ICCJ. Decizia nr. 3088/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3088/2011
Dosar nr. 1221/57/2008
Şedinţa de la 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub Dosar nr. 1222/57/2008 la data de 18 august 2008, reclamanta SC I. SA a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Direcţia Judeţeană Pentru Cultura, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu să se constate nelegalitatea modului în care prima autoritate pârâtă a soluţionat contestaţia împotriva înştiinţării de declanşare a procedurii de clasare ca monument istoric a unor imobile aflate în proprietatea sa, răspuns comunicat din 12 iunie 2008, precum şi anularea instrucţiunii de declanşare a procedurii de clasare şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâţii au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, prematuritatea acţiunii, lipsa de interes, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi lipsa calităţii procesuale pasive.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 195/F/CA din 17 decembrie 2008 a respins excepţiile invocate în cauză, iar pe fond, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin adresa din 12 iunie 2008, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a comunicat reclamantei că nu este întemeiată contestaţia acesteia, formulată împotriva înştiinţării de clasare din 23 aprilie 2008, comunicată de Direcţia Judeţeană pentru Cultura, Culte şi Patrimoniu Cultural Sibiu, prin care i s-a adus la cunoştinţă că în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 422/2001, s-a iniţiat procedura de clasare a mai multor clădiri din incinta imobilului situat în Sibiu, str. O.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că date fiind dispoziţiile art. 1, 2, 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004 nu există nici o încălcare a unui drept subiectiv sau interes legitim al reclamantei şi chiar dacă răspunsul primit o nemulţumeşte pe aceasta, nu se constată existenţa unei atitudini abuzive sau a unui refuz nejustificat din partea autorităţilor pârâte, inclusiv prin prisma prevederilor Legii nr. 422/2001, a cărei procedură a fost urmată, aceasta neprevăzând obligativitatea comunicării actelor întocmite cu ocazia iniţierii procedurii de clasare ca monument istoric.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs societatea reclamantă SC I. SA, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând în principal casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312 alin. (3) teza penultimă şi art. 313 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Prin Decizia nr. 4789/2009, Î.C.C.J., secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul reclamantei şi a casat hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că în baza art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., instanţa trebuia să se pronunţe şi să pună în discuţia părţilor toate aspectele invocate de părţi, cum ar fi împrejurarea invocată în acţiunea reclamantei că imobilele clădiri avute în vedere în înştiinţarea de clasare nu mai sunt proprietatea reclamantei începând cu 16 ianuarie 2008, precum şi cererea de probatoriu formulată de reclamantă cu privire la expertiza tehnică.
La rejudecare, cauza s-a înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia sub Dosar nr. 1222.1/57/2008.
Reprezentantul pârâtei Direcţia Judeţeană pentru Cultura, Culte şi Patrimoniu Cultural a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi implicit de exerciţiu a reclamantei, susţinând că nu mai există ca persoană juridică în urma divizării.
Instanţa a respins excepţia, având în vedere că reclamanta a fost supusă unui proces de divizare parţială, continuând să existe ca persoană juridică, păstrându-şi denumirea, o parte din patrimoniu şi obiectul de activitate.
Prin sentinţa nr. 96/CA din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins excepţiile invocate de pârâţi cu privire la necompetenţa instanţei, a prematurităţii acţiunii, a lipsei de interes a reclamantei, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei , a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor şi a inadmisibilităţii acţiunii; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC I. SA Sibiu; a anulat parţial înştiinţarea de declanşare a procedurii de clasare din 23 aprilie 2008 emisă de pârâta Direcţia Judeţeană Pentru Cultura, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu şi actul din 12 iunie 2008 privind soluţionarea contestaţiei al pârâtului Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional cu privire la imobilele înscrise în CF Sibiu, a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 19.526,49 RON cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.
Cu privire la excepţii invocate s-au reţinut următoarele.
Sub aspectul competentei materiale, s-a reţinut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că reclamanta este nemulţumită de răspunsul primit la contestaţia sa adresată Ministerului ca autoritate centrală, temeiul în drept al acţiunii fiind prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, astfel că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi respectând principiul disponibilităţii părţilor, Curtea de Apel este competentă material în soluţionarea litigiului. Fiind o acţiunea întemeiată în principal pe dispoziţiile din legea contenciosului administrativ şi nu doar pe legea specială aplicabilă în acest domeniu s-a apreciat că acţiunea nu este prematură.
Reclamanta este nemulţumită de faptul că înştiinţarea de clasare o vizează ca titulară a dreptului de proprietate asupra unui imobil, cât şi de răspunsul primit la contestaţia formulată, astfel că are interes în promovarea acţiunii şi totodată calitate procesuală activă. Fiind o acţiune îndreptată împotriva răspunsului Ministerului la contestaţia reclamantei s-a constatat că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, iar înştiinţarea de clasare fiind emisă de Direcţie se constată că şi aceasta are calitate procesuală pasivă.
Acţiunea nu este inadmisibilă chiar dacă se atacă un act emis înainte de emiterea ordinului de clasare, întrucât potrivit art. 13 alin. (1) şi 14 alin. (7) din Legea nr. 422/2001 de la comunicarea către proprietar sau către titularul altor drepturi reale a declanşării procedurii de clasare şi până la publicarea ordinului de clasare sau până la comunicarea neclasării, dar nu mai mult de 12 luni, bunului imobil în cauză i se aplică regimul juridic al monumentelor istorice, iar „În situaţia introducerii unei acţiuni în contencios administrativ împotriva ordinului de clasare ori a comunicării declanşării procedurii de clasare până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, asupra bunului imobil în cauză se aplică regimul juridic al monumentelor istorice”.
Prin urmare, actul de declanşare a procedurii de clasare produce efecte juridice, instituind obligaţii în sarcina titularului dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale de respectare a regimului juridic rezervat monumentelor istorice.
Pe fond, instanţa a apreciat acţiunea ca parţial întemeiată.
Potrivit hotărârii de divizare nr. 29/2007 SC I. SA s-a divizat parţial, rezultând încă două noi societăţi SC C.A.I. SA Sibiu şi SC V.I. SA Sibiu, la art. 5 din hotărâre prevăzându-se şi care este partea de patrimoniu transmisă acestora.
Hotărârea de divizare a fost înscrisă în registrul comerţului la 16 ianuarie 2008, fiind emis certificatul de înregistrare.
Prin urmare, reclamanta nu mai era proprietara bunurilor de la pct. 5 lit. b) din hotărârea de divizare din momentul înfiinţării noii societăţi SC C.A.I. SA Sibiu – 16 ianuarie 2008, aspect opozabil de la această dată terţilor, inclusiv pârâţilor.
S-a apreciat că actul de declanşare a procedurii de clasare este nul parţial, întrucât se adresează unei persoane care nu este titulara dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra imobilelor.
În urma întocmirii documentaţiei de clasare s-a primit avizuldin 30 iulie 2008 doar pentru o parte din imobile, respectiv pentru corpurile A, B, C, D şi E din documentaţie – varianta I, respectiv pentru imobilele înscrise în CF Sibiu, toate transmise prin divizare SC C.A.I. SA Sibiu, pentru restul imobilelor înscrise în CF Sibiu declanşarea procedurii rămânând fără efect.
Din perspectiva acestei soluţii a reţinut Curtea că şi adresa din 12 iunie 2008 privind respingerea contestaţiei reclamantei emisă de pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor este nelegală.
Împotriva sentinţei nr. 96/CA din 13 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamanta SC I. SA precum şi pârâţii Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi patrimoniu Cultural Naţional Sibiu şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi: reclamanta SC I. SA, modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii în întregime a acţiunii introductive de instanţă, în sensul anulării în totalitate a înştiinţării de declanşare a procedurii de clasare din 23 aprilie 2008 emisă de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Sibiu şi a actului din data de 12 iunie 2008 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă emis de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cu obligarea în solidar a pârâtelor-intimate la plata cheltuielilor de judecate efectuate de recurenta reclamantă; pârâta Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Sibiu, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii contestaţiei reclamantei ca inadmisibilă, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată; pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, modificarea în tot a sentinţei atacate în principal în sensul respingerii acţiunii ca fiind exercitată abuziv şi, în subsidiar – în ipoteza menţinerii soluţiei de admitere în parte a acţiunii – în sensul respingerii cererii reclamantei de acordarea cheltuielilor de judecată şi de obligare a pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 19.526,40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.
I. Reclamanta SC I. SA Sibiu a învederat, prin motivele de recurs, următoarele:
Se impune anularea în tot a celor două acte administrative contestate, instanţa de fond având în vedere la pronunţarea soluţiei un aviz din 30 iulie 2008 emis de Direcţia Generală Patrimoniu Cultural Naţional, prin care se propune clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria ansamblu, grupa ”B” a imobilului SC I. SA, fosta fabrică R., str. O., municipiul Sibiu, cu următoarele componente: Corpul A, Corpul B, Corpul C, Corpul D, Corpul E. Cu privire la acest aviz recurenta reclamantă a precizat că aşa cum sugerează şi titulatura (aceea de aviz favorabil) acest document are doar valoare consultativă, nefiind apt de a produce efecte juridice cu privire la clasarea sau neclasarea în Lista monumentelor istorice. Avizul este doar unul din documentele necesare dosarului de clasare, ce urmează să fie înaintat C.N.A. şi/sau C.N.M.I., pentru adoptarea hotărârii de clasare sau de neclasare, iar apoi ministrul culturii şi cultelor (potrivit art. 13 şi următoarele din ordinul din 18 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice). Or, din punctul de vedere al reclamantei, emiterea acestui aviz nu poate avea efectul reţinut de judecătorul fondului anume în sensul că pentru restul imobilelor înscrise în C.F. Sibiu declanşarea procedurii a rămas fără efect, întrucât el nu comunică recurentei şi nici nu menţionează explicit declasarea/neclasarea restului imobilelor ce au constituit obiect al procedurii de clasare în lista monumentelor istorice. Prin urmare, declanşarea procedurii nu rămâne fără efect până la data la care reclamantei i se va comunica Hotărârea C.D.N.A. şi/sau C.N.M.I. de neclasare a restului de imobile (corpurile F-T).
A conchis reclamanta că actele administrative contestate prin acţiune, anume înştiinţarea de declanşare a procedurii de clasare din 23 aprilie 2008 emisă de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi patrimoniu Naţional Sibiu şi actul din 12 iunie 2008 privind soluţionarea contestaţiei formulate de recurentă, act emis de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional sunt nule în privinţa tuturor imobilelor (corpurilor de la A la T) cuprinse în dosarul de clasare varianta I, nu numai în ceea ce priveşte corpurile A, B, C, D, E, aşa cum a reţinut prima instanţă. Având în vedere cele mai sus menţionate, reclamanta a considerat că instanţa de fond a procedat la o interpretare greşită a actului dedus judecăţii prin prisma avizului din 30 iulie 2008 emis de Direcţia Generală Patrimoniu Cultural Naţional, admiţând acţiunea numai în parte. Totodată, recurenta reclamantă a opinat că judecătorul fondului, admiţând acţiunea numai în parte, a făcut şi o interpretare şi aplicare greşită a legii, în speţă a prevederilor care guvernează procedura de clasare a monumentelor istorice şi anume Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice şi a ordinului din 18 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, acordând avizului mai sus menţionat efectele juridice pe care legea nu i le acorda.
II. Pârâta Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu a susţinut, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, dându-se eronat prioritate, fără temei legal, prevederilor art. 249 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, în dauna regimului special al imobilelor, cu referire la publicitatea imobiliară ca moment al opozabilităţii dreptului faţă de terţi. Or, în cartea funciară, la data emiterii înştiinţării de clasare, nu era operată modificarea operată prin divizarea SC I. SA Sibiu, astfel că au fost respectate prevederile legale în materie.
III. Pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a relevat, prin motivele cererii de recurs, că instanţa de fond a reţinut eronat că faţă de terţi hotărârea de divizare produce efecte de la data înregistrării în Registrul Comerţului conform prevederilor art. 249 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, în opinia recurentului pârât fiind incidente, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, exclusiv dispoziţiile Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare. În speţă, s-a arătat, instanţa de fond nu a examinat şi nu s-a pronunţat cu privire la împrejurarea înscrierii în cartea funciară a hotărârii de divizare şi, nici corelativ, la momentul radierii înscrierii dreptului de proprietate, făcută în temeiul actului care exprimă consimţământul titularului la stingerea acestui drept, prin aceasta pronunţând, prin omisiune, o hotărâre insuficient motivată, susceptibilă de a fi reformată prin admiterea recursului, ştiind fiind că Legea nr. 7/1996 reprezintă exclusiv şi unitar cadru legislativ de publicitate imobiliară, opozabilă erga omnes, fiind irelevant statutul juridic şi obiectul de activitate al proprietarului fie el persoană fizică fie persoană juridică, organizată ca societate pe acţiuni, O.N.G., societate comercială, etc.
Recurentul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a invocat excepţia exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către reclamantă, constând în formularea cu rea-credinţă a acţiunii şi a căii de atac, în condiţiile în care nimic nu a împiedicat această parte să depună înscrisurile de care s-a prevalat în sprijinul acţiunii în contencios administrativ încă din faza promovării contestaţiei sau plângerii prealabile către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. A apreciat pârâtul recurent că abuzul de drept procesual al reclamantei, săvârşit prin omisiunea comunicării statutului său juridic actual, în faza soluţionării contestaţiei, plângerii prealabile şi a acţiunii, în primul ciclu procesual al fondului a împiedicat recurenta să intervină cu oportunitate la acel moment în soluţionarea pe cale administrativă a plângerii prealabile, singura etapă în care autoritatea emitentă a actului administrativ atacat este în măsură să-şi exercite în regim de putere publică drepturile şi obligaţiile în calitatea sa de subiect de drept administrativ, evitându-se astfel etapa controlului judecătoresc de legalitate, urmare sesizării instanţei judecătoreşti pe calea acţiunii în anularea actului administrativ.
În ipoteza în care se va menţine soluţia de admitere în parte a acţiunii reclamantei, recurentul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a solicitat respingerea ca nefondată a cererii accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere lipsa oricărei culpe procesuale a instituţiei, vădit induse în eroare pe parcursul soluţionării pricinii în cele trei cicluri procesuale – fond, recurs, rejudecare în fond. În speţă, s-a precizat, soluţia pronunţată de instanţa de fond nu este deplin favorabilă reclamantei, în sensul că acesteia i-a fost admisă în parte acţiunea cu consecinţa anulării parţiale a celor două acte administrative atacate, ceea ce – în opinia recurentei – naşte prezumţia existenţei culpei procesuale exclusiv în sarcina sa, urmare prestaţiei efectuate cu rea-credinţă de către reprezentantul acesteia. În aceste condiţii, instanţa de fond era obligată să se pronunţe în funcţie de apărările ambelor părţi, privind temeinicia pretenţiilor acordării cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât întinderea lor, stabilită într-un cuantum substanţial de 19.526,49 RON nu se justifică de fel, în raport cu întinderea şi calitatea prestaţiei avocatului reclamantei, exercitată abuziv, vădit dolosivă, în ipoteza admiterii excepţiei exercitării abuzive a drepturilor procesuale.
Prin întâmpinarea formulată în cauză reclamanta SC I. SA Sibiu a solicitat respingerea recursurilor declarate de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Sibiu şi de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional ca nefondate, cu motivarea că aceste sunt netemeinice şi nelegale.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
În mod întemeiat, prin sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile invocate de pârâţi cu privire la necompetenţa instanţei, la prematuritatea acţiunii, la lipsa de interes a reclamantei, la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtelor şi a inadmisibilităţii acţiunii, şi a fost admisă în parte acţiunea reclamantei SC I. SA Sibiu cu consecinţa anulării parţiale a înştiinţării de declanşare a procedurii de clasare din 23 aprilie 2008 emisă de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu şi a actului din 12 iunie 2008 privind soluţionarea contestaţiei reclamantei emis de Ministerul Culturii şi Cultelor cu privire la imobilele înscrise în C.F. Sibiu şi a obligării pârâtelor la plata în favoarea reclamantei a sumei de 19.526,49 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.
Judecătorul fondului a făcut, prin hotărârea recurată, o corectă aplicare a legii la împrejurările de fapt ale pricinii, reţinând în mod corect că în raport de prevederile din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, în forma în vigoare la data emiterii înştiinţării, era obligatoriu ca declanşarea procedurii de clasare să fie comunicată titularului dreptului de proprietate asupra imobilului considerat monument istoric, şi că sunt aplicabile în litigiu prevederile art. 249 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, care au caracter special şi se aplică cu prioritate faţă de reglementările generale din materia publicităţii imobiliare prevăzute în Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în anul 2006, procedura de clasare se declanşează de către direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar conform art. 14 din acelaşi act normativ, ”(1) Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor au obligaţia de a comunica de îndată proprietarului, titularului dreptului de administrare sau, respectiv, titularului altui drept real asupra bunului imobil declanşarea procedurii de clasare sau de declasare. (2) De la data comunicării către proprietar sau către titularul dreptului altor drepturi reale a declanşării procedurii de clasare şi până la publicarea ordinului de clasare sau până la comunicarea neclasării, după caz, dar nu mai mult de 12 luni, bunului imobil în cauză i se aplică regimul juridic al monumentelor istorice”.
Pe de altă parte, se reţine că hotărârea de divizare parţială a SC I. SA a fost înscrisă în Registrul Comerţului la data de 16 ianuarie 2008, iar în conformitate cu prevederile art. 249 lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, divizarea - în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi -produce efecte, între părţi şi faţă de terţi, de la data înmatriculării în Registrul Comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre ele. Divizarea are ca efect, în condiţiile art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, transferul, atât în raporturile dintre societatea absorbită sau divizată şi societatea absorbantă/societăţile beneficiare, cât şi în raporturile cu terţii, către societatea absorbantă sau fiecare dintre societăţile beneficiare al tuturor activelor şi pasivelor societăţii absorbite/divizate. În aceste condiţii, cum s-a probat că reclamanta nu mai era proprietara bunurilor de la pct. 5 lit. b) din hotărârea de divizare din momentul înfiinţării SC C.A.I. SA Sibiu din data de 16 ianuarie 2008, în mod întemeiat s-a apreciat, de instanţa de fond, că actul de declanşare a procedurii de clasare - şi implicit actul emis în soluţionarea contestaţiei reclamantei - este nul parţial, el vizând o persoană juridică care nu mai era, la data de 23 aprilie 2008 şi ulterior, în condiţiile legii, titulara dreptului de proprietate sau altui drept real asupra imobilelor menţionate în înştiinţarea de declanşare a procedurii de clasare.
Soluţia declarării nulităţii parţiale a actelor administrative atacate, numai cât priveşte corpurile A, B, C, D şi E din documentaţie – varianta I, respectiv pentru imobilele înscrise în C.F. Sibiu, toate transmise prin divizare de la SC I. SA Sibiu la SC C.A.I. SA Sibiu, pentru care în urma întocmirii documentaţiei de clasare s-a primit avizul favorabil de clasare din 30 iulie 2008 al Direcţiei Generale Patrimoniu Cultural Naţional din Ministerul Culturii şi Cultelor (antecesorul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional), este justificată, întrucât chiar dacă avizul menţionat nu are efectul juridic expres stabilit prin lege de neclasare a restului imobilelor, rezultă, din interpretarea sistematică a reglementărilor referitoare la procedura de protejare a monumentelor istorice, cuprinse în Legea nr. 422/2001, cu modificările şi completările ulterioare, că emiterea ordinului ministrului culturii şi patrimoniului naţional de clasare sau de declasare are loc numai pe baza propunerilor C.N.M.I. Or, avizul favorabildin 30 iulie 2008 a Direcţiei Generale Patrimoniu Cultural Naţional din fostul Minister al Culturii şi Cultelor, a fost întocmit pe baza documentaţiei înaintată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu cu adresa din 16 aprilie 2008, ce a fost analizată în şedinţa secţiunii de evidenţă a C.N.M.I. din data de 14 iulie 2008 şi a fost validată în Plenul C.N.M.I. din data de 30 iulie 2008.
Excepţia invocată în recurs de pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţionale, anume a exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către reclamantă, constând în formularea cu rea-credinţă a acţiunii şi a căii de atac, în condiţiile în care reclamanta a omis să comunice date şi elemente despre statutul său juridic actual în faza soluţionării contestaţiei, a plângerii prealabile şi a acţiunii, în primul ciclu procesual al fondului, nu este fondată, în litigiu nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 723 din C. proc. civ. Reclamanta, în mod evident, nu a formulat acţiunea în contencios administrativ şi căile legale de atac recunoscute de lege cu rea-credinţă şi contrar scopului în vederea căruia au fost recunoscute, ci în condiţiile art. 21 şi 52 din Constituţia României şi art. 1 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, pentru protecţia drepturilor şi a intereselor sale legitime.
Este neîntemeiată şi critica adusă hotărârii pronunţate de judecătorul fondului sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, prima instanţă făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 274 şi 276 din C. proc. civ. Or, atâta vreme cât prin hotărârea instanţei de fond au fost respinse excepţiile invocate de pârâte şi a fost admisă în parte acţiunea, cu consecinţa anulării parţiale a actelor administrative atacate pe calea contenciosului administrativ, pârâtele au ”căzut în pretenţii”, cu alte cuvinte au pierdut procesul şi se află prin urmare în culpă procesuală, fiind îndatorate astfel la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de SC I. SA Sibiu, de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu împotriva sentinţei nr. 96/CA din data de 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC I. SA, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu împotriva sentinţei nr. 96/CA din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3087/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3089/2011. Contencios → |
|---|
