ICCJ. Decizia nr. 2985/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2985/2011
Dosar nr. 1038/1/2011
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1591 din 31 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul B.S.G. şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în persoana pârâtului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut în esenţă că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Instanţa de fond a reţinut următoarele: pârâtul B.S.G. a fost recrutat, în calitate de colaborator, de către Securitatea Municipiului Bucureşti; la data de 22 ianuarie 1983 pârâtul a semnat un „Angajament", preluând numele conspirativ „H."; la data de 06 noiembrie 1986 a fost reînregistrat, în calitate de informator, de către Inspectoratul Judeţean de Securitate Argeş, Securitatea Câmpulung; pe parcursul colaborării cu Securitatea, pârâtul a furnizat informaţii privitoare la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar furnizarea informaţiilor către organele de Securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative, precum urmărirea şi supravegherea informativă pentru simpla exprimare a opiniilor şi convingerilor lor, acestea constituind activităţi care au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi a dreptului la viaţa privată prevăzut de art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs pârâtul B.S.G., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului declarat, recurentul-pârât a susţinut că acţiunea formulată de reclamant este tardivă, deoarece nu a fost introdusă în termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 11 din OUG nr. 24/2008, termen ce începe să curgă pentru identitate de raţiune cu dispoziţiile art. 10 alin. (2), de la aprobarea notei de constatare, potrivit art. 8 pct. a) din OUG nr. 24/2008, sub sancţiunea decăderii.
Recurentul a invocat şi excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 37 alin.(1) din Regulament pentru că instituie o normă contrară dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Constituţia României, art. 10 alin.(2) din OUG nr. 24/2008 şi art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul a mai arătat că instanţa de fond a soluţionat dosarul cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, neacordând părţii dreptul la apărare şi nerespectând principiul contradictorialităţii procesului civil, că instanţa de fond nu a indicat în mod corect şi expres activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist pe care recurentul le-a denunţat, că din probele administrate nu rezultă în mod indubitabil calitatea de colaborator al Securităţii, în sensul legii, a recurentului.
Prin Decizia nr. 274 din 20 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefundat recursul declarat de B.S.G. împotriva sentinţei civile nr. 1591 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de control judiciar a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurent, în raport de practica constantă a Secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008 este un termen de recomandare şi nu de decădere, având în vedere că OUG nr. 24/2008 nu prevede un termen expres pentru introducerea acţiunii în constatare.
Pentru aceeaşi raţiune, instanţa de recurs a respins şi excepţia de tardivitate a formulării acţiunii în constatare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanţa a apreciat că acesta este nefondat, reţinând că instanţa de fond a dispus amânarea pronunţării soluţiei pentru ca pârâtul să depună la dosar note scrise, astfel că judecătorul fondului a procedat legal, în conformitate cu prevederile art. 156 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 1141 alin. (3) C. proc. civ.
Referitor la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., instanţa de control judiciar a apreciat că sunt nefondate, arătând că instanţa de fond a expus motivele de fapt pe care şi-a întemeiat hotărârea pronunţată.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că activitatea de colaborare cu organele Securităţii a recurentului-pârât a fost dovedită prin actele depuse la dosar de reclamant, probele contrare revenind în exclusivitate pârâtului, că este important faptul că recurentul a fost recompensat băneşte pentru informaţiile furnizate, că nu a denunţat infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei la organele de poliţie, ci a relatat organelor Securităţii despre o activitate îndreptată împotriva regimului comunist, că informaţiile furnizate de acesta au fost apte de a produce îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, conform art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 modificată şi completată.
Împotriva deciziei nr. 274 din 20 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare recurentul B.S.G., prin care a solicitat anularea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, rejudecarea recursului.
În motivarea contestaţiei în anulare, a arătat, în esenţă, următoarele.
1. Procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina în fond nu a fost îndeplinit potrivit cu cerinţele legale, fiind incident motivul prevăzut în art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
2. Dezlegarea dată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.
3. Instanţa de recurs a omis, din greşeală, să cerceteze mai multe motive arătate în memoriul de recurs.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestatorul a arătat că legalitatea procedurii de citare a pârâtului nu presupune doar întrunirea cerinţelor şi menţiunilor prevăzute de art. 88 şi următoarele C. proc. civ., ci şi comunicarea din oficiu a unei copii de pe cererea de chemare în judecată, precum şi de pe înscrisurile anexate acesteia, menţionarea acestui fapt, inclusiv arătarea înscrisurilor comunicate, atât în cuprinsul citaţiei, cât şi al procesului verbal încheiat cu ocazia înmânării actului de procedură şi, de asemenea, menţionarea expresă de a depune la dosar întâmpinare.
În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate după strigarea cauzei şi apelul părţilor, conform prevederilor din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, se dovedeşte că pârâtul nu a primit citaţia şi /sau celelalte acte de procedură şi, în plus, lipseşte, instanţa trebuie să procedeze la amânarea judecării pricinii, conform art. 107 C. proc. civ., şi reluarea procedurii de citare a pârâtului conform cerinţelor legale în materie. Altfel spus, simpla citare a pârâtului pentru termenul următor, fără a se proceda din nou atât la comunicarea din oficiu a unei copii de pe cererea de chemare în judecată, precum şi de pe înscrisurile anexate, echivalează cu o nouă viciere a procedurii de citare a pârâtului.
În speţă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nu i-a fost niciodată comunicată întrucât pentru primul termen de judecată din 28 ianuarie 2010 nu a fost legal citat, în sensul că nu a primit nici o citaţie, iar pentru al doilea termen, când s-a judecat pricina, instanţa a dispus citarea sa doar cu copia unui set de acte depus de reclamant, iar nu copia acţiunii şi fără a i se pune în vedere să depună întâmpinare.
Acest motiv a fost invocat prin cererea de recurs, însă instanţa l-a respins pentru că avea nevoie, pe lângă cercetarea înscrisurilor aflate la dosar, de verificări de fapt cu privire la legalitatea procedurii de citare a pârâtului pentru ziua în care s-a judecat pricina în fond.
În mod evident, acestea nu constituie în nici un caz probleme de fond legate de probele administrate şi nici nu vizează starea de fapt la care se referă litigiul, ci privesc exclusiv neregularităţi evidente privind actele de procedură, ce se impun a fi reparate pe calea prezentei contestaţii în anulare.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., instanţa de recurs nu a sesizat, probabil, faptul că cererea de chemare în judecată nu i-a fost niciodată comunicată, de vreme ce , în cuprinsul motivelor deciziei civile nr. 274 din 20 ianuarie 2011 se arată că recurentul-pârât a fost citat la instanţă pentru termenul de judecată din 25 martie 2010 cu copia acţiunii, însă, în realitate, nu copia acţiunii i-a fost comunicată, ci setul de înscrisuri depus de reclamant la termenul din 28 ianuarie 2010, ce i-a fost comunicat pentru termenul din 25 martie 2010.
Aşadar, este vorba de o eroare materială cu caracter procedural, comisă prin confundarea elementelor şi datelor materiale cuprinse în dosar, vizând aspecte formale ale judecăţii, eroare ce a avut un caracter esenţial în analiza temeiniciei motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Altfel spus, dacă instanţa ar fi observat că cererea nu i-a fost niciodată comunicată, cu siguranţă ar fi constatat îndeplinirea procedurii de citare cu neobservarea formelor legale .
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., instanţa de recurs a omis să examineze criticile ce nu au fost subsumate prevederilor art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., cu privire la nerespectarea următoarelor drepturi şi principii fundamentale: dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 para. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la apărare, rezultat din prevederile pct. 3 lit. b) şi c) ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, principiul contradictorialităţii în dezbateri, ca o condiţie a realizării dreptului la apărare, principiului egalităţii de arme şi de mijloace procesuale .
Această omisiune s-a datorat, cu siguranţă, unei greşeli, de vreme ce instanţa de control judiciar a reţinut că recursul a fost întemeiat, între altele, pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., şi chiar a enumerat în mod expres şi distinct de motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., criticile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, nerespectarea dreptului la apărare sau a principiului contradictorialităţii în procesul civil.
Contestaţia în anulare este nefondată.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. :
Prin raportare la prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., evident, şi hotărârile pronunţate în recurs pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare prevăzută de acest text de lege, însă, bineînţeles, contestaţia se exercită în prezenţa unuia din motivele menţionate în textul de lege precitat.
Or, contestaţia formulată de către domnul B.G.S. este îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 274 din 20 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, însă neregulata citare pentru termenul când s-a judecat pricina este invocată în ceea ce priveşte hotărârea instanţei de fond, sentinţa civilă nr. 1591 din 31 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar nu cu referire la Decizia pronunţată de instanţa de recurs.
Apoi, nu este satisfăcută cerinţa din art. 317 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că motivul contestaţiei în anulare nu a putut fi invocat pe calea recursului, pentru a putea constitui temei pentru retractarea hotărârii atacate în baza textului legal precitat. Aşa cum rezultă din cererea de recurs formulată de domnul B.G.S. , acesta a solicitat în respectiva cale de atac casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, ca urmare a faptului că la termenul când s-a judecat cauza nu a fost legal citat, astfel că nu i-a fost asigurat dreptul la apărare, aşa cum este garantat prin art. 24 alin. (1) din Constituţia României şi art. 15 din Legea nr. 304/2004.
În speţă, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., care instituie excepţia de la regula prevăzută în alin. (1), în sensul că poate fi primită contestaţia în anulare chiar dacă motivul din contestaţia în anulare a fost invocat şi în recurs, dar instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, or, dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat pe fond.
Contestatorul susţine sub acest aspect că instanţa de recurs l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt, însă afirmaţia este nereală. Astfel cum rezultă din conţinutul deciziei a cărei retractare se solicită prin prezenta contestaţie în anulare, instanţa de recurs a examinat pe fond acest motiv, dar l-a respins ca neîntemeiat. La fila 6 a deciziei civile nr. 274 din 20 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, (pct. 1.2) a fost examinat acest motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., concluzia instanţei de control judiciar fiind în sensul că pârâtul a fost legal citat pentru termenul din 25 martie 2010 şi a fost amânată pronunţarea pentru a-i da posibilitatea acestuia să depună la dosar note scrise.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ.
Ceea ce semnalează contestatorul ca fiind o greşeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ., nu poate fi calificată în acest sens, deoarece nu este vorba de o omisiune esenţială involuntară în raport cu situaţia existentă la dosar la data pronunţării hotărârii atacate. Dispoziţia textului legal precitat cu privire la noţiunea de greşeală materială are un câmp limitat de acţiune şi de aceea ea trebuie interpretată în sens restrictiv. Or, „greşeala" la care se referă contestatorul vizează modul în care instanţa de control judiciar a soluţionat un motiv de recurs, ceea ce extinde obiectul art. 318 teza I C. proc. civ., dincolo de câmpul de aplicare al acestui text legal. Cu alte cuvinte, contestatorul invocă o „greşeală de judecată" ce nu poate fi examinată pe calea contestaţiei în anulare.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
Contestatorul susţine că instanţa de control judiciar nu a examinat celelalte motive de recurs, altele decât cele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. În concret, acesta se referă la neexaminarea de către instanţa de recurs a criticilor referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii în dezbateri.
Examinând hotărârea atacată prin prisma prevederilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. şi a motivelor invocate de contestator, Curtea reţine că şi sub acest aspect contestaţia în anulare este nefondată.
În realitate, acestea nu sunt motive separate de recurs, pârâtul- recurent invocând în cadrul motivului întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum şi că a fost încălcat principiul contradictorialităţii, consecinţă a încălcării formelor de procedură privind citarea acestuia la termenul de judecată când s-a pronunţat instanţa de fond. Or, aşa cum s-a reţinut mai sus, apărările recurentului au fost examinate de instanţa de control judiciar cu ocazia soluţionării recursului, constatările şi concluzia instanţei, sub acest aspect, fiind consemnate la fila 6 (pct.1.2) din Decizia civilă nr. 274 din 20 ianuarie 2011.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, conform art. 320 C. proc. civ., va respinge ca nefondată contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de B.S.G. împotriva Deciziei nr. 274 din 20 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2980/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2987/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
