ICCJ. Decizia nr. 2939/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2939/2011
Dosar nr. 686/59/2010
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC N.D.B.L. România SRL a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Arad solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâtei să-i restituie suma de 2.231.666,67 lei, reprezentând impozit pe clădiri achitat pe reclamantă în perioada 2004-2009, în sumă de 2.079.318,87 lei şi, respectiv, impozit pe teren achitat în aceeaşi perioadă , în sumă de 152.347,80 lei, cu plata dobânzilor legale aferente, de la data efectuării plăţii şi până la restituirea integrală, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta Primăria Municipiului Arad a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată, cu motivarea că modul de soluţionare a cererii de restituire este legal şi corect, întrucât societatea nu se află în niciuna dintre situaţiile reglementate de art. 117 alin. (1) din OG nr. 92/2003.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 451 din 20 octombrie 2010, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1) În cauză, nu era necesară îndeplinirea procedurii administrative prealabile, deoarece aceasta presupune cu necesitate existenţa unui act administrativ unilateral vătămător pentru reclamantă, iar aceasta a solicitat doar restituirea unei sume de bani.
2) Pe fondul speţei, curtea a arătat faptul că reclamanta a achitat în perioada 2004-2009 un impozit pe clădiri în sumă de 2.079.318,87 lei şi, respectiv, un impozit pe teren în sumă de 152.347,80 lei, pentru imobilul proprietatea acesteia, situat Arad, Zona Industrială Vest, jud. Arad.
Prin cererile înregistrate la Primăria Municipiului Arad sub nr. 65806 din 17 noiembrie 2009 şi, respectiv, nr. 251336 din 11 ianuarie 2010, reclamanta a solicitat restituirea sumelor achitate cu titlu de impozit pe clădiri şi teren, apreciind că, în speţă, este vorba despre un imobil situat în perimetrul Parcului industrial Arad, fiind astfel incidente dispoziţiile care prevăd scutirea de la plata acestor impozite, cuprinse în Codul fiscal [art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. I)].
Prin adresele nr. 251336 din 17 noiembrie 2009 şi nr. 235107 din 29 ianuarie 2010, pârâta a comunicat reclamantei faptul că nu poate da curs favorabil cererii de restituire a impozitului până când aceasta nu va face dovada constituirii parcului industrial, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din OG nr. 65/2001.
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat restituirea sumelor achitate cu titlu de impozit pe teren şi construcţii, apreciind că beneficiază de scutire, în condiţiile în care noţiunea de parc industrial este folosită în toate actele emise de autoritatea pârâtă, inclusiv în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Municipiul Arad.
Curtea de Apel a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată, în condiţiile în care imobilul aflat în discuţie nu este amplasat într-un parc industrial, iar această denumire a fost folosită în documente în mod greşit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC N.D.B.L. România SRL, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că, prin Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Facilitatea suplimentară pentru investiţii 2001, semnat la 4 decembrie 2001 (publicat în M.Of. nr. 619 din 21 august 2002), Consiliului Judeţean Arad i s-au alocat 1,5 milioane de Euro din fonduri Phare pentru realizarea cadrului de infrastructură şi de utilităţi publice în parcul industrial Arad.
Consiliul Local al Municipiului Arad a adoptat hotărârea nr. 292 din 24 octombrie 2002 privind finanţarea obiectivului de investiţie „Zona Parcului Industrial Arad" prin care a fost aprobat „Acordul Cadru" dintre Ministerul Dezvoltării şi Prognozei şi această autoritate publică locală în legătură cu licitarea, contractarea, finanţarea, monitorizarea tehnică şi financiară şi evaluarea Proiectului - „Zona Parcului Industrial Arad".
Pe baza acestui Acord, în parcul industrial au fost atrase 29 de societăţi, interesate de facilităţile fiscale acordate parcurilor industriale prin Legea nr. 65/2001.
Prin hotărârea nr. 60 din 28 martie 2000, Consiliul Local al Municipiului Arad a atribuit perimetrului parcului industrial denumirea de „Zona Parc Industrial".
După atragerea fondurilor de finanţare a parcului industrial şi a investitorilor, pârâta nu a mai manifestat niciun interes pentru obţinerea titlului de parc industrial, conform proiectului şi Acordului Cadru, inducând în eroare atât investitorii pentru a nu beneficia de scutirea de impozit pe clădiri şi teren, cât şi instituţiile care au alocat fondurile.
În plus, Consiliul Local al Municipiului Arad a adoptat hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2003, de modificare a hotărârii nr. 60 din 28 martie 2000, prin care Zona parc industrial se va numi „Zona Industrială Arad Vest".
Recurenta a menţionat faptul că autoritatea intimată nu a dorit asocierea în participaţiune cu agenţii economici, conform art. 1 alin. (3) din OG nr. 65/2001, pentru constituirea parcului industrial, deoarece pierdea dreptul de administrare a zonei şi impozitul pe teren şi clădiri datorat de investitori la bugetul local.
Cu toate acestea, pentru a încasa cât mai mulţi bani de la investitori, prin hotărârea nr. 189 din 8 august 2008, Consiliul Local al Municipiului Arad a încadrat terenurile din zona industrială în zona A, cu un impozit de 6.481,20 lei/ha, cu toate că perimetrul respectiv se află în afara municipiului Arad.
Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului (filele 26-29 dosar).
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Problema dedusă judecăţii este aceea de a stabili dacă societatea recurentă datorează impozit, în perioada 2004-2009, pentru clădirea şi terenul deţinute în cadrul Zonei Industriale Arad.
Recurenta invocă ca temei legal al pretenţiilor sale în sensul scutirii de la plata acestui impozit prevederile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. I) Cod fiscal şi susţine faptul că noţiunea de parc industrial este folosită în toate actele care emană de la autoritatea intimată.
Conform art. 250 alin. (1) pct. 9 Cod Fiscal, clădirile din parcurile industriale sunt scutite de impozit, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Potrivit art. 257 lit. I) din reglementarea anterior arătată, terenurile din parcurile industriale beneficiază de aceeaşi scutire din data de 1 ianuarie 2004.
În Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, respectiv la pct. 77 alin. (5), se arată că pentru încadrarea terenurilor parcurilor industriale prevăzute la art. 257 lit. I) se vor avea în vedere prevederile OG nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale.
Ca atare, după cum a precizat în mod corect şi prima instanţă, intenţia clară a legiuitorului a fost aceea de a acorda aceste scutiri pentru clădirile şi terenurile din parcurile industriale, constituite conform OG nr. 65/2001.
De menţionat faptul că, în art. 4-6 din ordonanţa anterior arătată este reglementată modalitatea de acordare a titlului de parc industrial prin ordin emis de Ministrul Dezvoltării şi Prognozei, la cererea asociaţiei constituită între autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, agenţi economici, institutele de cercetare-dezvoltare şi/sau alţi parteneri interesaţi.
Potrivit ordonanţei aflate în discuţie, parcul industrial reprezintă o zonă delimitată în care se desfăşoară activităţi economice, de cercetare ştiinţifică, de producţie industrială şi servicii, de valorificare a cercetărilor ştiinţifice şi/sau de dezvoltare tehnologică, într-un regim de facilităţi specifice, în vederea valorificării potenţialului uman şi material al zonei [art. 1 alin. (2)].
Aşadar, pentru a putea beneficia de scutirile prevăzute în Codul fiscal, imobilul aflat în proprietatea recurentei trebuia să facă parte dintr-un parc industrial, constituit în temeiul OG nr. 65/2001.
Împrejurarea că în actele nominalizate de recurentă a fost folosită în mod greşit denumirea de parc industrial nu prezintă în speţa de faţă nicio relevanţă juridică, întrucât trebuia respectată procedura prevăzută de OG nr. 65/2001.
De astfel, este de observat că recurenta a recunoscut în cadrul cererii de recurs faptul că nu a fost urmată procedura pentru constituirea parcului industrial din culpa autorităţii intimate, care a intenţionat să atragă mai multe fonduri pentru comunitatea locală.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC N.D.B. L. România SRL Arad împotriva sentinţei nr. 451 din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2938/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2950/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
