nr. 123040 din 4 februarie 1999 precum şi a Ordinului nr. 0366 din 25 februarie 199 emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru lipsa plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Precizează recurentul-pârât că instanţa de fond a omis să se pronunţe şi cu privire la capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 0366 din 25 februarie 1999 emis de I.G.P.R., sens în care el şi-a precizat acţiunea la fond.
În raport de data la care el a luat cunoştinţă despre ordinul contestat - luna iunie 2010, fiindu-i comunicat la cererea sa, recurentul-reclamant consideră că a formulat acţiunea în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Au depus întâmpinări Inspectoratul de Poliţie al judeţului Cluj şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit considerentelor ce urmează.
Cu prioritate va fi analizată critica vizând nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii precizatoare formulată de recurentul-reclamant la instanţa de fond la data de 5 martie 2010, referitoare la anularea Ordinului nr. 0366 din 25 februarie 1999 emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române, critică ce este neîntemeiată.
Este adevărat că la data de 5 martie 2010, la instanţa de fond – Tribunalul Cluj, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită şi anularea Ordinului Inspectoratului General al Poliţiei nr. 0366 din 25 februarie 1999, ordin prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, măsura luată având la bază Hotărârea IPJ - Cluj nr. 123040 din 4 februarie 1999 contestată iniţial de reclamant.
Prin Sentinţa civilă nr. 1225 din 16 aprilie 2010 Tribunalul Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, cauza fiind înregistrată la această instanţă la data de 10 iunie 2010.
Din cuprinsul încheierii pronunţate în data de 4 octombrie 2010 de către Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rezultă că reclamantul prin avocat a învederat instanţei că Ordinul IPG nr. 0366/1999 a fost contestat pe cale separată, indicându-se un număr de dosar 4497/117/2010 al Tribunalului Cluj, formulându-se chiar o cerere de conexare a acestui dosar la dosarul nr. 25/117/2010 al Curţii de Apel Cluj, cerere care însă nu a fost dezvoltată şi motivată de reclamant.
Pronunţarea sentinţei a fost amânată la 11 octombrie, respectiv 12 octombrie 2010, timp în care reclamantul V.A.R., recurent în prezenta cauză, a depus concluzii scrise la care a ataşat şi dovada că, pe cale separată, a investit Tribunalul Cluj cu o contestaţie împotriva Ordinului nr. 0366 din 25 ianuarie 1999 emis de IPJ, precum şi o copie a acestui ordin, copie care i-a fost comunicată la data de 31 mai 2010, fiind declasificat conform prevederilor HG nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea standardelor internaţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.
Cum până la data rămânerii în pronunţare asupra acţiunii formulată de reclamant, acţiune precizată în sensul solicitării şi a anulării ordinului, la dosar nu a fost depus acest ordin pentru a fi discutat în contradictoriu, iar reclamantul a făcut dovada că a acţionat pe calea unei acţiuni separate, contestând acest act administrativ unilateral, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – dosar nr. 4497/117/2010, instanţa de fond nu a luat în dezbatere şi nu a analizat decât cererea formulată iniţial de anulare a Hotărârii IPJ Cluj nr. 123040 din 4 februarie 1999 – hotărâre prin care de fapt s-a propus trecerea în rezervă a recurentului-reclamant, măsură concretizată ulterior prin Ordinul nr. 0366 din 25 februarie 1999.
Aşadar, instanţa de fond a procedat în mod corect înţelegând să lase posibilitatea reclamantului de a se judeca pe cale separată în ceea ce priveşte anularea ordinului, mai ales că se punea şi problema repunerii în termenul prevăzut de lege pentru contestarea acestui act administrativ.
Faţă de situaţia expusă, critica ce o formulează recurentul-reclamant în sensul că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe acest capăt de cerere este nefondată.
Cea de-a doua critică se referă la greşita soluţionare a acţiunii în sensul respingerii ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, critică de asemenea neîntemeiată.
Recurentul-reclamant cunoştea despre Hotărârea Consiliului de judecată din 4 februarie 1999 cu nr. 123040 prin care de fapt, s-a propus trecerea sa în rezervă, încă de la momentul emiterii ei pentru că din conţinutul adresei de la fila 10 dosar recurs, rezultă că acesta s-a adresat cu un memoriu IPJ Cluj pentru a fi rechemat în rândul cadrelor active ale M.I.
Însă, recurentul-reclamant, astfel cum corect reţine instanţa de fond, nu a făcut dovada că această hotărâre, care de fapt este un act premergător ce a stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, nu a fost atacată în procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit acestui text de lege, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia".
Deci procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acţiunii.
Este adevărat că această hotărâre nu putea fi atacată singură ci concomitent cu ordinul atacat, acesta fiind act administrativ în înţelesul prevăzut de art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ, dar nici nu se poate cere anularea acesteia în contencios administrativ fără îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Oricum, problema importantă pentru recurentul-reclamant este aceea a anulării ordinului de trecere în rezervă, problemă care astfel cum s-a precizat face obiectul unui dosar separat.
Cât priveşte existenţa unor carenţe în motivarea hotărârii instanţei de fond, dat fiind că a fost antamată şi problema termenelor prevăzute de lege pentru promovarea unei acţiuni în contencios administrativ, termene care nu au fost respectate în speţă, în opinia instanţei de fond, trebuie precizat că din moment ce s-a considerat că acţiunea este inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, instanţa de fond nu avea căderea să mai analizeze dacă acţiunea a fost introdusă în termen sau nu.
Aşa fiind, hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu aplicarea corectă a legii, iar recursul formulat se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.A.R. împotriva sentinţei nr. 376 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2836/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2842/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
