ICCJ. Decizia nr. 3072/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3072/2011
Dosar nr. 319/39/2010
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta A.J.V.P.S. a chemat în judecată A.N.P.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta să încheie actul adiţional la contractul din 28 ianuarie 1993, act adiţional prevăzut de art. 69 din OUG nr. 23/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 176 din 9 septembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să încheie cu reclamanta actul adiţional la contractul din 28 ianuarie 1993 aşa cum a fost completat prin actele adiţionale.
Pentru a pronunţa această soluţia instanţa de fond a reţinut că, în cauză, contractul încheiat între reclamant şi D.G.A.A. a fost urmat de actul adiţional încheiat între C.N.A.F.P. şi actul adiţional contractul iniţial şi actele adiţionale având ca obiect gestionarea resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale din judeţul Suceava.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 pct. 5.5 din actul adiţional nr. 1/2003 părţile contractante au obligaţia de a încheia acte adiţionale ca urmare a modificărilor aduse prevederilor legale.
Potrivit dispoziţiilor legale intrate în vigoare ulterior ultimului act adiţional, respectiv art. 3 din OUG nr. 23/2008, responsabilitatea privind definirea şi implementarea politicii referitoare la conservarea şi administrarea resurselor acvatice vii, la acvacultură, organizarea pieţei produselor pescăreşti şi a structurilor de pescuit, revine M.A.P.D.R., prin A.N.P.A.
Instanţa de fond a mai reţinut că A.N.P.A. are responsabilităţi în ceea ce priveşte realizarea obiectului controlului (modificat prin actele adiţionale), odată cu desfiinţarea C.N.A.F.P.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâta A.N.P.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că prin sentinţa nr. 64 din 19 martie 2010 Curtea de Apel Suceava, a admis acţiunea formulată de A.J.V.P.S. şi a obligat A.D.S. la încheierea unui act adiţional la contractul din 28 ianuarie 1993.
Prin soluţionarea recursului promovat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia din 21 aprilie 2010 a admis recursul, a modificat sentinţa atacată şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Recurenta consideră că cererea reclamantei a fost anterior soluţionată irevocabil fapt ce atrage autoritatea de lucru judecat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Intimata-reclamantă a supus controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul A.N.P.A. de a încheia un act adiţional la contractul din 28 ianuarie 1993, încheiat cu C.N.A.F.P., refuz pe care l-a considerat nejustificat.
Contractul are ca obiect, aşa cum a fost modificat prin actele adiţionale, gestionarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii existente în bazinele piscicole naturale din zona judeţului Suceava.
După intrarea în vigoare a OUG nr. 23/2008, intimata-reclamantă s-a adresat A.D.S. în vederea încheierii actului adiţional, invocând prevederile art. 69 alin. (1) din actul normativ menţionat, conform cărora ”…A.D.S. se subrogă C.N.A.F.P. în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenţii contractanţi care deţin în exploatare şi în administrare amenajări piscicole, precum şi cu cei care au încheiat contracte de asociere în participaţiune sau alte tipuri de contracte şi va încheia acte adiţionale în acest sens”.
Prin prisma acestor prevederi exprese ale legii, sentinţa atacată este pe deplin fundamentată, pentru că obligaţia de încheiere a actelor adiţionale revine succesorului în drepturi şi obligaţii a C.N.A.F.P.
Este menţionat că denunţarea unilaterală a contractului nu putea fi exercitată decât de o parte contractantă, ceea ce înseamnă că A.D.S. şi-a asumat calitatea de succesor al C.N.A.F.P., în temeiul art. 69 din OUG nr. 23/2008.
În forma iniţială, aplicabilă la data respectivă, OUG nr. 23/2008 prevedea, în art. 4, că responsabilitatea pentru definirea şi implementarea politicii referitoare la conservarea şi administrarea resurselor şi continentale, la acvacultură, la procesarea şi organizarea pieţei produselor pescăreşti, la structurile de pescuit şi acvacultură, revine autorităţii publice centrale care răspunde de pescuit şi acvacultură, prin A.N.P.A.
În linii mari, atribuţiile A.N.P.A. erau prevăzute în art. 4 alin. (1) şi constau în elaborarea strategiei naţionale şi a reglementărilor în domeniu, implementarea şi controlul aplicării acestora, iar prin articolele următoare sunt detaliate unele dintre atribuţiile ce revin Agenţiei în exercitarea rolului său.
O analiză a prevederilor legale menţionate, fără a fi exhaustivă, relevă împrejurarea că atribuţiile Agenţiei ţineau, în principal, de politica privind pescuitul în apele maritime şi continentale (art. 8), de liniile directoare în domeniu, şi de materializarea prin propuneri adresate ministerului de resort în vederea adoptării unor acte normative sau a stabilirii unor măsuri, supuse aprobării ministrului (art. 9-12). Abia ulterior, prin modificările aduse prin Legea nr. 317/2009 A.N.P.A. a căpătat atribuţia de a administra resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepţia Deltei Dunării, de a concesiona terenurile pe care sunt amplasate amenajările piscicole şi alte terenuri aferente acestora din domeniul public al statului şi de a încheia contracte de exploatare şi/sau privatizare a acestora, conform art. 4 din OUG nr. 23/2008, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 317/2009.
Prin urmare, la momentul respectiv, atribuţiile A.N.P.A. nu se suprapuneau şi nu înlăturau calitatea ei de succesor al C.N.A.F.P. în drepturile şi obligaţiile contractuale. O interpretare contrară ar fi golit de conţinut art. 69 din OUG nr. 23/2008, care nu numai că enunţa subrogaţia, dar şi detalia modul de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor contractuale şi a valorilor patrimoniale, prin încheierea de acte adiţionale sau protocoale de predare-primire, după caz. Acelaşi efect, al golirii de conţinut a art. 69 din OUG nr. 23/2008, l-ar fi avut şi interpretarea eronată pe care A.D.S. a dat-o art. 70, în sensul că abrogarea Legii nr. 192/2001 ar conduce la încetarea de drept a tuturor contractelor încheiate în temeiul ei.
Toate aceste considerente conduc către concluzia, în mod just adoptată de instanţa de fond, că refuzul pârâtei de a încheia actul adiţional a avut caracter nejustificat.
În temeiul art. II din Legea nr. 317/2009, la data intrării în vigoare a legii, A.N.P.A. s-a subrogat A.D.S. în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile contractuale legate de exploatarea şi administrarea amenajărilor piscicole, de contractele de asociere în participaţiune ori alte tipuri de contracte, urmând să încheie acte adiţionale în acest sens.
O ultimă remarcă se impune cu privire la practica judiciară anterioară, la care autoritatea recurentă a făcut referire în susţinerea propriului punct de vedere (Decizia nr. 2025/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în care s-a considerat că, în raport cu prevederile art. 3 şi 4 din OUGnr. 23/2008, A.N.P.A. avea calitatea de a încheia actul adiţional).
Or, în litigiul de faţă, de vreme ce, urmare a modificărilor legislative, A.N.P.A. a preluat calitatea procesuală a A.D.S., au fost eliminate posibilele consecinţe practice ale unor interpretări diferite date unor prevederi legale neclare, cărora însuşi legiuitorul le-a adus corecţii semnificative, prin modificările introduse prin Legea nr. 317/2009, de aprobare a OUG nr. 23/2008, la numai un an şi jumătate de la adoptarea acesteia din urmă.
Deci, în cauză, nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat, nefiind incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate şi nu pot fi primite iar instanţa de fond a pronunţat o hotărârea temeinică şi legală pe care o va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.P.A. împotriva sentinţei civile nr. 176 din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3071/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3073/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
