ICCJ. Decizia nr. 2931/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2931/2011
Dosar nr. 9260/2/2010
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC V.T. SA, societate în insolvenţă, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de pârâtă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia atacată s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. RO0018324PP01 din 28 decembrie 2006, reţinându-se în cauză încălcarea art. 206 ind. 26 alin. (1) lit. d) şi e) şi art. 206 ind. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, urmare a propunerii Gărzii Financiare înaintată prin adresa nr. 704294 din 8 iulie 2010.
S-a susţinut că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt întrunite cele 2 condiţii necesare pentru suspendarea executării actul administrativ, cazul bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Menţionează reclamanta că, în ce priveşte existenţa cazului bine justificat, este de reţinut că punerea în executare a deciziei a cărei suspendare o solicită ar avea efecte negative, iremediabile asupra activităţii societăţii şi a personalului acesteia.
S-a menţionat că societatea este în reorganizare judiciară, iar prin aplicarea efectelor decizie atacate ar fi imposibilă realizarea şi aplicare planului de reorganizare în condiţiile în care întreaga activitate societăţii ar fi blocată.
De asemenea, este de reţinut, apreciază reclamata, împrejurarea că, dacă şi-ar produce efecte Decizia în discuţie, societate s-ar afla în imposibilitatea de achitare a creditelor contractate în vedere dezvoltării şi modernizării liniei de producţie, în imposibilitatea de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractele cu diverşi beneficiari.
Dintr-o altă perspectivă, admiterea cererii de suspendare se impune, avându-se în vedere şi împrejurarea că, prin efectele sale Decizia ar fi de natură să ducă şi la disponibilizarea unui număr de peste 80 de angajaţi de care societatea în prezent.
În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 14 din Lege nr. 554/2004.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 4503 din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamanta SC V.T. SA, ca nefondată.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că societatea reclamantă a beneficiat de autorizaţia de antrepozit fiscal emisă la 28 decembrie 2006 cu valabilitate până la 1 ianuarie 2007.
Se solicită suspendarea Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor, decizie prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal pentru că au fost încălcate prevederile art. 20626 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 571/2003 şi art. 20655 şi la un control efectuat în perioada mai – iunie 2010 s-au constatat o serie de nereguli.
Reclamanta s-a adresat autorităţii administrativ-fiscale emitente în temeiul art. 205 din OG nr. 92/2003 prin contestaţie formulată împotriva deciziei şi a procesului verbal de control întocmit de Garda Financiară solicitând anularea deciziei şi invocând aspecte de legalitate şi netemeinicie.
Referitor la cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi paguba iminentă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză.
S-a reţinut că, în privinţa cazului bine justificat, motivarea cererii de suspendare se referă la aspecte de fond, menţionându-se că reclamanta este în reorganizare judiciară şi că în cazul în care Decizia şi-ar produce efectele ar fi blocată întreaga activitate a societăţii de natură să ducă şi la disponibilizarea salariaţilor acesteia, iar dacă s-ar pronunţa pe baza acestor motive ar echivala cu pronunţarea asupra fondului cauzei.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, nu au fost reţinute susţinerile reclamantei pentru că nu i se poate aplica un tratament fiscal preferenţial faţă de alţi contribuabili, iar faptul că a început procedura de reorganizare judiciară nu reprezintă un caz bine justificat în sensul legii.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC V.T. SA şi a criticat soluţia instanţei de fond ca fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată, în motivele de recurs, că instanţa de fond practic a refuzat să efectueze o cercetare a motivelor pentru care s-a solicitat suspendarea Deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.
Referitor la cazul bine justificat, recurenta arată că suntem în prezenta unei îndoieli serioase a legalităţii actului administrativ deoarece anterior au fost efectuate două controale având acelaşi obiect şi s-a constatat că nu există nereguli.
Nu se putea dispune revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal atâta timp cât aceasta nu constituie titlu de creanţă fiscală şi nu stabileşte, din punct de vedere juridic, obligaţia de plată în sarcina subscrisei şi, deci, pe cale de consecinţă, nu se poate reţine că în caz de admitere a cererii de suspendare recurenta ar beneficia de un tratament fiscal preferenţial în raport cu alţi contribuabili, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie – prevenirea unei pagube iminente – aceasta este îndeplinită pentru că, fiind în reorganizare judiciară, executarea deciziei ar duce la imposibilitatea realizării şi aplicării planului de reorganizare, deşi acesta a fost aprobat de adunarea creditorilor, ceea ce ar duce la intrarea societăţii în faliment.
O dovadă în plus că se impune suspendarea deciziei pentru prevenirea unei pagube iminente este şi împrejurarea că societatea s-ar afla în imposibilitatea de achitare a creditelor contractate în vederea dezvoltării şi modernizării liniei de producţie dar şi faptul că efectele deciziei ar duce la disponibilizarea unui număr de 80 de angajaţi.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe fond, admiterea cererii de suspendare a deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul M.F. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru că societatea recurentă este în insolvenţă s-a dispus citarea în cauză a administratorului judiciar – P.G.I.P.U.R.L., iar administratorul judiciar a declarat că îşi însuşeşte cererea de recurs formulată.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
În faţa instanţei de fond s-a solicitat suspendarea deciziei nr. 152 din 30 iulie 2010 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizare din cadrul Ministerului Finanţelor, în baza art.1 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, decizie prin care a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal din 28 decembrie 2008 emisă reclamantei SC V.T. SA pentru încălcarea prevederilor art. 20626 alin. (1) lit. d) şi e) şi art. 20655 Cod Fiscal
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie administrativă la 12 august 2010 fiind înregistrată sub nr. 114170 la Ministerul Finanţelor Publice.
În faţa instanţei de fond, până la soluţionarea cauzei, nu s-au făcut precizări cu privire la soluţionarea sau nu a procedurii administrative.
Fiind învestită cu soluţionarea unei cereri de suspendare, întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a unei decizii de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal erau aplicabile în cauză dispoziţiile art. 20628 alin. (8) Cod Fiscal, potrivit cărora „Contestarea deciziei de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, suspendă efectele juridice ale acesteia pe perioada soluţionării contestaţiei în procedura administrativă".
Însă, nici pârâta şi nici instanţa de fond nu au invocat aceste dispoziţii care ar fi dus la respingerea cererii de suspendare formulată, având în vedere că suspendarea este ope legis şi nu este necesară suspendarea judecătorească până la soluţionarea contestaţiei în procedura administrativă.
Pentru că chiar legea prevede că Decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal este suspendată până la soluţionarea contestaţiei în procedura administrativă se deduce faptul că aceasta reprezintă o situaţie de excepţie de la caracterul executoriu al actului administrativ şi o excepţie de la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevede că se poate dispune suspendarea executării actului administrativ unilateral de către instanţă dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (cazul bine justificat şi paguba iminentă)până la pronunţarea instanţei de fond, odată cu formularea plângerii prealabile.
În cazul suspendării prevăzute de art. 20628 alin. (8) Cod Fiscal, singura condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea actului administrativ prin care s-a dispus suspendarea, revocarea sau anularea autorizaţiei de antrepozit fiscal este aceea a formulării contestaţiei în procedura administrativă şi până la soluţionarea acesteia intervine suspendarea actului administrativ contestat.
În cazul actelor prin care s-a dispus suspendarea, revocarea sau anularea autorizaţiilor de antrepozit fiscal se poate solicita suspendarea numai în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv după soluţionarea contestaţiei în procedura administrativă şi atunci când se solicită anularea actului administrativ şi a deciziei date în soluţionarea contestaţiei administrative.
Pentru că suspendarea intervine în baza legii, în cazul cererilor de suspendare a revocării autorizaţiilor de antrepozit fiscal până la soluţionarea contestaţiei administrative, nu este necesar să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună suspendarea, iar o astfel de cerere adresată instanţei va fi respinsă.
Prin urmare, chiar dacă soluţia instanţei de fond este corectă, motivarea soluţiei se impune să fie făcută în raport de dispoziţiile art. 20628 alin. (2) Cod fiscal şi nu de cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De altfel, din susţinerile reclamantei şi verificările făcute pe portalul instanţelor de judecată, rezultă că a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 152/2010 prin Decizia nr. 272 din 30 septembrie 2010, ambele decizii fiind contestate în dosarul nr. 10698/2/2010 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. În acest dosar s-a formulat cerere de suspendare care a fost respinsă prin Încheierea din 15 aprilie 2011, iar dosarul are termen de soluţionare pe fond la 16 septembrie 2011.
Însă, în raport de cele prezentate anterior, se constată că până la soluţionarea contestaţiei administrative, instanţa nu mai putea dispune suspendarea deoarece suspendarea deciziei de revocare a autorităţii de antrepozit fiscal a intervenit în baza legii şi de aceea, nu se mai pot analiza motivele de recurs ce vizează îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC V.T. S.A. împotriva sentinţei nr. 4503 din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2930/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2933/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
