ICCJ. Decizia nr. 3112/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3112/2011
Dosar nr. 1024/33/2010
Şedinţa publică din 27 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC G.I. SRL Bistriţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul O.N.R.C., obligarea acestuia la efectuarea operaţiilor administrative de radiere a societăţii SC F.S. SA N. şi a operaţiunilor de încasare a sumelor legale corespunzătoare întârzierii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin adresa din 15 martie 2010 a solicitat sesizarea instituţiei pârâte în vederea radierii din R.C. a SC F.S. SA N., cu sediul în N. Str. V.N. înmatriculată în R.C., deoarece a depăşit termenul maxim de lichidare de 5 ani impus prin art. 260 alin. (1) al Legii nr. 31/1990.
Reclamanta a susţinut că are interes în radierea acestei societăţi, deoarece lichidatorul continuă să se folosească, prin persoane interpuse, de patrimoniul societăţii reclamante pentru a-şi justifica fondurile încasate în procesul de lichidare, în mod ilegal şi nejustificat.
A mai arătat că pârâtul O.N.R.C. se opune la efectuarea acestor operaţiuni administrative, considerând în mod eronat că SC F.S. SA se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006 şi nu sub incidenţa Legii nr. 31/1990.
În opinia sa, Legea nr. 31/1990 reprezintă legea societăţilor comerciale şi conform cu art. 1-3 se aplică pentru toate societăţile comerciale existente în România, în timp ce Legea nr. 85/2006 reprezintă o completare a Legii nr. 31/1990, neavând astfel competenţa de a modifica sau abroga articole din legea fundamentală a societăţilor.
Pârâtul O.N.R.C. prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 320 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta SC G.I. SRL Bistriţa.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea unei cereri ce reprezintă, în opinia acestuia, refuzul de nesoluţionare emis de o autoritate centrală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 3 pct. 1 din C. proc. civ. competenţa revenindu-i Curţii de Apel.
Astfel refuzul nejustificat de a soluţiona cererea îl reprezintă adresa din 15 martie 2010 prin care a solicitat O.N.R.C. Bucureşti radierea SC F.S. SA N. în considerarea faptului că a expirat termenul de 5 ani impus de art. 260 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării iar pentru motive temeinice acest termen poate fi prelungit cu cel mult 2 ani.
În speţă, prima instanţă a constatat că nu există niciun element din care să rezulte că o astfel de cerere are caracterul unei cereri în contencios administrativ, raportat la prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Pârâtul nu are calitatea de autoritate publică, aşa cum este ea definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ, iar refuzul soluţionării unei atare cereri nu poate fi considerat ca fiind nejustificat.
Prima instanţă a apreciat că cererea formulată de reclamantă trebuie soluţionată în raport de prevederile Legii nr. 31/1990, care nu imprimă acţiunii un caracter de contencios administrativ.
Prin urmare, a reţinut că acţiunea, astfel cum a fost formulată, apare ca inadmisibilă, soluţie ce se impune, chiar dacă reclamantul a invocat dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acestea nefiind incidente în cauză.
3.Recursul exercitat de reclamantă
Reclamanta SC G.I. SRL a atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
-încălcarea dreptului la apărare şi principiului contradictorialităţii, prin necomunicarea întâmpinării şi pronunţarea asupra excepţiei inadmisibilităţii, fără a fi fost pusă în dezbaterea părţilor;
-interpretarea greşită a art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, în sensul că O.R.C. nu ar avea calitate de autoritate publică;
-aprecierea greşită a conţinutului refuzului nejustificat şi a incidenţei Legii nr. 31/1990, în condiţiile în care pârâtul s-a opus la înaintarea cererii, conform art. 260 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
4.Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, O.N.R.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu referire la prevederile art. 260 din Legea nr. 31/1990, art. IV alin. (1) şi (2) din OUG nr. 43/2010 şi art. 36 din Legea nr. 85/2006.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta – reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta – reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul nejustificat al O.N.R.C. de a efectua operaţiunile administrative de radiere a SC F.S. SA N. şi operaţiunile de încasare a sumelor corespunzătoare întârzierii în procedura de lichidare, invocând prevederile art. 260 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că, având acest obiect, demersul judiciar nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea în contencios administrativ fiind inadmisibilă.
Chiar dacă modul de reglementare a organizării şi funcţionării O.N.R.C. poate prezenta unele elemente din definiţia dată autorităţii publice prin art. 2 alin (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, esenţială, în economia cauzei, este împrejurarea că operaţiunile la care se referă refuzul pretins nejustificat au natură juridică comercială, iar nu administrativă.
Pentru a fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, refuzul de rezolvare a unei cereri presupune ca între petiţionar şi autoritatea cărora i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi şi obligaţii care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic.
În acest context, este lipsită de relevanţă forma în care a fost exprimat refuzul pretins nejustificat, adresa din 15 martie 2010 sau „opunerea O.N.R.C...” la efectuarea operaţiunilor de radiere, în sensul celor arătate în recurs.
În ceea ce priveşte criticile legate de încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, Înalta Curte constată, pe de o parte, că inadmisibilitatea reţinută de prima instanţă este o modalitate de respingere a cererii, iar nu o veritabilă excepţie procesuală şi, pe de altă parte, că niciuna dintre părţi nu a fost prezentă la termenul când s-a judecat pricina, pentru ca aspectul menţionat să le poată fi pus în discuţie, ambele solicitând judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, Curtea constată că întâmpinarea depusă la dosar conţine numai apărări de fond, privind legalitatea conduitei pârâtului, astfel că, în raport cu motivul respingerii acţiunii, nu poate fi reţinută o vătămare care să fi fost produsă prin necomunicarea întâmpinării şi care să ducă la reformarea sentinţei, în sensul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile au îndatorirea să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC G.I. SRL Bistriţa împotriva sentinţei nr. 320 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3110/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3130/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
