ICCJ. Decizia nr. 3129/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3129/2011
Dosar nr. 3151/54/2009
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta Obştea de Pădure Porceni-Pleşa a chemat in judecată pe pârâţii Statul Român, Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului, pentru ca aceştia să fie obligaţi la plata sumei totale de 2.586.219,5 lei pentru anii 2008 si 2009, reprezentând:
- suma de 2.352.950,6 lei (compensaţii) reprezentând contravaloarea produselor pe care reclamanta nu le-a recoltat de pe suprafaţa de 2.136,43 ha situată în zona de conservare a Parcului Naţional Defileul Jiului.
- suma de 233.268,9 lei (compensaţii) reprezentând contravaloarea produselor pe care reclamanta nu le poate recolta de pe suprafaţa de 277,1 ha datorită restricţiilor impuse de amenajamentele silvice, având rol de păduri de protecţie, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost pusă în posesie cu suprafaţa totală de 4.151,91 ha, din care2.136,43 ha situate in Parcul Naţional Defileul Jiului şi 277,1 ha în afara parcului, dar având rol de păduri de protecţie pentru care sunt prevăzute sume compensatorii pe care Statul Roman le acordă proprietarilor de păduri persoane fizice sau juridice [art. 97, alin. (1), lit. b) din Legea 46/2008 - Codul Silvic].
Prin întâmpinarea formulată în cauză, Ministerul Mediului a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Direcţia Generala a Finanţelor Publice Gorj în numele şi pentru Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin întâmpinare a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerului Finanţelor Publice şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.
Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare, a invocat excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, în raport de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic; art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 alin. (1) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 286 din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Gorj a declinat competenţa soluţionării acţiunii privind pe reclamanta Obştea de Pădure Porceni-Pleşa în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, şi Ministerul Mediului, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând că acţiunea reclamantei se circumscrie prevederilor art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea 554/2004 şi faptul că potrivit HG 8/2009 Ministerul Agriculturii este organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică în subordinea Guvernului.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Craiova a înregistrat pricina sub nr. 3151/54/2009.
Reclamanta a precizat acţiunea, la data de 12 februarie 2010, în sensul că şi-a menţinut acţiunea numai faţă de Ministerul Mediului şi Pădurilor care, în prezent, este autoritatea naţională ce răspunde de silvicultură, iar pe fond a arătat că încă prin Legea nr. 26/1996 (vechiul Cod silvic) în art. 63 s-a reglementat obligativitatea constituirii unui fond de conservare şi regenerare a pădurilor destinate, printre altele acoperirii cheltuielilor ocazionate de gospodărirea cu prioritate a unor păduri cu funcţii speciale de protecţie.
Prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, prima instanţă a luat act de renunţarea reclamantei la judecată faţă de pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 18 februarie 2010, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a arătat că pretenţiile reclamantei nu pot fi acordate deocamdată, având în vedere dispoziţiile art. 6 HG nr. 861/2009.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României, a arătat că excepţia de nelegalitate invocată este inadmisibilă, pentru că ea poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, nu şi pe cele cu caracter normativ aşa cum este HG nr. 861/2009 şi, pe fond, excepţia este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 6 din HG nr. 861/2009 nu încalcă dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic şi nici pe cele ale OUG nr. 117/2006 ci, dimpotrivă, sunt adoptate cu respectarea regulilor comunitare şi naţionale privind ajutorul de stat.
Prin sentinţa nr. 355 din 9 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată din oficiu în cauza privind pe reclamanta Obştea de Pădure Porceni - Pleşa în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Guvernul României, constatând nelegalitatea art. 6 alin. (1) din HG nr. 861/2009.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis acţiunea formulată de reclamanta Obştea de Pădure Porceni - Pleşa în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, aşa cum a fost ulterior precizată, a obligat pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor la suma de 2.586.219,5 lei reprezentând despăgubiri către reclamantă şi la suma de 1.044 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 6 din HG 861/2009, invocată din oficiu, prima instanţă a reţinut că interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004 trebuie făcută coroborat cu dispoziţiile art. 11 alin. (4) din aceeaşi lege, care arată că actul administrativ cu caracter normativ poate fi atacat oricând pe calea acţiunii directe. Or, cu atât mai mult, trebuie recunoscut că acesta poate fi supus controlului judecătoresc pe calea excepţiei de nelegalitate.
Pe fondul excepţiei, prima instanţă a reţinut că respectiva compensaţie solicitată de reclamantă în prezenta cauză şi reglementată de dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic nu poate fi reţinută ca având caracterul unui ajutor de stat în sensul celor definite de art. 107 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea U.E., deoarece nu constituie o măsură de sprijin, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea reclamantei şi în mod evident nu este de natură să afecteze schimburile între statele membre; această compensaţie constituie o despăgubire pentru restricţiile pe care aceasta le suportă în recoltarea masei lemnoase impuse prin acte normative, iar nu o măsură de sprijin de natură să permită reclamantei să obţină produse la un preţ care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa.
În consecinţă, prin asimilarea compensaţiei prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic ajutorului de stat, art. 6 alin. (1) din HG nr. 861/2009 este în dezacord cu actul normativ intern cu forţă de lege ce defineşte în legislaţia noastră ajutorul de stat prin trimitere la legislaţia comunitară în domeniu, respectiv OUG nr. 117/2006, precum şi cu scopul compensaţiei reglementate de art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, aşa cum este indicat chiar de această dispoziţie legală, respectiv acela de justă despăgubire pentru restricţia impusă proprietarului unui bun în folosirea acestuia.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Mediului şi Pădurilor în calitatea sa de autoritate naţională ce răspunde de silvicultură la suma de 2.586.219,5 lei pentru anii 2008 si 2009, reprezentând:
- suma de 2.352.950,6 lei (compensaţii) reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le-a recoltat de pe suprafaţa de 2.136,43 ha situată în zona de conservare a Parcului Naţional Defileul Jiului.
- suma de 233.268,9 lei (compensaţii) reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le poate recolta de pe suprafaţa de 277,1 ha datorită restricţiilor impuse de amenajamentele silvice, având rol de păduri de protecţie.
Totodată, prin titlul de proprietate şi procesele verbale de punere în posesie depuse la dosarul cauzei reclamanta a făcut dovada că a fost pusă în posesie până în primăvara anului 2008 cu suprafaţa totală de 4.151,91 ha pădure, din care 2.136,43 ha situate in Parcul Naţional Defileul Jiului şi 277,1 ha în afara parcului, dar având rol de păduri de protecţie.
Prin urmare, reclamanta este în drept a pretinde şi dobândi compensaţiile solicitate prin acţiune, ce reprezintă despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului proprietatea sa, având categoria de folosinţă păduri, situat într-o arie naturală protejată.
Prima instanţă a reţinut că reclamanta s-a adresat prin intermediul la I.T.R.S.V. Râmnicu Vâlcea în vederea avizării şi înaintării spre aprobare la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, autoritatea naţională ce răspunde de silvicultură, a deconturilor justificative întocmite de Ocolul Silvic Privat Valea Oltului care administrează pădurea reclamantei în vederea acordării acestor compensaţii în cuantumul solicitat prin prezenta acţiune, cu cererile ce au fost înregistrate la nr. 6488 din 11 iulie 2008 şi 9416 din 31 octombrie 2008 şi 3037 din 14 mai 2009 la care a primit răspunsurile 6488 din 11 iulie 2008 şi 3259 din 22 mai 2009, cu motivarea că nu există metodologie de lucru privind acordarea compensaţiilor pentru persoane juridice.
Or, acest refuz de a acorda despăgubirile la care reclamanta era îndreptăţită constituie un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004, întrucât potrivit art. 138 C. silvic actual, pentru anul 2008 erau în vigoare HG nr. 1071/2006 şi Ordinul comun nr. 625/2006 al Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi 22507 al Ministerului Finanţelor privind aprobarea Metodologiei de calcul al sumelor cuvenite drept compensaţii proprietarilor persoane fizice şi juridice care deţin păduri cu funcţii speciale de protecţie, ce reglementau metodologia de acordare a acestor compensaţii precum şi cuantumul lor.
În concluzie, procedura de acordare cât şi cuantumul compensaţiei cuvenite reclamantei sunt determinate în baza actelor normative mai sus indicate, iar cuantumul compensaţiilor solicitat de reclamantă, împreună cu calculaţia acestora făcută, în temeiul actelor normative menţionate, de Ocolul Silvic Privat Valea Oltului, nici nu au fost contestate de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, căruia îi revenea obligaţia de a acorda reclamantei compensaţiile solicitate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Ministerul Mediului şi Pădurilor.
În motivarea recursului formulat pârâtul Guvernul României a criticat sentinţa atacată susţinând în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din HG nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de validare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond.
Astfel, a susţinut recurentul că în mod eronat s-a apreciat ca fiind admisibilă această excepţie deşi în cauză nu erau aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, întrucât actul administrativ atacat este un act normativ, având rolul de a detalia legea şi de a asigura o interpretare şi aplicare unitară a acesteia iar excepţia de nelegalitate invocată era inadmisibilă, soluţia instanţei de fond de respingere a acestei excepţii fiind nelegală şi netemeinică.
Pe de altă parte, recurentul a criticat soluţia instanţei de fond susţinând că la emiterea hotărârii contestate a fost adoptată de executiv cu respectarea procedurilor legale, actul fiind elaborat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative cât şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative aprobat prin HG nr. 561/2009.
Totodată recurentul a arătat că prevederile HG nr. 861/2009 vizează acordarea de măsuri de natura ajutorului de stat în baza Codului Silvic pentru activităţi care se încadrează în Anexa 1 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, astfel încât implementarea măsurilor de sprijin trebuie făcută cu respectarea regulilor comunitare şi naţionale privind ajutorul de stat în agricultură.
Astfel fiind, recurentul a arătat că pentru a putea acorda ajutorul de stat în sectorul forestier trebuie mai întâi iniţiate acte normative în conformitate cu OG nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010, precizând totodată faptul că statele membre ale U.E. nu au obligaţia de a emite norme şi de a finanţa măsuri de ajutor de stat decât în situaţia în care domeniile respective sunt considerate prioritare şi există previziune bugetară.
În consecinţă, recurentul apreciază că prevederile art. 6 alin. (1) din HG nr. 861/2009 sunt legale şi solicită admiterea recursului formulat şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului formulat d către pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor se critică sentinţa atacată susţinând că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, motiv pentru care se solicită casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Totodată, recurentul critică sentinţa atacată susţinând că prima instanţă a soluţionat în mod nelegal şi netemeinic excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din HG nr. 861/2009, invocând pe de o parte, inadmisibilitatea acesteia în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 având în vedere faptul că actul atacat este un act normativ iar pe de altă parte, recurentul apreciază că soluţia instanţei de fond, prin care a fost admisă această excepţie, este nelegală şi netemeinică, întrucât în mod eronat s-a reţinut prin sentinţa atacată că sumele reprezentând compensaţia prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, reprezintă o despăgubire acordată persoanelor fizice şi/sau juridice pentru produsele pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, deşi prevederile HG nr. 861/2009 au în vedere măsuri de natura ajutorului de stat pentru activităţi care se încadrează în Anexa 1 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Recurentul a criticat sentinţa atacată şi în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ susţinând aplicarea eronată a acestor dispoziţii de către instanţa de fond în ceea ce priveşte cererile formulate de reclamantă prin care a solicitat acordarea de compensaţii băneşti pentru anii 2008-2009, susţinând că prima instanţă a reţinut în mod greşit incidenţa unor acte normative care reglementau exclusiv situaţia persoanelor fizice nu şi a celor juridice.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. proc. civ.
Intimata Obştea Porceni Bârnici Pleşa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de către pârâţi ca nefondate şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, susţinând în esenţă că excepţia de nelegalitate invocată nu este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi este întemeiată întrucât compensaţiile solicitate pentru lipsa de folosinţă a pădurilor protejate nu au caracterul unui ajutor de stat în sensul celor definite de art. 1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ci o despăgubire acordată persoanelor fizice şi juridice.
Pe fondul cauzei intimata a susţinut că susţinerile recurenţilor sunt nefondate, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că cererea de acordare a despăgubirilor este întemeiată în raport de prevederile legale ale Codului silvic cât şi cu legislaţia anterioară anului 2008 în ceea ce priveşte modul de calcul a acestora.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate şi urmează a fi admise, având în vedere următoarele considerente.
Motivul de recurs invocat de ambii recurenţi-pârâţi privind inadmisibilitatea cercetării pe cale de excepţie a legalităţii unui act administrativ normativ este nefondat, sub acest aspect instanţa de fond reţinând în mod justificat că pot fi cenzurate, conform procedurii prevăzute de art. 4 din Legea contenciosului administrativ actele administrative unilaterale, fără a se distinge după cum au caracter individual ori normativ.
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede expres în art. 11 alin. (4) că, alături de ordonanţele guvernului sau dispoziţii din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale, actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale, pot fi atacate în contencios administrativ oricând.
Având în vedere că pentru astfel de acte nu există un termen pentru promovarea acţiunii judiciare şi ţinând cont de principiul general de drept conform căruia tot ceea ce este permis pe cale de acţiune este permis şi pe cale de excepţie, se constată că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţi, soluţie pronunţată de instanţă fiind confirmată şi de practica judiciară constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Sentinţa pronunţată de către instanţe de fond este însă greşită întrucât a admis această excepţie, şi reţinând nelegalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din HG nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond, a apreciat eronat că această compensaţie reglementată de dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 36/2008 Codul Silvic, nu are caracterul unui ajutor de stat în conformitate cu prevederile art. 107 alin.(1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
În fapt prevederile HG nr. 861/2009 vizează acordarea de măsuri de natura ajutorului de stat în baza Codului silvic, pentru activităţi care se încadrează în Anexa 1 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, astfel încât implementarea măsurilor de sprijin trebuie făcută cu respectarea normelor comunitare şi naţionale privind ajutorul de stat în agricultură.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din HG nr. 861/2009 „Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (V), art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoanele juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic cu modificările şi completările ulterioare se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat".
Potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic „În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ teritoriale, statul alocă anula de la buget, prin bugetul autorităţii centrale care răspunde de silvicultură, sume prevăzute pentru: lit. b) – acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă".
Aceste dispoziţii legale se înscriu în sfera de reglementare a măsurilor care au ca scop gestionarea durabilă a fondului forestier, respectivele compensaţii fiind consecinţa directă a amenajamentelor silvice cu funcţii de protecţie, ceea ce determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
Aceste măsuri se înscriu în cadrul stabilit prin Liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013 – instrucţiuni publicate în Jurnalul agricol al Uniunii Europene nr. C319/2006, care reglementează declararea ajutoarelor de stat către Comisia Europeană, în cadrul politicii privind silvicultura (art. 7.c.), sarcina statelor membre fiind aceea de a „demonstra că aceste măsuri contribuie direct la menţinerea sau refacerea funcţiilor ecologice, de protecţie şi de recreere ale pădurilor, a biodiversităţii şi a unui ecosistem forestier sănătos".
De altfel şi prin actul normativ anterior HG nr. 861/2009, respectiv HG nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlului sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora a fost comunicată Comisiei Europene ca ajutor existent, în sensul reglementat de art. III -168 alin. (1) din Constituţia Uniunii Europene, ca fiind avute în vedere prevederile Anexei V, cap. 3 lit. b) Agricultura din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană.
Astfel fiind, HG nr. 861/2009 se înscrie în cadrul de reglementare a ajutorului existent notificat prin HG nr. 1071/2006, ulterior fiind adoptată OG nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010, modificată prin Legea nr. 74/2010 de aprobare, art. 4 din acest act normativ stabilind ca potenţial sector beneficiar de ajutoare de stat şi sectorul forestier, ajutorul putând fi acordat numai cu respectarea procedurilor specifice reglementate conform „Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013".
Astfel fiind, instanţa de fond a apreciat şi reţinut greşit că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din HG nr. 861/209 ar contraveni dispoziţiilor art. 97 alin. (1)) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, acestea reglementând în fapt procedura de acordare a ajutoarelor de stat conform procedurii reglementate de „Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier 2007-2013".
Instanţa de control judiciar constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat şi reţinut prin sentinţa atacată, că răspunsurile primite de intimatul-reclamant la cererile înregistrate la I.T.R.S.V. Râmnicu Vâlcea, respectiv nr. 6488 din 11 iulie 2008 şi 3037 din 14 mai 2009, emise în baza adresei Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ar reprezenta un refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, refuzul nejustificat este definit ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane".
Examinând conţinutul adreselor de răspuns din perspectiva acestor dispoziţii legale, rezultă că acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererilor intimatului, întrucât prin aceste adrese s-a comunicat acestuia imposibilitatea acordării compensaţiilor solicitate ca urmare a faptului că nu a fost elaborată metodologia de calcul a compensaţiilor.
Normele metodologice aplicabile în situaţia persoanelor juridice deci şi intimatului au fost reglementate prin HG nr. 861/2009 publicată la data de 18 august, iar potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din acest act normativ „formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoanele juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat".
Astfel fiind, se constată că nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererilor de acordare a compensaţiilor solicitate de către intimatul-reclamant şi în consecinţă nu pot fi acordate despăgubirile solicitate, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) –(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate în cauză, modificând sentinţa atacată în sensul că va respinge excepţia de nelegalitate a art. 6 alin. (1) din HG nr. 861/2009 cât şi acţiunea reclamantei, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 355 din 9 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 355 din 9 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate a art. 6 alin. (1) din HG nr. 861/2009, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3095/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3142/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
