ICCJ. Decizia nr. 2936/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2936/2011
Dosar nr. 15/44/2010
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.F. a chemat în judecată pe pârâta A.N.P.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze Ordinul din 22 martie 2009 şi din 8 iulie 2009 emis de pârâtă.
În motivarea acţiunii a susţinut că măsura dispusă nu este reală, necorespunzând în realitate necesităţii de reorganizare a unor servicii, în condiţiile în care competenţele funcţiei publice au rămas aceleaşi.
Totodată, a susţinut că temeiul de drept al măsurii dispuse respectiv OG nr. 37/2009 este unul neconstituţional, actul normativ pe care s-a întemeiat măsura încălcându-i atât drepturi recunoscute prin Constituţia României, principii statuate prin Legea nr. 188/1999 sau C. muncii dar şi prevederi cuprinse în acte internaţionale precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea măsurii dispuse, întrucât eliberarea reclamantului din funcţia ocupată este justificată prin dispoziţiunile legii privitoare la reorganizarea serviciilor deconcentrate.
c) Sentinţa şi motivele primei instanţe
Prin sentinţa din 20 aprilie 2010 a Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul I.F., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C.; a dispus anularea Ordinului din 31 martie 2009 şi a Ordinului din 08 iulie 2009 emis de autoritatea pârâtă şi reintegrarea reclamantului în funcţia şi atribuţiile specifice postului din care a fost demis; a obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturile băneşti cuvenite pe perioada demiterii până la reintegrarea efectivă în funcţie; a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 1.503 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că măsura dispusă împotriva reclamantului este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât OG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională a României.
S-a arătat că, instanţa Constituţională a reţinut că OG nr. 37/2009 afectează grav activitatea tuturor instituţiilor publice ale statului vizate de aceste act normativ, ceea ce contravine dispoziţiunilor art. 115 alin. (6) din Constituţie potrivit cărora „OUG nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului”.
Prin OG nr. 37/2009 aşa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituţionalitatea, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională.
Astfel, prin modificările aduse de OG nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi anexei la această lege, au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de „director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale”.
Prin reglementările sale, OG nr. 37/2009 „afectează” statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările şi completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din Legea Fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică.
De altfel, a mai statuat Curtea Constituţională, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială, încălcând, astfel, dispoziţiunile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel, a apreciat că actele administrative atacate sunt lipsite total de justificare legală contravenind legii fundamentale, astfel încât vor fi anulate ca fiind lipsite de temei juridic.
Întrucât ineficacitatea acestora este legată de încălcarea Legii Fundamentale, Curtea nu a mai apreciat a fi necesară analiza şi a altor motive invocate în acţiunea de faţă, privitoare la încălcarea şi a altor dispoziţii legale naţionale sau a unor dispoziţiuni internaţionale pe care România s-a angajat să le respecte.
2.Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.P.C.
Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a susţinut că instanţa de fond a dat o interpretare greşită actului administrativ supus controlului, sub aspectul temeiului de drept în baza căruia a fost emis.
În acest sens s-a arătat că Ordinului nr. 84/2004 a fost emis în baza HG nr. 284/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.P.C. şi nu în baza OUG nr. 37/2009 cum greşit a reţinut instanţa de fond.
S-a precizat că OUG nr. 37/2009 a fost adoptată ulterior emiterii ordinului, iar potrivit Ordinului nr. 284/2009 au fost modificate în proporţie mai mare de 50% atribuţiile funcţiei deţinute de reclamant, fiind desfiinţate funcţiile de inspector şef adjunct în locul acestora înfiinţându-se funcţii publice de conducere specifice de comisar şef şi comisar şef adjunct.
Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, din examinarea probelor cauzei, a legislaţiei aplicabile şi a motivelor de recurs constată:
Prin Ordinul din 31 martie 2009, A.N.P.C. l-a eliberat pe reclamantul I.F. din funcţia publică de inspector şef adjunct, cu motivarea că această funcţie a fost desfiinţată.
În expunerea de motive a Ordinului nr. 84/2009 s-au invocat prevederile HG nr. 284/2009 privind organizarea şi funcţionarea A.N.P.C.
Prezenta cauză are ca obiect anularea Ordinului nr. 84/2009 al A.N.P.C. privind eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere.
Judecătorul fondului a admis acţiunea şi a anulat Ordinul nr. 84/2004 reţinând aplicabilitatea OUG nr. 37/2009.
Din examinarea hotărârii, se constată că aceasta nu este motivată, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit textului precizat, hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor.
În considerarea acestor cerinţe legale, judecătorul trebuia să verifice şi să motiveze existenţa condiţiilor de nelegalitate a Ordinului nr. 84/2009 în raport de criticile din acţiune şi de temeiurile de drept în baza căruia ordinul a fost adoptat.
Aşa cum s-a precizat mai sus, hotărârea pronunţată de prima instanţă nu este motivată cu privire la îndeplinirea condiţiilor legii, judecătorul fondului făcând o expunere cu privire la nelegalitatea Ordinului întemeiată pe neconstituţionalitatea OUG nr. 37/2009. Trebuia precizat că în sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.
Motivarea în fapt şi în drept este o condiţie de esenţă a hotărârii judecătoreşti, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligaţie legală, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părţilor, atât în fapt, cât şi în drept care au fost raţiunile care au determinat adoptarea soluţiei.
Înalta Curte mai precizează că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere şi prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptului la un proces echitabil, aşa cum a fost consolidat textul în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit jurisprudenţei Curţii, care se regăseşte şi în cauza Albina contra României, noţiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanţă a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză.
În baza prevederilor art. 11 din Constituţia României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, aşa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul naţional are obligaţia legală de a aplica atât prevederile Convenţiei, cât şi cele ale jurisprudenţei Curţii, care împreună se constituie în blocul de convenţionalitate.
În speţă, prima instanţă a analizat legalitatea Ordinului nr. 84/2009 prin prisma OUG nr. 37/2009, act normativ care nu era adoptat la data emiterii Ordinului.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a sentinţei, pentru ca instanţa de fond să verifice dacă în cauză Ordinul nr. 84/2009 s-a emis cu respectarea actelor normative care au constituit temeiul de drept al adoptării acestuia, urmând a fi verificate criticile expuse de reclamant în acţiune.
Instanţa de fond nu a analizat acţiunea şi criticile reclamantului, introducând în motivare elemente care nu au legătură cu cauza, prin modalitatea de redactare a sentinţei se constată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii reclamantului.
Având în vedere, atât prevederile art. 261 C. proc. civ., cât şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că motivarea hotărârii primei instanţe nu are legătură cu speţa, aşa încât în baza art. 312 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentinţa primei instanţe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinţei nr. 110 din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2913/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2941/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
