ICCJ. Decizia nr. 2973/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2973/2011
Dosar nr. 1308/36/2010
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2010, reclamanta SC E.P. SA a formulat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (D.J.A.O.V.) Constanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, o cerere de suspendare a efectelor Deciziei de impunere nr. 7 din 11 august 2010, până la pronunţarea instanţei în mod irevocabil asupra contestaţiei formulate de reclamantă, înregistrată sub nr. 2330 din 27 septembrie 2010.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma solicitărilor acesteia de restituire a sumei de 11.399.953 lei, reprezentând acciza plătită în plus la bugetul statului în anul 2005, comunicate A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii Constanţa (A.F.P.C.M.), au avut loc o serie de controale la societatea reclamantei pentru verificarea evidenţei fiscale şi stabilirea certă a sumelor de restituit.
Astfel, la data de 11 august 2010, D.J.A.O.V. Constanţa a finalizat inspecţia fiscală şi a întocmit Raportul de Inspecţie Fiscală RC2/2341 din 11 august 2010 şi a emis şi Decizia de Impunere nr. 7 din 11 august 2010 privind alte obligaţii suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, care nu au legătură cu suma solicitată de reclamantă şi care au fost contestate de către societatea reclamantă.
Împotriva Deciziei de Impunere nr. 7 din 11 august 2010, societatea reclamantă a formulat plângere prealabilă, pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând anularea parţială a acesteia, contestaţia fiind înregistrată la D.J.A.O.V. Constanţa sub nr. 10108 din 27 septembrie 2010, în termen legal.
Ca urmare a Deciziei de Impunere nr. 7 din 11 august 2010, A.F.P.C.M. a emis Titlul executoriu nr. 39071 din 22 septembrie 2010 şi Somaţia de plată nr. 13/35/1/2010/4835 pentru următoarele sume:
- 662.025 lei acciză de plată – contestată prin plângerea prealabilă;
- 1.226.426 lei majorări, penalităţi, dobânzi acciză – contestate prin plângerea prealabilă;
- 2.000 lei – amendă, achitată deja prin O.P. nr. 554 din 18 august 2010;
- 79 lei, impozit profit achitat cu O.P. nr. 639 din 29 septembrie 2010.
S-a arătat că executarea silită s-a iniţiat pentru patru sume din cele stabilite a se plăti, din care două sume sunt contestate, respectiv 662.025 lei, acciză şi 1.226.426 lei majorări, penalităţi, dobânzi aferente sumei precedente, iar celelalte două sume, respectiv 2000 lei şi 79 lei, sunt deja achitate.
Reclamanta a arătat că iniţiindu-se procedura executării silite, există posibilitatea popririi conturilor bancare, fapt ce ar determina blocarea totală a activităţii acesteia, cu consecinţe sociale ireparabile şi irecuperabile, existând chiar riscul de intrare în incapacitate de plată.
S-a mai arătat că în speţă se verifică existenţa unui caz bine justificat, respectiv posibilitatea stingerii datoriei prin compensarea din oficiu/de drept ca urmare a Raportului de Inspecţie Fiscală încheiat, care certifică suma de 11.600.932 lei, dar şi prin posibilitatea anulării sumelor respective prin admiterea contestaţiei formulate.
Reclamanta a arătat că prin suspendarea efectelor actului administrativ se previne o pagubă iminentă în patrimoniul E.P., fiind emis deja un titlu executoriu însoţit de o somaţie de plată.
Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, în numele şi pe seama Autorităţii Vamale, a formulat întâmpinare, pe calea căreia a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
În cauză s-a făcut de către reclamantă dovada achitării cauţiunii stabilite de către instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 417/CA din 6 decembrie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea de suspendare a efectelor deciziei de impunere nr. 7 din 11 august 2010, formulată de reclamanta SC E.P. SA, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale , în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor .
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin actul fiscal a cărui suspendare se solicită s-au reţinut în sarcina reclamantei obligaţii de plată suplimentare cu titlu de accize, amenzi, impozit profit şi majorări şi penalităţi de întârziere, fiind pornită şi executarea silită pentru o parte din sumele neachitate.
S-a invocat existenţa cazului bine justificat din perspectiva existenţei posibilităţii stingerii datoriei prin compensare din oficiu, urmare a raportului de inspecţie fiscală întocmit, dar şi a faptului că actele administrative emise sunt nelegale.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa instanţa a reţinut că analizarea acesteia nu s-a impus în contextul în care reclamanta a arătat că înţelege să se judece cu A.N.V. prin Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, ca emitent al actului.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanţa a reţinut faptul că a rezultat din actele şi lucrările dosarului că reclamanta a obţinut prin hotărâre judecătorească irevocabilă suspendarea provizorie a efectelor a acestui act administrativ până la soluţionarea prezentei cereri de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, s-a reţinut că reclamanta a solicitat suspendarea efectelor unui act administrativ până la pronunţarea irevocabilă de către instanţa de judecată asupra contestaţiei formulate împotriva acestui act administrativ, a cărui suspendare se cere în prezenta cauză.
S-a apreciat de către instanţă că suspendarea nu intervine de drept, ci în fiecare caz în parte trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi care să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube.
Or, în speţă, s-a constatat că reclamanta a invocat generic că actele fiscale emise sunt nelegale, existând posibilitatea compensării datoriilor din oficiu sau de drept şi că începerea executării acestora ar fi de natură să conducă la blocarea activităţii sale, fără ca cele arătate să conducă la răsturnarea prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube.
În acest context, instanţa a reţinut că existenţa unei posibilităţi pur teoretice de a se compensa datoriile reciproce ale părţilor nu face dovada unui caz bine justificat.
S-a mai arătat în considerentele hotărârii atacate că începerea executării silite pentru o parte din datorie nu echivalează cu iminenţa producerii unei pagube ce nu ar putea ulterior, cu ocazia exercitării acţiunii în anularea actului vătămător, să fie reparată.
S-a apreciat de către instanţă faptul că cererea formulată nu poate fi primită nici din perspectiva obiectului solicitării reclamantei, care, prevalându-se de art. 14 din lege (ce permite suspendarea efectelor unui act administrativ până la soluţionarea cauzei de către instanţa de fond), doreşte suspendarea unei decizii de impunere împotriva căreia a formulat contestaţie la organul fiscal, până la soluţionarea irevocabilă a litigiului pe care l-a iniţiat, însă împotriva unui alt act administrativ, respectiv acţiune în anularea deciziei emise cu ocazia soluţionării acestei contestaţii.
În consecinţă, instanţa a respins cererea ca nefondată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamanta SC E.P. SA Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanta, a arătat, în esenţă, următoarele:
Între SC E.P. SA Constanţa şi T.S. a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare în anul 2005, prin care reclamanta a achiziţionat de la cealaltă societate motorină la un preţ care conţinea toate taxele legale, inclusiv acciza şi taxa pe valoarea adăugată, fără să existe în sarcina sa vreo obligaţie legală sau contractuală privind plata accizelor.
Livrarea produselor energetice către SC E.P. SA Constanţa nu constituia o „eliberare pentru consum" aşa cum o definea art. 166 alin. (1) Cod Fiscal, la data de 1 ianuarie 2005, ci era doar o operaţiune de vânzare cumpărare de motorină, astfel că nu se punea problema unei verificări a plăţii accizelor în sarcina acestei societăţi comerciale.
Evidenţierea facturilor fiscale în contabilitatea proprie nu are nicio legătură şi nicio implicaţie fiscală, legală sau de orice altă natură, cu regimul juridic al accizei stabilit de Codul fiscal. În concluzie, în facturile fiscale respective nu avea cum să fie evidenţiată o valoarea a accizei, indiferent care ar fi fost aceasta.
Reclamanta are de recuperat de la bugetul de stat suma de 11.399.953 lei reprezentând tot acciză, astfel cum rezultă din adresa nr. 2715 din 28 februarie 2006, sumă pe care nu a încasat-o de mai mulţi ani şi pe care Administraţia Finanţelor Publice Constanţa nu a restituit-o şi nici nu a procedat la compensarea din oficiu cu suma stabilită în titlul executoriu, deşi sunt îndeplinite pe deplin condiţiile prevăzute de OG nr. 92/2003 şi de art. 1455 C. civ., privind compensaţia de drept.
Pentru motivele expuse mai sus, se verifică existenţa unui caz bine justificat deoarece sumele de plată au fost stabilite în mod nelegal, iar stingerea eventualei datorii trebuia făcută, conform normelor legale, prin compensarea din oficiu.
Prin suspendarea efectelor actului administrativ se previne o pagubă iminentă în patrimoniul societăţii, fiind emis deja un titlu executoriu şi o somaţie de plată, astfel încât acel titlu poate fi executat oricând, pe de o parte, iar pe de altă parte, suma foarte mare de executat, 1.888.451 lei poate duce reclamanta în faliment deoarece o astfel de sumă nu se regăseşte în conturile acesteia.
Mai mult, începerea executării silite va atrage imediat exigibilitatea contractelor de credit, leasing, alte creanţe bugetare şi datorii contractuale, care vor duce în final la încetarea funcţionării societăţii.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
Acestor trei condiţii li se adaugă în materia contenciosului fiscal şi condiţia plăţii anticipate a unei cauţiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proCod Fiscal
Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conţinut: „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
Art. 215 C. proCod Fiscal prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei."
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, legea Contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. în termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În speţă, judecătorul fondului a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, reţinând ca doua dintre condiţiile cumulative nu au fost îndeplinite în cauză: condiţia cazului bine justificat şi condiţia prevenirii unei pagube iminente.
În privinţa condiţiei definite în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că este îndeplinită. Cu ocazia examinării satisfacerii acestei cerinţe legale, judecătorul de contencios administrativ nu poate să facă o examinare pe fond a legalităţii actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă „pipăire" a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalităţii actului, care să creeze o îndoială serioasă în privinţa conformităţii acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis/adoptat . Or, reclamanta a învederat instanţei argumente juridice aparent valabile în contestarea legalităţii deciziei de impunere nr.7 din 11 august 2010 a Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa. Astfel, a arătat că în mod nelegal s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de a plăti accize şi accesorii aferente, în condiţiile în care pârâta nu a indicat un text de lege care să o oblige ca în calitate de cumpărător să verifice dacă acciza pentru marfa achiziţionată a fost plătită la bugetul de stat, iar livrarea produselor energetice către respectiva societate comercială nu reprezenta o „eliberare pentru consum", în sensul art. 166 alin. (1) Cod Fiscal, cum era în vigoare la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare, că nu a avut o legătură cu un antrepozitar autorizat, iar achiziţionarea motorinei nu s-a făcut în regim suspensiv şi nu era utilizator final, astfel că în facturile fiscale nu se evidenţiază valoarea accizei.
În privinţa condiţiei pagubei iminente, este de observat că împotriva reclamantei a fost deja declanşată procedura executării silite, conform dovezilor anexate la dosar, că având în vedere cuantumul ridicat al sumei de plată stabilite în sarcina acestei societăţi există posibilitatea producerii unui prejudiciu în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, la dosar fiind depuse înscrisuri doveditoare, în principal contracte de credit încheiate de către SC E.P. SA Constanţa, în derulare, iar executarea, în aceste condiţii, a deciziei de impunere în mod cert ar afecta negativ activitatea respectivei societăţi comerciale.
Prin urmare, reclamanta a dovedit şi îndeplinirea acestei condiţii.
Faţă de cele ce preced, reţinând ca hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, Înalta Curte va admite recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite cererea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, va suspenda efectele deciziei de impunere până la pronunţarea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC E.P. SA Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 417/CA din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite cererea de suspendare a efectelor deciziei de impunere nr. 7 din 11 august 2010 formulată de reclamanta SC E.P. SA Constanţa până la pronunţarea instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2970/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2975/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
