ICCJ. Decizia nr. 2842/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2842/2011
Dosar nr. 4961/2/2010
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1979 din 12 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia prematurităţii şi a respins acţiunea formulată de C.E., ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 1801 din 13 aprilie, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamant şi a casat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că soluţia de respingere a primului capăt de cerere, respectiv obligarea la numirea unui evaluator este corectă, dar celelalte petite ale acţiunii au rămas nesoluţionate.
în fond după casare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia prematurităţii, arătând că în speţă sunt aplicabile prevederile deciziei nr. 1651/2008 a Comisiei Centrale conform căreia în situaţia în care cuantumul măsurilor reparatorii a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de aceasta.
Prin Sentinţa civilă nr. 3631 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prematurităţii şi a admis acţiunea formulată de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire sub sancţiunea de daune cominatorii de 50 de lei/zi de întârziere.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că excepţia prematurităţii nu este întemeiată, pârâta invocând inexistenţa dreptului reclamantului în condiţiile neaplicării în speţă a dispoziţiilor legale ce reglementează procedura administrativă a stabilirii şi plăţii despăgubirilor: Titlul VII al Legii 247/2005.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că deşi prin Sentinţa civilă nr. 71 din 27 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului de către Statul Român, a fost stabilit deja - 207.622.630 lei (9870 Euro), aceasta nu înseamnă însă că pârâta nu are obligaţia de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire, la valoarea stabilită prin hotărârea sus menţionată.
împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", formulând următoarele critici:
- în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia prematurităţii cererii introductive de instanţă, recurenta-pârâtă neputând fi obligată la emiterea titlului de despăgubire, în lipsa dosarului aferent notificării depuse de reclamant în temeiul Legii nr.10/2001, republicată;
- prima instanţă nu a observat că documentaţia aferentă unei dispoziţii de soluţionare a notificării formulate de intimatul-reclamant nu a fost transmisă Secretariatului Comisiei Centrale, astfel că nu poate fi declanşată procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură la finalul căreia se emite Decizia conţinând titlul de despăgubire.
Susţine recurenta-pârâtă că instanţa de fond a stabilit prin sentinţa recurată în sarcina Comisiei Centrale o obligaţie imposibil de executat, întrucât nu există o documentaţie aferentă notificării formulate de intimatul-reclamant, transmisă Secretariatului Comisiei şi în baza căreia să poată fi emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubire, mai ales că în speţă este vorba de acordarea de măsuri reparatorii pentru un imobil ce a fost demolat, compus din 4 camere, hol, bucătărie, marchiză, WC, pivniţă şi pod în suprafaţa de 76 mp şi o suprafaţă de 60 mp teren aferent clădirii demolate din Bucureşti, sector 2.
Întrucât notificarea formulată de intimatul-reclamant în anul 2001 nu a fost soluţionată nici până în prezent, susţine recurenta, iar dosarul conţinând documentaţia aferentă necesară nu a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, ea nu poate fi obligată la emiterea titlului de despăgubire.
- în contextul în care procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a fost declanşată, în mod greşit Comisia a fost obligată la plata unor daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, neputându-se reţine un refuz nejustificat din partea Comisiei în ce priveşte soluţionarea cererii reclamanţilor.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca fiind prematur introdusă.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Prin sentinţa civilă nr. 72 din 27 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sentinţă devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 716/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Primăria Municipiului Bucureşti a fost obligată la emiterea unei decizii de acordare a unor măsuri compensatorii de către stat prin Ministerul Finanţelor Publice în sumă de 207.622.630 ROL pentru imobilul demolat reprezentând 9.870 Euro la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei.
Art. 16 alin. (1) şi (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează procedurile de transmitere către Secretariatul Comisiei Centrale a dosarelor de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoţite de întreaga documentaţie ce a stat la baza adoptării lor, tocmai pentru că în cadrul acestei proceduri să fie analizate sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi sub aspectul cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent.
Este adevărat că în cadrul acestei proceduri, în speţa de faţă, nu se mai impune numirea unui evaluator, dat fiind ca intimatul-reclamant posedă o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de Statul român la suma de 207.622.630 lei reprezentând 9870 Euro la data rămânerii definitive a hotărârii, titlul de despăgubire urmând a fi emis în acest cuantum, potrivit Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, şi a Deciziei de punere în aplicare a acesteia nr. 1651 din 13 martie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar aceasta nu înseamnă că procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu îşi urmează cursul.
De aceea, pe parcursul procesului la instanţa de fond recurenta-pârâtă, prin apărările formulate, a precizat că nu poate fi ţinută a fi în culpă pentru că nu a eliberat Decizia conţinând titlul de despăgubire, deoarece în lipsa transmiterii dosarului complet (şi cu documentaţia aferentă notificării) de către entitatea notificată (în speţă Primăria Municipiului Bucureşti) procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 nu poate fi declanşată.
Cu toate că instanţa de fond reţine că sunt aplicabile Dispoziţiile Deciziei nr. 1651/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, totuşi aceasta nu analizează şi faptul că aceste dispoziţii se aplică numai după ce dosarul de despăgubire, însoţit de hotărârea definitivă şi irevocabilă este transmis Secretariatului Comisiei Centrale.
De altfel, instanţa de fond nu a analizat în nici un fel susţinerile recurentei-pârâte din întâmpinarea depusă la dosar, trecând cu uşurinţă peste acestea şi obligând direct Comisia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri , aplicând şi sancţiunea de daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere.
De reţinut este şi faptul că judecătorul fondului, deşi cauza era în al doilea ciclu procesual, nu a manifestat rol activ pentru că în raport de apărările formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a lămurit situaţia de fapt existentă în dosar, nici măcar aspectul legat de transmiterea sau nu către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a documentaţiei aferente notificării formulate de intimatul-reclamant pentru despăgubirea solicitată, spre a se vedea dacă Comisia a fost învestită legal şi este în măsură a declanşa procedura administrativă în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În lipsa unor elemente clare din care să rezulte că dosarul a fost transmis complet, însoţit şi de documentaţia aferentă către Secretariatul Comisiei Centrale, nu se poate aprecia nici asupra existenţei unui refuz nejustificat din partea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind soluţionarea cererii reclamantului, refuz nejustificat care ar fi singurul în măsură să justifice incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi obligarea recurentei-pârâte la plata unor daune cominatorii de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere.
De aceea, instanţa de control judiciar găseşte necesară administrarea de probe noi, în virtutea rolului activ judecătorul fondului putând ordona probele pe care le considera necesare pentru descoperirea adevărului, probe care să-i permită o cercetare completă a fondului cauzei, în raport şi de apărările formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel încât constată că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
Instanţa de fond, în rejudecare, va analiza din nou şi excepţia prematurităţii acţiunii, apărările formulate în susţinerea excepţiei de către recurenta-pârâtă fiind strâns legate de fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 3631 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2839/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2845/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
---|