ICCJ. Decizia nr. 2941/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2941/2011
Dosar nr. 189/42/2011
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ş.T.M. a chemat în judecată pe pârâta A.P.I.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună suspendarea executării deciziei din 31 saugust 2010 emisă de pârâtă prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică de consilier superior în cadrul A.P.I.A. – D.C.T., în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Pârâta a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 18 martie 2011, a admis cererea reclamantului şi a suspendat executarea deciziei din 31 august 2010 emisă de pârâtă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În speţa de faţă, este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat, deoarece există împrejurări de fapt şi de drept ce sunt de natură a contura o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în contextul în care sunt avute în vedere motivele de anulare a deciziei contestate, astfel cum au fost invocate de către reclamant.
Actul administrativ dedus judecăţii a fost emis la data de 31 august 2010, dată la care reclamantul se afla în concediu medical, care a fost prelungit până la data de 30 decembrie 2010. Această împrejurare de fapt a fost coroborată cu dispoziţiile art. 36 şi art. 94 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, în cauză este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente, întrucât executarea deciziei prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia publică este de natură să producă acestuia un prejudiciu material viitor şi previzibil, prin lipsirea sa de veniturile salariale de care acesta ar beneficia, care sunt necesare traiului său.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta A.P.I.A., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că încheierea contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
Intimatul nu a participat la examenul organizat în cadrul aparatului central al recurentei, motiv pentru care a fost emisă Decizia din 31 august 2010 prin care i s-a acordat un preaviz de 30 de zile, urmând ca la data expirării acestuia să fie eliberat din funcţia publică.
Actul administrativ atacat a fost comunicat intimatului prin poştă la data de 4 ianuarie 2011, iar până la această dată, efectele juridice au fost suspendate ope legis, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999, deoarece intimatul era în concediu medical.
Funcţionarul public aflat în discuţie a fost înştiinţat, prin răspunsul instituţiei publice la plângerea prealabilă, că pe site-ul acesteia se află tabelul cu listele publice vacante comunicate de către A.N.F.P. Prin urmare, intimatul avea posibilitatea să opteze pentru unul din posturile vacante existente, conform pregătirii sale profesionale.
În opinia recurentei, neparticiparea intimatului la examenul pentru ocuparea unui post vacant şi refuzul ofertei A.N.F.P. nu poate fi considerată ca fiind o culpă a instituţiei publice.
În altă ordine de idei, recurenta arată că, prin reorganizarea activităţii sale, postul ce a fost ocupat de partea adversă nu mai există, cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie, astfel că autoritatea publică funcţionează în alte condiţii decât acelea existente anterior reorganizării.
Ca atare, recurenta apreciază că intenţia legiuitorului de a oferi garanţia unui post funcţionarului public nu poate paraliza funcţionarea unei instituţii publice, care este supusă, în mod obligatoriu, reducerii de personal şi care, din motive obiective, nu poate oferi celui eliberat din funcţie un post corespunzător pregătirii sale.
Recurenta consideră că nu se poate reţine existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ contestat, motiv pentru care nu se poate acorda suspendarea executării sale.
În altă ordine de idei, recurenta afirmă că simplele susţineri realizate în conţinutul cererii de suspendare nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, întrucât dispoziţiile cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor.
În întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În prezenta cauză, se pune problema temeiniciei cererii de suspendare a deciziei din 31 august 2010 emisă de recurentă prin care s-a dispus eliberarea intimatului din funcţia publică de consilier superior în cadrul A.P.I.A. – D.C.T., în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Potrivit art. 14 din legea anterior enunţată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În mod evident, Decizia contestată în cauză întruneşte condiţiile legale pentru a fi considerată un act administrativ fiscal.
Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Aşa cum am amintit mai sus, o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că intimatul nu a probat existenţa cazului bine justificat, în contextul în care acţiunea având ca obiect anularea deciziei din 31 august 2010 emisă de recurentă a fost respinsă, prin sentinţa din 13 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 189/42/2011.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În concepţia instanţei de control judiciar, nu mai este relevantă întrunirea cerinţei pagubei iminente, întrucât art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, impune, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ unilateral, întrunirea cumulativă a celor 2 condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
În consecinţă, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va admite recursul, va modifica încheierea, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.P.I.A. împotriva încheierii din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de Ş.T.M., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2936/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2951/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
