ICCJ. Decizia nr. 2953/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2953/2011
Dosar nr. 436/46/2010
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 07 aprilie 2010, reclamanţii B.C., ş.a., toţi reprezentaţi prin avocat S.I., au chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie pentru a se dispune obligarea primului pârât de a emite hotărâre de guvern, prin care să le fie vândute direct acţiuni ale SC P. SA, în limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu cele ce au fost vândute investitorului strategic O.M.V., respectiv 0,0525 Euro/acţiune, conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare (H.A.G.E.) a SC P. SA din data de 14 septembrie 2004 şi pentru ca ceilalţi pârâţi să fie obligaţi să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor şi pentru a fi obligaţi să le vândă efectiv aceste acţiuni, în limita preţului stipulat.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în calitate de angajaţi ai SC P. SA s-au adresat autorităţilor publice, pentru a li se transmite acţiunile nominative, în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 55/2003, însă acestea au refuzat să le răspundă, în mod nejustificat; prin actul normativ adoptat de Guvern şi aprobat de Parlamentul României, Statul Român le recunoaşte dreptul de a beneficia de cele 8% din acţiunile „P." şi, cu toate acestea, au stopat apariţia hotărârii de guvern.
Au mai susţinut reclamanţii că pârâtul Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie nu le-a contestat dreptul legal de a primi acţiuni, însă a invocat faptul că nu a fost adoptată hotărâre de guvern.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri s-a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă în principal şi ca nefondată, în subsidiar.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii s-a arătat că dreptul reclamanţilor este suspensiv de executare, fiind condiţionat prin însăşi OG nr. 55/2003 de emiterea unei hotărâri de guvern, cu privire la vânzarea pachetului de acţiuni, nefiind fixat momentul, termenele şi cota procentuală.
Pârâtul a susţinut, de asemenea, că instanţele nu pot obliga la emiterea hotărârii, întrucât ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, iar pe de altă parte, parcurgerea etapelor obligatorii, ce preced adoptării hotărârii, sunt acte administrative, emise de executiv, ce nu pot fi supuse în totalitate controlului judecătoresc, în raport de art. 126 din Constituţia României şi art. 5 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la fond, pârâtul a susţinut că acţiunea promovată este prematură, deoarece nu există un act normativ care să autorizeze pentru vânzarea directă a pachetului de acţiuni, prevăzut de lege.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că dispoziţiile legale nu cuprind reglementări legate de momentul emiterii hotărârii şi că obligaţia sa este de a înfăptui politica de privatizare.
Prin sentinţa nr. 153/F-CONT din 30 iunie 2010 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.C., ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului De Afaceri şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie;
- a obligat pe pârâtul Guvernul României să emită hotărâre de guvern, prin care să le vândă direct acţiuni PETROM, în limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu cele vândute către OMV, conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a SC P. SA din data de 14 septembrie 2004;
- a respins excepţiile invocate de pârâţi;
- a respins acţiunea, ca prematur formulată, în privinţa pârâţilor B.M., ş.a.;
- a obligat pe pârât să plătească fiecăruia dintre reclamanţi, cărora le-a fost admisă acţiunea, cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Din probatoriul administrat, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt salariaţi sau foşti salariaţi (la data apariţiei actului normativ) la SC P. SA şi au solicitat să li se vândă acţiuni P. în limita cotei de 8% din capitalul social, efectuând procedura prealabilă instituită de art. 7 din Legea nr. 554/2004, însă cei care s-au pretins renunţători, nu au aşteptat răspunsul pârâţilor, ce trebuia dat în termenul de 30 de zile de la data primirii şi, prin urmare, acţiunea acestora a fost respinsă ca prematur formulată.
În privinţa celorlalţi reclamanţi, instanţa a constatat că răspunsul primit la plângerea prealabilă le recunoaşte dreptul, argumentându-se refuzul pe lipsa unui termen în care trebuie să se emită hotărârea de guvern.
Instanţa a apreciat că acest refuz este nejustificat, deoarece în absenţa unei hotărâri de guvern dispoziţiile OG nr. 55/2003, art. I, prin care salariaţii societăţii au dreptul de a cumpăra acţiuni în mod direct, prin derogare de la prevederile art. 1 din OUG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale, devin fără eficienţă juridică.
S-a reţinut de către instanţă faptul că obligaţia de a emite reglementări este deja stabilită şi chiar dacă nu există un termen, stipulat în mod expres, nu poate fi prelungită la infinit sau înlăturată, întrucât, în caz contrar, încalcă dreptul părţilor, consacrat prin art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului .
S-a mai reţinut, de asemenea, că OG nr. 55/2003 recunoaşte salariaţilor Petrom dreptul de a cumpăra acţiuni ale societăţii în limita cotei procentuale de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care s-au vândut acţiunile în cadrul procesului de privatizare, urmând ca Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – prin O.P.S.P.I. să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea pachetului de acţiuni, după ce s-au stabilit termenul de vânzare şi alte condiţii prin hotărâre de guvern.
Instanţa de fond a apreciat că deoarece pârâtul Guvernul României nu s-a conformat acestei obligaţii legale, ceilalţi pârâţi enunţaţi au fost în imposibilitate să se conformeze dispoziţiilor legale, în vederea finalizării vânzării şi, prin urmare, aceste capete de cerere au fost apreciate ca fiind premature şi condiţionate de îndeplinirea capătului principal.
Pe de altă parte, s-a reţinut că drepturile şi interesele părţilor, recunoscute de lege, nu sunt vătămate de aceşti pârâţi, la acel moment, astfel că acţiunea formulată de reclamanţi a fost considerată ca fiind întemeiată parţial.
Instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea pârâţilor, în sensul că obligarea la emiterea hotărârii de guvern ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, deoarece pârâtul şi-a asumat această obligaţie prin însuşi actul normativ şi, chiar dacă nu s-a fixat un termen limită până la care să se întâmple, acesta trebuie să fie rezonabil, pentru a nu aduce atingere drepturilor părţilor şi pentru ca actul normativ să nu devină lipsit de conţinut.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că acţiunea nu se încadrează în categoria actelor nesupuse controlului instanţei, reglementate de art. 5 din Legea nr. 554/2004, deoarece, aşa cum s-a arătat, pârâtul nu şi-a respectat propria obligaţie reglementată prin lege, nefiind o imixtiune a instanţei în actele administrative ale autorităţii publice, care privesc raporturile cu Parlamentul.
Pentru considerentele expuse, instanţa a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii care s-au conformat obligaţiilor impuse de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 18 din această lege, iar, pe cale de consecinţă, s-a dispus obligarea pârâtului Guvernul României să emită hotărâre, prin care să se permită vinderea acţiunilor „P." în limita cotei de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu cele vândute către O.M.V., conform Hotărârii Adunării Generale din data de 14 septembrie 2004; s-au respins excepţiile invocate de pârâţi şi, de asemenea, s-au respins ca prematur formulate acţiunile reclamanţilor nominalizaţi.
Împotriva sentinţei civile nr. 153 din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind netemeinică şi nelegală.
În esenţă, recurentul-pârât susţine că, în realizarea controlului de legalitate al actelor administrative, instanţele de judecată nu au dreptul de a se subroga în atribuţiile Executivului şi că, prin dispoziţiile art. IV şi art. V din OG nr. 55/2003, legiuitorul a conferit în principal Guvernului şi în subsidiar Ministerului Economiei şi Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie competenţa legală de a stabili momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor şi cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de către salariaţii SC P. SA, precum şi termenele şi condiţiile pentru vânzarea directă a pachetului de acţiuni. Totodată, în raport cu dispoziţiile art. 41 şi art. 43 din OUG nr. 88/1997, singura autoritate în măsură să adopte măsurile necesare continuării sau finalizării unui proces de privatizare este Guvernul, care va lua măsurile pe care le consideră necesare, la momentul pe care îl va aprecia ca fiind oportun. În concluzie, recurentul-pârât susţine că instanţa de judecată s-a substituit în atribuţiile Executivului atunci când, prin hotărârea recurată, a obligat Guvernul să emită hotărârea la care se referă dispoziţiile art. V din OG nr. 55/2003.
Analizând cauza prin prisma motivului de recurs invocat de pârâtul Guvernul României, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi celelalte dispoziţii incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, Curtea de apel a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, constatând că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin art. V pct. 2 din OG nr. 55/2003, a dispus obligarea acestuia să emită hotărârea prin care să fie vândute direct reclamanţilor acţiunile la SC P. SA, până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu acţiunile vândute către OMV.
Într-adevăr, prin art. V pct. 2 din OG nr. 55/2003 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a S.N.P.P. SA Bucureşti […], a fost modificată OUG nr. 49/1997 privind înfiinţarea S.N.P.P., aprobată prin Legea nr. 70/1998, în sensul că art. 9 din anexa 1 a primit următorul cuprins: „Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va ţine evidenţa acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii S.N.P.P. S.A. au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".
În formularea anterioară, art. 9 – Acţiunile – Statutul S.N.P.P. S.A. Bucureşti, avea următorul conţinut: „Acţiunile nominative ale societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Acţiunile vor purta timbrul sec al societăţii comerciale şi semnătura a doi administratori. Societatea comercială va ţine evidenţa acţiunilor într-un registru numerotate, sigilat şi parafat de către preşedintele consiliului de administraţie, registru care se păstrează la sediul acesteia. Persoanele fizice sau juridice, române şi străine, vor putea deţine acţiuni ale S.N.P.P. SA Bucureşti, fără însă a se afecta poziţia statului de acţionar majoritar. Salariaţii S.N.P.P. SA Bucureşti au drept de preemţiune pentru cumpărarea de acţiuni ale societăţii comerciale la valoarea nominală a acestora până la concurenţa limitei de 10% din capitalul social".
Deci, cu alte cuvinte, prin OG nr. 55/2003, „dreptul de preemţiune la cumpărarea de acţiuni ale societăţii la valoarea nominală a acestora până la concurenţa limitei de 10% din capitalul social" a fost transformat în „dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare".
Dar, în timp ce dreptul salariaţilor reclamanţi a fost consacrat de legiuitor în mod incontestabil, acelaşi legiuitor a înţeles să confere Guvernului un drept de apreciere exclusiv în ceea ce priveşte „cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia (care) vor fi stabilite prin hotărâre…".
Or, instanţa de fond, reţinând că Guvernul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a adopta hotărârea prin care să vândă direct acţiunile în limita de 8% din capitalul social la acelaşi preţ cu acţiunile vândute către OMV a constatat, implicit, existenţa unui refuz nejustificat din partea acestei autorităţi, ignorând dreptul de apreciere care i-a fost conferit de legiuitor.
Instanţa de recurs constată că autoritatea recurentă nu se află în situaţia unui refuz nejustificat de emitere a unui act administrativ prin care să organizeze executarea şi să execute în concret dispoziţiile art. V pct. 2 din OG nr. 55/2003, ci se află în exercitarea unui drept de apreciere care i-a fost conferit de legiuitor într-o marjă cu limite foarte largi.
Cum însăşi stabilirea termenului pentru achiziţionarea acţiunilor de către salariaţii SC P. SA implica exercitarea acestui drept de apreciere recunoscut Guvernului, instanţa de fond a dispus în mod nelegal executarea unei obligaţii de reglementare, subrogându-se în atribuţiile puterii executive, ceea ce are semnificaţia juridică a încălcării principiului constituţional al separaţiei puterilor, consacrat la art. 1 alin. (4) din Constituţie.
Aceeaşi concluzie se impune şi faţă de dispoziţiile art. 41 din OUG nr. 88/1997, care prevăd că Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare şi răspunde în faţa Parlamentului de îndeplinirea acestor obligaţii.
La pronunţarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituţional ce revine Jurisdicţiei Supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, care este prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, Beian împotriva României, §39) Înalta Curte are în vedere practica sa unitară anterioară reprezentată de Decizia nr. 5463 din 2 decembrie 2009, Decizia nr. 2757 din 26 mai 2010, Decizia nr. 4635 din 28 octombrie 2010 şi Decizia nr. 4995 din 16 noiembrie 2010.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va modifica în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii reclamanţilor-recurenţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 153/F-CONT din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanţii B.C., B.M., ş.a., toţi reprezentaţi prin avocat S.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2952/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2954/2011. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
