ICCJ. Decizia nr. 2987/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2987/2011
Dosar nr. 1023/35/2010
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Prin Decizia nr. 594/CA/2010-R din 15 septembrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, cu opinie majoritară, a respins ca nefondate recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.N., împotriva Sentinţei nr. 321/CA din 08 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în totul.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în speţă Cabinetul de insolvenţă A.N. este persoană fizică autorizată să desfăşoare profesii libere, înregistrată fiscal sub nr. 21148647, fapt ce rezultă din Declaraţia privind veniturile estimate din activităţi independente depusă la dosar, cabinet care desfăşoară activităţi contabile şi de insolvenţă şi care este distinct de persoana fizică A.N., identificat cu codul numeric personal.
Instanţa a constatat că, potrivit art. 73 din OG nr. 92/2003, plătitorii de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat au obligaţia de a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise, codul de identificare propriu.
Prin urmare, s-a reţinut că legiuitorul face distincţie între persoana fizică şi persoana fizică care desfăşoară activităţi economice independent sau exercită profesii libere, aspect ce rezultă cu claritate din prevederile art. 72 alin. (1) lit. b) şi e) din OG nr. 92/2003, care reglementează codul de identificare fiscală pentru fiecare dintre cele două categorii de persoane, precum şi din prevederile art. 7 alin. (3) din OUG nr. 86/2006, potrivit cărora creditorii ale căror creanţe sunt născute din activitatea profesională a practicianului în insolvenţă care are ca formă de exercitare a profesiei cabinetul individual, vor urmări bunurile aflate în patrimoniul de afectaţiune al cabinetului şi, numai în măsura în care acestea nu sunt suficiente, pot fi urmărite bunurile aflate în proprietatea practicianului în insolvenţă.
Instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută ca relevantă în cauză nici afirmaţia recurentelor potrivit căreia excepţia de nelegalitate a OMF nr. 2371/2007 a fost respinsă ca neîntemeiată, atâta vreme cât, după cum a reţinut şi instanţa de fond, din acest ordin şi din formularul tipizat privind venitul estimativ 220 anexa 3, reiese că identificarea contribuabilului se va face fie prin cod numeric personal, fie prin număr de identificare fiscală.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, prin raportare la cele constatate, criticile aduse hotărârii prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. apar ca neîntemeiate, atâta vreme cât instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt şi a aplicat normele legale incidente, stabilind că, în speţă, titular al obligaţiei de plată este contribuabilul Cabinetul de insolvenţă A.N. şi nu persoana fizică A.N., astfel că recursurile declarate au fost respinse ca nefondate.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva Deciziei nr. 594/CA/2010-R din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire, revizuenta susţine existenţa unor hotărâri potrivnice date de instanţe de recurs, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, făcând referire la Decizia nr. 286/CA/2010-R pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 1553/111/CA/2009 şi Decizia nr. 594/CA/2010-R pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. 3856/111/CA/2009.
Se menţionează, în esenţă, că hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost pronunţată cu o opinie separată, astfel că soluţia ce se impunea în cauză era în sensul opiniei separate, respectiv de admitere a recursurilor, de modificare a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii cu consecinţa menţinerii actelor administrative atacate, fiind întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Revizuenta reiterează şi argumentele în sprijinul soluţiei despre care se susţine că se impunea în cauză, astfel cum acestea au fost expuse şi în cererea de recurs.
Intimatul A.N. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
3. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire.
Înalta Curte, analizând cererea de revizuire formulată, în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., apreciază că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs".
Conform art. 258 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile se pronunţă cu majoritatea legală a opiniilor judecătorilor ce au luat parte la judecarea pricinii.
Astfel cum rezultă din motivarea cererii de revizuire, revizuentul solicită revizuirea Deciziei nr. 594/R/CA/2010 a Curţii de Apel Oradea, în sensul de a se relua judecarea recursului şi pronunţarea unei soluţii în sensul opiniei minoritare separate.
Această situaţie este inadmisibilă şi nu corespunde condiţiilor de admisibilitate ale unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât Decizia nr. 594/CA/2010-R a Curţii de Apel Oradea, respectă cerinţele prevăzute de art. 258 alin. (1) C. proc. civ., fiind dată cu majoritatea judecătorilor.
Opinia separată a judecătorilor faţă de hotărârea dată cu majoritate, nu poate determina o rejudecare a recursului şi pronunţarea unei soluţii în sensul dorit de revizuent, întrucât această situaţie ar conduce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice ce rezultă implicit din cuprinsul art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi în mod constant din jurisprudenţa CEDO şi care implică respectarea principiului res iudicata.
În concluzie, faţă de cele menţionate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor împotriva Deciziei civile nr. 594/CA/2010-R din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2985/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3015/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
