ICCJ. Decizia nr. 3062/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3062/2011
Dosar nr. 40674/3/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, prin declinare de la Tribunalul Bucureşti, reclamanta T.E. a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la soluţionarea cererii privind restituirea documentaţiei înaintată la C.C.S.D., înregistrată la Primăria Galaţi, formulată în vederea soluţionării cererii privind acordarea de despăgubiri în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 221,50 mp,în baza Legii nr. 10/2001, aferent imobilului demolat, din Galaţi, str. N.A., proprietatea părinţilor săi, A.T. şi A.S.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri în sumă de 3.708,15 RON reprezentând echivalentul în numerar aferent casei demolate din Galaţi, str. N.A., astfel cum s-a stabilit prin raportul de evaluare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a demarat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 la data de 09 iulie 2001, că a parcurs de la acea dată o serie de etape procedurale în vederea obţinerii despăgubirilor, însă nici până în prezent entităţile abilitate nu au finalizat dosarul privind acordarea despăgubirilor, deşi a făcut o serie de demersuri legale la Primăria Municipiului Galaţi – Serviciul Revendicări, A.N.R.P. – Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor,acesteia din urmă adresându-i şi o contestaţie la data de 01 octombrie 2008, la care nu a primit niciun răspuns.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a solicitat respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, motivat de faptul că, nu A.N.R.P. va stabili cuantumul măsurilor reparatorii pentru imobilele notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, ci Comisia Centrală va emite Decizia conţinând titlul de despăgubire, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor în sumă de 3.708,15 RON, pârâta a invocat excepţia prematurităţii, susţinând că nu a fost emisă o decizie a C.C.S.D. reprezentând titlu de despăgubire şi nici nu a fost făcută opţiunea potrivit Cap. V1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de către reclamantă,astfel că în sarcina A.N.R.P. nu poate fi instituită obligaţia de plată a despăgubirilor solicitate de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 3232 din 2 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P.; a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata despăgubirilor şi a respins acest capăt de cerere, ca prematur formulat; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamanta T.E., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., având ca obiect obligarea acesteia la soluţionarea cererii.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că solicitarea reclamantei nu are ca obiect instituirea în sarcina pârâtei A.N.R.P. a obligaţiei de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, pentru a se putea susţine lipsa calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că atribuţia emiterii titlului de despăgubire este prevăzută de lege în sarcina C.C.S.D.
Prin urmare, constatând că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P. este neîntemeiată, curtea de apel a dispus respingerea acesteia.
Cererea formulată de reclamantă a fost soluţionată de pârâtă prin adresa din 20 iulie 2009, astfel că nu se poate reţine existenţa unui refuz de soluţionare în termenul legal al unei cereri, care să determine instituirea în sarcina pârâtei a obligaţiei de a da curs solicitării ce i-a fost adresată de către reclamantă.
Reţinând că atitudinea exprimată de pârâtă nu denotă un refuz explicit, cu exces de putere, de soluţionare a cererii reclamantei, instanţa de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea documentaţiei către Primăria Municipiului Galaţi.
În privinţa solicitării de obligare la plata despăgubirilor, instanţa de fond a reţinut că este întemeiată excepţia prematurităţii invocată de pârâtă, întrucât Dosarul nr. 16028/CC aferent dispoziţiei nr. 172/2005, nu a fost soluţionat definitiv prin emiterea titlului de despăgubire, iar reclamanta nu şi-a exercitat dreptul de opţiune, potrivit dispoziţiilor Cap. V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta T.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de fond a stabilit că răspunsul exprimat de pârâta A.N.R.P. prin adresa din 20 iulie 2009 nu constituie un refuz nejustificat în condiţiile art. 2, alin. (1), lit. i) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, recurenta susţine că în mod nejustificat instanţa de fond a admis excepţia prematurităţii cererii privind acordarea de despăgubiri, în condiţiile în care dosarul de revendicare al imobilului situat în Galaţi, str. N.A. a fost înaintat spre competentă soluţionare C.C.S.D. a cărui secretariat funcţionează în cadrul A.N.R.P. încă din anul 2005.
Se mai susţine că aşa cum C.E.D.O. a statuat în numeroase hotărâri împotriva Statului Român, neacordarea unor despăgubiri „efective”, şi într-un „termen rezonabil” persoanelor deposedate abuziv, precum şi caracterului „iluzoriu" al Fondului Proprietatea reprezintă principala cauză a prelungirii nejustificată a soluţionării unor astfel de revendicări.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că cererea este prematur formulată.
Potrivit art. 2 lit. ş) din HG nr. 1068/2007, „Autoritatea acordă despăgubiri în numerar persoanelor îndreptăţite cărora li s-au emis titluri de plată, în limitele prevăzute de OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.”
A.N.R.P. prin D.A.D.N. efectuează plata despăgubirilor băneşti în limita şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 13¹ şi art. 14¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aplicabile în speţă, astfel cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond.
Prin urmare, pentru a se efectua plata despăgubirilor băneşti de către A.N.R.P. (în urma opţiunii persoanelor îndreptăţite în conformitate cu dispoziţiile Cap.V¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), persoanele solicitante trebuie să fie titulare a unor dispoziţii sau decizii emise de către entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001, prin care să fie stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri. Astfel, aceste dispoziţii, împreună cu actele care au stat la baza emiterii lor sunt transmise secretariatului C.C.S.D. în vederea îndeplinirii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Ulterior parcurgerii procedurii administrative menţionate, C.C.S.D. emite Decizia conţinând titlurile de despăgubire, iar autoritatea, pe baza opţiunii persoanelor îndreptăţite, emite un titlu de plată şi/sau un titlu de conversie.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu deţine o decizie a C.C.S.D. reprezentând titlu de despăgubire, nu a făcut opţiunea potrivit prevederilor Cap.V¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi nu este în posesia unui titlu de plată în baza căruia A.N.R.P. să poată efectua o plată a despăgubirilor băneşti.
Nici motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond în mod greşit nu a constatat refuzul nejustificat al autorităţii de a soluţiona în termen legal cererea nu este întemeiat şi nu poate fi primit.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, Înalta Curte constatată că reclamanta a primit răspuns la cererea formulată, iar adresa din 20 iulie 2009 nu reprezintă un refuz nejustificat astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.E., împotriva sentinţei civile nr. 3232 din 2 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3061/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3063/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
