ICCJ. Decizia nr. 2933/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2933/2011
Dosar nr. 1044/33/2010
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii K.M.G., S.I., S.I.L. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâtului să analizeze dosarul nr. 4403/CC şi să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare, în care a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată (filele 18-19 dosar).
Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 355 din 6 octombrie 2010, a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâtul să analizeze dosarul nr. 4403/CC, să îl înainteze la evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare şi să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia Primarului localităţii Aiud nr. 1314 din 17 octombrie 2005 s-a constatat existenţa unor dispoziţii reciproce de plată între defuncta C.L., antecesoarea reclamanţilor şi Statul Român.
Dosarul a fost înaintat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care, după trecerea unei perioade de timp considerabile şi depunerea prezentei cereri de chemare în judecată, prin adresa nr. 4403/CC din 13 iulie 2010, a solicitat informaţii Primăriei Aiud şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba cu privire la acest dosar.
Instanţa de fond a apreciat că pârâta nu trebuia să întreprindă acest demers, întrucât orice informaţii care să ajute la evaluarea despăgubirilor trebuie cerute doar de către evaluator, în etapa evaluării, iar nu în etapa analizării dosarului de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Aceste aspecte sunt de natură să dea naştere unor eventuale supoziţii cu privire la tergiversarea rezolvării situaţiei juridice reclamanţilor în condiţiile în care autoritatea pârâtă nu a întreprins niciun demers pentru înlăturarea presupuselor lipsuri ale dosarului vreme de mai bine de 4 ani şi a ieşit din pasivitate doar în momentul în care a fost chemată în judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că, în speţă, a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarului.
Dosarul intimaţilor a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi s-a constatat că acesta era incomplet, motiv pentru care aceştia aveau obligaţia de a proceda la prezentarea înscrisurilor solicitate de Comisie.
Recurentul a precizat faptul că dosarul de despăgubire al intimaţilor a fost completat cu actele solicitate şi va intra pe următoarea ordine de zi a şedinţei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea desemnării evaluatorului ce urmează să întocmească raportul de evaluare.
În plus, recurentul a arătat că Decizia ce reprezintă titlul de despăgubire va fi emisă numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Recurentul a depus la dosar concluzii scrise (filele 14-15).
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, instanţa de control judiciar reţine faptul că, prin dispoziţia Primarului localităţii Aiud nr. 1314 din 17 octombrie 2005, s-a constatat existenţa unor dispoziţii reciproce de plată între defuncta C.L., antecesoarea reclamanţilor şi Statul Român.
Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă autoritatea recurentă, mai sunt antrenate şi alte entităţi (de pildă, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptăţită să determine ea însăşi acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 CEDO, după cum s-a pronunţat în mod constant şi instanţa supremă.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia în mod efectiv de protecţia asigurată de art. 6 CEDO.
În speţă, Înalta Curte apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii dispoziţiei Primarului localităţii Aiud nr. 1314 de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent - 17 octombrie 2005 – perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la întocmirea raportului de evaluare, în mod corect prima instanţă a concluzionat că este vorba de o încălcare evidentă a principiului celerităţii.
Ca atare, critica recurentului privind nesocotirea de către instanţa de fond a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa CEDO, nu sunt justificate.
În plus, instanţa de control judiciar consideră că nu sunt concludente nici susţinerile recurentului legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, respectiv datorită necesităţii completării documentaţiei de către intimaţi.
Pe acest aspect, este de menţionat că un astfel de demers este contrar dispoziţiilor legale, adică art. 16 alin. (4) şi (5) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, conform art. 16 alin. (4), pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Alin. (5) al art. 16 prevede că, Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar, în speţă, nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 355 din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2931/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2937/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
