ICCJ. Decizia nr. 3095/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3095/2011
Dosar nr. 8370/2/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1334 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe şi a fost respinsă acţiunea reclamantului M.I. în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanţa a admis contestaţia reclamantului M.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi, în consecinţă, a dispus anularea Ordinului nr. 1980/C din 16 iulie 2009, emis de pârât şi a obligat pârâtul să emită o încheiere prin care să constate că reclamantul îndeplineşte condiţiile pentru redobândirea cetăţeniei române şi să plătească reclamantului cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Ordinului nr. 1980/C din 16 iulie 2009 emis de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, a fost respinsă cererea de redobândire a cetăţeniei române, formulată de reclamant.
Comisia pentru cetăţenie a constatat, în urma verificărilor efectuate, că petentul nu dovedeşte prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român.
Împotriva ordinului emis, petentul a formulat contestaţie, criticându-l în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea cetăţeniei, întrucât autoritatea nu a indicat nici un motiv concret care să arate că reclamantul nu este demn de a fi cetăţean român.
Instanţa de fond, analizând înscrisurile dosarului, a constatat că ordinul emis de autoritatea pârâtă nu face referire la nici un motiv concret care să determine soluţia radicală de constatare a faptului că reclamantul este nedemn de a fi cetăţean român, în condiţiile în care bunicii săi au avut cetăţenia română şi au fost deportaţi în Siberia pentru vina de a fi cetăţeni români, iar părinţilor săi le-a fost retrasă cetăţenia română de URSS.
Pentru toate aceste motive, instanţa de fond a constatat că autoritatea pârâtă, cu exces de putere, a respins cererea de redobândire a cetăţeniei române, fără a fi prezentate motivele concrete care au determinat această soluţie, în sensul că nu s-au arătat care sunt împrejurările pentru care s-a apreciat că petentul nu dovedeşte prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român.
De asemenea, instanţa a constatat că nu se indică în actul atacat dacă avizul negativ este dat ca urmare a unor relaţii comunicate de anumite autorităţi sau care este autoritatea care ar fi transmis relaţii care să conducă la o asemenea concluzie.
În toate actele dosarului care au stat la baza emiterii raportului comisiei pentru cetăţenie, precum şi în ordinul contestat nu se face referire la nici un act clasificat.
Prin urmare, instanţa a constatat că existenţa unei suspiciuni, a unui dubiu în legătură cu împrejurarea că petentul nu dovedeşte prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, situaţie care nu poate să profite decât reclamantului, în lipsa probelor pe care autoritatea pârâtă nu a fost în măsură să le furnizeze.
Pentru aceste considerente, instanţa a reţinut că în speţă este întrunită ipoteza unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri cu privire la un drept recunoscut de lege.
2. Recursul declarat de pârât
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs autoritatea pârâtă, criticând soluţia instanţei de fond, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., sunt două aspecte:
- lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, în raport cu prevederile art. 17 din OUG nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, aprobat cu modificări prin Legea nr. 112/2010, potrivit cărora cererile de acordare, redobândire, renunţare sau retragere a cetăţeniei române aflate în curs de soluţionare la Direcţia cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei se transferă Autorităţii, iar soluţionarea acestora se va realiza potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 21/1991, republicată cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanţă de urgenţă;
- interpretarea greşită a prevederilor art. 10 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, care instituie o facultate, iar nu o obligaţie, pentru autoritatea competentă, de a acorda cetăţenia română persoanelor care au pierdut această cetăţenie, precum şi descendenţilor acestora până la gradul 2 inclusiv şi celor care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc în mod corespunzător condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c), d) şi e).
În cazul reclamantului nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute în art. 8, motiv pentru care ordinul contestat este legal;
- depăşirea limitelor puterii judecătoreşti şi adăugarea la lege, prin obligaţia impusă pârâtului de a emite o încheiere prin care să constate că reclamantul îndeplineşte condiţiile pentru redobândirea cetăţeniei române, încheiere care nu este prevăzută în Legea nr. 1/1991.
3.Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând criticilor formulate de recurentul-pârât.
Astfel, intimatul-reclamant a arătat că Ministerul Justiţiei are calitate procesuală pasivă, fiind emitentul ordinului dedus judecăţii şi autoritatea care asigură, prin Direcţia cetăţenie, în temeiul art. 19 alin. (4) din OUG nr. 5/2010, exercitarea atribuţiilor privind procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunţare la cetăţenie, până la operaţionalizarea nou înfiinţatei Autorităţi Naţionale pentru Cetăţenie, [art. 19 alin. (4) din OU.G. nr. 5/2010].
La data de 2 martie 2010, când au fost încheiate dezbaterile în cauză, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie nu devenise operaţională, primul ordin fiind emis la data de 25 martie 2010.
A mai arătat că ordinul nu a fost motivat, făcând doar trimitere la faptul că pe baza înscrisurilor şi a verificărilor efectuate de Direcţia de Cetăţenie, s-a constatat că nu dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, fiind încălcate astfel prevederile art. 8 lit. b) din Legea nr. 21/1991, fără a se menţionat împrejurările concrete pe baza cărora recurentul-pârât a ajuns la această concluzie.
Legat de temeiurile reţinute de autoritatea emitentă, intimatul-reclamant a menţionat şi o contradicţie existentă între raportul comisiei, care a reţinut neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 8 alin. (b) din Legea nr. 21/1991, şi ordinul Ministrului Justiţiei, în care s-a constatat neîndeplinirea condiţiilor prevăzute cumulativ în art. 10 din lege.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, potrivit art. 18 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, Ordinul nr. 1980/C din 16 iulie 2009, prin care Ministerul Justiţiei i-a respins cererea de redobândire a cetăţeniei române pentru neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute în art. 101 din aceeaşi lege.
Potrivit procedurii reglementate de legea în vigoare la data emiterii ordinului, Ministrul Justiţiei avea atribuţia de a emite ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei sau, dimpotrivă, de a respinge cererea, prin ordin, în cazul în care constata neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, pe baza raportului motivat întocmit de Comisia pentru cetăţenie (art. 12-18 din Legea nr. 21/1991).
Ulterior, prin OUG nr. 5/2010, publicată în M.Of. nr. 93 din 10 februarie 2010, Legea nr. 21/1991 a fost modificată, în sensul că atribuţia emiterii ordinului de acordare/redobândire a cetăţeniei sau de respingere a cererii a fost conferită preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, înfiinţată în temeiul ordonanţei de urgenţă menţionate.
Prin urmare, la data pronunţării sentinţei instanţei de fond, era deja în vigoare noul cadru legislativ în temeiul căruia atribuţia soluţionării cererii care a generat raportul juridic litigios a intrat în competenţa Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, a cărei citare în cauză se impunea, pentru respectarea principului contradictorialităţii şi asigurarea dreptului la apărare, de vreme ce această autoritate este succesoarea în drepturi şi obligaţii a Ministerului Justiţiei, în materia supusă analizei.
Este adevărat că, în temeiul art. 19 alin. (4) din OUG nr. 5/2010, până la operaţionalizarea Autorităţii, procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunţare la cetăţenie, precum şi orice alte aspecte care decurgeau din funcţionarea Autorităţii, urmau a fi asigurate prin Direcţia cetăţenie şi, după caz, prin alte direcţii de specialitate ale Ministerului Justiţiei. Dar în condiţiile în care la data de 9 martie 2010, prin Decizia nr. 121/2010 a Primului Ministru al Guvernului României, a fost numit Preşedintele Autorităţii, iar la data de 25 martie 2010 a fost emis ordinul nr. 1/P privind aprobarea redobândirii cetăţeniei române unui număr de 279 persoane, nu se poate afirma cu certitudine că la data pronunţării sentinţei – 16 martie 2010 – Autoritatea nu era încă operaţională.
Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte constată că niciuna dintre formele succesive ale art. 18 din Legea nr. 21/1991, cea de la data emiterii ordinului anulat şi cea de la data pronunţării sentinţei, nu prevedea că procedura de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române se finalizează cu o „încheiere prin care să se constate că reclamantul îndeplineşte condiţiile pentru redobândirea cetăţeniei române", sentinţa primei instanţe fiind criticabilă şi sub acest aspect.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele menţionate, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei la prima instanţă, care urmează să reia judecata cu citarea în cauză a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi să supună dezbaterii contradictorii a părţilor legal citate, toate celelalte susţineri şi apărări care privesc fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1334 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre soluţionare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3080/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3129/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
