ICCJ. Decizia nr. 3063/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3063/2011
Dosar nr. 1501/36/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată reclamanta SC C.C. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Judeţului Constanţa a solicitat anularea parţială a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 221/2009, emisă de Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Juridice 4, din cadrul activităţii de Inspecţie fiscală Tulcea, D.G.F.P. Tulcea - A.N.A.F. Ministerul Economiei şi Finanţelor sub aspectul accesoriilor impozitului pe profit în cuantum de 63.637 RON, al impozitului pe dividende în cuantum de 291.803 RON şi al accesoriilor impozit pe dividende în sumă d 192.880 RON (în cuantum total de 548.320 RON);
- anularea parţială a deciziei 36/2009 emisă de D.G.F.P. a judeţului Tulcea din cadrul A.N.A.F. - Ministerul Economiei şi Finanţelor, care reprezintă răspunsul la contestaţiile formulate împotriva deciziei de impunere;
- suspendarea executării actelor administrative, conform art. 14 coroborat cu dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că în perioada 15 iunie 2009 – 15 iulie 2009, organele fiscale din cadrul D.G.F.P. Tulcea, activitatea de inspecţie fiscală, serviciul de inspecţie fiscală persoane juridice 4, au efectuat o inspecţie .generală privind modul de evidenţă, calcului, declarare şi virare a impozitului şi contribuţiilor datorate bugetului de stat consolidat, aferente perioadei 1 ianuarie 2004 -4 aprilie 2009.
Rezultatele inspecţiei fiscale au fost consemnate în R.I.F. nr. 23481/2009 în baza căruia s-a emis Decizia de impunere, ambele acte fiind comunicate la 17 iulie 2008.
În urma controlului fiscal s-au stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 757.806 RON, reprezentând diferenţe de impozite, precum şi accesorii după cum urmează:
- impozit pe profit 88.597 RON;
- accesorii impozit pe profit 63.637 RON;
- impozit pe venitul microîntreprinderilor - 22.269 RON;
- accesorii impozit microîntreprinderilor 172 RON;
- impozit pe dividende 291.803 RON;
- accesorii impozit pe dividende 192.880 RON;
- T.V.A. 72.672 RON;
- accesorii T.V.A. 65.977 RON;
- impozit pe venit 138 RON;
- accesorii impozit pe venit 52 RON;
- contribuţii salarii 2.026 RON;
- accesorii contribuţii salarii 2.121 RON.
Împotriva deciziei de impune a formulat contestaţie solicitând reanalizarea R.I.F. şi a deciziei de impunere şi modificarea acestora, sub aspectul accesoriilor impozitului pe profit, al impozitului pe dividende şi al accesoriilor impozitului pe dividende, în sumă totală de 548.320 RON.
În contestaţie a criticat actele fiscale sub aspectul aplicării cotei de 16% la impozitul pe dividende aferent anului 2005 şi nu de 10% cât prevedea art. 71 Cod fiscal în vigoare la acea dată.
Prin completările aduse contestaţiei a arătat că a fost încălcat dreptul contribuabilului de a fi informat conform art. 107 C. proCod Fiscal, având în vedere că persoana care a administrat în fapt societatea în perioada controlată administratorul C.N. - a decedat înainte de comunicarea rezultatelor inspecţiei fiscale, precum şi faptul că rezultatele acesteia au fost comunicate celuilalt administrator C.G., în aceeaşi zi în care i-a fost comunicat şi punctul de vedere.
Pârâta prin întâmpinare a solicitat pe cale de excepţie respingerea capătului de cerere al acţiunii în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale altele decât cele soluţionate prin Decizia 36/2009 ca fiind decăzut din termen, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii şi menţinerea deciziei emisă de D.G.F.P. Tulcea.
Prin sentinţa civilă nr. 251/CA din 8 iulie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia formulată în contencios administrativ şi fiscal de reclamanta SC C.C. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Tulcea, având ca obiect anulare act administrativ, a anulat parţial Decizia de impunere din 16 iulie 2009 şi Decizia 36/2009 cu privire la următoarele sume:
- 23.176 accesorii impozit pe profit;
- 291.803 RON impozit pe dividende;
- 192.880 RON accesorii impozit pe dividende.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte obligaţiile bugetare contestate acestea au fost calculate greşit de către organul fiscal astfel:
- în legătură cu impozitul pe profit aferent anului 2006 reclamanta a calculat şi a virat eronat impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în sumă de 23.176 RON.
- Chiar dacă impozitul pe profit a fost calculat de către organul fiscal la 78.097 RON, acesta trebuie să aibă în vedere la stabilirea accesoriilor faptul că reclamanta achitase 23.176 RON şi în atare condiţii să diminueze accesoriile cu acea sumă.
În aceste condiţii accesoriile impozitului pe profit sunt de 63.637 RON -23.176 RON respectiv de 40.461 RON.
În ceea ce priveşte impozitul pe dividende instanţa de fond a reţinut următoarele:
Pentru anul 2005 reclamanta a declarat 0 dividende, astfel că nu avea de achitat niciun impozit în această situaţie, organul de control a reţinut că pentru anul 2005, societatea ar fi înregistrat şi repartizat sume cuvenite acţionarilor sub forma dividendelor în cuantum, de 31.707 RON.
Expertiza efectuată în cauză a stabilit că în anul 2005 SC C.C. SRL nu a repartizat asociaţilor dividende până la 31 decembrie 2005.
Mai mult decât atât, nu au fost identificate facturi reprezentând cumpărare de bunuri şi-sau servicii utilizate în interesul personal al unuia dintre asociaţi.
În lipsa unei hotărâri A.G.A, din cadrul societăţii care să stabilească repartizarea dividendelor, sumele reţinute pentru anul 2005 nu pot fi considerate dividende.
În această situaţie dacă sumele respective nu sunt dividende, acestea nu trebuiau impozitate astfel cum prevede art. 67 Cod Fiscal
Pentru anii 2006, 2008, 2009, organul fiscal a aplicat acelaşi raţionament, tratând diferite sume ridicate din casierie şi bănci ca dividende deşi nu au fost repartizate prin Hotărâre A.G.A., iar pe de altă parte nu s-au plătit bunuri şi servicii furnizate unui asociat, în scopul personal al acestuia.
Pentru anul 2007, societatea a declarat dividende corespunzător impozitului de 718 RON, însă organul fiscal a stabilit suplimentar suma de 108.595 RON ca şi în cazurile mai sus arătate.
În această situaţie rezultă că organul fiscal a stabilit greşit impozitul pe dividende pentru perioada 2005 - 2009 în sumă de 291.803 RON.
Întrucât impozitul pe dividende în sumă de 291.803 RON nu este datorat de către reclamantă rezultă că nici accesoriile aferente acestuia în sumă de 192.880 RON nu sunt datorate.
Împotriva sentinţei instanţei de fond pârâta D.G.F.P. Tulcea a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a motivat recursul prin aceea că prima instanţă a pronunţat hotărârea judecătorească atacată, rezumându-se strict la concluziile raportului de expertiză contabilă, cu toate că în cauză s-au formulat obiecţiuni de care Curtea de Apel nu a ţinut cont.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi vis-à-vis de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Recursul formulat priveşte faptul că hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 571/2003 şi ale art. 115 din aceeaşi lege, conform cărora dividendele se impozitează cu 16% şi nu cu 10%. Deasemenea, instanţa fondului nu a soluţionat tardivitatea cererii privind obligaţiile fiscale, altele decât cele soluţionate prin Decizia nr. 36/2009, şi a judecat greşit pe fond cauza.
Conform probelor administrate în cauză, se reţine că în urma unui control fiscal s-au stabilit în sarcina SC C.C. SRL obligaţii fiscale în sumă de 757.806 RON reprezentând impozit pe profit, impozit pe dividende, pe salarii şi contribuţii, T.V.A.
Contestaţia făcută de societate la organele fiscale a fost respinsă prin Decizia nr. 36/2009, însă această contestaţie a fost analizată parţial, pentru ca la 11 decembrie 2009 să fie emisă o nouă decizie nr. 60/2009 prin care D.G.F.P. Tulcea a respins contestaţia intimatei întrucât nu a fost făcută în termen.
Această contestaţie a fost de fapt o completare la contestaţia iniţială şi s-a înregistrat la D.G.F.P. Tulcea sub nr. 14076/2009.
Prin urmare această completare nu poate fi numită o nouă contestaţie şi deci motivele nu pot fi respinse ca fiind tardive şi în raport de dispoziţiile art. 205 C. proCod Fiscal
Instanţa de fond a reţinut corect, astfel că motivele contestaţiei intimatei s-au analizat parţial fără să fie avute în vedere şi completările făcute.
Deasemenea, recurenta face vorbire despre cota de impozitare de 16% care se aplică începând cu 1 ianuarie 2006, însă intimata astfel cum rezultă din actele dosarului şi concluziile expertului, nu a ridicat sume în avans din dividende, iar pentru anul 2005 nu au fost repartizate dividende, deci nu exista obligaţia de plată a impozitului.
Dealtfel, nu există o hotărâre A.G.A. care să stabilească repartizarea acestor dividende pentru 2005, dar nici pentru 2006, 2008 şi 2009, căci pentru 2007 impozitul aferent a fost achitat, dovada existând la dosar.
Conform expertizei anexate, nu există facturi care să ateste cumpărarea de bunuri sau servicii în folosul personalului, nu există hotărâre A.G.A. de repartizare a dividendelor, astfel încât corect Curtea de Apel a apreciat că organele fiscului nu puteau califica sumele ridicate de către un asociat ca dividende.
Referitor la cota de 16% în anul 2005, chiar dacă ar fi existat dividende, impozitarea conform Cod Fiscal era de 10%, dispoziţiile legale de care se face vorbire în actul de control fiind aplicabile din 1 ianuarie 2006.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de D.G.F.P. Tulcea, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Tulcea, împotriva sentinţei civile nr. 251/CA din 8 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3062/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3064/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
