ICCJ. Decizia nr. 2851/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2851/2011
Dosar nr. 40/2/2010
Şedinţa publică din 18 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâţii I.I., A.D.P., D.I., O.M. şi H.V., solicitând să se constate calitatea de colaboratori ai securităţii a pârâţilor, arătând, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, pârâţii furnizând informaţii care se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Pârâţii au depus la dosarul cauzei întâmpinări, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 09 iunie 2009 Curtea de apel a dispus, în temeiul art. 165 C. proc. civ. în ceea ce priveşte pe pârâţii I.I., A.D.P.I. şi H.V., disjungerea cererii, cauza fiind în stare de judecată doar cu privire la pârâţii D.I. şi M.O.
Prin Sentinţa civilă nr. 3087 din 06 octombrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 8201/2/2009 al acestei instanţe a fost admisă acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii I.I., A.D.P. constatându-se că pârâţii a avut calitatea de colaboratori ai Securităţii, fiind disjunsă cauza cu privire la pârâtul H.V.
Prin Sentinţa nr. 46 din 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul H.V., constatând că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în speţă, pârâtul H.V., a semnat la data de 31 martie 1984 un angajament, prin care se angaja să sprijine organele de securitate pentru a colabora în rezolvarea problemelor ce-i revin, arătând că are o stimă deosebită pentru această muncă de securitate şi de aceea se angajează ca orice sarcină de securitate ce-i va fi încredinţată să o rezolve în limita posibilităţilor sale.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că la dosarul cauzei se află o declaraţie dată de pârâtul H.V. prin care a furnizat organelor de securitate, informaţii despre numitul G.C., prin care l-a denunţat pe acesta pentru că avea o staţie de emisie, în aceeaşi zi G.C. fiind chemat la Secţie pentru a da o declaraţie în legătură cu această staţie.
Concluzionând, instanţa de fond a constatat că acţiunile pârâtului se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, informaţiile furnizate de către acesta fiind de natură a încălca dreptul de la viaţă privată a persoanelor la care se referă.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul H.V., recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Criticile aduse sentinţei se referă la faptul că instanţa de fond, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii şi numai cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, a reţinut ca fiind dovedită calitatea sa de colaborator al Securităţii.
Astfel, recurentul-pârât menţionează că recrutarea de către organele de securitate a fost ocazionată de anchetarea şi cercetarea sa pentru o faptă calificată ca una de uneltire şi conspirare împotriva orânduirii socialiste, pe motiv că în perioada 25-26 iunie 1983 a achiziţionat o staţie de emisie de la numitul G.C., fiind supus şantajului şi unor presiuni psihice, ameninţat cu privarea de libertate şi pierderea locului de muncă, în aceste condiţii fiind constrâns să semneze angajamentul de colaborare cu securitatea.
După luarea angajamentului, precizează recurentul-pârât, nu a dat relaţii care să aducă prejudicii vreunor persoane fizice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestora şi nu a primit recompense din partea securităţii, iar din raportul întocmit la data de 8 septembrie 1988 rezultă că a fost abandonat tocmai pentru că nu a furnizat informaţii cu valoare operativă.
O altă critică formulată de recurent se referă la nerespectarea de către prima instanţă a principiului aflării adevărului, pentru că nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor relatate de către C.N.S.A.S. în cererea de chemare în judecată şi nici asupra probelor administrate de el în apărare şi susţinute prin întâmpinare, nefiind cercetate împrejurările în care i-a fost smuls consimţământul de a semna angajamentul de colaborare cu fosta Securitate.
Mai precizează recurentul-pârât că hotărârea primei instanţe este criticabilă sub aspectul faptului că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind analizate, în spiritul prevederilor art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, calitatea informaţiilor pe care el le-a furnizat, informaţii care erau de natură economică şi nu politică şi care nu aduceau o vătămare drepturilor fundamentale ale omului, astfel cum se desprinde şi din raportul ofiţerului de securitate privind abandonarea sa ca informator.
În fapt, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că el ar fi denunţat pe numitul G.C., neobservând faptul că declaraţia de la fila 8 din dosarul său de Securitate aparţine lui G.C. prin care acesta a relatat că i-a vândut lui o staţie de emisie confecţionată de el, recurentul fiind de fapt victima denunţului făcut de numitul G.C., denunţ în urma căruia a fost cercetat de securitate.
Recurentul-pârât a depus la dosar înscrisuri, printre care şi certificatul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător Reţinut – iar la termenul de soluţionare în fond a cauzei în recurs, acesta prin avocatul său a formulat două cereri, una în baza art. 178 C. proc. civ. de înscriere în fals a Notei S/D.I./2162 din 28 august 2007 şi Anexele sale, iar cea de-a doua cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a consilierilor juridici ai C.N.S.A.S., care nu sunt înscrişi în Tabloul Profesional, aceştia neavând capacitatea de exerciţiu profesională pentru exercitarea profesiei de consilier juridic, conform Legii nr. 514/2003 şi a Statutului profesiei de consilier juridic, precum şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului acţiunii în constatare.
Analizând cu prioritate cererea de înscriere în fals, precum şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a consilierului juridic al C.N.S.A.S. cât şi a calităţii de reprezentant a semnatarului acţiunii, se constată că acestea sunt neîntemeiate.
Formulând cererea de înscriere în fals, recurentul-pârât se prevalează de art. 178 C. proc. civ., conform căruia „alin. (1) când una din părţi declară că nu recunoaşte fie scrisul, fie semnătura, instanţa va păşi la verificarea înscrisului; alin. (2) spre acest sfârşit, preşedintele instanţei va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie şi să semneze sub dictarea sa, părţi din înscris. Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaştere a scrisului".
Mai indică recurentul-pârât în susţinerea cererii şi prevederilor art. 31 şi art. 33 din Legea nr. 82 din 12 aprilie 2002 cu privire la informaţiile secrete, texte de lege care nu au nicio legătură cu cererea de înscriere în fals.
Se observă astfel că textul de lege – art. 178 C. proc. civ., referitor la verificarea de scripte, vorbeşte despre situaţia când una din părţi nu recunoaşte fie „scrisul", fie „semnătura", or recurentul-pârât nu a precizat niciuna din aceste situaţii, făcând o referire generică la Nota de constatare a C.N.S.A.S., Direcţia Investigaţii nr. S/DI/1/2162 din 28 august 2008, probabil în ideea că ceea ce contestă, susţinând că sunt menţiuni false, este conţinutul acestei note care însă se bucură de o prezumţie de veridicitate relativă, înlăturarea ca fiind nereale a constatărilor din Nota respectivă prin orice mijloc de probă, fiind la îndemâna recurentului-pârât care contestă menţiunile respective.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a consilierilor juridici ai C.N.S.A.S., pe motiv că nu sunt înscrişi în Tabelul Profesional, în sprijinul acestei susţineri recurentul-pârât invocă dispoziţii din Statutul profesional al consilierilor juridici – art. 87 din Statut, care în opinia acestuia condiţionează exercitarea profesiei de consilier juridic de înscrierea acestora în Tabelul profesional.
Or, din prevederile art. 22 alin. (1) din acelaşi statut, rezultă în mod neîndoielnic faptul că înscrierea în Tabelul colegiului este prevăzută doar pentru dovedirea calităţii de consilier juridic cu drept de exercitare a profesiei, în acest sens eliberându-se fiecăruia legitimaţia de consilier juridic şi insigna profesiei.
De altfel, Statutul ale cărui prevederi sunt invocate de recurentul-pârât, nici nu poate să adauge la lege, din cuprinsul acesteia – Legea nr. 514/2003, nerezultând nici un moment că exercitarea profesiei de către consilierul juridic, după efectuarea stagiului de pregătire de 2 ani şi definitivarea sa în această profesie, ar fi condiţionată de înscrierea sa în Tabelul profesional.
Legea nr. 514/2003 în art. 8, precizează care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite de către o persoană pentru a fi consilier juridic:
a). este cetăţean român şi are domiciliul în România;
b) are exerciţiul drepturilor civile şi politice;
c). este licenţiat al unei facultăţi de drept.
d). este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei (fapt dovedit cu certificat medical eliberat în condiţiile legii);
e) nu se află în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de lege, pentru acestea nefiind prevăzută condiţia înscrierii în Tabloul profesional.
Art. 13 alin. (2) din aceeaşi lege, menţionează „Consilierul juridic definitiv poate pune concluzii la instanţele judecătoreşti de toate gradele, la organele de urmărire penală, precum şi la toate autorităţile şi organele administrative cu atribuţii jurisdicţionale".
Aşa fiind, excepţia formulată este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.
Aceeaşi rezolvare urmează a primi şi excepţia lipsei capacităţii de reprezentant a semnatarului acţiunii, conducătorul instituţiei – în speţă – directorul S.R.I., fiind reprezentantul instituţiei în raport cu instanţele judecătoreşti, acţiunea în constatare formulată şi care-l vizează pe recurentul-pârât fiind în mod corect semnată de acesta.
De altfel, recurentul-pârât formulând această excepţie nici nu a adus argumente în sprijinul său.
Analizând în continuare, recursul formulat prin prima criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi legislaţia incidentă, Înalta Curte constată că este fondat şi urmează a fi admis potrivit considerentelor ce urmează.
Într-adevăr, astfel cum rezultă din conţinutul art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, pentru ca o persoană să fie considerată colaborator al Securităţii trebuie să fie îndeplinite mai multe condiţii şi anume: să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii de Securitate", prin aceste informaţii să fie denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar prin acestea să fie vizată îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, cele trei condiţii prevăzute de textul de lege, nu sunt îndeplinite cumulativ de către recurentul-pârât H.V. pentru a se constata calitatea sa de colaborator al Securităţii.
Recurentul-pârât, într-adevăr, a semnat un angajament olograf de colaborare, semnat cu numele real la data de 31 martie 1984 şi a preluat numele conspirativ „V.", fapt ce rezultă din Nota de constatare nr. S/DI/1/2162 din 28 august 2008 a C.N.S.A.S. – Direcţia Investigaţii, rapoartele cu propuneri de recrutare din 30 martie 1984 şi cel privind modul cum a decurs recrutarea din 31 martie 1984, întocmite şi semnate olograf de Mr. B.N., din conţinutul cărora rezultând că începând cu 6 octombrie 1983 sus numitul a fost contactat periodic, acesta relatând maiorului de securitate faptul că a împrumutat în luna iulie 1983, o staţie de emisie-recepţie de la numitul G.C., încercând să o folosească pentru fidelitatea salariaţilor din subordinea sa.
Raportul cu propuneri de recrutare din 30 martie 1984, întocmit şi semnat olograf de Mr. B.N., conţine referiri cu privire la faptul că recurentul-pârât a fost cercetat asupra provenienţei şi a scopului procurării staţiei de emisie-recepţie şi că „prin recrutare va fi invitat la organele de miliţie, unde vom relua discuţiile cu el cu privire la staţia de emisie-recepţie, iar dacă va accepta să colaboreze cu noi, ca primă sarcină concretă îi vom solicita să ne ajute în clarificarea situaţiei lui G.C.", iar în cazul în care „nu acceptă colaborarea, îi vom lăsa să înţeleagă că discuţiile cu el au la bază întâmplarea cu staţia de radio emisie-recepţie, persoanele implicate şi cunoscute în această împrejurare, precum şi faptul că ceea ce a făcut împreună cu aceste elemente este interzis şi pedepsit de legile statului nostru".
Raportul privind modul cum a decurs recrutarea din 31 martie 1984 întocmit şi semnat olograf de acelaşi Mr. B.N., după ce consemnează că începând cu această dată a fost recrutat ca informator numitul H.V., menţionează că „cu această ocazie am reluat discuţiile cu el despre familie şi preocupările sale prezente, după care am trecut la problemele privind staţia de radio emisie-recepţie găsite asupra sa, precum şi a elementelor pe care le-au cunoscut în comun în această împrejurare".
Este limpede că astfel cum susţine recurentul-pârât, acesta a fost supus unor presiuni psihice şi a fost constrâns să semneze angajamentul de colaborator al Securităţii, tot timpul fiindu-i pusă în discuţie problema achiziţionării staţiei de radio emisie-recepţie de la numitul G.C., găsită la domiciliul său, fapt care la vremea respectivă era interzis şi pedepsit de lege, fiind chiar anchetat pentru acest lucru.
În al doilea rând, fiind analizată calitatea informaţiilor pe care recurentul-pârât le-a furnizat lucrătorilor Securităţii, se constată din aceeaşi notă de constatare că acestea nu întrunesc condiţiile prevăzute de textul de lege pentru că prin ele „nu s-au denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi totodată nu au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".
Informaţiile furnizate de recurent, atât înainte cât şi după semnarea angajamentului s-au mărginit la afirmaţii despre atitudinea salariaţilor din subordinea sa care se „văicăreau din cauza câştigurilor necorespunzătoare în comparaţie cu planul ce li se cere să-l realizeze", iar despre numitul G.C. a relatat că întâlnindu-se cu el în talciocul din Chitila, în decembrie 1983, acesta „i s-a plâns că nu are suficiente mijloace materiale de trai şi că nici nu se poate angaja pentru că a suferit o condamnare".
Toate aceste aspecte rezultă şi din raportul cu propuneri de abandonare a informatorului „V." din 8 septembrie 1988, recrutat la 31 martie 1984 şi dirijat în problema „persoane fără antecedente penale şi politice", unde se menţionează: „de la data recrutării şi până în prezent ‹V.› a furnizat o singură notă informativă scrisă şi două semnături verbale, fără valoare operativă (subl. DI), precum şi faptul că fiind contactat la locul de muncă în diferite rânduri, instruit şi dirijat pe probleme specifice muncii – organelor noastre, însă nu a fost receptiv şi nu s-a prezentat la toate întâlnirile fixate de ofiţer, iar atunci când s-a prezentat, a venit cu sarcinile nerezolvate".
Rezultă aşadar că, nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de textul de lege incident în cauză, art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, astfel încât numai printr-o interpretare greşită a acestuia, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa de fond a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe recurentul-pârât.
Pentru aceste considerente recursul declarat de pârât se priveşte ca fondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi admis iar ca o consecinţă sentinţa recurată va fi modificată în sensul respingerii acţiunii formulată de C.N.S.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului acţiunii şi a consilierului juridic delegat.
Respinge cererea de înscriere în fals cu privire la Nota de constatare nr. S/DI/2162 din 28 august 2007 şi anexele acesteia.
Admite recursul declarat de H.V. împotriva sentinţei nr. 46 din 5 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de C.N.S.A.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2849/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2907/2011. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
