ICCJ. Decizia nr. 3087/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3087/2011
Dosar nr. 1012/54/2010
Şedinţa de la 26 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 45 din data de 3 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul B.T. în Dosarul nr. 812/181/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Baia de Aramă, şi, în consecinţă, a constatat nelegalitatea HG nr. 1260 din 8 octombrie 2008, respectiv Anexa 44, lit. a), în ceea ce priveşte suprafaţa de 563 m.p. individualizată în raportul de expertiză întocmit de expert tehnic I.M. şi în schiţa anexă prin pct. 1, 2, 3, 4, 41, 5, 81,1, obligând pârâtul Guvernul României la 1.804 RON cu titlul de cheltuieli de judecată
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin HG nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Mehedinţi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Mehedinţi, la anexa nr. 44 „Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei O.-C." pct. 14 „Teren propus pentru construcţii publice" s-a menţionat O.-C., s=504 mp, cu vecini: N-piaţa publică, E-pârâul B.; S,V domeniul privat.
Ulterior, prin art. 1 pct. 9 din HG nr. 1260 din 08 octombrie 2008 a fost modificată şi completată HG nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Mehedinţi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Mehedinţi, în sensul că anexa nr. 44 „Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei O.-C." se modifică, poziţia nr. 14 coloana 2 având următorul cuprins „Teren construcţii publice" şi coloana 3, având următorul cuprins „ O.-C.; S=852 mp în loc de 504 mp. Vecini: N - Uliţă acces A.P.; E - str. S.; S -birău P.M.; V- A.P.", terenurile la care fac referire cele două acte normative fiind individualizate, în cursul procedurilor judiciare, prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
La baza emiterii HG nr. 1260 din 08 octombrie 2008 a fost Hotărârea Consiliului Local O.-C. nr. 12/2007.
Examinând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, şi faţă de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, Curtea a constatat că reclamantul B.T. este titularul dreptului de proprietate privată asupra terenului în suprafaţă de 648 mp şi a construcţiei cu destinaţia de brutărie, din care suprafaţa de 563 m.p, individualizată în schiţa anexă prin pct. 1, 2, 3, 4, 41, 5, 81, 1, din totalul deţinut de reclamant, este inclusă în suprafaţa de 852 mp prevăzută în anexa nr. 44, lit. a), poz.14, coloana 2 „Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei O.-C." în forma modificată prin HG nr. 1260 din 08 octombrie 2008.
Apreciind că în cauză, nu s-a făcut dovada existenţei vreunuia din modurile de dobândire a proprietăţii publice aşa cum sunt acestea enunţate în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 213/1998, republicată, prima instanţă a arătat că efectele menţinerii art. 1 pct. 9 din HG nr. 1260 din 08 octombrie 2008 prin care s-a modificat anexa nr. 44 „Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei O.-C.", respectiv poziţia nr. 14 coloana 2 ar echivala cu o expropriere abuzivă, mai ales în condiţiile în care modificarea acestei anexe nu a fost justificată prin Hotărârea nr. 12/2007 a Consiliului Local O.-C. ce a precedat emiterea HG nr. 1260 din 08 octombrie 2008 şi nici printr-un alt act administrativ.
Instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Guvernul României, cu motivarea că aceasta a rămas fără obiect în condiţiile în care prin precizarea cererii din data de 01 iulie 2010, reclamantul a indicat încălcarea art. 44 din Constituţia României.
A mai arătat Curtea că potrivit art. 18-24 din Legea nr. 213/1998 apartenenţa Bunurilor la domeniul public de interes local se atestă prin hotărârea de guvern, acest act producând efecte juridice, iar hotărârea de consiliu local prin care s-a efectuat un inventar şi s-a propus emiterea hotărârii de guvern are valoarea unui operaţiuni administrative ce nu este aptă prin ea însăşi să producă efecte juridice, respectiv să ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes local.
Împotriva sentinţei civile nr. 45 din data de 3 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs în termen legal Comuna O.-C., prin Primar, Guvernul României şi A.I., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate invocată de B.T. în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.
Comuna O.-C., prin primar, a învederat prin motivele cererii de recurs că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, în primul rând datorită faptului că în mod greşit a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii motivat de neindicarea actului normativ încălcat prin adoptarea HG nr. 1260/2008. Mai mult decât atât s-a arătat că se invocă art. 44 din Constituţia României astfel încât din punct de vedere al recurentei doar Curtea Constituţională se poate pronunţa cu privire la încălcarea art. din Constituţie şi nu instanţa de fond care a fost investită să judece o excepţie de nelegalitate şi nu de neconstituţionalitate.
Pe de altă parte, comuna O.-C. a precizat că deşi reclamantul B.T. invocă un drept de proprietate asupra terenului în baza unui proces-verbal de adjudecare din 20 noiembrie 2008, act întocmit ulterior emiterii HG nr. 1260/2008 la dosar nu există nici un înscris autentic care să ateste dreptul de proprietate al C.C. Baia de Aramă asupra imobilului în litigiu, astfel că din punctul de vedere al unităţii administrativ-teritoriale procesul verbal de adjudecare nu îi este opozabil.
În fine, s-a relevat că B.T. a cumpărat terenul de la C.C. care nu este proprietarul acesteia, terenul aparţinând domeniului public al comunei O.-C. Din declaraţiile de impunere rezultă că C.C. Baia de Aramă a plătit impozite numai pentru clădire iar pentru teren a solicitat în baza Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 500 m.p pe care este construită brutăria şi nu s-a eliberat titlu de proprietate întrucât nu s-a făcut dovada proprietăţii.
Pârâtul Guvernul României a arătat, prin motrivele de recurs, următoarele:
I. Hotărârea instanţei de fond este nelegală şi se impune a fi modificată în tot, ca atare, întrucât cererea trebuia respinsă ca inadmisibilă. În principal, s-a solicitat a se observa că prin sentinţa atacată se aduce atingere principiului stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, în condiţiile în care excepţia de nelegalitate nu poate fi invocată decât atât timp cât nu s-a împlinit termenul de prescripţie sau de decădere prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în care dreptul la acţiune al reclamantului trebuia exercitat, pentru că, dacă acest din urmă drept se află în această situaţie, nici excepţia analizată nu mai poate fi invocată pentru identitate de raţiune. În speţă, nu a existat nici un impediment legal pentru ca intimatul-reclamant să formuleze acţiune în anularea actelor administrative, în termenele şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 7 alin. (3) şi (7) şi art. 11 din Legea nr. 554/2004.
În subsidiar, dar tot în susţinerea inadmisibilităţii invocate, recurentul Guvernul României a solicitat a se observa că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra existenţei sau inexistenţei legăturii juridice dintre fondul litigiului (civil) şi HG nr. 1260/2008, care se constituie într-o condiţie esenţială pentru cenzurarea legalităţii actului administrativ în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004. În cauză, s-a precizat, nu putea fi stabilită existenţa legăturii dintre fondul pricinii şi excepţia de nelegalitate, iar instanţa de contencios administrativ a apreciat greşit că a fost legal sesizată să cenzureze în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea HG nr. 1260/2008, hotărârea fiind dată cu depăşirea limitelor în care a fost reglementat controlul judecătoresc al actelor administrative pe cale de excepţie. Această concluzie rezultă din faptul că actul administrativ cu caracter individual, a cărui nelegalitate a fost invocată de intimatul-reclamant, nu produce efecte juridice proprii cu privire la dreptul său de proprietate asupra imobilului în cauză, construcţie cu destinaţia de brutărie – O.-C., întrucât conţinutul său atestă regimul juridic doar al terenului pe care se află construcţia.
II. Motivul de recurs indicat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. – nesocotirea de către prima instanţă a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În speţă, s-a susţinut că instanţa de fond a încălcat dreptul procedural de dezbatere în contradictoriu a probelor administrate şi a făcut o aplicare greşită a art. 208 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile în care expertiza este nulă absolut şi nu putea fi avută în vedere la pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice întrucât a fost efectuată fără ca autoritatea emitentă să fie convocată la efectuarea ei, iar raportul de expertiză nu i-a fost comunicat despre existenţa acestuia aflând doar din considerentele sentinţei atacate. De asemenea, au fost ignorate dispoziţiile art. 113 şi 1141 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd obligaţia comunicării tutoror înscrisurilor pe care se fundamentează cererea intimatului-reclamant. Astfel, tot din considerentele hotărârii atacate recurenta a aflat că la dosarul cauzei au fost depuse mai multe înscrisuri (extras de carte funciară în care figurează dreptul de proprietate al intimatului-reclamant, sentinţa civilă nr. 537/1998, raport de expertiză tehnică din Dosarul nr. 1124/1997, proces-verbal de licitaţie, contract de vânzare cumpărare şi documentaţie cadastrală) care au fost avute în vedere de judecătorul fondului la soluţionarea excepţiei de nelegalitate fără să fie comunicate, fiind astfel vătămat dreptul procedural al recurentului de dezbatere în contradictoriu a probelor administrate, recunoscut oricărui pârât.
III. Hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală întrucât nu există concordanţă între considerente şi dispozitivul acesteia.
Astfel, s-a arătat că, deşi în practicaua şi considerentele sentinţei civile nr. 45 din 3 februarie 2011 se face referire la HG nr. 1260/2008 totuşi în dispozitiv judecătorul fondului ”constată nelegalitatea HG nr. 1260 din 8 octombrie 2008, respectiv Anexa 44, lit. a), în ceea ce priveşte suprafaţa de 563 m.p. individualizată în raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic I.M. şi în schiţa anexă prin pct. 1, 2, 3, 4, 41, 5, 81, 1”, însă actul administrativ contestat pe calea excepţiei de nelegalitate, respectiv HG nr. 1260/2008, nu cuprinde Anexa 44, lit. a). În acest context, s-a observat de către recurent că prin încheierea de sesizare a Judecătoriei Baia de Aramă instanţa de fond nu a fost investită cu excepţia de nelegalitate a HG nr. 963/2002 astfel că în mod greşit a fost constatată nelegalitatea Anexei 44, lit. a) a acestui act administrativ.
VI. În ceea ce priveşte fondul cauzei, hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea de guvern prin care se atestă apartenenţa unor bunuri ca fiind în domeniul public al unităţii administrtativ teritoriale locale sau judeţene nu are un efect constitutiv de drepturi, ci unul declarativ de drepturi, stabilind doar regimul juridic al acestor bunuri. Intimatul-reclamant nu a făcut dovada în această fază procesuală că este titularul dreptului real pretins asupra terenului în litigiu, astfel că judecătorul fondului a reţinut în mod greşit că terenul în litigiu a fost inclus în domeniul public al comunei O.-C. cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998.
Pe de altă parte, recurentul Guvernul României a apreciat că în mod eronat prima instanţă a reţinut că această autoritate publică are o culpă procesuală în declanşarea litigiului şi a obligat la plata cheltuielilor de judecată. În procedura cercetării excepţiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale, s-a susţinut, cererile privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată sau la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actelor administrative nu sunt admisibile, justificat de următoarele argumente: normele de excepţie ale art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 prin care este reglementată procedura accesorie cererii principale privind fondul litigiului nu prevăd acordarea vreunor cheltuieli sau despăgubiri, instanţa nefiind investită cu anularea actului; în cazul excepţiei de nelegalitate nu se plăteşte o altă taxă de timbru; potrivit art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 în cazul în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este chiar instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze nu se dispune suspendarea judecării cauzei, nefiind format un dosar distinct, pe rolul unei alte instanţe; pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate, ca şi în cazul excepţiei de neconstituţionalitate, părţile cererii principale privind fondul litigiului vor fi citate şi reprezentate potrivit regulilor aplicabile la instanţa de fond, calitatea de reprezentant fiind prezumată, astfel încât nu se justifică încheierea unui nou contract de asistenţă; în cazul în care excepţia este invocată din oficiu de instanţa care judecă fondul litigiului, aceasta nu poate dobândi calitatea de parte a raportului litigios şi nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 274 şi 277 din C. proc. civ. De asemenea, s-a solicitat a se observa că nu este dovedită culpa procesuală a Guvernului României, astfel că această parte nu poate fi obligată la plata în favoarea societăţii intimate cheltuieli de judecată în solidar cu beneficiarul actului administrativ, mai ales în situaţia în care HG nr. 1260/2008 a fost adoptată pe baza actului propriu al Consiliului Local al comunei O.-C.
Recurentul intervenient A.I. a precizat, prin motivele de recurs, că se impune analizarea tuturor actelor doveditoare depuse la dosar, din care reiese că terenul în suprafaţă de 648 m.p a fost proprietatea comunei O.-C. după anul 1964 fiind preluat forţat de la proprietarul numit I.N., precum şi luarea în considerare a faptului că locuinţa fiului său A.P. are nevoie de asigurarea unei căi de acces pe o lăţime de 4 m.
Intimatul B.T. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu motivarea, în esenţă, că sentinţa primei instanţe este temeinică şi legală.
Recursurile sunt nefondate.
Sesizarea instanţei de contencios, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competente să soluţioneze excepţia de nelegalitate invocată de pârâtul B.T. în Dosarul nr. 812/181/2009 a Judecătoriei Baia de Aramă s-a făcut în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, judecătoria apreciind că de actul administrativ atacat (HG nr. 1260 din 8 octombrie 2008) depinde soluţionarea litigiului pe fond, cu alte cuvinte soluţionarea acţiunii civile prin care Comuna O.-C., prin primar, a chemat în judecată C.C. Baia de Aramă şi pe B.T. pentru ca prin hotărâre să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 ianuarie 2008 între cei doi pârâţi având ca obiect suprafaţa de 648 m.p teren aferent brutăriei din comuna O.-C.
În mod întemeiat, cu aplicarea corectă a legii, instanţa de contencios administrativ a constatat, prin sentinţa recurată, nelegalitatea HG nr. 1260 din 8 octombrie 2008 sub aspectul menţiunilor evidenţiate în Anexa 44, lit. a), cu referire la suprafaţa de teren de 563 m.p. individualizată în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. I.M. şi în schiţa anexă a acestuia prin punctele 1, 2, 3, 4, 41, 5, 81, 1. Într-adevăr, se reţine că prin art. 1 pct. 9 din HG nr. 1260 din 8 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea HG nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Mehedinţi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Mehedinţi, s-a procedat la modificarea, printre altele, Anexa nr. 44 ”Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei O.-C.”, coloana 2 care a primit următorul cuprins: ”Teren construcţii publice” şi coloana 3 care a primit următorul cuprins: ”O.-C. – S=852 m.p în loc de 504 m.p Vecini: N-uliţă acces A.P.; E-str. S.; S-B.P.M.; V-A.P.” şi că recurenta comuna O.-C. judeţul Mehedinţi nu a făcut, pe de o parte, dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului teren în discuţie în baza unui titlu valabil şi, pe de altă parte, nici proba împrejurărilor care au determinat - prin raportare la prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) şi art. 7 şi ale punctului III din Anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia – calificarea întregului imobil ca fiind de uz sau de interes public.
Dimpotrivă, pârâtul B.T. a justificat în cauză, în condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, atât legitimarea procesuală activă în invocarea excepţiei de nelegalitate cât şi interesul procesual, în condiţiile în care acesta, potrivit înscrisurilor administrate în cauză, este, cel puţin aparent, titularul dreptului de proprietate asupra construcţiilor (brutărie) şi asupra terenului aferent acestora în suprafaţă de 648 mp, drept înscris în C.F. nr. 50006 comuna O.-C. nr. crt. A1 nr topografic 50006 şi nr. crt. A1.1 nr. topografic 50006-C1, iar prin expertiza tehnică judiciară efectuată în litigiu de ing. I.M., s-a concluzionat că în suprafaţa de 852 mp menţionată în anexa nr. 44 ”Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei O.-C.” poziţia 14 este cuprinsă suprafaţă de teren de 563 mp înscrisă în evidenţele de publicitate imobiliară în proprietatea pârâtului.
Nu este întemeiată susţinerea recurentului comuna O.-C. referitoare la neindicarea actului normativ încălcat prin adoptarea HG nr. 1260/2008, întrucât pârâtul a invocat nu numai încălcarea prevederilor art. 44 din Constituţia României ce garantează şi ocrotesc dreptul de proprietate privată, ci şi, implicit, încălcarea prevederilor din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, atâta vreme cât s-a menţionat că terenul nu poate să aibă afectaţiune publică.
Nu poate fi primită aserţiunea recurentului Guvernul României potrivit căreia prin sentinţa atacată se aduce atingere principiului stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, astfel că excepţia de nelegalitate poate fi invocată numai atâta timp cât nu s-a împlinit termenul de prescripţie sau de decădere prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, o asemenea interpretare fiind în mod evident contrară dispoziţiilor clare ale art. 4 alin. (1) fraza 1 din legea contenciosului administrativ, care stabilesc că ”Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”. Excepţia de nelegalitate, putând fi invocată oricând în cadrul unui proces, adică în soluţionarea unei acţiuni aflate pe rolul oricărei instanţe în orice grad de jurisdicţie, este un mijloc de apărare, iar nu o acţiune în contencios administrativ, în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004, nefiindu-i aplicabile astfel prevederile art. 11 din acelaşi act normativ ce reglementează termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ.
Pe de altă parte, se reţine că din interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că excepţia de nelegalitate este un mijloc procesual de apărare ce tinde la înlăturarea efectelor actului administrativ contestat din litigiul determinat supus judecăţii în cadrul căruia se invocă excepţia iar nu la anularea actului administrativ. De aceea, excepţia de nelegalitate este supusă condiţiei existenţei unui raport de dependenţă între soluţia ce urmează a fi dată litigiului de fond şi actul administrativ unilateral vizat de excepţie.
Din interpretarea aceloraşi prevederi rezultă şi că asupra legăturii de dependenţă existente între actul administrativ contestat pe calea excepţiei de nelegalitate şi soluţionarea litigiului pe fond se pronunţă instanţa investită în fond (în speţă, Judecătoria Baia de Aramă), şi nu instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate. Instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate verifică legalitatea actului administrativ contestat şi nu are competenţa de a verifica dacă de actul administrativ depinde soluţionarea pe fond a litigiului în care a fost invocată excepţia de nelegalitate.
Nu este fondat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., invocat de Guvernul României, întrucât recurentul nu a făcut proba că a suferit o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decît prin anularea hotărârii pronunţate. Or, judecarea excepţiei s-a făcut pe baza înscrisurilor depuse de părţi la dosarul instanţei care a sesizat instanţa de contencios administrativ competentă şi care erau dobândite cauzei, iar concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cursul judecăţii la instanţa de fond de ing. I.M. nu au fost determinante pentru soluţia adoptată asupra excepţiei de nelegalitate. Pe de altă parte, nu este întemeiat nici motivul de recurs vizând pretinsa neconcordanţă între considerentele şi dispozitivul sentinţei nr. 45 din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, excepţia de nelegalitate invocată de pârâtul B.T. şi asupra căreia avea a se pronunţa instanţa de contencios administrativ având ca obiect, indiscutabil, prevederile art. 1 pct. 9 din HG nr. 1260 din 8 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea HG nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Mehedinţi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Mehedinţi, prin care s-a procedat la modificarea poziţiei nr. 14 din Anexa nr. 44 ”Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei O.-C.”
Guvernul României a adus critici sentinţei pronunţate de Curtea de Apel şi sub aspectul greşitei obligări la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, cu motivarea că o asemenea obligare nu este admisibilă în procedura cercetării excepţiei de nelegalitate a actelor administrative. Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, întrucât textul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. – care aşează la fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată culpa procesuală a părţii, culpă dovedită prin aceea că a pierdut procesul, a căzut în pretenţii – nu face nici o distincţie cu privire la natura litigiului purtat între părţi, cu caracter principal sau accesoriu. Prin urmare, instituţia obligării la plata cheltuielilor de judecată nu este incompatibilă cu procedura judecării unei excepţii de nelegalitate a actului administrativ cu caracter unilateral, fiind evident ca şi în această materie se ”cade în pretenţii” de către părţile care participă la judecată, indiferent că este vorba de respingerea sau, dimpotrivă, de admiterea acestei excepţii. În consecinţă, în mod corect prima instanţă, admiţând excepţia de nelegalitate invocată de pârâtul B.T., a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 274 din C. proc. civ. şi a obligat Guvernul României – în calitatea sa de emitent al actului administrativ a cărui nulitate s-a constatat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 - la plata sumei de 1.804 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Faţă de cele mai sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate, iar hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de Comuna O.-C. judeţul Mehedinţi, de Guvernul României şi de A.I. împotriva sentinţei nr. 45 din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Comuna O.-C., Guvernul României şi A.I. împotriva sentinţei civile nr. 45 din data de 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3086/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3088/2011. Contencios → |
|---|
