ICCJ. Decizia nr. 2958/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2958/2011
Dosar nr. 2780/2/2009
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea formulată, reclamanta A.M.P., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional de Administraţie, obligarea acestuia la emiterea unui act administrativ în sensul avansării sale în treapta de salarizare I, începând cu data de 19 octombrie 2008; plata diferenţelor salariale corespunzătoare, începând cu data de 19 octombrie 2008 şi până la data emiterii actului administrativ de avansare în treapta de salarizare I; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acţiunii, reclamanta a arătat că începând de la data de 19 august 2002 lucrează ca şi funcţionar public la Institutul Naţional de Administraţie - Departamentul Formare Continuă, conform menţiunilor de la pct. 70 şi urm. din Carnetul de muncă seria SI no. 0664446, iar ultima avansare în treaptă profesională a fost consemnată la poziţia 89 - expert clasa I, superior, treapta 2 - în conformitate cu Ordinul INA nr. 231 din 19 octombrie 2006.
A mai arătat reclamanta că până în luna ianuarie 2009, din culpa pârâtei, a fost pusă în imposibilitate de a avansa în treaptă profesională după doi ani vechime în treapta 2, nefiindu-i întocmite şi comunicate rapoartele de evaluare a performanţelor profesionale aferente anilor 2006-2008, în ciuda faptului că instanţele judecătoreşti competente au dispus deja: 1. anularea raportului de evaluare a performanţelor profesionale pe anul 2007, în baza Sentinţei civile nr. 1940 din 24 iunie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1632/2/2008 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; 2. anularea raportului de evaluare a performanţelor individuale pe perioada 01 decembrie 2005-19 octombrie 2006, în baza Sentinţei civile nr. 1940 din 24 iunie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1632/2/2008 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pârâtul Institutul Naţional de Administraţie a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând şi excepţia prematurităţii acţiunii.
Pârâtul a solicitat a se constata că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile legale pentru avansarea în treapta de salarizare 1, precum şi admiterea excepţiei de prematuritate invocată şi respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur introdusă, atât pentru primul, cât şi pentru cel de al doilea capăt de cerere, accesoriu al primului.
Sub aspectul netemeiniciei, în fond, a cererii reclamantei, atât pentru capătul unu, cât şi pentru capătul doi de cerere, pârâtul a precizat că nu se poate reţine, pentru Institutul Naţional de Administraţie, culpa sau refuzul nejustificat de soluţionare.
La data de 21 aprilie 2010 reclamanta P.A.M. şi-a precizat acţiunea, în sensul că şi-a micşorat câtimea pretenţiilor, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ în sensul avansării sale în treapta de salarizare 1 în perioada 19 octombrie 2008 – 31 martie 2010; plata diferenţelor salariale corespunzătoare începând cu data de 19 octombrie 2008 până la data de 31 martie 2010, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1971 din 28 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta A.M.P., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia prematurităţii introducerii acţiunii pe motiv că nu sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru acordarea dreptului pretins, invocată de pârâtă prin întâmpinare, este neîntemeiată, deoarece aspectul îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor legale pentru acordarea dreptului pretins ţine de felul cauzei, având în vedere şi perioada pentru care se solicită acordarea dreptului.
De asemenea, instanţa a reţinut că, deşi nu a invocată, formal, vreo excepţie, pârâta a susţinut tot prin întâmpinare, că acţiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât dreptul de a "avansa automat în treapta de salarizare imediat următoare" nu este reglementat legal. Sub acest aspect instanţa a apreciat că motivul indicat de pârâtă nu se constituie într-un fine de neprimire, ci priveşte lipsa de acurateţe în exprimarea juridică a reclamantei, care, evident, s-a referit la un pretins drept de a avansa în treapta de salarizare imediat următoare.
Din analiza prevederilor art. 33 din OG nr. 6/2007, modificat şi completat, instanţa a reţinut că rezultă, fără echivoc, următoarele elemente esenţiale:
- în primul rând, funcţionarul public are un drept (este adevărat, condiţionat multiplu) de a fi avansat în treptele de salarizare corespunzătoare funcţiei publice deţinute, în acest sens fiind edificatoare prevederile art. 153 din R.G. nr. 611/2008, care cuprind termenul imperativ "avansează", iar nu un termen care să reglementeze doar o posibilitate.
- în al doilea rând, fiind un drept condiţionat, existenţa lui se stabileşte la momentul aprobării bugetului (în speţă 12 martie 2009, fapt susţinut de pârâtă, prin întâmpinare şi necontestat de reclamantă), în raport de alocarea sau nu a fondurilor necesare, precum şi de îndeplinirea celorlalte condiţii.
Astfel, instanţa a apreciat că îndeplinirea vechimii minime de 2 ani pe treapta de salarizare conferă funcţionarului public doar vocaţia de a fi avansat în treapta de salarizare superioară, pentru dobândirea unui drept în acest sens fiind necesară îndeplinirea condiţiilor referitoare la aprobare, evident ulterioară, a bugetului care să prevadă fondurile necesare (dacă nu există fondurile necesare, nici dreptul nu poate să existe) şi la calificativul cel puţin "bun" obţinut la evaluarea pe anul precedent.
Or, în cauză, instanţa a constatat că la data aprobării bugetului, respectiv 12 martie 2009 (fapt necontestat), reclamanta P.A.M. nu îndeplinea condiţia legală de sa fi obţinut calificativul cel puţin "bun" pe anul precedent (2008), ea aflându-se în posesia doar a rezultatului unei evaluări parţiale, respectiv pentru perioada 01 decembrie 2007-13 noiembrie 2008.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că reclamanta P.A.M. a fost mutată temporar, pentru o perioadă de şase luni, începând cu 13 noiembrie 2008, la Serviciul Economic şi Resurse Umane, prin ordinul I.N.A. nr. 231 din 04 noiembrie 2008, astfel că funcţionarul public care coordonează acest serviciu trebuia să-i efectueze evaluare anuală a performanţelor profesionale, numai că reclamanta nu a exercitat efectiv atribuţiile de serviciu în cadrul acestui compartiment şi din acest motiv nu i s-a realizat evaluarea anuală. Referitor la acest din urmă aspect, la termenul de judecată din data de 10 martie 2010, reclamanta, care a recunoscut neexercitarea atribuţiilor în cadrul compartimentului în care a fost mutată, a susţinut că s-ar fi aflat în concediu medical în perioada de referinţă şi a solicitat un termen pentru a depune la dosar înscrisurile doveditoare, dar nu a realizat acest lucru, deşi cererea i-a fost admisă, situaţie în care nu s-a putut aprecia că pârâta ar fi avut vreo culpă în neefectuarea evaluării anuale (pe anul 2008) în privinţa reclamantei.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamanta P.A.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta susţine, în esenţă, că sentinţa atacată este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În opinia recurentei, instanţa de fond nu a sancţionat refuzul autorităţii pârâte de a o avansa în treapta de salarizare imediat superioară, deşi mutarea temporară a fost revocată ulterior plângerii prealabile, există culpa intimatei-pârâte în ceea ce priveşte evaluarea sa profesională, iar avansarea nu este condiţionată de data aprobării bugetului intimatei la 13 martie 2009, astfel că până în luna ianuarie 2009, din culpa intimatei a fost în imposibilitate de a avansa în treapta profesională după 2 ani de vechime în treapta 2.
Recurenta-reclamantă precizează că în timpul derulării litigiului a avut loc avansarea în treapta următoare de salarizare şi ultima, fiind îndreptăţită la diferenţa drepturilor salariale corespunzătoare perioadei 19 octombrie 2008 – 31 martie 2010.
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională a funcţionarilor publici a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând legală şi temeinică sentinţa recurată şi combătând criticile recurentei reclamantei.
În esenţă, se susţine că recurenta-reclamantă la data introducerii acţiunii, nu îndeplinea condiţiile pentru a fi avansată în treapta de salarizare imediat superioară, prevăzute de art. 33 alin. (1)-(4) din OG nr. 6/2007.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În mod corect instanţa de fond a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (1)-(4) din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, dreptul de a avansa în treapta de salarizare imediat superioară este determinat de îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de dispoziţiile legale menţionate.
Potrivit art. 33 alin. (1) din actul normativ menţionat, „avansarea în treapta de salarizare imediat superioară, se face prin transformarea posturilor ocupate de cei care îndeplinesc condiţiile de avansare, după aprobarea bugetului, la propunerea şefului compartimentului în care lucrează funcţionarul public, cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice".
Necontestat este faptul că la momentul solicitării de avansare a recurentei-reclamante, cât şi la momentul introducerii plângerii prealabile, nu fusese făcută propunerea de avansare în treapta de salarizare imediat superioară de şeful compartimentului în care funcţionează funcţionarul public, respectiv recurenta, nu fusese aprobat bugetul, nu a existat aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice angajatoare privind avansarea în treapta de salarizare imediat superioară.
Prin urmare, chiar în situaţia în care celelalte condiţii necesare avansării în treapta de salarizare imediat superioară s-ar aprecia ca fiind îndeplinite sau ar exista o culpă a autorităţii în neîndeplinirea acestora, neîndeplinirea condiţiilor impuse de legiuitor în art. 33 alin. (1) din OG nr. 6/2007, modificată şi completată, conduce la imposibilitatea realizării dreptului la avansare în treapta de salarizare imediat superioară, întrucât astfel cum s-a reţinut anterior, pentru materializarea acestui drept legiuitorul a impus întrunirea mai multor condiţii cumulative.
În consecinţă, neîndeplinirea chiar şi a unei singure condiţii din cele menţionate la art. 33 alin. (1), conduce la imposibilitatea avansării în treapta de salarizare imediat superioară.
De altfel, avansarea în treapta de salarizare imediat superioară nu se poate realiza în mod automat, ci trebuie să se înscrie în politica financiară şi de personal a instituţiei publice angajatoare, fiind condiţionată şi de îndeplinirea condiţiilor impuse de legiuitor în astfel de situaţii.
În concluzie, faţă de considerentele expuse, hotărârea recurată este temeinică şi legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nu este lipsit de relevanţă nici aspectul potrivit căruia, ulterior, urmare a îndeplinirii condiţiilor legale privind avansarea în treapta de salarizare imediat superioară, autoritatea publică pârâtă a recunoscut acest drept recurentei-reclamante, fiind emis Ordinul ANFP nr. 438 din 31 octombrie 2010, fapt confirmat de părţi.
Având în vedere cele reţinute, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 1971 din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2954/2011. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2964/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
