ICCJ. Decizia nr. 2913/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2913/2011
Dosar nr. 88/3/2010
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţiile pronunţate de instanţele aflate în conflict.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E.R. SRL Tulcea, obligarea pârâtei la plata sumei de 38.560 euro fonduri P., virată cu titlu de finanţare nerambursabilă în baza contractului de grant şi cerută ca urmare a rezoluţiunii acestui contract de către Autoritatea contractantă, în baza art. 11 alin. (3) din condiţiile generale ale contractului de grant, precum şi la plata dobânzilor de întârziere conform art. 18 alin. (3) din contract, plătibile de la data expirării termenului de plată acorda şi până la achitarea în întregime a debitului.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâta a fost beneficiara unui împrumut nerambursabil în baza contractului de grant, în vederea realizării proiectului „Implementarea unei tehnologii noi, moderne şi performante de fabricare a pieselor turnate, realizate din oţeluri şi fonte aliate”, contractul fiind încheiat pe o perioadă de implementare iniţială de 12 luni, prelungită la 14 luni.
Reclamantul a mai arătat că valoarea totală a proiectului era de 180.390 euro, din care autoritatea contractantă contribuia cu 48.200 euro, respectiv 26,71%, pârâta primind cu titlu de avans suma de 38.560 euro, iar în momentul analizei dosarului întocmit de beneficiar pentru solicitarea efectuării plăţii finale aferente contractului, autoritatea contractantă a constatat faptul că obiectivele proiectului finanţat nu au fost realizate şi drept urmare reclamantul a luat Decizia rezoluţiunii contractului de grant.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin încheierea de şedinţă din data de 26 octombrie 2009 a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi, în consecinţă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că raporturile dintre părţi sunt raporturi juridice de drept public, prin cererea de chemare în judecată reclamanta, autoritatea contractantă încearcă recuperarea de la pârâtă a unor sume de bani asimilate creanţelor bugetare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa din 23 iunie 2010, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând natura administrativă a contractului de grant, act administrativ bilateral asimilat, în care una dintre părţi este o autoritatea publică centrală, iar prin raportare la rangul autorităţii, competenţa aparţine instanţei de apel.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa din 01 februarie 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în contradictoriu cu pârâta SC E.R. SRL Tulcea, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că raportul juridic dedus judecăţii este unul fiscal.
Astfel, potrivit OG nr. 79/2003, care face trimitere la OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, competenţa instanţei de contencios administrative se stabileşte în acest caz, după valoarea contestată şi nu după rangul autorităţii administrative emitente, sau parte în raportul juridic dedus judecăţii.
De asemenea, din analiza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa organului de soluţionare a contestaţiei este dată de cuantumul sumei contestate, aşa cum se menţionează de altfel, şi la pct. 5.4 din instrucţiunile de aplicare a Titlului IX din OG nr. 92/2003, iar competenţa instanţei de contencios administrativ este dată de valoarea sumei în litigiu şi nu de rangul autorităţii emitente.
Cum în speţă este vorba despre un litigiu privind plata unei creanţe bugetare stabilite printr-un titlu de creanţă fiscală a unei sume mai mici de 500.000 RON, Curtea de Apel a apreciat că Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, îi revine competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă.
Totodată, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă să soluţioneze conflictul intervenit în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
2. Stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza de faţă, în baza art. 22 C. proc. civ. Regulator de competenţă pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2.1. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice.
2.2. În speţă, între părţi s-a încheiat un contract de împrumut nerambursabil în baza contractului de grant în vederea realizării proiectului „Implementarea unei tehnologii noi, moderne şi performante de fabricare a pieselor turnate, realizate din oţeluri şi fonte aliate”.
2.3. Contractul a fost reziliat din iniţiativa reclamantei, iar recuperarea finanţării s-a dispus a se realiza în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (3) din condiţiile generale ale contractului de grant.
2.4. Prevederile OG nr. 79/2003 nu sunt aplicabile în cauză deoarece recuperarea nu este urmarea unei nereguli şi/ sau fraude, astfel cum dispune art. 3.
2.5. Din acest motiv nu sunt aplicabile nici dispoziţiile C. proCod Fiscal şi nici prevederile legate de competenţa instanţei de contencios administrativ arătate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2.6. Prin lege specială nu s-a prevăzut competenţa instanţei de contencios administrativ, astfel că, nefiind aplicabile dispoziţiile OG nr. 79/2003 republicată şi nici dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei comerciale.
2.7. Se mai reţine că actul încheiat de părţi nu este un contract administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/ 2004, deoarece contractul nu a avut ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achiziţiilor publice.
3. Faţă de acestea, în drept, în temeiul art. 22 C. proc. civ. se va stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi pe pârâta SC E.R. SRL Tulcea, în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2911/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2936/2011. Contencios → |
|---|
