ICCJ. Decizia nr. 2965/2011. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2965/2011
Dosar nr. 7436/3/2009
Şedinţa publică din 24 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1607 din 31 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea reclamantei SC Q.C. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor, Biroul Vamal Botoşani şi Direcţia Regională Iaşi, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.173.046,23 lei, compusă din suma de 28.046,23 lei, reprezentând dobânda legală calculată la nivelul dobânzii practicate de BNR, potrivit OG nr. 9/1998/2000 şi a sumei de 500.000 Euro, respectiv 3.145.000 lei, calculată la cursul BNR de 4,29 ron/1 Euro, sumă ce urma a fi recalculată la data plăţii, cu titlu de daune morale şi materiale.
Instanţa de fond a obligat Autoritatea Naţională a Vămilor la plata către reclamantă a sumei de 28.046,23 lei, reprezentând dobânda legală calculată potrivit OG nr. 9/2000, a respins capătul de cerere privind plata de daune morale şi materiale, ca neîntemeiat şi a respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, ca fiind nedovedit.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1262 din 15 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, autoritatea vamală a fost obligată la restituirea către societatea reclamantă a sumei de 777.944,50 lei.
S-a reţinut că, urmare a cererii de restituire formulată de SC Q.C. SRL cu nr. 3077 din 18 iulie 2007, înregistrată la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale cu nr. 3139 din 25 iulie 2007, autoritatea vamală a aplicat procedura de restituire a sumelor de la buget prevăzută de O.M.F.P. nr. 1899 din 22 decembrie 2004 şi O.M.F.P. nr. 1939 din 15 noiembrie 2006.
Conform O.M.F nr. 1939 din 15 noiembrie 2006, Anexa 1, cap. 1, pct. 3 autoritatea vamală trebuia să soluţioneze cererea de restituire în 45 de zile de la data înregistrării, iar conform pct. 4 alin. 4 acest termen se prelungeşte, conform legii, cu perioada de timp cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului titular al operaţiunii vamale solicitarea de furnizare a datelor suplimentare relevante soluţionării acesteia şi data primirii acestor informaţii de către autoritatea vamală competentă.
Instanţa de fond a reţinut că, deşi pârâta, prin direcţia vamală teritorială, cunoştea suma datorată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind parte în proces, D.J.A.O.V. Botoşani a solicitat reclamantei, cu adresa nr. 3252 din 27 iulie 2007, conform pct. 3 alin. (2) din O.M.F. nr. 1899/2004, copii legalizate ale documentelor în baza cărora se solicita restituirea, iar reclamanta a confirmat primirea adresei mai sus menţionată în data de 01 august 2007 şi a prezentat documentele solicitate cu adresa nr. 3417 din 09 august 2007.
S-a constatat că, începând cu data de 28 septembrie 2007, aşa cum rezultă din Ordinele de plată depuse la dosarul instanţei şi comunicate şi reclamantei, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Botoşani a restituit către reclamantă întreaga sumă la care au fost obligate prin sentinţa nr. 1262 din 15 mai 2007 şi anume 777.844,50 lei.
Instanţa de fond a apreciat că este de necontestat faptul că autoritatea vamală nu s-a conformat imediat dispoziţiilor instanţei de judecată, chiar dacă, aşa cum susţine pârâta, cererea de restituire formulată de SC Q.C. SRL cu nr. 307/18 iulie 2007, a fost înregistrată de DJAOV cu nr. 3139 din 25 iulie 2007, depunând întreaga documentaţie în data de 09 august 2007, o asemenea procedură fiind în contradicţie cu ordinul precizat.
Astfel, Curtea de Apel a constatat că autoritatea vamală nu şi-a îndeplinit efectiv şi în termen obligaţiile de restituire a sumei de 777.844,50 lei.
S-a constatat că la data introducerii acţiunii autoritatea vamală mai avea de restituit suma de 20.549,25 lei, sumă care a produs un prejudiciu ireparabil ce ar fi putut duce la falimentul reclamantei, aceasta aflându-se deja în lichidare.
Instanţa a reţinut că îndeplinirea parţială şi necorespunzătoare a obligaţiei impuse autorităţii a obligat reclamanta ca, la data de 23 iunie 2008, să înainteze Tribunalului Bucureşti o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă cu solicitarea de reorganizare a societăţii.
2.Motivele de recurs înfăţişate de recurent
Împotriva hotărârii instanţei de fond în termen legal a declarat recurs pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în nume propriu şi în numele Autorităţii Naţionale a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, prin motivele de recurs formulate, recurenta – pârâtă a susţinut, în contextul reluării situaţiei de fapt că reclamanta a indus în eroare instanţa iar cu referire la cuantumul dobânzii legale a susţinut că aceasta ar fi putut fi datorată însă numai de la data de 17 septembrie 2007, ce reprezintă termenul scadent pentru restituirea solicitată şi nu calculată de la 15 mai 2007, cum s-a acordat prin hotărârea pronunţată.
A mai arătat recurenta că în realitate nu s-a refuzat restituirea sumei pe care contribuabilul a plătit-o pe nedrept, dobânda pretinsă de reclamantă, ce ar trebui plătită din bani publici, fiind total neavenită, mai ales în contextul crizei economice.
3.Soluţia şi considerente instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în raport de prevederile legale incidente din materia supusă examinării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate motivele de recurs înfăţişate de recurenta – pârâtă în considerarea celor în continuare arătate.
Soluţionând acţiunea formulată de reclamanta SC Q.C. SRL, pe care a admis-o numai în parte, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii, de mai sus, judecătorul fondului cu temei a reţinut, raportat la probele administrate în cauză, că autoritatea vamală nu şi-a îndeplinit corespunzător şi integral obligaţiile de plată stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel că la data introducerii acţiunii reclamantei, mai exista o sumă de restituit în cuantum de 20.549,25 lei, situaţie care de altfel a şi produs un prejudiciu semnificativ societăţii.
Aşa fiind, executarea necorespunzătoare şi cu întârziere a obligaţiilor impuse în sarcina pârâtelor – recurente prin hotărârea nr. 1262 din 15 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, a generat dobânzi legale pe care societatea intimată le-a calculat conform OG nr. 9/2000, luând în calcul ca termen de pornire chiar data acestei hotărâri judecătoreşti prin care s-a constatat suma totală la a cărei restituire era îndreptăţită reclamanta, respectiv 15 mai 2007.
Este neîntemeiată critica, de altfel extrem de sumară a recurentei, în sensul că, nivelul dobânzii de referinţă a BNR se impune a fi calculat potrivit art. 3 din OG nr. 9/2009 începând cu 17 septembrie 2007 în condiţiile în care în mod corect instanţa de fond a reţinut data stabilirii pe cale judecătorească a sumelor cuvenite societăţii intimate, respectiv 15 mai 2007, ca punct de pornire în calculul dobânzii aferente, neavând incidenţă în cauză prevederile invocate de recurentă, în raport de care s-a susţinut de către aceasta că termenul scadent ar fi 17 septembrie 2007.
Concluzionând pe acest aspect şi reţinând că şi la data de 25 februarie 2009 (data introducerii acţiunii de faţă), recurenta mai avea de restituit suma de 47.081,35 RON din totalul de 777.844,50 RON stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă din anul 2007, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a apreciat asupra dobânzilor legale calculate de către reclamantă potrivit OG nr. 9/2000, raportat la tranşele primite (fila 4 dosar de fond) în cuantum de 28.046,23 lei, mai cu seamă că intimata recurentă nici nu a contestat în principiu solicitarea de acordare a dobânzilor ci numai cuantumul indicat.
Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în nume propriu şi în numele Autorităţii Naţionale a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 1607 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2964/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2967/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
