ICCJ. Decizia nr. 3051/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3051/2011
Dosar nr. 3908/1/85/2008
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC D.I. SRL Sibiu a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sibiu să se dispună anularea Deciziei nr. 61 din 17 iulie 2008 emisă de D.G.F.P. Sibiu, precum şi anularea, în parte, a Deciziei de impunere nr. 338 din 25 aprilie 2008 şi a R.I.F. nr. 14604 din 25 aprilie 2008 emise de A.F.P. Sibiu, cu consecinţa restituirii sumei de 580.479 lei reprezentând TVA aferent livrărilor intracomunitare, scutite de taxa pe valoarea adăugată, cu drept de deducere, precum şi a sumei de 3.319 lei reprezentând majorări de întârziere achitată de reclamantă, solicitând obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 155/CA din 2 iunie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, judecând cauza în fond, după casare, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în luna martie 2007, reclamanta a realizat în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17 martie 2000 livrări de bunuri (piele de viţel şi spălat procesat) către clientul extern SC V. SA din Elveţia în sumă totală de 227.175,42 lei, din care TVA în sumă de 0 lei.
De asemenea, în perioada iunie 2000-decembrie 2007, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 04 iunie 2007, reclamanta a realizat livrări de bunuri (piele) către clientul extern B.K.C.D. din Bosnia Herţegovina în sumă de 2.827.978,12 lei, din care TVA în sumă de 0 lei.
Bunurile au fost livrate E.W. Sibiu, fiind puse la dispoziţia cumpărătorilor la Sibiu, de unde, aşa cum rezultă din facturile fiscale externe şi CMR-rile întocmite de reclamantă, au fost transportate tot de către reclamantă în Slovenia, însă în temeiul altui raport contractual, având ca destinatar (loc de descărcare) pe I.D. (denumită anterior T.D.) înregistrată cu cod valid de TVA SI 560 39140.
Instanţa de fond a constatat că, în cauză, este vorba de ceea ce dispoziţiile art. 126 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 571/2003 numesc operaţiuni triunghiulare, în cadrul cărora se constată faptul că cumpărătorul – revânzător îşi are sediul într-un stat terţ şi nu este înregistrat în scop de TVA în nici unul din statele membre.
Contrar celor susţinute de societatea reclamantă, condiţia înregistrării în scopuri de TVA în unul din statele membre a cumpărătorilor-revânzători rezultă nu numai din jurisprudenţa C.E.J. – cauza C 245/2004, Emag şi cauza C 404/04 Teleos, cât şi Cod fiscal român în care sunt transpuse regulile comunitare în materie de TVA.
Prin urmare, cumpărătorii-revânzători care îşi au sediul într-un stat membru şi care nu sunt înregistraţi în scopuri de TVA în unul din statele membre nu pot beneficia de măsurile simplificate nici măcar în situaţia în care beneficiarul ulterior al bunurilor îi pune la dispoziţie propriul cod valid de TVA, fiind necesar ca aceştia să se înregistreze în scopuri de TVA într-unul din statele membre implicate.
Curtea de Apel a apreciat că organele fiscale în mod corect au considerat că livrările efectuate de către reclamantă către cele două societăţi comerciale nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi considerate operaţiuni scutite de TVA cu drept de deducere.
Neîntemeiate au fost considerate şi susţinerile reclamantei referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 Cod Fiscal şi, potrivit cărora bunurile livrate celor două societăţi comerciale sunt scutite de TVA, deoarece în statul membru în care acestea au fost transportate ele au fost plasate într-un regim de antrepozit vamal, după care au fost valorificate către beneficiarul din cadrul U.E., iar dispoziţiile din legea română nu condiţionează aplicarea scutirii de TVA de localizarea fizică a antrepozitului vamal, scutirea fiind legal aplicată atât pentru livrări către antrepozite vamale situate pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul statelor membre.
De asemenea, s-a mai reţinut că, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 143 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 171/2003, întrucât bunurile nu au părăsit Comunitatea, fiind, plasate într-un regim de antrepozit vamal pe teritoriul Sloveniei şi ulterior valorificate în cadrul Uniunii Europene. Or, dispoziţiile art. 143 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 şi cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) lit. e) şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Anexa-instrucţiuni de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute de art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 Cod Fiscal, din O.M.F.P. nr. 2222/2006, prevăd în mod expres că pentru aplicabilitatea acestora este necesar ca bunurile să fi fost transportate în afara Comunităţii de către furnizor sau de către o altă persoană în contul său.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta SC D.I. SRL Sibiu a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată este nelegală în raport cu prevederile art. 304 pct. 7, pct. 8 si pct. 9 C. proCod Fiscal
Recurenta susţine că în Sentinţa 155/CA/2010 a Curţii de Apel Alba Iulia nu se face nici o referire la valoarea şi relevanţa juridică în speţă a unor acte pe care, prin Decizia de casare nr. 5273/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a considerat esenţiale pentru soluţionarea cauzei, respectiv: raportare intrastat efectuate pentru toate livrările intracomunitare efectuate în perioada martie-decembrie 2007, documentele de transport internaţional al mărfurilor care dovedesc că marfa a fost transportată efectiv în alt stat comunitar, formularele TL2 care atestă plasarea mărfii în antrepozit vamal pe teritoriul Uniunii Europene.
De asemenea, recurenta mai arată că, în soluţionarea cauzei prima instanţă s-a rezumat la a analiza şi interpreta exclusiv reglementările interne în materia TVA respectiv prevederi ale Legii 571/2003 privind Codul fiscal care au fost aplicate doar prin prisma unor acte interne emise în aplicarea acesteia (HG nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, Ordinele M.F.P. nr. 2222/2006 şi 2218/2006) fără a fi avute în vedere, conform dispoziţiilor exprese ale instanţei de casare, reglementările comunitare în domeniu, în primul rând Directivele privind TVA.
Procedând în acest mod, recurenta consideră că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile instanţei de casare care impuneau instanţei de rejudecare să aibă în vedere practica Curţii Europene de Justiţie, depusă la dosar, respectiv cauza C- 409/04 Teleos si C-184/05 Twoh International.
Recurenta mai susţine că, instanţa de rejudecare a făcut o greşită interpretare şi aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, precum şi a practicii CEJ în materie şi deopotrivă a prevederilor Legii 571/2003 privind Codul fiscal.
Directiva Consiliului Europei 2006/112, prin care s-au republicat prevederile Directivei Consiliului Europei 77/388, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 138 că «Statele membre scutesc livrarea de bunuri expediate sau transportate către o destinaţie aflată în afara teritoriului lor respectiv, dar în cadrul Comunităţii, de către vânzător sau persoana care achiziţionează bunurile sau în numele acestora, pentru o altă persoană impozabilă sau pentru o persoană juridică neimpozabilă la care acţionează ca atare într-un alt stat membru decât cel în care începe expedierea sau transportul bunurilor.
Recurenta consideră că livrările de bunuri contractate cu societatea elveţiană V. şi respectiv societatea bosniacă B.K.C. D.O.O. constituie livrări intracomunitare în sensul art. 128 alin. (9) din Legea 571/2003- Codul Fiscal.
Prin urmare, în conformitate cu principiile de aplicare a TVA statuate de legislaţia comunitară, cu sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată reglementat prin Directiva CEE 2006/112, taxa pe valoarea adăugată se percepe în statul membru în care are loc consumul bunurilor, motiv pentru care livrările intracomunitare de bunuri sunt scutite de TVA cu drept de deducere, deoarece TVA aferentă acestor bunuri se percepe de statul membru de destinaţie a bunurilor, unde are loc o achiziţie intracomunitară ce vizează aceleaşi bunuri. ( Slovenia).
Legea 571/2003 privind Codul fiscal prevede, la art. 143 alin. (2) lit. a), astfel cum acesta a fost modificat prin Legea 343/2006, că sunt scutite de taxă următoarele: livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de tva, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru.
Aplicarea începând cu 01 ianuarie 2007 a scutirii de TVA prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) Cod Fiscal are la bază argumentul esenţial că livrările efectuate de SC D.I. SRL au fost calificate drept livrări intracomunitare aşa cum sunt definite de art. 128 alin. (9) din Legea 571/2003 : „Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea, ori de altă persoană în contul acestora."
Operaţiunile derulate beneficiază de scutirea specială legată de traficul internaţional de mărfuri prevăzută la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.
Livrarea de bunuri, deci inclusiv o livrare intracomunitară de bunuri, ce urmează a fi plasate în regim de antrepozit vamal este scutită de TVA cu drept de deducere în conformitate cu prevederile art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.Recurenta mai arată că documentele vamale emise de autorităţile vamale slovene T2L atestă faptul că bunurile livrate către cei doi parteneri comerciali extracomunitari au părăsit efectiv teritoriul României astfel încât în momentul în care s-a încheiat expedierea, s-au găsit în alt stat membru. De asemenea, ca mărfurile au fost plasate într-un antrepozit vamal din portul Koper din Slovenia, la instrucţiunile exprese ale celor două societăţi comerciale cumpărătoare, în baza facturilor emise de către SC D.I. SRL.
Deci, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) si (2) din Normele aprobate prin Ordinul 2218/2006, scutirea prevăzută la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, este aplicabilă indiferent dacă regimul de antrepozit vamal se încheie prin exportul bunurilor în afara comunităţii sau prin reimportul lor în comunitate, prin România sau prin alt stat membru.
Aşadar, chiar dacă s-ar considera că livrările intracomunitare efectuate de societate nu pot beneficia de temeiul general de scutire prevăzut de art. 143 alin. (2) lit. a) Cod Fiscal (prin prisma căruia organul fiscal a examinat dreptul de scutire al TVA) pe considerentul că partenerii contractuali nu sunt înregistraţi în scopuri de TVA într-un stat comunitar, trebuie aplicată scutirea specială reglementată de art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal pentru toate livrările de bunuri ce urmau a fi plasate în regim de antrepozit vamal.
Recurenta mai susţine că în situaţia în care s-ar considera că nu ne aflăm în prezenţa unor livrări intracomunitare, respectiv că beneficiarii livrării sunt partenerii contractuali din afara Comunităţii respectiv V. Elveţia şi B.K.C.D.O.O. - Bosnia Herţegovina, atunci devin aplicabile prevederile art. 143 alin. (1) lit. a) Cod Fiscal privind scutirea de TVA în cazul exporturilor.
Se mai arată că lipsa declaraţiei vamale de export (document necesar pentru justificarea operaţiunii de export) nu o poate priva de dreptul de scutire şi deducere a TVA câtă vreme neîntocmirea formalităţilor vamale de export nu îi este imputabilă.
Recurenta mai precizează că la data la care au fost efectuate livrările în litigiu (2007), legislaţia internă nu prevedea obligativitatea menţionării pe actele de livrare a temeiului juridic al scutirii de TVA .
O asemenea cerinţă a fost introdusă prin OUG nr. 109/2009 în vigoare de la 01 ianuarie 2010 prin care a fost modificat art. 155 alin. (5) lit. k) Cod Fiscal impunând ca factura să cuprindă în mod obligatoriu, în cazul în care nu se datorează taxa, trimiterea la dispoziţiile aplicabile Cod Fiscal sau din Directiva 112.
Documentele vamale emise de autorităţile vamale slovene (T2L) atestă faptul că bunurile contractate de cei doi parteneri extracomunitari au fost plasate într-un antrepozit vamal din Slovenia şi constituie probe relevante privind tratamentul fiscal aplicabil acestor operaţiuni : livrări intracomunitare ce beneficiază de drept de scutire de TVA, cu drept de deducere, conform art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea 571/2003 - Codul fiscal.
Prin Decizia pronunţată la 27 septembrie 2007 în cazul C 409/04 (Teleos and Other vs Commissioners uf Customs and excise) Curtea Europeană de Justiţie a statuat asupra preeminenţei bunei-credinţe a vânzătorului în stabilirea tratamentului fiscal aplicabil unei livrări intracomunitare în sensul că «nu este permis ca autorităţile competente din stalul membru de livrare să oblige un furnizor, care a acţionat cu bună credinţă şi a prezentat probe care justificau la prima vedere, dreptul său la scutirea unei livrări intracomunitare de bunuri, să achite ulterior taxa pe valoarea adăugata pentru aceste bunuri » .
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc . civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Recurenta-reclamantă a fost supusă controlului fiscal pentru verificarea modului de determinare, evidenţiere şi virare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat al statului când s-a constatat că sumele datorate bugetului au fost stabilite eronat, prin calcularea incorectă a TVA colectată şi datorată, aferentă operaţiunilor de livrare efectuate de recurenta-reclamantă cu parteneri neînregistraţi fiscal în U.E.
Ca urmare a faptului că TVA colectată şi de plată a fost înregistrată în evidenta contabila şi în decontul de TVA s-a procedat la stabilirea suplimentară a TVA şi a accesoriilor.
Starea de fapt reţinută de organul de inspecţie fiscală nu a fost contestată de recurentă-reclamanta în sensul că, în perioada martie - decembrie 2007, reclamanta a efectuat livrări intracomunitare beneficiarilor V. SA Elveţia şi B.K.C. D.O.O. din Bosnia Hertegovina, cu destinaţia Slovenia, stat membru al Uniunii Europene în condiţiile în care societăţile beneficiare nu sunt situate în state membre ale Uniunii Europene şi nici nu sunt înregistrate în scopuri de TVA într-un stat membru.
Deoarece proprietarii bunurilor livrate erau societăţile V. SA Elveţia si B.K.C.D.O.O. din Bosnia Hertegovina, chiar dacă destinaţia acestor bunuri este Slovenia, stat membru al Uiunii Europene, sunt aplicabile dispoziţiile art. 128 alin. (l) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care definesc livrarea de bunuri ca fiind şi transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.
De asemenea în art. 128 alin. (9) al actului normativ este definită şi livrarea intracomunitară şi anume" Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora. "
Deoarece societăţile beneficiare ale mărfurilor nu au prezentat reclamantei - furnizoare codul de înregistrare în scopuri de TVA dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în mod justificat pentru această livrare intracomunitară nu s-a acordat scutirea de TVA cu drept de deducere şi s-a calculat TVA în cota de 19% la valoarea facturilor emise către aceste societăţi.
Beneficiarii livrărilor efectuate de recurentă sunt societăţile V. SA Elveţia şi B.K.C.D.O.O. din Bosnia Hertegovina, care sunt localizate în state membre care nu sunt membre ale UE, şi nu au prezentat un cod valabil de TVA într-un stat membru conform art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003.
Potrivit dispoziţiilor art. 143 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, în anul 2007, sunt scutite de TVA livrările efectuate în afara Comunităţii europene, dacă mărfurile sunt transportate în afara comunităţii, dar mărfurile livrate de reclamantă au avut ca destinaţie Slovenia, stat membru al UE, iar beneficiarul lor nu a indicat un cod valabil de TVA.
De asemenea, se impune respingerea susţinerilor recurentei potrivit cărora ar fi expediat mărfurile într-un antrepozit vamal, deoarece o asemenea operaţiune este fără sens în cadrul UE, cadru instituţional şi economic fără graniţe şi fără vamă, pentru ţările membre ale UE, cum sunt România şi Slovenia.
Marfa ar fi putut fi plasată în antrepozit vamal, definit în art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 ca fiind "locul aprobat de autoritatea vamală", numai în urma tranzacţiei, aşa cum a fost ea dovedită şi cum a reţinut instanţa de fond, cu firme din afara UE şi care au posibilitatea să plaseze bunuri importate în antrepozit vamal, cu un regim vamal derogatoriu.
Proprietarii bunurilor expediate de recurentă sunt societăţile V. SA Elveţia si B.K.C. D.O.O. din Bosnia Hertegovina, conform contractelor de vânzare - cumpărare încheiate şi a facturilor emise de către recurentă şi pentru a beneficia de scutirea de T.V.A. cu drept de deducere, în cazul livrărilor intracomunitare, societăţile respective trebuiau să fie înregistrate în scopuri de T.V.A. într-un stat membru al Uniunii Europene şi să comunice codul de T.V.A. societăţii D.I. S.R.L. Sibiu.
Chiar dacă marfa s-a livrat societăţilor T.D.O.O. Slovenia (având codul de înregistrare în scopuri de T.V.A.: SI 16379055) respectiv Interkop 2006 D.O.O. Slovenia (având codul de înregistrare în scopuri de T.V.A.: SI 56039140) cei care trebuiau să deţină şi să comunice un cod valid de T.V.A. sunt societăţile V. SA Elveţia şi B.K.C.D.O.O. din Bosnia Hertegovina în calitate de cumpărători ai bunurilor, respectiv de proprietari ai acestora.
Recurenta nu poate beneficia de scutirea de taxă pe valoarea adăugată privind livrările de bunuri efectuate către societăţile V. SA Elveţia respectiv B.K.C.D.O.O. Bosnia – Hertegovina deoarece conform prevederilor legale, livrarea de bunuri ar fi fost scutită de taxă dacă acestea se aflau într-unul din regimurile menţionate la art. 144, alin. (1), lit. a) Cod Fisca.
Conform adreselor primite de recurentă de la societăţile V. SA Elveţia respectiv B.K.C.D.O.O. Bosnia - Hertegovina rezultă că, marfa s-a livrat din România în Slovenia şi ulterior a fost vândută în cadrul teritoriului Uniunii Europene. Deci, livrarea bunurilor către un antrepozit vamal din Slovenia este o operaţiune fără sens în cadrul UE, cadru instituţional şi economic fără graniţe şi fără vamă, pentru ţările membre ale UE, cum sunt România si Slovenia. Marfa ar fi putut fi plasată în antrepozit vamal, definit în art. 163 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 ca fiind "locul aprobat de autoritatea vamală", numai în urma tranzacţiei cu firme din afara UE şi a căror marfă poate legal să fie plasată în antrepozit vamal, în vederea obţinerii unui regim suspensiv sau a unor facilitaţi vamale pentru prelucrare sau în vederea desfăşurării altor activităţi economice.
Conform prevederilor art. 143, alin. ( 1), lit. a) şi alin. (3) Cod Fiscal sunt scutite de taxă:livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către furnizor sau de altă persoană în contul său.
Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă. "
Conform prevederilor art. 1, alin. (1) si alin. (2), lit. e) şi art. 2, alin. (1) şi alin. (2) din anexa instrucţiuni de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 Cod Fiscal din O.M.F.P. nr. 2222/2006 (cu modificările şi completările ulterioare).
Sunt considerate livrări în sensul art. 143 alin. (1) lit. a) Cod Fiscal, bunurile transportate din România în afară Comunităţii, chiar şi în lipsa unei tranzacţii;
"Sunt scutite de taxă pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (1) lit. a) Cod Fiscal, livrările de bunuri expediate sau transportate în afară Comunităţii de către furnizor sau de altă persoana în contul său. Prin persoana care expediază sau transportă bunuri în afară Comunităţii în contul furnizorului se înţelege orice persoană care face transportul.
Scutirea se aplică numai în situaţia în care potrivit prevederilor contractuale dintre furnizor şi cumpărător, transportul bunurilor în afara Comunităţii este în sarcina furnizorului, care poate face transportul cu mijloace proprii sau poate apela la un transportator sau la o casă de expediţie.
Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. a) Cod Fiscal, se justifică de exportator cu următoarele documente:
a) factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) Cod Fiscal, sau dacă transportul bunurilor nu presupune o tranzacţie, documentele solicitate de autoritatea vamală pentru întocmirea declaraţiei vamale de export;
b) declaraţia vamală de export, care să cuprindă numele exportatorului bunurilor şi care să fie certificată de biroul vamal de ieşire din spaţiul Comunitar.
c) documentul de transport care atestă că bunurile părăsesc Comunitatea şi, după caz, orice alt document care atestă realizarea efectivă a exportului, cum ar fi: comanda de cumpărare, de vânzare sau contractul, documentele de asigurare.
- conform prevederilor art. 128, alin. (1) Cod Fiscal "Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar. ", iar alin. (9) menţionează următoarele: „Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora. "
Conform adreselor primite de recurentă de la societăţile V. SA Elveţia respectiv B.K.C.D.O.O. Bosnia - Herţegovina rezultă faptul că marfa s-a livrat din România în Slovenia şi ulterior a fost vândută în cadrul teritoriului Uniunii Europene.
Deci, bunurile nu au părăsit Comunitatea Europeană,iar operaţiunea reprezintă o livrare intracomunitară de bunuri care pentru scutirea de taxă pe valoarea adăugată trebuie să îndeplinească prevederile art. 143, alin. (2), lit. a) si alin. (3) conform căruia:
"Sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele:
a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA., atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru "
"Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă. "
Potrivit prevederilor art. 10, alin. (1) din anexa (instrucţiuni de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 Cod Fiscal) din O.M.F.P. nr. 2222/2006 (cu modificările si completările ulterioare).
"Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) Cod Fiscal, cu excepţiile - de la pct. 1 şi 2 ale aceluiaşi alineat, Cod Fiscal se justifică cu:
a) factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) Cod Fiscal, şi în care să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;
b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru, şi după caz,
c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare. "
Înalta Curte constată că în cază nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzut de textele legale menţionate, astfel că, livrările efectuate de recurentă nu pot fi considerate operaţiuni scutite de TVA cu drept de deducere.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D.I. SRL Sibiu, împotriva sentinţei civile nr. 155/CA din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3045/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3068/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
