ICCJ. Decizia nr. 3100/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3100/2011
Dosar nr. 1077/33/2010
Şedinţa publică din 27 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, la data de 28 iunie 2010 şi ulterior precizată, reclamantul Ş.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.P.I.A., Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:
1. repunerea reclamantului în funcţia avută anterior emiterii actelor administrative menţionate la pct. 3 şi anume funcţia publică de conducere de director executiv – consilier clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 la A.P.I.A., Centrul Judeţean Cluj;
2. obligarea pârâţilor 1-4, în solidar, la repararea prejudiciului suferit, după cum urmează:
a) prejudiciul material constituit din diferenţa dintre drepturile salariale, majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat de la data de 24 aprilie 2009 în calitate de director executiv al A.P.I.A., Centrul Judeţean Cluj şi drepturile salariale cumulate cu celelalte drepturi de natură patrimonială de care reclamantul a beneficiat efectiv de la data de 24 aprilie 2009 în calitate de director coordonator, respectiv şef Birou Inspecţii, până la reintegrarea efectivă în funcţie.
b) prejudiciul moral cauzat, în cuantum de 30.000 RON, având în vedere motivele prezentate mai sus.
3. În temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, admiterea excepţiei de nelegalitate având ca obiect următoarele acte administrative individuale emise în baza unor prevederi din ordonanţe declarate neconstituţionale:
- Decizia din 24 aprilie 2009, emisă de directorul general al A.P.I.A., întemeiată pe dispoziţiile art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009;
- Ordinul din 28 mai 2009, emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale întemeiat pe dispoziţiile art. III, alin. (1) din OUG nr. 37/2009;
- Ordinul din 09 octombrie 2009, emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 105/2009;
- Ordinul din 02 noiembrie 2009, emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în temeiul dispoziţiilor OUG nr. 105/2009;
- Ordinul din 31 mai 2010 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
- Decizia din 22 mai 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A.;
- Decizia din 28 august 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A.;
- Decizia din 02 noiembrie 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A.;
- Decizia din 02 noiembrie 2009 emisă de directorul general al A.P.I.A.;
- Decizia din 31 mai 2010 emisă de directorul general al A.P.I.A.;
- Decizia din 31 mai 2010 emisă de directorul general al A.P.I.A.;
Totodată, reclamantul a solicitat şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia din 09 iunie 2008 a Directorului General al A.P.I.A a fost numit în funcţia de director executiv al A.P.I.A. – Centrul Judeţean Cluj, în temeiul art. 4, alin. (2) coroborat cu art. 62 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
În temeiul prevederilor art. III al OUG nr. 37/2009, funcţia publică de director executiv a fost desfiinţată, centrele judeţene ale A.P.I.A. urmând să fie conduse de un director coordonator, numit de către ordonatorul primar de credite (în speţă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale).
În aplicarea prevederilor acestei ordonanţe au fost emise următoarele acte administrative:
a) Decizia din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul General al A.P.I.A. prin care a fost eliberat din funcţia publică de director executiv al A.P.I.A- Centrul Judeţean Cluj în temeiul OUG nr. 37/2009;
b) Decizia din 22 mai 2009 emisă de Directorul General A.P.I.A prin care a fost numit în funcţia de Şef Birou Inspecţii, A.P.I.A.- Centrul Judeţean Cluj;
c) Ordinul din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin care, în urma concursului desfăşurat în condiţiile OUG nr. 37/2009 a fost numit director coordonator al A.P.I.A.- Centrul Judeţean Cluj şi a fost încheiat contractul de management din 15 august 2009 între reclamant şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
d) Decizia din 28 august 2009 emisă de Directorul General A.P.I.A. prin care a fost suspendat din funcţia publică de Şef Birou Inspecţii având în vedere numirea în funcţia de director coordonator.
Prin Decizia din 07 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, prevederile Legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 au fost declarate neconstituţionale, astfel încât, prin ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din 09 octombrie 2009 emis în temeiul OUG nr. 105/2009, i-a fost acordat un termen de preaviz de 15 zile, urmând ca la expirarea acestuia Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din 28 mai 2009 şi contractul de management din 15 august 2009 să-şi înceteze efectele.
Prin Decizia din 02 noiembrie 2009 emisă de Directorul General A.P.I.A., s-a dispus reluarea, de către reclamant, a funcţiei de Şef Birou Inspecţii.
Ulterior, prin ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din 02 noiembrie 2009, reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator, iar în aplicarea ordinului a fost încheiat contractul de management din 07 decembrie 2009, urmare intrării în vigoare a OUG nr. 105/2009.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629 din 03 decembrie 2009 prevederile OUG nr. 105/2009 care au stat la baza emiterii actelor administrative anterior menţionate au fost declarate neconstituţionale.
Cu privire la repunerea în funcţie, reclamantul a arătat că instanţa are posibilitatea, în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, să oblige o autoritate publică să realizeze anumite operaţiuni administrative, ca o consecinţă a constatării nelegalităţii tuturor actelor administrative care au provocat încetarea efectelor deciziei din 09 iunie 2009, de numire în funcţia publică de director executiv şi să dispună repunerea în funcţia deţinută anterior de reclamant, ca o formă a recunoaşterii dreptului pretins, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cu privire la acordarea despăgubirilor, reclamantul a apreciat că sunt întrunire condiţiile generale ale angajării răspunderii delictuale şi condiţiile speciale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora, i se cuvin despăgubiri pentru prejudiciul cauzat printr-o ordonanţă declarată neconstituţională.
Cu privire la excepţia de nelegalitate având ca obiect acte administrative emise în temeiul unor prevederi din ordonanţe declarate neconstituţionale, a susţinut că legalitatea unui act administrativ presupune conformitatea acestuia cu toate actele superioare acestuia din perspectiva forţei juridice (acte administrative normative cu forţa juridică superioară, legi şi Constituţia României).
În speţă nu există o asemenea conformitate cât timp actele administrative care fac obiectul prezentei excepţii de nelegalitate au fost emise în baza unor prevederi din ordonanţe neconstituţionale.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernului României, justificată de calitatea de contrasemnatar al OUG nr. 37/2009, şi OUG nr. 105/2009 solicitând să se constate, referitor la capătul de cerere privind anularea unor ordine şi decizii, calitatea procesuală pasivă doar a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a A.P.I.A., emitentele actelor administrative a căror anulare este cerută.
Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii sale procesual – pasive, arătând că Statul Român, deşi are calitatea de persoană juridică, nu este considerat de dispoziţiile Legii nr. 554/2005 privind contenciosului administrativ ca subiect al raporturilor de drept administrativ, în mod direct, concluzie ce derivă din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege.
Pe de altă parte, acest pârât a arătat că şi în ipoteza în care Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ar avea calitate procesuală pasivă, reclamantul nu a prezentat dovezi în sensul parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care acţiunea apare ca inadmisibilă sub acest aspect.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, faţă de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum şi în raport de dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
A învederat faptul că raporturile juridice de drept material dintre reclamant şi A.P.I.A. sunt guvernate, în principal, de Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare - act normativ ce reprezintă legea specială faţă de dreptul comun în materia contenciosului administrativ, reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 554/2004, modificată şi completată.
Pârâta A.P.I.A. a invocat, faţă de primul capăt al cererii privind reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere de director executiv, excepţia lipsei de obiect, întrucât prin - Decizia nr. din 30 iunie 2010, emisă de directorul general al A.P.I.A., şi-a încetat aplicabilitatea Decizia din 31 mai 2010, privind coordonarea activităţii centrului judeţean Cluj de către reclamant, cu aceeaşi dată fiind reintegrat în funcţia publică de conducere de director executiv al Centrului Judeţean Cluj, treapta 1 de salarizare.
Referitor la excepţia de nelegalitate invocată de reclamant a solicitat respingerea acesteia ca lipsită de obiect, în raport de împrejurarea că lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora şi, în consecinţă, actele administrative la care se referă reclamantul, nu mai pot face obiectul controlului de legalitate pe cale judecătorească.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea în solidar la repararea prejudiciului material constituit din diferenţa de drepturi salariale, a arătat că admiterea acestui capăt de cerere, ar însemna efectuarea unei plăti nedatorate, întrucât ocuparea funcţiei de Şef Birou I.T., în cadrul Centrului Judeţean A.P.I.A. Cluj, a fost realizată prin liberul consimţământ expres al reclamantului - materializat prin adresa de acceptare a postului din 08 mai 2009.
Referitor la daunele morale în cuantum de 30.000 RON, a susţinut nu au fost aduse prejudicii morale reclamantului prin atingerea onoarei, demnităţii, prestigiului sau cinstei, proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări prin adresarea directă în public, în scris, prin publicitate, în presă ori prin mass-media în general, pentru a avea consecinţe negative pe plan fizic şi psihic care să afecteze situaţia familială, profesională şi socială a acestuia.
În plus, nu se poate reţine culpa ori reaua – credinţă a emitentului actelor administrative, deoarece responsabilitatea instituţiei poate interveni dacă se face dovada că la emiterea actelor administrative cu privire la persoana reclamantului, prejudiciul a fost cauzat prin imprudenţă sau prin neglijenţă.
Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale a solicitat respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile, şi ca tardiv introdusă, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; în subsidiar, ca lipsită de obiect şi de interes, iar pe fond, ca neîntemeiată.
Cu privire la plata daune morale în cuantum 30.000 RON, a susţinut că această solicitare este nejustificată în condiţiile în care reclamantul nu a prezentat nicio dovadă a existenţei şi întinderii acestui prejudiciu.
Actele administrative a căror nelegalitate se solicită au fost emise de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi de A.P.I.A. în aplicarea prevederilor O:U.G.nr. 37/2009 şi nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, ordonanţe care nu au fost avizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, motiv pentru care orice pretenţie îndreptată împotriva acestuia este neîntemeiată.
2.Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 406 din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei;
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice;
- a admis acţiunea în contencios administrativ precizată, formulată de reclamantul Ş.G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.P.I.A. Bucureşti, Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă:
- a obligat pârâţii să plătească în solidar reclamantului cu titlu de despăgubiri diferenţa dintre drepturile salariale majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat de la 24 aprilie 2009 în calitate de director al A.P.I.A. Cluj şi drepturile salariale cumulate cu celelalte drepturi de natură patrimonială de care subsemnatul a beneficiat efectiv de la data de 24 aprilie 2009, în calitate de director coordonator, respectiv şef birou Inspecţii, până la reintegrarea efectivă în funcţie din 01 iulie 2010, în valoare totală de 20.702 RON;
- a obligat pârâţii să plătească în solidar reclamantului suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale;
- a obligat pârâţii să plătească în solidar reclamantului suma de 543 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată;
- a admis excepţia de nelegalitate formulată de reclamant şi a constatat nelegalitatea actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise în baza unor prevederi din ordonanţe declarate neconstituţionale.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Asupra excepţiilor invocate de părţi, instanţa s-a pronunţat prin încheierea din şedinţa publică din 21 octombrie 2010, mai puţin asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi asupra excepţiei de necompetenţă materială pusă în discuţie din oficiu.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prima instanţă a reţinut că Guvernul a acţionat în virtutea dispoziţiilor constituţionale care-i consacră atribuţia legislativă prin mecanismul excepţional al delegării legislative ce se originează direct în dispoziţiile constituţionale reglementate de art. 115 alin. (4)-(8) din Constituţia României ca abatere de la regula de principiu consacrată de Legea fundamentală în art. 61 alin. (1).
În concepţia primei instanţe, problema care trebuie analizată în speţă, raportat la prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, este aceea dacă Statul, în numele căruia Guvernul angajează şi exercită funcţia legislativă, răspunde solidar cu acesta din urmă pentru modalitatea defectuoasă de exercitare a acestei funcţii.
Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 37 din Decretul nr. 31/1954, rezultă că Statul nu poate răspunde pentru obligaţii proprii ale organelor sale, născute în urma unor raporturi juridice în care organele sale şi nu Statul însuşi are calitatea de parte.
Numai că în cazul raportului juridic de natură legislativă, subiectele acestuia sunt pe de o parte Statul, ca titular al funcţiei legislative, iar nu organul care a adoptat actul cu forţă legislativă, şi particularul căruia îi este destinată norma şi care obligaţia să o respecte. Eventualul prejudiciu ce s-ar naşte din modalitatea defectuoasă de legiferare şi care ar antrena astfel o pagubă în patrimoniul particularului este cauzat tocmai de acest raport juridic de natură legislativă care s-a născut în urma adoptării de către Stat, prin organele sale, a unui act legislativ neconstituţional.
A reţinut instanţa că obligaţiile de legiferare ce se deduc din exercitarea atribuţiilor constituţionale, ca efect al delegării legislative, nu sunt obligaţii proprii ale organului care a acţionat în numele statului ci ale statului însuşi. Numai astfel se poate interpreta dispoziţia consacrată de art. 126 alin. (6) din Constituţie, conform căreia se poate atrage răspunderea pentru prejudiciile cauzate de ordonanţe neconstituţionale, premisa atragerii răspunderii fiind tocmai exercitarea defectuoasă, ilicită şi culpabilă, a obligaţiilor statului, generată de comportamentul ilicit al Guvernului în calitatea acestuia de mandatar al exercitării atribuţiilor statului.
Instanţa de fond a mai reţinut că aspectul responsabilităţii statului poate fi examinat şi din punct de vedere convenţional. Cu alte cuvinte, dacă judecătorul naţional ar putea atrage răspunderea Statului nu ca subiect de drept internaţional (aşa cum o face Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe baza normelor de drept internaţional) ci ca subiect de drept intern pe baza şi în aplicarea principiului subsidiarităţii.
În acest sens, instanţa a reţinut că una din garanţiile respectării întocmai a drepturilor omului revine în primul rând statului ca parte la Convenţie şi aceasta se exprimă prin organele sale interne: legislative, executive şi judecătoreşti.
Cu toate acestea, atunci când normele ce ocrotesc şi consacră drepturi ale omului sunt încălcate, jurisdicţia internă este autorizată de Convenţie şi practica C.E.D.O. să acţioneze pentru asanarea încălcării, având la bază în special principiul subsidiarităţii în materie.
În concluzie, prima instanţă a apreciat că poate fi atrasă răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate particularilor prin acţiuni defectuoase de legiferare săvârşite de Guvern, mai ales prin receptarea pe cale directă şi prioritară a dispoziţiilor Convenţiei, în special a art. 6, 13, respectiv art. 1 din Primul Protocol, prin efectul dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi ale art. 21 alin. (2) din Constituţie.
Din această perspectivă, Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală pasivă în acţiunea de contencios administrativ ce are ca obiect despăgubiri, exercitată de reclamant conform dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale din cele două OUG prezumă deja existenţa cel puţin a unui factor al răspunderii, elementul ilicit (neconstituţionalitatea).
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat, cuantumul acestuia şi raportul de cauzalitate, prima instanţă a avut în vedere că prin aplicarea dispoziţiilor declarate neconstituţionale reclamantului i s-a produs prejudiciul reclamat, cuantumul acestuia nefiind contestat de niciunul dintre pârâţi, astfel încât, raportat la probele dosarului nu se poate stabili că nu ar fi neconform cu realitatea.
Apărările Guvernului României conform cărora în speţă nu ar exista dovedit un prejudiciu şi întinderea acestuia au fost înlăturate, raportat la considerentele deja expuse.
Cât priveşte apărarea conform căreia efectele deciziilor Curţii Constituţionale limitează prejudiciul la perioada ulterioară declarării neconstituţionalităţii ordonanţelor de urgenţă incidente în cauză, prima instanţă a avut în vedere că art. 147 alin. (1) corelat cu art. 147 alin. final din Constituţie şi cu dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992, sunt opozabile în primul rând Parlamentului sau, după caz, Guvernului şi prescriu totodată care este soarta actului normativ legislativ în perioada de 45 de zile în care aceste autorităţi au abilitatea şi obligaţia să acţioneze cât şi efectul actului respectiv după expirarea termenului legal dacă aceste autorităţi nu îşi îndeplinesc obligaţiile.
Curtea a reţinut că unul dintre obiectele acţiunii ce se poate intenta în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 este cuprins expres chiar în conţinutul acestuia: acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin OUG
Or, este evident că aceste prejudicii nu pot fi cauzate decât prin aplicarea efectivă a ordonanţelor Guvernului şi dau dreptul la reparaţie abia după ce ordonanţa respectivă este declarată neconstituţională.
Pe de altă parte, a reţinut că soluţia ce se va da cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, indiferent de obiectul acesteia (acordarea de despăgubiri, anularea unor acte administrative subsecvente, realizarea unor operaţiuni administrative), depinde în mod indisolubil de soluţia dată asupra excepţiei de neconstituţionalitate, ceea ce presupune că paguba, s-a produs înainte de declararea neconstituţionalităţii ordonanţei respective.
Din această perspectivă apărarea Guvernului, raportată la efectele deciziilor Curţii Constituţionale sub unghiul de aplicare al art. 9 din Legea nr. 554/2004, a fost înlăturată.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale, prima instanţă a reţinut că jurisprudenţa admite că în situaţia unor consecinţe nefavorabile de ordin moral suferite de funcţionarul public ca efect al unui act administrativ individual ce vizează raportul de serviciu să poată fi acordate despăgubiri sub forma daunelor morale.
În speţă, reclamantul, în calitate de conducător al unei instituţii publice deconcentrate, este o persoană cunoscută la nivelul municipiului Cluj-Napoca şi la nivelul judeţului Cluj, situaţia reclamantului după destituirea sa din funcţie a putut fi percepută diferit de colegii de serviciu şi de locuitori în general, în funcţie de interesele celor care au relatat-o altor persoane, precum şi în funcţie de imaginaţia fiecăreia dintre acestea.
Astfel, puţine persoane au putut cunoaşte adevărata situaţie de fapt, în sensul că eliberarea din funcţie nu s-a datorat unor motive imputabile reclamantului, marea majoritate a concitadinilor putându-şi imagina că acesta a comis abateri disciplinare grave sau infracţiuni şi din acest motiv a fost destituit.
Într-o atare situaţie, prima instanţă a apreciat că prin comportamentul abuziv şi ilegal al pârâţilor, reclamantului i-au fost afectate onoarea, prestigiul şi demnitatea dobândite în comunitatea locală şi în raporturile cu colegii de serviciu, atribute ocrotite de lege oricărei persoane.
Cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa a avut în vedere, pe de o parte, faptul că reclamantul a dobândit o relativă satisfacţie, implicit de ordin moral, prin declararea ca neconstituţională a OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009, că faţă de acesta s-a dispus repunerea efectivă în funcţia deţinută anterior de către autoritatea administrativă competentă, iar prin prezenta hotărâre s-a dispus înlăturarea consecinţelor negative de ordin salarial prin statuarea asupra acţiunii în despăgubiri materiale iar, pe de altă parte, daunele morale, prin nivelul sumei globale stabilite, trebuie să imprime un caracter compensatoriu, nefiind admisibil ca aceasta să constituie nici o amendă excesivă pentru autorii faptelor ilicite şi prejudiciabile şi nici să constituie venituri nejustificate pentru victima acestora.
În acest context, prima instanţă a admis parţial cererea de acordare a daunelor morale, acordând reclamantului doar suma de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, considerând că este justă şi oferă o satisfacţie echitabilă reclamantului.
De asemenea, reţinând că pârâţii au căzut în pretenţii, fiind astfel găsiţi în culpă procesuală, în temeiul art. 274 raportat la art. 277 C. proc.civ., au fost obligaţi, în solidar, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial.
În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată de reclamant, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, aceasta a fost admisă, Curtea reţinând că actele administrative în cauză nu numai că nu mai pot produce efecte juridice după declararea neconstituţionalităţii actelor normative în temeiul cărora au fost emise, fiind lipsite de bază legală, ci sunt nelegale chiar de la momentul adoptării acestora, deoarece actele normative au încălcat principii şi reguli constituţionale, afectând astfel ordinea de drept.
În acest sens, Decizia din 14 aprilie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 18, pct. 22, pct. 23 şi pct. 27, teza referitoare la funcţiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, precum şi a legii în ansamblul ei, publicată în M. Of. nr. 291/4.05. 2010, a statuat, între altele, că: lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă).
Prin urmare, instanţa a apreciat că actele administrative supuse controlului de legalitate sunt lovite de nulitate, încă de la data emiterii acestora, mediul normativ în care ele au fost emise nefiind compatibil cu ordinea de drept.
3.Recursurile exercitate împotriva sentinţei
Toţi pârâţii au atacat cu recurs sentinţa menţionată, după cum urmează:
3.1. Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a criticat sentinţa, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., solicitând modificarea ei în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi respingerii acţiunii în contradictoriu cu această parte.
În esenţă, a arătat că, deşi este persoană juridică, Statul Român nu este considerat de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 subiect al raportului de drept administrativ şi nu poate avea calitate procesuală pasivă în acţiunile în contencios administrativ, astfel că, prin raportare la prevederile art. 52 alin. (1) din Constituţia României, art. 2 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea nr. 554/2004 şi art. 25 din Decretul nr. 31/1954, hotărârea atacată este lipsită de temei legal.
3.2. A.P.I.A. şi-a întemeiat calea de atac pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând sentinţa, pe de o parte, în ceea ce priveşte admiterea excepţiei de nelegalitate a actelor administrative indicate de intimatul - reclamant, arătând că excepţia de nelegalitate este lipsită de obiect, ca efect al Deciziei nr. 414 din 14 aprilie 2010 a Curţii Constituţionale şi că nu există legătură de cauzalitate între actele administrative atacate şi fondul cauzei.
Pe de altă parte, recurenta – pârâtă A.P.I.A. a arătat că soluţia pronunţată pe fondul cauzei este nelegală , pentru că OUG nr. 37/2009 a legitimat emiterea deciziei de eliberare din funcţia de director executiv, impunând reorganizarea activităţii instituţiei, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public, conform art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, corelat cu art. 100 alin. (4) şi (5) din aceeaşi lege .
În ceea ce priveşte evoluţia carierei funcţionarului public, recurenta – pârâtă a arătat, în esenţă, că intimatul - reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator al Centrului Judeţean A.P.I.A. Cluj, în temeiul OUG nr. 37/2009, iar ulterior declarării neconstituţionalităţii Legii de aprobare a acesteia a fost numit în aceeaşi funcţie în aplicarea OUG nr. 105/2009, pentru ca, urmare a Deciziei nr. 414 din 14 aprilie 2010, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999, să fie reintegrat în funcţia publică de conducere de director executiv în cadrul Centrului Judeţean A.P.I.A. Cluj, prin Decizia din 30 iunie 2010 a directorului general al A.P.I.A.
Referitor la obligaţia de plată a despăgubirilor materiale şi morale , recurenta – pârâtă a apreciat că repararea prejudiciului s-a realizat prin însăşi lipsirea de temei juridic a actelor administrative invocate de intimatul - reclamant, că nu poate fi reţinută o culpă a emitentului acelor acte administrative şi că nu există elemente probatorii legate de existenţa şi întinderea unui prejudiciu moral constatând în afectarea onoarei, prestigiului şi demnităţii în comunitatea locală.
3.3. Recurentul – pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a criticat sentinţa în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., cu privire la:
-admiterea greşită a excepţiei de nelegalitate, care, în opinia recurentului – pârât, nu se încadrează nici în prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, nici în cele ale art. 4 din aceeaşi lege şi este fundamentată pe o motivare contradictorie ;
-lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care nu a fost parte în raportul de serviciu al intimatului - reclamant sau emitent al actelor vătămătoare , calitate procesuală având numai Guvernul României alături , eventual, de primul – ministru şi miniştrii care le-au contrasemnat;
- netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, relativ la acordarea despăgubirilor reprezentând diferenţe de salariu, sub aspectul persoanei responsabile şi al datei de la care s-au stabilit diferenţele de salariu, şi relativ la acordarea daunelor morale, în lipsa unor criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză, importanţa valorilor morale lezate, gradul de lezare şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării .
3.4. Recursul exercitat de Guvernul României a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 3041 C. proc. civ., recurentul - pârât formulând , în esenţă, următoarele critici:
-necomunicarea încheierii din data de 21 octombrie 2010, prin care au fost respinse excepţiile invocate de pârâţi, împrejurare ce atrage nulitatea hotărârii, în condiţiile art. 105 C. proc. civ.;
-încălcarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport cu care instanţa trebuia să respingă acţiunea ca inadmisibilă, în condiţiile în care partea avea la dispoziţie o cale procesuală distinctă, specială, reglementată prin art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici;
-inaplicabilitatea prevederilor art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 ,prin prisma cărora instanţa trebuia să respingă acţiunea ca inadmisibilă, pentru că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 nu a avut ca obiect declararea neconstituţionalităţii unei OUG, care ar fi permis utilizarea procedurii prevăzute în textul normativ menţionat, ci neconstituţionalitatea Legii de aprobare a OUG nr. 37/2009;
-nelegalitatea soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, în raport cu prevederile cuprinse în: art. 61 alin. (1) din Constituţia României, art. 37 din Decretul 31/1954 – în virtutea căruia A.P.I.A. era singura persoană juridică responsabilă în speţă, art. 109 din Constituţia României, care face trimitere la legea specială de angajare a responsabilităţii ministeriale şi cu principiile şi criteriile de stabilire a despăgubirilor pentru prejudiciile morale.
4.Apărările intimatului - reclamant
Prin întâmpinarea depusă la dosar în condiţiile art. 308 C. proc. civ., intimatul – reclamant a formulat ample şi detaliate apărări cu privire la fiecare dintre criticile cuprinse în cele patru recursuri.
Cu privire la excepţia de nelegalitate, a arătat că art. 9 din Legea nr. 554/2004 instituie o cale prin care actele administrative emise în temeiul unor ordonanţe neconstituţionale să fie supuse controlului instanţei de contencios administrativ, Decizia de neconstituţionalitate nefiind aptă să producă efecte juridice directe asupra raporturilor juridice administrative.
Cu privire la repararea prejudiciului material, a arătat că o soluţie contrară ar fi golit de sens şi de eficacitate prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar referitor la prejudiciul moral, a punctat îndeplinirea tuturor condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale, cu trimiteri la jurisprudenţa în speţe similare.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, intimatul – pârât a argumentat implicarea autorităţilor publice obligate la despăgubiri în vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, arătând, în ceea ce priveşte Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, că instituţia delegării legislative, în virtutea căreia Guvernul României a adoptat OUG-uri, semnifică împuternicirea, pe timp limitat sau în condiţii bine precizate, a unei alte autorităţi decât cea legiuitoare să exercite prerogative legislative, actele normative emise astfel fiind acte ale Statului.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenţii - pârâţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatului – reclamant, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate numai în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare, cu precizarea prealabilă că, în măsura în care se referă la aceleaşi chestiuni de drept , criticile formulate de recurenţi vor fi grupate şi li se va răspunde prin argumente comune.
1.Considerente de fapt şi de drept relevante
1.1.Cu privire la nelegalitatea procedurală constând în necomunicarea încheierii din data de 21 octombrie 2010.
Potrivit art. 282 alin. (2), la care face trimitere art. 299 alin. (1) C. proc. civ., încheierile premergătoare nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii. Cum încheierea din data de 21 octombrie 2010 nu se încadrează în această ultimă situaţie de excepţie, soluţiile pronunţate asupra excepţiilor fiind susceptibile de a fi recurate odată cu fondul, nu poate fi identificată o vătămare produsă recurentului – pârât Guvernul României prin necomunicarea încheierii respective, vătămare aptă să atragă incidenţa art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
1.2.Cu privire la admisibilitatea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Art. 9 din Legea nr. 554/2004 constituie concretizarea, în plan legislativ, a principiului consacrat în art. 126 alin. (6) din Constituţia României, potrivit căruia instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze cererile persoanelor vătămate sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale.
Instanţa de control judiciar constată justa interpretare dată de judecătorul fondului , în sensul că demersul procesual al reclamantului se încadrează în prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, fiind declanşat cu respectarea condiţiilor art. (4) şi (5) teza I din articolul menţionat şi având ca obiect principal acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral cauzat prin adoptarea şi aplicarea unor ordonanţe declarate neconstituţionale.
Contrar susţinerilor recurentului – pârât Guvernul României, incidenţa mecanismului procesual instituit prin normele amintite mai sus nu este înlăturată de faptul că, formal , prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 a fost constatată a priori neconstituţionalitatea Legii de aprobare a OUG nr. 37/2009, pentru că, în considerentele ce vin să explice şi să întărească dispozitivul deciziei, Curtea Constituţională a afirmat explicit că viciile de neconstituţionalitate afectează însuşi conţinutul normativ al OUG Totodată, tocmai ca efect al controlului de constituţionalitate declanşat anterior promulgării, în condiţiile art. 146 lit. a) din Constituţie, legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 nu a intrat nici un moment în vigoare, efectele vătămătoare fiind produse de ordonanţă, iar nu de o lege în sens formal.
Inadmisibilitatea acţiunii nu ar putea fi reţinută nici prin prisma exceptării prevăzute în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (motiv formulat de acelaşi recurent), pentru că art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici nu instituie un recurs paralel în sensul prevederii legale menţionate, ci reprezintă o aplicaţie a art. 1 alin. (1), (8) şi (18) din Legea nr. 554/2004 în materia funcţiei publice, mai precis , în cazul încetării raportului de serviciu .
Legea nr. 188/1999 califică actele privind naşterea, modificarea sau stingerea raportului de serviciu al funcţionarului public ca fiind acte administrative, astfel că, printr-o interpretare sistematică a prevederilor acesteia, se ajunge la concluzia că raportul de serviciu al funcţionarului public este un raport de drept administrativ, iar contenciosul funcţiei publice nu este decât o specie a contenciosului administrativ, ale cărui reglementări îl completează, în temeiul art. 117 din Legea nr. 188/1999.
1.3.Cu privire la inadmisibilitatea şi lipsa de obiect a excepţiei de nelegalitate
Recurentul – pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a actelor administrative individuale indicate de intimatul - reclamant prin prisma prevederilor art. 4 şi ale art. 9 alin. (4) şi (5), potrivit cărora acţiunea formulată nu putea avea ca obiect decât obligarea la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe declarate neconstituţionale, anularea (iar nu constatarea nelegalităţii) actelor administrative emise în baza acestora precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Este adevărat că excepţia de nelegalitate a actelor administrative emise în temeiul OUG declarate neconstituţionale nu este indicată expres de textele legale menţionate, dar de vreme ce legea instituie, ca posibil remediu în această situaţie, anularea actelor administrative, sancţiune juridică mai gravă decât admiterea unei excepţii de nelegalitate, ce are ca efect doar soluţionarea unui litigiu determinat fără a se mai ţine seama de actele constatate nelegale, opţiunea reclamantului pentru utilizarea mecanismului procesual al excepţiei de nelegalitate se încadrează în limitele rezonabile ale exercitării principiului disponibilităţii.
Nici lipsa de obiect a excepţiei de nelegalitate, invocată de recurenţii – pârâţi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi A.P.I.A., nu poate fi reţinută, pentru că, după cum judicios a reţinut şi judecătorul fondului, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a unor norme juridice nu produce efecte directe asupra situaţiilor juridice individuale născute ca efect al aplicării normelor declarate neconstituţionale.
Interpretarea propusă de recurenţii – pârâţi ar goli de conţinut prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţia României, care conferă instanţei de contencios administrativ competenţa de a judeca acţiunile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
1.4. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice
Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte soluţia la care s-a oprit Curtea de Apel în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român , prin Ministerul Finanţelor Public.
Într-adevăr, OUG-urile nu sunt acte administrative, ci acte normative cu putere de lege, adoptate de către Guvern prin delegarea intervenită în condiţiile prevăzute în art. 115 din Constituţia României. Prin art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 554/2004 a optat însă pentru încadrarea acţiunilor persoanelor vătămate prin ordonanţe neconstituţionale în mecanismul acţiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligaţiei de reparare a vătămării constă în însăşi adoptarea ordonanţelor neconstituţionale şi a actelor administrative emise în aplicarea lor.
De asemenea, se impune precizarea că, potrivit unui principiu aplicabil în contenciosul administrativ român, calitatea de autoritate emitentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, revine structurilor administraţiei publice de stat sau teritoriale, care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea interesului legitim public (autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile publice) , iar nu statului însuşi.
Prin urmare, calitate procesuală, în acţiunea formulată în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, ar putea avea Guvernul, ca autoritatea emitentă a ordonanţei, autorităţile publice emitente ale actelor administrative - tipice sau asimilate – ce au avut ca temei ordonanţa neconstituţională şi, după caz, persoanele care au contribuit la elaborarea sau adoptarea ordonanţei şi a actelor administrative, în condiţiile prevăzute în art. 16 din aceeaşi lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o dezlegare greşită excepţiei analizate, recursul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, fiind fondat.
1.5. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale .
În esenţă, în dezvoltarea criticii legate de lipsa calităţii sale procesuale pasive, acest recurent – pârât a arătat, pe de o parte, că despăgubirile pot fi solicitate numai în contradictoriu cu Guvernul României, emitentul ordonanţelor declarate neconstituţionale, şi, pe de altă parte, că excepţia de nelegalitate nu poate fi asimilată acţiunii în anularea actelor administrative.
Pentru motivele expuse la pct. 11.1.3. şi 11.1.4 şi constatând că ministerul în cauză este emitent al unora dintre actele administrative vătămătoare, care constituie obiect al excepţiei de nelegalitate şi izvor al prejudiciului a cărui acoperire s-a solicitat, Înalta Curte reţine că acest motiv de recurs este nefondat.
1.6. Cu privire la daunele materiale solicitate.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că actele administrative individuale a căror nelegalitate a fost invocată au fost lipsite de orice fundament legal ca urmare a Deciziilor din 7 octombrie 2009 şi din 3 decembrie 2009, prin care Curtea Constituţională a constatat atât neconstituţionalitatea legii de aprobare a OUG nr. 377/2009 (şi a înseşi prevederilor OUG) cât şi constituţionalitatea OUG nr. 105/2009.
Totodată, punerea în aplicare a celor două ordonanţe de urgenţă, prin desfiinţarea succesivă a funcţiei de director executiv şi apoi a aceleia de director coordonator, a produs efecte vătămătoare asupra carierei intimatului – reclamant , afectând stabilirea raportului său de serviciu din motive ce exclud culpa funcţionarului public. Aceste efecte vătămătoare s-au repercutat în plan material prin diferenţele de salarizare a respectivelor funcţii, pentru acoperirea cărora se ipune angajarea răspunderii administrative patrimoniale atât a Guvernului României, emitentul OUG-uri, cât şi a autorităţilor publice care le-au pus în aplicare, prin emiterea actelor administrative individuale, şi anume Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi A.P.I.A.
Instanţa de control judiciar reţine, prin urmare, aşa cum a făcut-o şi judecătorul fondului, că în speţă sunt îndeplinite condiţiile angajării solidare a răspunderii patrimoniale, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 998 – 999 C. civ., criticile formulate de recurenţii – pârâţi sub acest aspect nefiind întemeiate.
1.7.Cu privire la daunele morale
În contenciosul administrativ, acordarea daunelor morale, alături de cele materiale solicitate de reclamant, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, are scopul de a asigura protecţia efectivă a drepturilor persoanei vătămate şi repararea echitabilă a prejudiciului suferit, în raport cu toate circumstanţele pricinii. Spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, pentru cuantificarea daunelor morale nu pot fi produse probe materiale, judecătorul având dreptul să aprecieze asupra unei sume globale, care să ofere o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudiciu.
În speţă, instanţa de fond a apreciat că prin conduita abuzivă a autorităţilor pârâte, reclamantului i-au fost afectate onoarea, prestigiul şi demnitatea dobândite în comunitatea locală şi în raporturile cu colegii, pentru repararea prejudiciului impunându-se obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 RON, pe care a considerat-o o reparaţie justă şi echitabilă. Ţinând seama de toate circumstanţele pricinii, instanţa de recurs constată însă că această concluzie este criticabilă, pentru că, dacă este real că stabilirea raportului de serviciu a fost afectată, la fel de real este că intimatul – reclamant s-a înscris în procedura de selecţie pentru funcţiile nou create prin OUG nr. 37/2009, ocupând postul de conducere de director coordonator, iar ulterior declarării neconstituţionalităţii OUG nr. 37/2009 şi 105/2009 a fost reintegrat în funcţia de director al A.P.I.A. Cluj. Totodată, prezintă relevanţă împrejurarea că măsurile individuale care au afectat cariera reclamantului nu au avut caracter singular, ci au fost instituite în contextul mai larg al aplicării celor două ordonanţe de urgenţă neconstituţionale, care au privit toate structurile deconcentrate în teritoriu ale administraţiei de stat, astfel că nu pot fi reţinute elemente consistente în sensul unor ecouri nefavorabile în ce priveşte onoarea, prestigiul şi demnitatea reclamantului în comunitatea locală.
În fine, după cum s-a decis şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, simpla constatare a caracterului ilicit al conduitei autorităţilor publice poate reprezenta în sine, o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral.
În consecinţă, criticile referitoare la acordarea daunelor morale sunt întemeiate.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile şi va modifica în parte sentinţa, în ceea ce priveşte aspectele analizate la pct. 11.1.4 şi 11.1.7 din prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.P.I.A. Bucureşti, Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 406 din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesual – pasive a Statului Român - Ministerul Finanţelor Publice .
Respinge acţiunea faţă de acest pârât pentru lipsa calităţii procesual pasive.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3097/2011. Contencios. Despăgubire. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3101/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
