ICCJ. Decizia nr. 2918/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2918/2011
Dosar nr. 7741/2/2008
Şedinţa publică din 20 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii T.P., N.A., B.S., R.L., au formulat in contradictoriu cu paraţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor - Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor - Ministerul Administraţiei şi Internelor contestaţie împotriva deciziilor de imputaţie nr. 184.022/1 pe numele N.A. pentru suma de 3873 lei, nr. 184.022/2 pe numele B.S. pentru suma de 2769 lei; nr. 184.022/3 pe numele T.P. pentru suma de 3631 lei, nr. 184.022/4 pe numele R.L. pentru suma de 3887 lei, nr. 184.022/5 pe numele A.N. pentru suma de 3817 lei, nr. 184.022/6 pe numele D.G. pentru suma de 1782 lei, nr. 184.022/7 pe numele B.G. pentru suma de 3839 lei, nr. 184.022/8 pe numele OG pentru suma de 2524 lei, emise de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, precum si împotriva hotărârilor nr. 100 din 29 octombrie 2008 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi nr. 184164 din 14 august 2008 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa sa se dispună anularea acestora ca netemeinice si nelegale, restituirea sumelor de bani care au fost reţinute cu ocazia executării acestor imputaţii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat ca în urma cercetării administrative făcute de o comisie constituita la nivelul Corpului de Control, reclamanţilor le-au fost imputate sumele de bani enunţate, reprezentând drepturi salariale, respectiv prime de aterizare acordate in perioada noiembrie 2006 - martie 2007, considerându-se ca acestea nu s-ar cuveni reclamanţilor.
Reclamanţii au atacat deciziile de imputare la Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor şi la Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor care prin hotărârile nr. 184164 din 14 august 2008 şi nr. 100 din 29 octombrie 2008 au respins contestaţiile.
Arată reclamanţii ca au fost sancţionaţi fără baza legală, printr-o interpretare eronata a legii, neînţelegând în ce condiţii si circumstanţe se acorda primele de aterizare pentru fiecare aterizare iar, pe de alta parte, ce se înţelege prin noţiunea de prima de aterizare, urmata sau nu de refacerea capacităţii de zbor.
Deciziile de imputaţie nu sunt temeinic motivate si cercetarea administrativa nu a fost efectuata legal, neluându-se în seama probele administrate in apărare de reclamanţi.
Astfel, nu se explica în ce constă paguba şi care este fapta nelicită care a generat-o.
Potrivit art. 51 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor, dispoziţiile acesteia se completează cu cele din legislaţia muncii si cea civila, ceea ce conduce la ideea ca deciziile de imputaţie atacate, nefiind motivate si emise cu încălcarea prevederilor legale, sunt nule.
Considera reclamanţii ca nefiind vinovaţi în producerea aşa-ziselor daune, nu puteau fi sancţionaţi, lipseşte aşadar vinovăţia, nu este identificata nici fapta ilicita săvârşita şi nu se precizează care este raportul de cauzalitate între fapta sancţionabilă şi prejudiciu.
Deciziile de imputare nu conţin toate organele competente în soluţionarea contestaţiei, lipsind nominalizarea instanţei competente la care pot fi atacate, situaţie in care sunt incidente prevederile art. 26 alin. (5) din OG nr. 121/1998.
Nu au fost respectate dispoziţiile art. 23 din ordonanţă privind termenul de 60 zile pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare in raport cu data constatării aşa-zisei pagube. Paguba a fost constatata in raportul nr. 2406059 din 29 mai 2007, proces verbal de cercetare administrativa definitivat şi înregistrat pe data de 09 noiembrie 2007 şi imputaţiile întocmite la 12 noiembrie 2007.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 2753 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă acţiunea reclamanţilor, a fost anulată Decizia nr. 184002/1 pe numele N.A. pentru suma de 3873 lei; nr. 184022/2 pe numele B.S. pentru suma de 2769 lei; nr. 184022/3 pe numele T.P. pentru suma de 3817 lei; 184002/5 pe numele A.N. pentru suma de 3817 lei; 184022/6 pe numele D.G. pentru suma de 1782 lei; 184022/7 pe numele B.G. pentru suma de 3839 lei; 184022/8 pe numele OG pentru suma de 2542 lei emise de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
A fost anulată hotărârea nr. 100 din 29 octombrie 2008 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi nr. 184164 din 14 august 2008 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor şi s-a dispus restituirea sumelor de bani reţinute reclamanţilor cu ocazia executării acestor imputaţii.
Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative la cheltuieli de judecată de 4000 lei reprezentând onorariu avocat către reclamanţi – 500 lei pentru fiecare dintre aceştia.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că în deciziile de imputare s-a reţinut că reclamanţii au beneficiat de prima de aterizare pentru care au fost luate în considerare în mod eronat toate aterizările aeronavelor, contrar prevederilor pct. 31 din Normele metodologice FI-3/1999 care stipulează că prima de aterizare se plăteşte numai pentru aterizările urmate de refacerea capacităţii de zbor, iar pentru stabilirea cuantumului primelor de aterizare au fost avuţi în vedere coeficienţii stabiliţi în Tabelul 5 din Normele metodologice FI-3/1999.
Potrivit pct. 18 lit. c) din Anexa 3 la Legea nr. 138/1999 „Prima de aterizare se acordă personalului tehnic-ingineresc de aviaţie, definit la art. 13 din statut, din unităţi (similare) care execută activităţi de pregătire pentru zbor a aeronavelor, exploatează la sol şi în zbor aeronave, exploatează şi întreţin mijloace tehnice de aerodrom, echipamente de altitudine şi de prevenire a evenimentelor de zbor prin mijloace tehnice de control obiectiv.
Prima de aterizare se acordă lunar, în funcţie de numărul aterizărilor realizate, diferenţiat pe categorii de funcţii ale personalului şi tipuri de aeronave, în limitele a 0,04% - 3% din solda de funcţie pentru aterizare".
S-a apreciat că textul este clar şi fără echivoc şi nu se face distincţie între personalul tehnic-ingineresc ce exploatează şi întreţine aeronave de tip elicopter, între aterizările urmate sau nu de refacerea capacităţii de zbor.
S-a constatat că prin Normele metodologice FI-3/1999 emise în aplicarea Legii nr. 138/1999 s-a modificat textul legii prin condiţionarea acordării primei de aterizare numai pentru aterizările urmate de refacerea capacităţii de zbor, iar deciziile de imputare fiind emise în baza unor Norme metodologice care depăşesc sau modifică nejustificat prevederile legii în a cărei aplicare sunt emise sunt nelegale.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor ca fiind nelegală şi netemeinică.
În motivele de recurs se arată că intimaţii-reclamanţi fac parte din personalul tehnico-ingineresc de aviaţie din Unitatea Specială de Aviaţie Bucureşti din cadrul I.G. al Aviaţiei M.A.I.
Prevederile pct. 18 din Anexa 3 la Legea nr. 138/1999 stabilesc dreptul la o primă de aterizare, dar condiţiile de acordare se stabilesc prin norme aprobate de ministrul apărării naţionale, fiind emise Normele metodologice FI-3/1999 care se aplică şi reclamanţilor.
Prin aceste norme metodologice s-a stabilit că prima de aterizare se acordă numai pentru acele aterizări care sunt urmate de refacerea capacităţii de zbor, pentru a se evita aplicarea discriminatorie a legii.
Chiar în proiectul de lege privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut acordarea acestei prime de aterizare condiţionată de refacerea capacităţii de zbor.
Această menţiune a fost necesară deoarece personalul tehnic-ingineresc care se ocupă de pregătirea elicopterului pentru zbor nu poate beneficia de prima de aterizare pentru fiecare aterizare în condiţiile în care nu execută nicio operaţiunile pentru pregătirea aeronavei pentru zbor.
Această menţiune a fost necesară deoarece fondurile tehnice-inginereşti care se ocupă de pregătirea elicopterului pentru zbor nu poate beneficia de prima de aterizare pentru fiecare aterizare, în condiţiile în care nu execută nicio operaţiune pentru pregătirea aeronavei pentru zbor.
Se critică soluţia instanţei de fond şi pentru că a acordat cheltuieli de judecată excesiv de mari în raport de complexitatea pricinii şi prestaţia acestuia, acţiunea fiind redactată de reclamanţi iar avocatul s-a prezentat la un singur termen de judecată.
Din oficiu, Înalta Curte a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor Cap. III lit. c), pct. 31 din Normele metodologice FI-3/1999 şi ale art. 141 din Ordinul M.A.I. nr. 275/2002, a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea acestei excepţii.
Prin Sentinţa civilă nr. 3873 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de nelegalitate invocată, s-a constatat nelegalitatea Cap. III lit. c) pct. 31 din Normele metodologice FI-3/1999 cu motivarea că prin normele de aplicare s-au adus modificări textului de lege sub aspectul condiţionării acordării pricinii de aterizare numai pentru aterizările urmate de refacerea capacităţii de zbor.
Sentinţa nr. 3873 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1718 din 23 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care au fost respinse ca tardive recursurile declarate de M.A.I. şi M.A.N.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Deciziile de imputaţie ce au fost contestate în cauză, ce se referă la prima de aterizare încasată necuvenit pentru perioada 2006-2007, au fost emise în baza Legii nr. 138/1999 şi Normelor metodologice FI-3/1999, respectiv pct. 31 din Norme.
Potrivit pct. 31 din Normele metodologice FI-3/1999 „prima de aterizare se plăteşte numai pentru aterizările urmate de refacerea capacităţii de zbor, pe baza consemnărilor din fişa de pregătire pentru zbor a aeronavei".
Punctul 18 din Anexa 3 la Legea nr. 138/1999, în baza căruia a fost emis pct. 31 din Normele metodologice nr. FI3/1999 nu stabileşte nicio condiţionare, ci se referă la „fiecare aterizare".
În condiţiile în care Normele metodologice FI-3/1999 respectiv pct. 31, a fost declarat nelegal prin hotărâre judecătorească irevocabilă, soluţia instanţei de fond nu mai poate fi modificată.
Aşa cum s-a reţinut şi în Sentinţa nr. 3873 din 12 octombrie 2010, art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă prevede că „Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţii administrative autonome se emit numai în baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului".
Dacă s-ar fi dorit evitarea unei aplicări discriminatorii a prevederilor din Legea nr. 138/1999 sau creşteri ale veniturilor personalului tehnic-ingineresc, se impunea modificarea prevederilor legale şi condiţionarea acordării primei de aterizare şi nu modificarea implicită a legi prin Normele metodologice.
Chiar în motivele de recurs se recunoaşte faptul că legea de salarizare a personalului plătit din fonduri publice ar conţine o asemenea prevedere legală, dar aceasta nu înseamnă că Decizia de imputaţie emisă în baza unei legi (Legea nr. 138/1999) ce nu conţine o asemenea condiţionare este legală pentru că legea nu retroactivează, iar legea nouă se aplică numai pentru situaţiile apărute după intrarea sa în vigoare.
Prin urmare, în condiţiile în care pct. 31 din Normele FI-3/1999 au fost constatate nelegale, criticile din recurs ce vizează legalitatea deciziilor de imputaţie sunt nefondate.
Tot nefondate sunt şi criticile ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum excesiv deoarece, în raport de numărul părţilor, de complexitatea cauzei, suma acordată ca onorariu de avocat nu este excesivă.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Sentinţei nr. 2753 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2915/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2924/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
