ICCJ. Decizia nr. 3079/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3079/2011
Dosar nr. 429/55/2010
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 361 din 25 septembrie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, şi ca urmare a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a ordinului din 05 februarie 2010 al Ministerului Sănătăţii, iar în subsidiar, în situaţia în care se va constata că ordinul atacat îndeplineşte condiţiile legale de valabilitate, anularea sancţiunii disciplinare aplicată, "avertisment scris", ca fiind nejustificată.
Reclamanta a arătat că deţine funcţia de director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi că prin ordinul din 05 februarie 2010, Ministerul Sănătăţii i-a aplicat sancţiunea disciplinară "avertisment scris" în temeiul prevăzut de art. 264 alin. (1) lit. a) C. muncii pentru o pretinsă neglijenţă în cazul pacientei C.G.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Sănătăţii, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin raportare la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, arătând că, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Analizând excepţia inadmisibilităţii în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 109 alin. (2) C. proc. civ., după citarea reclamantei cu menţiunea de a face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, instanţa a reţinut că în cauză nu a fost exercitat recursul graţios cu sau ierarhic, obligatoriu, ceea ce face ca acţiunea să nu poată fi primită.
În termen legal, împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs reclamanta P.M.
În principal, recurenta a arătat că dat fiind specificul raporturilor de muncă şi fiind vorba de o sancţiune disciplinară aplicată în temeiul art. 261 alin. (1) lit. a) C. muncii, nu este aplicabilă prevederea din art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
În subsidiar, în măsura în care instanţa va considera că ordinul din 5 februarie 2010 este un act administrativ, a arătat că acţiunea a fost adresată instanţei numai după primirea răspunsului autorităţii pârâte la plângerea prealabilă formulată, a cărui copie a fost ataşată la cererea de recurs.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Sănătăţii a precizat că instanţa de fond a dat eficienţă normelor legale aplicabile atunci când a respins acţiunea ca inadmisibilă deoarece sarcina probei privind efectuarea procedurii prealabile revenea reclamantei, care deşi citată în acest scop a refuzat să depună vreo dovadă la dosar.
Examinând cauza în raport de obiectul acţiunii formulate de reclamantă şi în raport de înscrisurile depuse odată cu exercitarea căii extraordinare de atac a recursului de către reclamantă, Înalta Curte reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., urmând a admite recursul şi a casa sentinţa atacată, cu trimiterea pricinii spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Raportul juridic ce face obiectul judecăţii este evident unul de natură administrativă, actul a cărui anulare s-a cerut fiind un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică centrală (Ministerul Sănătăţii prin ministru), situaţie de drept în considerarea căreia de altfel reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ a Curţii de Apel Timişoara.
În mod corect şi legal, în abordarea sa prima instanţă, la sesizarea pârâtului, a procedat la verificarea procedurii prealabile administrative reglementată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca o condiţie suplimentară şi obligatorie de exercitare a dreptului la acţiune (ca un fine de neprimire), a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Judecătorul fondului a manifestat rol activ, procedând la citarea reclamantei cu menţiunea de a face dovada exercitării recursului graţiosşi în lipsa unei dovezi în acest sens a aplicat sancţiunea respingerii ca inadmisibilă a cererii.
Instanţa de control judiciar nu poate ignora însă înscrisurile noi depuse de recurenta-reclamantă, mai exact plângerea prealabilă formulată împotriva ordinului din 5 februarie 2010 emis de ministrul sănătăţii, plângere înregistrată la 22 februarie 2010 după cum rezultă din chiar răspunsul comunicat de autoritatea emitentă, cu acelaşi număr, aflat la dosar recurs.
Se constată, aşadar, că anterior sesizării instanţei de contencios administrativ competente, în termenul legal prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta s-a adresat autorităţii pârâte cu plângere prealabilă sub forma recursului graţios, iar în acest context prima instanţă este datoare a analiza pe fond pricina, din perspectiva art. 1, art. 8 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a normelor legale speciale aplicabile faţă de calitatea reclamantei ce ocupă (interimar) funcţia de director medical la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.M. împotriva sentinţei civile nr. 361 din 25 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3075/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3081/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
