ICCJ. Decizia nr. 2845/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2845/2011
Dosar nr. 288/42/2010
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, contestatorul Consiliul Local al Municipiului Buzău a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia de Soluţionare a Contestaţilor şi Agenţia de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, să se dispună anularea procesului verbal de control financiar nr. 39794/2008 şi a Deciziei nr. 340 din 23 septembrie 2009, precum şi suspendarea executării acestor acte administrative până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Contestatorul a arătat în motivarea acţiunii că Statul Român a contractat, prin Ministerul Finanţelor Publice, un împrumut extern de la BERD, iar potrivit acordului de împrumut s-a convenit ca Ministerul Finanţelor Publice să subîmprumute suma de 15.356.000 dolari SUA către Regia Autonomă Municipală Buzău, regia având calitatea de subîmprumutat, iar Consiliul Local Buzău cea de garant-cu obligaţia aferenta, ca anual să prevadă în bugetul propriu, fondul pentru garantarea rambursării ratelor scadente la împrumutul subsidiar, a plăţii dobânzilor şi comisioanelor întru-un cuantum de 10% din echivalentul în lei a obligaţiilor de plată anuale ale regiei.
Prin întâmpinare, pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa nr. 148 din 7 iunie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de Consiliul Local al Municipiului Buzău, în contradictoriu cu intimatele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, dispunând restituirea cauţiunii în cuantum de 5495 lei consemnată la CEC Bank SA, Sucursala Buzău, conform recipisei 717768/1 din 19 aprilie 2010 după rămânerea irevocabilă a soluţiei pe fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit procesului verbal de control financiar încheiat la 27 octombrie 2008, inspectorii din cadrul A.N.A.F.-D.G.F.P. Buzău au constatat că, deşi Consiliul Local al Municipiului Buzău avea obligaţia de a constitui şi vira, în contul deschis la Trezoreria Buzău, fondul de garantare în sumă totală de 220.802,80 lei, nu a procedat în acest mod astfel că au fost calculate majorări de întârziere în cuantum de 1.058.971,53 lei pentru neconstituirea integrală a fondului de garantare.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, în mod corect intimata, prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţilor, a respins plângerea formulată de Consiliul Local al Municipiului Buzău împotriva procesului verbal de control financiar din 27 octombrie 2008, având în vedere că accesoriile calculate în sarcina acestuia sunt legal datorate în condiţiile în care contribuţia la fondul de garantare nu a fost constituită la termenele stabilite prin acordul de împrumut subsidiar şi de garanţie, încheiat în conformitate cu OG nr. 38/1997 aprobată prin Legea nr. 205/1997.
Referitor la susţinerea contestatorului potrivit căreia actul de control financiar este lovit de nulitate, întrucât intimata D.G.F.P. Buzău nu are competenţa materială a exercitării unui asemenea control, Curtea de apel a apreciat că urmează a fi înlăturată, întrucât potrivit art. 5 lit. b) şi e) din Legea nr. 30/1991, direcţiile generale ale finanţelor publice subordonate Ministerului Finanţelor Publice au ca atribuţie controlarea utilizării fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiţii de interes general.
Totodată, instanţa de fond a constatat că nu poate fi reţinută nici susţinerea contestatorului în sensul că acesta nu are calitatea de agent economic şi nu poate fi supus unui control financiar de către D.G.F.P. Buzău, întrucât controlul efectuat de această intimată s-a realizat în temeiul dispoziţiilor legale din HG nr. 1470/2007, aprobată prin Legea nr. 109/2008 şi a AISG din 3 octombrie 1997, în care Consiliul Local al Municipiului Buzău are calitatea de parte contractantă, respectiv garant, neavând nicio relevanţă faptul că nu are personalitate juridică, o astfel de personalitate fiind atribuită prin lege unităţii administrativ teritorială, care este reprezentată în raporturile cu celelalte instituţii ale statului, de autoritatea executivă respectiv primar, sau de cea deliberativă, respectiv consiliul local.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că, în mod corect intimata A.N.A.F. a soluţionat plângerea contestatorului potrivit dispoziţiilor speciale ale OUG nr. 92/2003, întrucât în materie fiscală, este prevăzută o procedură specială prealabilă obligatorie, reglementată de art. 205 şi urm. C. proCod Fiscal, care se completează cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, normele din procedura fiscală având caracter special faţă de cele din legea contenciosului administrativ.
S-a mai reţinut în considerentele sentinţei de fond că nu sunt întemeiate apărările contestatorului potrivit cărora AISG prevede penalităţi de întârziere şi nu majorări, cum au calculat organele fiscale, deoarece penalităţile şi majorările au acelaşi regim juridic, iar în acord s-a statuat că se plătesc penalităţi pentru neîndeplinirea în termen a obligaţiilor de plată, egale cu cele percepute pentru neplata la bugetul de stat, conform art. 120 C. proCod Fiscal
Referitor la cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale contestate, prima instanţă a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât, deşi reclamantul a depus dovada achitării cauţiunii conform art. 215 din OG nr. 92/2003, totuşi nu a probat îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia cazului bine justificat şi a prevenirii pagubei iminente.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Municipiului Buzău, recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Criticile formulate de recurent, subsumate motivului de recurs invocat sunt următoarele:
- instanţa de fond în mod eronat a reţinut că D.G.F.P. Buzău era competentă material să exercite controlul financiar, cu motivarea că potrivit art. 5 lit. b) şi e) din Legea nr. 30/1991 această instituţie are ca atribuţie controlarea utilizării fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiţii de interes general, omiţând faptul că Consiliul local are numai calitatea de garant al subîmprumutului, beneficiară fiind RAM Buzău.
Procesul verbal de control şi activitatea de control financiar în sine, susţine recurentul-reclamant, s-au încheiat, respectiv derulat, în baza Ordinului nr. 889/2005 al M.F.P. prin care s-au aprobat Normele Metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul M.F.P., Norme care la pct. 4 şi pct. 13 se referă la controlul financiar privind şi pe „alţi agenţi economici", calitate pe care recurentul nu o are, astfel că nu poate fi supus unui control financiar arbitrar şi neîntemeiat şi în plus nu are nici personalitate juridică;
- instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că în soluţionarea plângerii prealabile privind actele administrativ-fiscale atacate erau aplicabile dispoziţiile Codului de procedură fiscală şi nu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004;
Recurentul-pârât nu este beneficiarul finanţării ci este doar garant în acest acord de împrumut subsidiar şi de garanţie, fondul de garantare fiind constituit în favoarea Regiei;
- prima instanţă nu a observat că Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie încheiat la 3 octombrie 1997 între M.E.F., RAM Buzău şi Consiliul Local al Municipiului Buzău prevede doar penalităţi de întârziere şi nicidecum majorări de întârziere, în mod eronat organul de control calculând majorări şi penalităţi de întârziere de la data plăţii ratei scadente până la următoarea rată scadentă;
- ratele scadente, dobânzile şi comisioanele au fost achitate de către regie M.F.P. în conformitate cu solicitările acestui minister, iar la rândul său Ministerul şi-a îndeplinit obligaţiile către BERD din plăţile efectuate de Regia Autonomă a Municipiului Buzău;
- Regia Autonomă Municipală – RAM Buzău beneficiază de dispoziţiile art. 1 alin. (2), (3) din OG nr. 128/2999 privind unele măsuri pentru determinarea arieratelor bugetare, cât şi ale sentinţei civile nr. 6382/2007 a Judecătoriei Buzău, pronunţată în contradictoriu cu intimatele;
- în mod neîntemeiat prima instanţă nu a admis cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate, în speţă fiind întrunite cumulativ cele două condiţii: caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, în sensul art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii şi anulării procesului-verbal de control financiar nr. 39794/2008 şi a Deciziei nr. 340/2009, acte ce aparţin direcţiilor de specialitate centrale şi locale ale M.F.P.
Intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău în nume propriu şi în numele Agenţiei Naţionale a Administraţiei Fiscale a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, menţinând astfel sentinţa instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează.
În fapt, potrivit Acordului de împrumut subsidiar şi de garanţie (AISG) încheiat la data de 3 octombrie 1997 între Ministerul Economiei şi Finanţelor, Regia Autonomă Municipală RAM Buzău şi Consiliul Local al Municipiului Buzău, recurentul-reclamant avea obligaţia să prevadă anual, începând cu anul următor intrării în vigoare şi până la data rambursării împrumutului, în bugetul propriu la capitolul cheltuieli, poziţie distinctă „Fonduri privind garantarea rambursării ratelor scadente la împrumutul subsidiar, precum şi a plăţii dobânzilor şi comisioanelor aferente acestuia".
Verificând modul de respectare a constituirii şi virării acestui fond de către Consiliul Local al Municipiului Buzău, organele de control financiar au constatat că în perioada 1 ianuarie 1998 – 29 noiembrie 2007 a fost constituit şi virat în contul Trezoreriei Buzău un fond de garanţie în sumă de 634.018,44 lei din totalul de 3.795.131,96 lei ce trebuia constituită, diferenţa neconstituită fiind în sumă de 3.361.113,52 lei, astfel cum se menţionează în procesul-verbal de control financiar nr. 39794 din 27 octombrie 2008 încheiat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Buzău.
Contestaţia formulată împotriva acestui proces-verbal a fost respinsă de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. prin Decizia nr. 340 din 23 septembrie 2009.
Prima critică în recurs formulată de recurentul-reclamant Consiliul Local al Municipiului Buzău se referă la faptul că instanţa de fond a dat o rezolvare greşită excepţiei de necompetenţă materială a organelor de control financiar, controlul fiind efectuat contrar prevederilor punctelor 4 şi 13 din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul nr. 889/2005 al M.F.P. întrucât recurentul-reclamant nu are calitatea de agent economic şi nici personalitate juridică, astfel că nu putea fi supus unui control din partea M.F.P., el nefiind nici beneficiarul finanţării rambursabile garantate de stat sau împrumutat, ci doar un garant în acordul de împrumut subsidiar de garanţie.
Critica este neîntemeiată, pentru că astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, potrivit prevederilor art. 5 lit. b) şi e) din Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar al Gărzii financiare, Direcţia Generală a controlului financiar de stat din M.F.P. şi unităţile subordonate acestuia au ca atribuţii „controlul privind utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiţii de interes general", îndeplinind şi alte atribuţii de control stabilite potrivit legii în sarcina Ministerului Finanţelor.
Mai mult, astfel cum corect au statuat organele de control financiar, potrivit prevederilor pct. 5.13 din HG nr. 1470/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 64/2007 privind datoria publică, Ministerul Finanţelor Publice prin direcţiile de specialitate „urmăreşte modul în care beneficiarii finanţelor rambursabile garantate de stat sau subîmprumutate constituie şi asigură resursele de rambursare a finanţării rambursabile şi de plată a dobânzilor, comisioanelor şi/ sau a celorlalte costuri aferente finanţărilor rambursabile respective".
Totodată, prevederile art. 3 alin. (11) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a A.N.A.F. aprobat prin Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 997/2007 – Cap. XIV – în vigoare la acea dată, sunt în sensul că Direcţia de Control Financiar „verifică modul de îndeplinire conform prevederilor legale în domeniu, a obligaţiilor fiscale faţă de bugetul general consolidat rezultate din derularea creditelor interne şi externe garantate de stat".
Cum fondul de garanţie constituit de recurentul-reclamant reprezintă şi el la rândul lui o sursă de rambursare a finanţării rambursabile, rezultă că în mod corect structurile de control din cadrul Ministerului Finanţelor Publice au procedat la verificarea modului de respectare a prevederilor cu privire la constituirea fondului de garanţie de 10%, în raport de prevederile Secţiunii 7 ianuarie din Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie încheiat la 3 octombrie 1997, recurentul fiind parte în acest contract.
Cât priveşte susţinerea recurentului-reclamant în sensul că nu putea fi supus controlului financiar de către D.G.F.P. Buzău, întrucât nu are calitatea de agent economic şi nu are personalitate juridică, în mod corect a fost înlăturată de către instanţa de fond, atâta vreme cât Consiliul Local al Municipiului Buzău este parte contractantă, respectiv garant în acordul de împrumut, iar controlul s-a efectuat tocmai în baza acestui Acord, recurentul-reclamant fiind de fapt reprezentantul Municipiului Buzău – unitate administrativ teritorială cu personalitate juridică.
Susţinerea recurentului-reclamant în sensul că contestaţia administrativ-fiscală având caracterul unei plângeri prealabile, trebuie soluţionată în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi nu cu dispoziţiile art. 207 din OUG nr. 92/2003, încadrată într-un al doilea motiv de recurs, este şi ea nefondată, dat fiind că normele din Codul de procedură fiscală au caracter special, în raport de cele din Legea contenciosului administrativ, astfel încât contestaţia actelor administrativ-fiscale în procedură prealabilă se soluţionează potrivit dispoziţiilor din procedura fiscală, astfel cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
Referitor la cea de-a treia critică formulată privind calculul şi imputarea în mod eronat a unor majorări de întârziere, când în realitate Acordul de Împrumut conţine prevederi doar cu privire la calculul unor penalităţi de întârziere pentru neconstituirea în termenele stabilite a contribuţiei la fondul de garantare, instanţa de control judiciar consideră că este neîntemeiată, astfel cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
Astfel cum s-a precizat mai sus, potrivit prevederilor Secţiunii 7 ianuarie – Alte angajamente şi garanţii din Acordul de Împrumut Subsidiar şi de Garanţie (AISG) „Consiliul local va crea şi va menţine un fond de garanţii în conformitate cu prevederile Secţiunii 3 ianuarie (a) din Acord şi ale Secţiunii 3.06. din AP, acesta având obligaţia ca anual, începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentului AISG şi până la data rambursării împrumutului să prevadă în bugetul propriu la capitolul „cheltuieli" ca poziţie distinctă „fondul privind garantarea rambursării ratelor scadente la împrumutul subsidiar, precum şi a plăţii dobânzilor şi comisioanelor aferente acestuia, într-un cuantum de 10% din echivalentul în lei al obligaţiei de plată anuale ale Regiei faţă de M.F., asumate prin prezentul AISG şi AP".
La controlul financiar efectuat s-a stabilit că recurentul-reclamant nu a constituit şi virat în contul Trezoreriei Buzău fondul de garantare în sumă totală de 3.581.916,32 lei pentru care s-au calculat majorări de întârziere conform OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care constituie dreptul comun în materia calculării de accesorii aferente obligaţiilor fiscale şi care în art. 119 alin. (1) arată că „pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere", iar art. 120 alin. (1) precizează modul de calcul al acestor majorări şi anume „se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate…".
Criticile aduse sentinţei sub aspectul că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că ratele scadente, dobânzile şi comisioanele au fost achitate de către Regie Ministerului Finanţelor Publice în conformitate cu solicitările acestuia, iar la rândul său acesta şi-a îndeplinit obligaţiile către BERD din plăţile efectuate de RAM Buzău, sunt nerelevante pentru că ceea ce au sancţionat organele de control fiscal în urma verificărilor efectuate este faptul că recurentul-reclamant nu şi-a îndeplinit obligaţia decurgând din AESIG de a constitui şi vira la Trezoreria Buzău fondul de garantare în sumă de 3.581.916,32 lei, motiv pentru care s-au calculat majorări şi penalităţi de întârziere.
Cât priveşte afirmaţia recurentei-reclamante în sensul că Regia Autonomă Municipală Buzău beneficiază de dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din OG nr. 128/2009 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, regia achitând ratele scadente, dobânzile şi comisioanele, prima instanţă a reţinut corect că acestea nu au relevanţă în cauză, întrucât recurentul-reclamant prin AISG în calitate de garant şi-a asumat obligaţii distincte de cele ale subîmprumutatului, conform secţiunii 7 ianuarie, iar pentru neîndeplinirea acestora se percep penalităţi, conform secţiunii nr. 8.11. din Acord.
În privinţa criticilor aduse sentinţei şi care vizează respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei instanţei de control judiciar constată că este inutilă analizarea acestora, în condiţiile în care urmează a se pronunţa o hotărâre irevocabilă, acesta fiind momentul până la care se putea dispune suspendarea.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, astfel încât recursul se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Buzău împotriva sentinţei nr. 148 din 7 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2842/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2849/2011. Contencios → |
|---|
