ICCJ. Decizia nr. 2964/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2964/2011
Dosar nr. 11839/2/2009
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea formulată, reclamantul S.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea şi Comuna Baia prin Primar, Judeţul Tulcea, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate pârâtele la desemnarea unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, urmare a notificării nr. 130/2001, Primarul Comunei Baia - jud. Tulcea a emis, în baza Legii nr. 10/2001, Dispoziţia nr. 1192 din 02 iulie 2007 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele - casă de locuit demolată şi teren intravilan în suprafaţă totală de 5500 mp, situate în localitatea Caugagia, comuna Baia, jud. Tulcea.
Pârâtul Statul Român prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.
Prin Sentinţa civilă nr. 3635 din 28 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea şi Comuna Baia prin Primar şi a respins acţiunea reclamantului Sanchi Stere, formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi prematurităţii, ca nefondate; a admis acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator sau o societate de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în dosarul înregistrat sub nr. 47261 /CC.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, se constată că prin Sentinţa civilă nr. 3989 din 18 noiembrie 2009 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a A.N.R.P., precum şi excepţia prematurităţii cererii reclamantului, având ca obiect obligarea pârâtei Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor de a numi un evaluator pentru evaluarea imobilului din localitatea Caugagia, Comuna Baia, jud. Tulcea, constând în teren şi construcţie demolată.
Instanţa de fond a apreciat că este neîndoielnic faptul că procesul de faţă este între aceleaşi părţi, are acelaşi obiect şi este întemeiat pe aceeaşi cauză (art. l201 C. civ ), însă nu poate fi reţinut şi efectul puterii de lucru judecat, anume obligativitatea, din moment ce fondul raportului juridic dedus judecaţii nu a fost soluţionat în primul proces, acţiunea fiind respinsă ca prematură, astfel că a respins ca nefondată excepţia invocată.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii formulării acţiunii, instanţa a respins-o ca nefondată, reţinând că însăşi pârâta CCSD a recunoscut ulterior, prin concluziile scrise, că dosarul a fost înaintat Secretariatului şi analizat sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, următoarea etapă constituind-o, conform dispoziţiilor titlului VII, art. 16 alin. (4) şi (5) din Legea 247/2005, desemnarea unui evaluator.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Instituţia Prefectului Judeţului Tulcea şi Comuna Baia prin Primar, instanţa a constatat că reclamantul nu a justificat abilitarea acestora de a sta în judecată, de vreme ce potrivit art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005 singura entitatate obligată la desemnarea unui evaluator este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pe cale de consecinţă, excepţia invocată de instanţă din oficiu a fost admisă, iar acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că pârâta a analizat legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, însă nu a desemnat şi expertul în vederea evaluării imobilului, că refuzul desemnării expertului apare ca nejustificat, iar invocarea de către pârâtă a dispoziţiilor Deciziei CCSD nr. 2815 din 16 septembrie 2008, potrivit cu care ordinea de soluţionare a dosarelor transmise Secretariatului după intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007 este aceea a înregistrării lor, este irelevantă, în condiţiile în care CCSD a iniţiat deja soluţionarea dosarului reclamantului, prin parcurgerea etapei analizei legalităţii cererii de restituire în natură, iniţiere care, prin ipoteză, s-a făcut în raport de criteriul amintit.
În raport de argumentele de fapt şi de drept expuse, instanţa a admis cererea reclamantului, astfel cum a fost formulată.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că, în cauză, a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantului.
Se menţionează că soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în ordinea înregistrării lor astfel cum s-a prevăzut prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., care a înlocuit Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 şi care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât a evaluatorului/ societăţii de evaluare.
Cum dosarul reclamantei a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale la 15 iunie 2010, în mod eronat prima instanţă a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil pentru soluţionarea acestuia, cu atât mai mult cu cât jurisprudenţa Curţii Europene la a Drepturilor Omului a indicat drept termen rezonabil pentru soluţionarea unei cauze, termenul de 6 luni.
Se precizează că nu are relevanţă situaţia potrivit căreia notificarea reclamantului a fost soluţionată după 9 ani de la data formulării acesteia în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât C.C.S.D. nu avea atribuţii în acest sens, atribuţiile sale fiind expres prevăzute în art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, doar în cadrul procedurii administrative prealabile.
Recurenta-pârâtă a formulat şi concluzii scrise prin care a reiterat argumentele expuse în cererea de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fond respingerea cererii reclamantului.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Criticile formulate de recurenta-pârâtă se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, a înscrisurilor care există la dosarul cauzei, a dispoziţiilor legale incidente, apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
După cum se constată din înscrisurile care există la dosarul cauzei, în favoarea intimatului-reclamant a fost emisă Dispoziţia nr. 1192 din 2 iulie 2007 a Primarului comunei Baia, judeţul Tulcea, privind acordarea de despăgubiri reparatorii în echivalent pentru imobilul din localitatea Caugagia, comuna Baia, judeţul Tulcea, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Dosarul privind acordarea despăgubirilor a fost înaintat de Instituţia Prefectului judeţului Tulcea către Secretariatul Comisiei Centrale la 6 aprilie 2009, conform înscrisului de la fila 36 dosar fond, însă a fost returnat în vederea completării cu alte documente, fiind ulterior retransmis şi înregistrat la autoritatea pârâtă la 15 iunie 2010 sub nr. 47261/CC, astfel cum de altfel aceasta confirmă prin cererea de recurs.
Admiţând acţiunea formulată de intimatul-reclamant, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că este nejustificat refuzul desemnării expertului în vederea evaluării imobilului în litigiu, dispoziţiile Deciziei C.C.S.D. nr. 2815 din 16 februarie 2008 fiind irelevante în condiţiile în care a fost iniţiată deja soluţionarea dosarului prin parcurgerea etapei analizei legalităţii cererii de restituire în natură.
Soluţia instanţei de fond este corectă, fiind nefondată critica ce vizează faptul că prima instanţă a reţinut în mod greşit încălcarea termenului rezonabil în soluţionarea cererii reclamantului.
Este adevărat că potrivit Titlului VIII, Capitolul V – Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire".
Este adevărat şi faptul că Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede un termen expres în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ci doar parcurgerea unor etape obligatorii.
Interpretând aceste dispoziţii, Înalta Curte în jurisprudenţa sa în materie a considerat că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/ 2004 nu poate fi aplicat în procedura Titlului VII, deoarece emiterea deciziei este rezultatul unui proces ce însumează mai multe etape, inclusiv efectuarea unei expertize de specialitate, ceea ce implică, în mod firesc, depăşirea unei perioade scurte de timp, de 30 zile.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi urmată şi în prezenta cauză, a arătat necesitatea parcurgerii procedurii administrative şi a emiterii actului administrativ în cadrul unui termen rezonabil, în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, termen ce va fi apreciat de la caz la caz.
În temeiul art. 16 alin. (4) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, recurenta obligaţia să analizeze dosarele numai în privinţa legalităţii cererii de restituire în natură şi nu să reanalizeze şi să reaprecieze legalitatea deciziei de acordare de despăgubiri sau să solicite acte noi cu privire la modalitatea de preluare a imobilului de către stat, etc.
Din actele dosarului rezultă că intimata a fost învestită în vederea emiterii deciziei iniţial la 6 aprilie 2009 apoi, după retransmiterea dosarului, la data de 15 iunie 2010.
Trimiterea dosarului la evaluator şi ulterior emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, ca atribuţii ce-i incumbau autorităţii pârâte în cadrul procedurii administrative prealabile, nu au fost îndeplinite nici în momentul pronunţării instanţei de fond şi nici până în momentul pronunţării deciziei de recurs.
Este binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.
Decizia nr. 2815/2008 emisă de recurentă are caracter intern şi nu poate înfrânge principiul sus-menţionat al termenului rezonabil de soluţionare a cererilor persoanelor îndreptăţite.
În speţă, chiar şi în raport de susţinerile recurentei-pârâte cu privire la termenul rezonabil în accepţiunea sa, faţă de situaţia de fapt expusă anterior, instanţa de recurs apreciază că atitudinea autorităţii pârâte nu respectă noţiunea de termen rezonabil, astfel cum aceasta rezultă din interpretarea art. 6 din CEDO şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Este de altfel cunoscut că la calcularea termenului rezonabil este luată în considerare toată perioada în care contestaţia unei persoane se află în faţa unei autorităţi administrative, aceasta neavând, în principiu, dreptul la un proces jurisdicţional, fiindu-i suspendat în această perioadă dreptul de acces la instanţă.
Având în vedere că intimatul-reclamant a demarat procedura prevăzută de legile în materia restituirii bunurilor, în anul 2001, de importanţa cauzei pentru aceasta, dar şi atitudinea de tergiversare manifestată de autorităţile administrative competente, rezultă că instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autorităţile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Această interpretare se impune şi în raport de faptul că unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În acest sens, trebuie menţionată şi Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administraţii), ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.
De asemenea, urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TUE, recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare – HG nr. 1095/2005 şi Decizia nr. 2815/2008, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.
Pe de altă parte, trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanţie a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din CEDO, este pe deplin aplicabil şi în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluţionarea oricăror cereri de către organele administraţiei publice centrale sau locale.
Faţă de toate acestea, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte sub toate aspectele, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind legală şi temeinică soluţia instanţei de fond.
În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 3635 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2958/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2965/2011. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
