ICCJ. Decizia nr. 2910/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2910/2011
Dosar nr. 763/36/2010
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin cererea formulată şi precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 11083/118/2009, reclamanta SC T.C. SRL a solicitat obligarea Ministerului I.M.M.C. şi M.A. - Agenţia P.I.P. şi P.P.I.M.M. la repararea pagubei cauzate prin nesoluţionarea în termen a cererii înregistrată din 17 septembrie 2008, respectiv obligarea acestei autorităţi la plata sumei de 15.000 RON reprezentând cuantumul eligibil şi a sumei de 20.000 RON reprezentând contravaloarea pagubelor materiale suferite prin neimplementarea sistemului I.S.O.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin nesoluţionarea cererii şi neobţinerea finanţării pentru realizarea sistemului I.S.O. în cadrul societăţii, i-au fost create prejudicii, astfel că se impune repararea pagubei suferite.
Pârâta Agenţia P.I.P. şi P.P.I.M.M., prin întâmpinarea şi precizările formulate, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii formulării plângerii.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă din 29 aprilie 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, reţinând că obiectul acţiunii îl constituie refuzul nejustificat al unei autorităţi publice centrale de soluţionare a cererii, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004.
Investită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Constanţa, a înregistrat cauza sub nr. 736/36/2010, iar prin încheierea de şedinţă din data de 14 iulie 2010 a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei P.I.P. şi P.P.I.M.M., lipsei plângerii prealabile şi prescrierii dreptului la acţiune.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 307 din 22 septembrie 2010, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul I.M.M.C. şi M.A. (în prezent M.E.C. şi M.A.) - Agenţia P.I.P. şi P.P.I.M.M.
În considerentele hotărârii, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 rezultă că, mai înainte de a se solicita repararea pagubei cauzate, partea care se consideră vătămată prin lipsa răspunsului autorităţii trebuie să ceară, în termenul prevăzut de lege, obligarea autorităţii la rezolvarea favorabilă a cererii.
În speţă, reclamanta nu a procedat în sensul dispoziţiilor sus menţionate, pentru a obţine obligarea autorităţii publice la emiterea acordului de principiu pentru finanţare, conform procedurii prevăzute de Ordinul nr. 53/2007 privind Centrul Român al Calităţii, ordin invocat ca temei al cererii sale, ci a introdus direct acţiune în despăgubiri.
Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că printr-o acţiune anterioară s-ar fi constatat faptul că a fost vătămată prin nesoluţionarea cererii sale în termenul prevăzut de lege, or, neobţinând recunoaşterea dreptului sau interesului legitim invocat, acţiunea în despăgubiri apare ca lipsită de fundament.
2. Calea de atac exercitată.
2.1. Împotriva acestei soluţii a formulat recurs societatea comercială reclamantă care a invocat ca temei motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia o hotărâre judecătorească poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, se susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care nu interzic formularea unei acţiuni pentru repararea unei pagube produsă de o autoritate publică, chiar şi atunci când aceasta a refuzat să emită un act administrativ de aprobare a finanţării unui proiect.
Or, se argumentează în cauza de faţă, este dovedit că autoritatea publică nu a răspuns în termenul legal la cererea pentru autorizarea şi finanţarea proiectului pe care societatea comercială l-a prezentat.
Mai susţine recurenta că, instanţa de fond a judecat cauza recurgând la o soluţie pe care nu a pus-o în discuţia părţilor.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea soluţiei recurate şi admiterea acţiunii formulate, cu obligarea autorităţii pârâte la plata despăgubirilor specificate în acţiune.
2.2. Agenţia P.I.P. şi P.P.I.M.M. a depus întâmpinare prin care a combătut criticile formulate în recurs şi a cerut respingerea recursului.
2.3. M.E.C. şi M.A. a depus concluzii scrise, la care a anexat scrisoarea de respingere administrativă a proiectului, din 11 februarie 2009, în copie, precum şi copia documentelor din dosarul cererii de finanţare depusă de societatea comercială, susţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi solicitând respingerea recursului.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Recursul este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză este necontestat că societatea comercială recurentă a formulat o cerere de finanţare în cadrul POS-CEE 2007-2013, pentru proiectul „Implementarea şi certificarea sistemului de calitate conform I.S.O. 9001/2001 în cadrul SC T.C. SRL, din 17 septembrie 2000 la Oficiul Teritorial Constanţa.
În faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de recurs, societatea comercială a susţinut că autoritatea competentă a refuzat în mod nejustificat să-i răspundă la cererea formulată, situaţie pe care a invocat-o ca temei de fapt al demersului său juridic, în raport cu dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, invocate ca temei de drept.
În realitate, aşa cum rezultă din copia scrisorii de respingere administrativă a proiectului din 11 februarie 2009, comunicată reprezentantului societăţii comerciale recurente, ing.B.A., rezultă că proiectul depus a fost respins pentru neîndeplinirea criteriilor administrative, constând în aceea că certificatul de atestare fiscală, cazierul judiciar al reprezentantului legal şi cazierul fiscal nu erau valabile la data înscrierii on-line.
Astfel fiind, rezultă că acest document are valoarea unui act administrativ care putea fi atacat în procedura reglementată de Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce face ca soluţia instanţei de fond să fie temeinică şi legală, deoarece în cauză nu s-a probat existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii publice pârâte din moment ce societatea comercială nu a atacat actul administrativ prin care cererea sa de finanţare fusese respinsă.
Într-adevăr, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de contencios administrativ, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), va putea hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale care sunt cerute.
Astfel, instanţa de contencios administrativ va putea să hotărască asupra despăgubirilor, inclusiv atunci când persoana vătămată se adresează instanţei pentru vătămarea unui drept sau interes legitim care a fost vătămat prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Or, în cauză, aşa cum s-a reţinut mai sus, instanţa de fond nu s-a aflat în faţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, ci a unei lipse de reacţie juridică din partea societăţii comerciale recurente, care nu a atacat măsura respingerii cererii sale de finanţare, comunicată reprezentantului său legal cu scrisoarea de respingere administrativă a proiectului din 11 februarie 2009.
În concluzie, cu motivarea de mai sus, care completează considerentele sentinţei recurate, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T.C. SRL Constanţa împotriva sentinţei nr. 307 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2909/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2911/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
