ICCJ. Decizia nr. 2956/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2956/2011
Dosar nr. 1951/2/2009
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul N.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea ordinului nr. S/II/2257, comunicat la data de 4 februarie 2009 C.M. Satu Mare, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă între cele două părţi şi obligarea pârâtului la plata către reclamant a despăgubirilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de muncă şi până la executarea sentinţei.
Prin încheierea de şedinţă de la 3 martie 2010 s-a dispus conexarea la prezentul dosar a cererii înregistrate la aceeaşi instanţă, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 10380/3/2009, venit prin declinare de competenţă de la Tribunalul Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a deţinut funcţia de medic şi de comisar şef, fiind şeful C.M. Judeţean Satu Mare, din cadrul M.A.I., că la data de 4 februarie 2009 C.M. Satu Mare i s-a comunicat ordinul nr. S/II/2257, prin care se dispunea încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului şi trecerea la pensie.
În opinia reclamantului, desfacerea contractului de muncă este ilegală, având în vedere că această măsură a fost dispusă începând cu ziua de 1 februarie 2009, care a fost o zi nelucrătoare, respectiv duminica, precum şi pentru faptul că s-a comunicat pe data de 4 februarie 2009 o măsură luată retroactiv.
Prin întâmpinare, pârâtul a cerut respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 2477 din 26 mai 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului G.N.B., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În baza Memorandumului privind restrângerea unor categorii de cheltuieli bugetare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobat în şedinţa Guvernului României din data de 30 decembrie 2008, conducerea M.A.I., prin adresa din data de 19 ianuarie 2009, a dispus încetarea raporturilor de serviciu pentru toţi ofiţerii menţinuţi în activitate peste limita de vârstă în grad.
S-a reţinut de către instanţă că reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu cu drept la pensie începând cu data de 01 februarie 2009, conform Ordinului M.A.I. din data de 27 ianuarie 2009, precum şi faptul că, la data încetării raporturilor de serviciu, reclamantul avea vârsta de 55 ani, 05 luni şi 10 zile şi o vechime efectivă în structuri militare şi de poliţie de peste 30 de ani, îndeplinind, astfel, condiţiile de limită de vârstă prevăzute de art. 691 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa de fond a apreciat că încetarea raporturilor de serviciu, având în vedere calitatea de ofiţer de poliţie a reclamantului, s-a făcut, în mod corect şi legal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, ale OUG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinul M.A.I. pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea poliţiştilor din M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că menţinerea în serviciu peste limită de vârstă în gradul profesional nu are caracter imperativ, ci se realizează numai la propunerea şefilor ierarhici ai ofiţerului în cauză, iar în ceea ce priveşte încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, aceasta s-a făcut în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, la propunerea Direcţiei Medicale, formulată prin fişă de personal din data de 22 ianuarie 2009, act ce a stat la baza emiterii Ordinului M.A.I. nr. 8/11/2257/2009.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G.N.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 şi art. 3041 C. proc. civ., se arată că instanţa de fond a stabilit, în mod eronat, faptul că medicilor li se aplică statutul poliţistului şi nu legea specială HG nr. 584/2005, precum şi faptul că aceasta nu a analizat apărările reclamantului referitoare la nelegalitatea desfacerii contractului de muncă.
Astfel, recurentul arată în esenţă că desfacerea contractului de muncă s-a făcut într-o zi nelucrătoare, că măsura a fost luată retroactiv, că în redactarea actului de încetare a contractului de muncă nu s-a ţinut cont de faptul că, deşi reclamantul este comisar şef, i se aplică legea specială în calitate de medic şi că nu este oportună încetarea raporturilor de muncă ale unui medic şi pensionarea sa la vârsta de 55 de ani.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 691 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, „Limitele de vârstă în gradul profesional până la care poliţiştii pot fi menţinuţi în serviciu sunt:
a)pentru agenţii şi ofiţerii de poliţie, până la gradul de comisar-şef- 55 de ani;
b)pentru ofiţerii de poliţie cu gradul de chestor de poliţie ori superioare - 60 de ani."
Recurentului - reclamant i-au încetat raporturile de serviciu cu drept la pensie, începând cu data de 01 februarie 2009, conform Ordinului M.A.I. din data de 27 ianuarie 2009, iar la data încetării raporturilor de serviciu, recurentul - reclamant avea vârsta de 55 ani, 05 luni şi 10 zile şi o vechime efectivă în structuri militare şi de poliţie de peste 30 de ani, îndeplinind, astfel, condiţiile de limită de vârstă prevăzute de art. 691 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că încetarea raporturilor de serviciu, având în vedere calitatea de ofiţer de poliţie a recurentului - reclamant, s-a făcut, în mod corect şi legal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, ale OUG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului M.A.I. nr. S/629/2008 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea poliţiştilor din M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare.
Din interpretarea prevederilor legale menţionate anterior rezultă cu evidenţă faptul că menţinerea în serviciu peste limita de vârstă în gradul profesional nu are caracter imperativ, ci se realizează numai la propunerea şefilor ierarhici ai ofiţerului în cauză, cu aprobarea M.A.I., astfel cum a fost reţinut şi de către instanţa de fond.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului – reclamant s-a făcut în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, la propunerea Direcţiei Medicale, formulată prin Fişa de personal din data de 22 ianuarie 2009, act ce a stat la baza emiterii Ordinului M.A.I. nr. S/II/2257/2009, precum şi faptul că termenul legal de predare a funcţiei a fost consemnat, în mod corect, în dispoziţia Directorului Direcţiei Medicale din 29 ianuarie 2009, act ce a fost emis, în mod corect şi legal, în baza OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordinului M.A.I. nr. S/629/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.N.B. împotriva sentinţei civile nr. 2477 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2955/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2957/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
