ICCJ. Decizia nr. 2911/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2911/2011
Dosar nr. 509/46/2010
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.N. a chemat în judecată pe pârâtele A.N.P.R.P. şi C.C.P.S.D., solicitând:
- obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de acordare a titlului de despăgubire, în temeiul dispoziţiilor Titlului VII, Cap.V din Legea nr. 247/ 2005, conform raportului de evaluare dosar;
- obligarea pârâtelor să-i pună la dispoziţie următoarele informaţii, în vederea acţionării în justiţie a persoanelor vinovate, în scopul recuperării prejudiciului cauzat de tergiversarea soluţionării dosarului, respectiv: numele angajaţilor A.N.P.R.P. (consilier, şef serviciu, director, vicepreşedinte, preşedinte), care aveau atribuţii de execuţie sau de conducere cu privire la soluţionarea dosarului său, din momentul sosirii raportului de evaluare până la eliberarea deciziei, numele membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care au hotărât refacerea raportului de evaluare şi precum şi al celor care au amânat soluţionarea dosarului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că dosarul său a fost înregistrat, iar în luna ianuarie 2009 a primit un prim raport de evaluare, pe care nu l-au contestat, chiar dacă suma stabilită a fost sub preţul pieţei.
Totodată, a susţinut că raportul de evaluare a fost refăcut, la insistenţele A.N.P.R.P., micşorându-se suma de la prima evaluare, ilegal şi fără a i se comunica vreo motivare. În şedinţa din 18 noiembrie 2009, Comisia Centrală a dispus efectuarea unei noi evaluări de către un evaluator, fără a i se comunica vreo motivare pentru această hotărâre, reevaluare neefectuată până la data introducerii acţiunii.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.P.R.P. a ridicat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocând prevederile art. 2 lit. g) din HG nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi faptul că Decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către C.C.P.S.D., în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pârâta C.C.P.S.D., prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, susţinând că Decizia reprezentând titlul de despăgubire, în favoarea reclamantei, va fi emisă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzută de lege, ea nefiind în culpă pentru întârzierile înregistrate în emiterea acesteia.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa din 19 mai 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.N. în contradictoriu cu pârâta C.C.P.S.D., obligând această pârâtă să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul reclamantei nr. 16276/FFCC/2008, respingând capătul doi din acţiune.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantă faţă de pârâta A.N.P.R.P., pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.P.R.P., instanţa de fond a reţinut că în mod corect a fost invocată în cauză, întrucât Decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către C.C.P.S.D., în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că pârâta C.C.P.S.D. nu şi-a îndeplinit obligaţia ce-i revenea, potrivit competenţelor stabilite prin lege, de a emite Decizia de acordare a despăgubirilor, în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, într-un termen rezonabil, producându-i astfel reclamantei un prejudiciu.
De asemenea, a reţinut că deşi legea nu prevede un termen pentru emiterea deciziei de despăgubiri, aceasta nu înseamnă că emiterea deciziei trebuie lăsată la liberul arbitru al comisiei, dincolo de un termen rezonabil, întrucât ar echivala cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor acesteia.
În privinţa capătului doi al acţiunii, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a avut posibilitatea să solicite despăgubiri pentru întârziere, conform dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004, în speţă, aceasta nu a solicitat plata unor despăgubiri, arătând că eventuala culpă nu face obiectul prezentului litigiu, astfel că urmează să se îndrepte împotriva persoanelor vinovate, atunci când va cunoaşte întinderea exactă a prejudiciului cauzat.
2. Calea de atac exercitată.
2.1. Împotriva soluţiei pronunţate, au formulat recurs reclamanta, precum şi pârâta C.C.P.S.D.
2.2. În recursul formulat, reclamanta a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 10 şi 16 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 13 şi 16 din Titlul VII, Cap.V din Legea nr. 247/2005, fără a se raporta la vreunul dintre motivele de recurs enumerate la art. 304 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-reclamantă a formulat critici care se circumscriu dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., susţinând că:
- instanţa de fond era datoare să oblige autoritatea pârâtă să emită Decizia titlu de despăgubire în concordanţă cu unul dintre rapoartele de expertiză aflate la dosar;
- instanţa a lăsat nerezolvat capătul 2 al acţiunii, fără a obliga autoritatea să-i comunice numele persoanelor vinovate de tergiversarea procedurii de emitere a actelor administrative cuvenite.
În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii sale în totalitate.
2.3. C.C.P.S.D. a formulat recurs invocând motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În criticile formulate, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil şi existenţa unui refuz nejustificat din partea sa în emiterea deciziei titlu de despăgubire, în condiţiile în care procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 are etape şi faze peste care autoritatea nu poate trece.
2.4. Referitor la recursul formulat de reclamantă, autoritatea publică pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea acestuia, depunând la dosar Decizia din 24 februarie 2011 pentru acordarea unei despăgubiri de 8.253.674 RON în favoarea recurentei-reclamante, care fusese comunicată acesteia la data de 31 martie 2011.
3. Soluţia instanţei de recurs.
3.1. Recursul formulat de C.C.P.S.D. este tardiv formulat şi va fi respins ca atare.
Astfel, recursul formulat de autoritatea publică a fost depus la registratura Curţii de Apel Piteşti la data de 7 iulie 2010, în timp ce hotărârea recurată îi fusese comunicată la data de 18 iunie 2010, astfel că termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare a fost încălcat.
3.2. Recursul formulat de recurenta-reclamantă este nefondat şi va fi respins ca atare.
Astfel, în ceea ce priveşte prima critică, în mod legal instanţa de fond nu s-a raportat la niciunul dintre cele două rapoarte de expertiză, din moment ce, potrivit dispoziţiilor generale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, autoritatea publică competentă are prerogative legale să dispună în legătură cu trimiterea, retrimiterea dosarului la evaluator la societatea de evaluare, lucru pe care C.C.S.D. l-a şi făcut, dispunând refacerea evaluării respective.
De altfel, în cursul judecării cauzei în recurs, C.C.S.D. a emis Decizia titlu de despăgubire, care reprezintă un act administrativ autonom, susceptibil să fie atacat în procedura reglementată de Legea nr. 247/2004 titlul VII şi Legea nr. 554/2004, în măsura în care recurenta-reclamantă va aprecia că a vătămat-o.
De asemenea, şi în ceea ce priveşte capătul al doilea al acţiunii, soluţia este legală şi temeinică, instanţa de fond reţinând în mod judicios că în procedura recuperării prejudiciului suferit, dispoziţiile Legii nr. 554/ 2004 nu reglementează o astfel de cerere, dispoziţiile art. 16 neimpunând indicarea nominală a persoanelor vinovate, care urmează să fie stabilite în cursul soluţionării cauzei respective.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, astfel că recursul formulat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.N. împotriva sentinţei nr. 107/F-C din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de C.C.P.S.D. împotriva sentinţei nr. 107/F-C din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2910/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2913/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
