ICCJ. Decizia nr. 3076/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3076/2011
Dosar nr.1500/54/2010
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 372 din 13 septembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul C.S.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcţia publică de conducere şi data reintegrării, a respins petitele privind obligarea pârâtului la emiterea ordinului de reintegrare şi la plata daunelor materiale şi morale, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin acţiune reclamantul C.S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, obligarea acestuia din urmă la emiterea actului administrativ solicitat, respectiv ordinul de reintegrare în funcţia publică de conducere deţinută (Şef al Inspectoratului Teritorial de munca Dolj), plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcţia publică de conducere şi data reintegrării în funcţie, plata daunelor materiale şi morale în cuantum de 50.000 Euro pentru perioada în care drepturile i-au fost prejudiciate, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a arătat ca la data de 25 mai 2009 a fost eliberat din funcţia de Sef al Inspectoratului Teritorial de Munca Dolj prin Ordinul nr. 453 din 23 aprilie 2009 însă, prin sentinţa nr. 419 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova a anulat ordinul menţionat şi a dispus reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior, iar Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin Decizia nr. 1691 din 24 martie 2010, a menţinut soluţia.
Deşi a solicitat, prin cerere adresată Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, reintegrarea în funcţia de Şef al Inspectoratului Teritorial de Munca Dolj ( notificările din data de 22 ianuarie 2010, 12 februarie 2010, 01 martie 2010, adresa nr. 1850/MCS din 07 aprilie 2010), pârâtul şi-a exprimat refuzul prin adresele nr. 1162/63 MCS din 09 martie 2010 şi nr. 227 din 07 mai 2010.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei si Egalităţii de Şanse a solicitat respingerea ca inadmisibilă a primei cereri întrucât excede cadrului legal reglementat de Legea nr. 554/2004, respingerea ca prescrisă a cererii având ca obiect plata drepturilor salariale, faţă de prevederile art. 19 alin. (1) si (2) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce priveşte cererea privind plata daunelor materiale şi morale, pârâtul a solicitat respingerea ca inadmisibilă, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere sentinţa civilă nr. 419/2009 a Curţii de Apel Craiova, instanţa de fond nu a mai analizat cererea reclamantului vizând obligarea pârâtului la emiterea ordinului de reintegrare în funcţia publică de conducere deţinută - Şef al Inspectoratului Teritorial de Munca Dolj, aceasta fiind rămasă fără obiect.
Sub aspectul drepturilor salariale solicitate de reclamant pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcţia publică de conducere şi data reintegrării, instanţa de fond a constatat că acestea se cuvin ca o consecinţă a anulării ordinului de eliberare din funcţie şi reintegrării reclamantului, măsuri dispuse prin sentinţa Curţii de Apel Craiova nr. 419 din 05 noiembrie 2009, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în materia dreptului administrativ anularea unui act având efecte retroactive. Prin aceasta instituţie se sting efectele actelor anulate, considerându-se că acestea nici nu au existat.
Prin urmare, excepţia prescripţiei invocată de pârât a fost considerată ca nefondată de către instanţa de fond, întrucât drepturile salariale solicitate nu se confundă cu despăgubirile pe care le poate solicita persoana vătămată în cazul anularii actului administrativ, nefiind incidente dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte daunele materiale şi morale în cuantum de 50.000 Euro, pârâtul a invocat inadmisibilitatea cererii raportat la prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în sensul că despăgubirile ar fi trebuit solicitate în cadrul primului litigiu având ca obiect anularea Ordinului nr. 453 din 23 aprilie 2009 şi nu separat.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate, în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
În acest caz, acţiunea este condiţionată de existenta unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, condiţie îndeplinită în cauză, prin sentinţa nr. 419 din 05 noiembrie 20009 Curtea de Apel Craiova dispunând anularea ordinului de eliberare din funcţie.
Prin urmare, nefiind administrare probe sub acest aspect şi nici în ceea ce priveşte daunele materiale, instanţa de fond a respins acest petit al cererii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, pentru că a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii.
Se motivează recursul prin aceea că instanţa de fond a trecut peste faptul că cererea care avea ca obiect drepturile salariale pentru perioada cuprinsă între data când reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere şi data reintegrării este prescris. La data emiterii Ordinului nr. 453/2009, reclamantul cunoştea drepturile salariale care i-au fost luate prin eliberarea din funcţia de conducere şi deci termenul de un an reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004, curgea de la data comunicării acestui act administrativ.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului şi motivele de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Cererea introductivă de instanţă a fost făcută de C.V.S., la 17 mai 2010.
Termenul de un an de care face vorbire recurentul nu a fost încălcat, întrucât intimatul a solicitat atât anularea Ordinului nr. 453/2009 cât şi plata drepturilor salariale conform Legii nr. 554/2004.
Desigur, fără posibilitate de tăgadă intimatul a fost eliberat din funcţie la 25 mai 2009 prin Ordinul nr. 453/2009, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1691/2010 a respins recursul împotriva sentinţei nr. 419/2009 a Curţii de Apel Craiova, deci ordinul a rămas anulat şi intimatul a fost reintegrat în funcţia anterior deţinută.
Din actele anexate rezultă că acesta a fost reintegrat la 18 iunie 2010 şi prin urmare era legală măsura acordării drepturilor salariale cuvenite.
Corect prima instanţă a acordat aceste drepturi de la 25 aprilie 2009, data eliberării intimatului din funcţie conform Ordinului nr. 453/2009 şi până la 18 iunie 2010.
Avându-se în vedere că acesta este singurul motiv de recurs al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că s-a pronunţat în raport de cele solicitate, constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică.
Se va respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 372 din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3068/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3080/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
